Partea 52 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Isus face minuni
Cateheza 52
Isus nu îţi cere să înfăptuieşti minuni, ci să le transmiţi
Text de bază: Mt 15,29-37
Dragi prieteni,
Iată-ne din nou aici în ascultarea unui Cuvânt viu, a unui Cuvânt în stare mereu să construiască o relaţie. Nu trebuie să ne săturăm niciodată de Cuvântul Domnului pe care l-am ascultat ieri, precum nu ne săturăm cu ceea ce am mâncat ieri ori săptămâna trecută. Cuvântul Domnului este hrana de zi cu zi şi această întâlnire săptămânală ne permite să ascultăm acest Cuvânt, să-l gustăm. Să sorbim din această apă vie, care poate deveni nutriment adevărat pentru sufletul nostru. Viaţa sufletească, viaţa spirituală nu se dezvoltă fără Cuvântul lui Dumnezeu.
Iată de ce ne aşezăm în ascultare umilă şi, în acelaşi timp, reînsufleţindu-ne credinţa, bine ştiind că Acela care ne vorbeşte este însuşi Isus Domnul. Să-l ascultăm din Evanghelia lui Matei, cap. 15, vers. 29-37:
29 Isus a plecat de acolo şi a trecut de-a lungul Mării Galileii. Apoi a urcat pe un munte şi s-a aşezat acolo. 30 Veneau la El mari mulţimi având cu ele şchiopi, orbi, invalizi, surdomuţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, 31 aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii mergând şi orbii văzând. Şi îl preamăreau pe Dumnezeul lui Israel.
32 Chemându-i pe discipolii Săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu Mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi ca nu cumva să leşine pe drum”. 33 Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să se hrănească atâta mulţime?” 34 Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveţi”? Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori”. 35Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. 36 A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii mulţimilor. 37 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din bucăţile rămase au strâns şapte coşuri pline.
Observăm întâi de toate cum Isus se situează în centrul multor cereri: de minuni, de vindecări, de semne, din partea unor şchiopi, orbi, invalizi, surdomuţi şi mulţi alţi bolnavi. Şi în acelaşi timp, acelaşi Isus îşi face griji pentru această mulţime ce încă nu mâncase, pentru aceşti oameni care de-acum erau departe de propriile case şi trebuiau să mănânce, le era foame, ar fi putut leşina.
Tocmai în acest cadru al persoanelor care vin spre Isus şi al necesităţilor pe care Isus le observă la oameni vrem să ne oprim o clipă pentru a scoate în evidenţă atitudinea lui Isus. Isus nu ne cere, cum s-a întâmplat în acel moment, Isus nu ne cere să facem miracole, ci să le transmitem, să le distribuim.
Să observăm cu mai multă atenţie acest gest. Isus îşi dă seama că lumea are nevoie de pâine şi cere, am putea spune aşa, contribuţia inteligenţei, a fanteziei, a iniţiativei celor care îi stau împrejur. Dar toţi îi aduc la cunoştinţă că e imposibil de găsit o soluţie. Nu cere niciunui apostol dintre cei care erau prezenţi să facă o minune, nu cere nimănui să facă lucruri stranii, ci le cere puţinul pe care îl au şi e suficient. Iar El, cu acel puţin, El, cel care nouă nu ne cere miracole, le înfăptuieşte. El înfăptuieşte miracolul până la punctul de a-i sătura pe toţi cei prezenţi.
Pentru a pune în evidenţă acest aspect al săturării, evanghelistul are grijă să sublinieze că sunt sătui, şi sunt toţi sătui, şi sunt aduse chiar coşuri cu pâinea care a rămas. Am putea spune: Isus înfăptuieşte minuni mai mari decât cele pe care le cerem, răspunde necesităţilor noastre dincolo de propriile nevoi, face mai multă pâine decât se consumă. Isus produce – lăsaţi-mă să folosesc acest termen comercial – Isus produce mai multă pace, mai multă iubire decât este consumată.
Să ne întoarcem însă la acest concept folosit anterior, pentru ca să răsune în inima fiecăruia dintre noi. Isus îi satură pe toţi, posibilitatea de a fi săturaţi există pentru toţi. Să privim în jurul nostru în această seară; în virtutea puterii acestei Evanghelii, fiecare dintre noi poate spune: „Niciunul dintre noi nu va rămâne cu mâinile goale, niciunul dintre noi nu va rămâne flămând, niciunul dintre noi nu va rămâne cu dorinţa de a fi ascultat, există pâine pentru toţi”.
Acum, după ce am văzut ceea ce scrie în Evanghelie, să ne îndreptăm privirea spre comunitatea noastră, spre ţara noastră. Gândiţi-vă la vecinii voştri, rude, cunoscuţi, colegi de serviciu, la persoanele care locuiesc pe străzile pe care le străbateţi. Gândiţi-vă, în ţara noastră, câtor persoane le este foame, sete, câţi caută, câţi trăiesc cu teamă, câţi sunt îngrijoraţi, câţi se lovesc cu capul de pereţi, câţi şi-au pierdut pacea interioară! Să ştiţi că Isus îşi dă seama de toate acestea, Isus ştie că în acest moment lipseşte pacea în foarte multe case, că există o teamă tulburătoare în nenumărate case, Isus îşi dă seama că există singurătate în atâtea case, în atâtea persoane. Isus priveşte împrejur cum a privit mulţimea în acea împrejurare şi vede că această lume are nevoie de pâine, această lume poate fi săturată, că această lume ne aşteaptă şi trebuie să fie cineva care să răspundă.
Ce ne cere nouă Isus? Nu-i cere nici unuia dintre noi, nimănui nu-i cere să facă minuni! Fiecăruia dintre noi îi cere doar, cu acel puţin pe care-l avem, să transmitem mai departe minunile pe care El le face. Minunea se întâmplă distribuind-o! Aceasta e minunea! Isus are nevoie de mâinile noastre, de picioarele noastre, inima noastră, mintea, pentru a deveni împărţitori ai pâinii Sale. Pâinea pe care El mi-a dat-o m-a săturat, bucuria pe care mi-o dă, pacea pe care mi-o dă, tăria de a merge înainte pe care mi-o dă m-a săturat, acum El îmi cere să o distribui altora, să o dăruiesc altora. Le-a dat discipolilor pâinea, pentru ca discipolii să o împartă mulţimilor, mi-o dă mie pentru ca şi eu la rândul meu să o împart.
Apare însă un risc! Să ne fie suficientă propria săturare. Nu pot să mă mulţumesc să fiu doar eu sătul! Eu sunt în pace, plec din comunitatea familială în seara asta, sunt în pace, sunt mulţumit… Domnul mi-a dat încă o dată îmbrăţişarea Sa, iubirea Sa şi mi-e suficient…?! Domnul îmi cere să dau mai departe ceea ce am primit, să comunic, să încredinţez altora. Iată de ce nu pot să mă mulţumesc numai cu ceea ce am primit!
Ce-ar fi spus Isus dacă, observând discipolii care primeau pâinea, unul dintre ei s-ar fi aşezat deoparte într-un colţ ca să mănânce şi nu s-ar fi preocupat deloc să o distribuie şi altora? Pâinea pe care o ai e mai mare decât ai tu nevoie. Isus îţi face mai multe daruri decât îţi sunt necesare. Iată de ce fiecare comunitate familială este comunitate familială de evanghelizare, comunitate familială de distribuire. Revin să vă spun că Isus nu ne cere nici unuia dintre noi să facem minuni, ci să le comunicăm.
Dragi prieteni, mulţi dintre voi pot spune că au fost martorii unor semne speciale pe care Domnul le-a semănat în viaţa lor, mulţi dintre voi sunt martorii unor lucruri minunate, beneficiari ai pâinii preţioase pe care Domnul le-a dat-o de mâncare, mulţi dintre voi! Nu păstraţi aceasta doar pentru voi, nu vă bucuraţi că sunteţi doar voi în comunitate! Fiecare comunitate familială de evanghelizare e o comunitate de distribuire: pâinea bucuriei, a păcii, a seninătăţii, pâinea capacităţii de a purta crucea.
Ştiu câţi dintre voi trăiesc în situaţii foarte grele de suferinţă, de dificultate, de cruce, dar la întâlnirea în comunitate găsesc tăria susţinerii reciproce de a merge înainte, de a duce crucea. Domnul nu-mi cere să-mi duc doar propria mea cruce, ci să dăruiesc şi altora această capacitate de a purta crucea. Şi atunci bucuria, pacea, puterea pe care eu le trăiesc sunt chemat să le transmit şi altora, să invit şi pe alţii. Vino şi tu, vino şi tu să împărtăşeşti din frumuseţea Cuvântului lui Isus! Vino şi tu să trăieşti bucuria de a sta împreună!
Să-i mulţumim Domnului Isus care şi în acest moment vrea să ne atingă prin Cuvântul Său. Observaţi că Isus, în acest moment, nu ne cere un efort suplimentar. „Hai, curaj, fă ceva pentru mine…! Caută şi tu să te interesezi de ceilalţi, să evanghelizezi…!” Nu! Înţelegeţi că acesta e un dar, înţelegeţi că e un dar să ai inima lui Isus şi să o poţi transmite şi altora? Înţelegeţi că e un dar să împărtăşeşti cu Isus misiunea de a înmulţi pâinea? Să împărtăşeşti cu Isus posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi? Isus ne face să devenim mari participând la misiunea Sa! Ne ajută să creştem, ne face să ne ridicăm de pe acel scaun şi ne spune încă o dată: „Mergi, mergi în numele Meu!”
Petru, cât de mare este Petru, de exemplu, când în faţa paraliticului spune: „Nu am nici aur, nici argint, dar ceea ce am îţi dau. În numele Domnului, ridică-te şi umblă!” Îţi dau credinţa mea! Isus ne spune fiecăruia dintre noi: „Ridică-te, mergi, vorbeşte în numele Meu, vesteşte în numele Meu! Dă mărturie, distribuie pâinea în numele Meu!” Isus ne cheamă pe fiecare dintre noi să devenim mari! Vrea ca fiecare dintre noi să fim arbori care aduc roadă, niciunul dintre noi să nu fie arbore care doar ţine umbră!
Fie ca fiecare dintre noi să poată aduce roadă prin El! Bucuria lui Isus este să ne vadă că devenim mari! Paul se mândrea înaintea anumitor creştini când spunea: „Şi eu doresc ca fiecare dintre voi să deveniţi adulţi, mari în Domnul!” Aceasta să se întâmple cu fiecare dintre noi, ca frecventând prezenţa lui Isus Domnul în comunitatea noastră şi în alte împrejurări în timpul săptămânii, să ne facă să împărtăşim bucuria Sa de a întâlni şi alţi fraţi!
Vă amintiţi de pasiunea lui Isus: „Mai am şi alte oi! Mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta!” Să ni-l însuşim ca fiind al nostru acest cuvânt al lui Isus şi vom realiza câtor persoane din comunitatea noastră le este foame, le este sete, le este teamă, sunt în căutare, sunt apăsaţi de cruce, şi întâlnindu-l pe Domnul ar putea găsi un răspuns la toate întrebările lor!
toată seria aici (ca fişiere Word)