Partea 70 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Isus Cristos
Cateheza 70
Noutatea absolută: să ne iubim așa cum iubește Dumnezeu
Text de bază: In 13,31-35
Dragi prieteni,
Continuăm itinerariul nostru, mai exact itinerariul pe care Domnul vrea să-l facă împreună cu noi, deoarece cred că aceasta este perspectiva justă. El merge înaintea noastră, iar noi îl urmăm; El ne arată calea prin Cuvântul Său, cucerindu-ne cu crucea Sa, cu iubirea Sa, atrăgându-ne cu Euharistia. Îl urmăm și-i permitem să ne transmită în acest moment lucrul cel mai frumos pe care numai El ni-l poate spune, porunca cea mai frumoasă pe care numai El ne-o poate da. Vom intitula astfel cateheza aceasta: Noutatea absolută: să ne iubim așa cum iubește Dumnezeu.
Citim din Evanghelia lui Ioan, cap 13, vers. 31-35:
31 După ce Iuda a ieșit, Isus a spus: „Acum a fost glorificat Fiul Omului și Dumnezeu a fost glorificat în El, 32 iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în El, și Dumnezeu îl va glorifica în El însuși, și-l va glorifica îndată. 33 Copii, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor, vă spun acum și vouă: ‘Unde merg Eu, voi nu puteți veni’. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum Eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul. 35 Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii Mei: dacă aveți dragoste unii față de alții”.
Spuneam în titlu de o noutate absolută. Noutate absolută și pentru Vechiul Testament, pentru că deja din Vechiul Testament întâlnim porunca iubirii: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dar aici e vorba de o înnoire radicală. Nu se mai spune „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, ci „iubiți-vă unii pe alții așa cum Eu v-am iubit”, aici se află noutatea. Și acest mod de a iubi al lui Isus care ne impresionează atât de mult se realizează prin darul Spiritului, pentru că doar prin Spiritul Sfânt putem iubi dumnezeiește. Ne este comunicată imensa iubire a lui Isus față de oameni. Isus, care ajunge la dăruirea totală de sine, care nu-și mai aparține, fiind cu totul pentru ceilalți, care ni s-a dat pe sine însuși. Este modul de a fi al Preasfintei Treimi. Să ne gândim la relația dintre Tatăl și Fiul, a se despuia pe sine pentru a dărui. E iubirea gratuită care nu are nici un motiv decât însăși dăruirea de sine; și observați că aceasta este gloria lui Dumnezeu.
Ați auzit la începutul acestui fragment evanghelic: „Acum a fost glorificat Fiul Omului și Dumnezeu a fost glorificat în El”. Observați că face referire la ceea ce tocmai s-a petrecut: Isus și-a pus hainele deoparte, a luat un ștergar și a început să spele picioarele. Isus a spălat picioarele celui care l-a trădat. Isus e gata să se dăruiască cu totul pe sine în acea pâine și în acel vin care sunt pe masă. Acesta este modul de a se manifesta al gloriei. Înseamnă că acea glorie este iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu revărsată pe pământ. Nu este vorba de orbire din cauza prea multei lumini, ci e o sărăcire absolută a lui Dumnezeu pentru a ne îmbogăți de iubirea Sa.
Așa cum El a iubit, iubirea cu totul gratuită, e iubirea care nu se lasă condiționată sau limitată de comportamentul uman. Adică noi am putea face orice, dar Dumnezeu nu își schimbă comportamentul Său față de noi. Dumnezeu este atât de mare încât nu se schimbă în funcție de atitudinea noastră. Noi s-ar putea să-i aducem injurii întreaga viață, nici aceasta nu ar schimba atitudinea plină de iubire a lui Isus față de noi. Suntem noi cei care ne condamnăm încercând să trăim fără Dumnezeu. Cristos nu ne iubește pentru că suntem buni, pentru că merităm, dar iubindu-ne ne face să devenim buni. Nu ne iubește pentru că suntem vrednici de iubirea Sa, dar ne învrednicește prin iubire.
Dumnezeu ne iubește, Isus ne iubește și iubindu-ne ne dă valoare. Devin prețios pentru că El mă iubește. Eu în acest moment sunt prețios pentru că sunt bun? Pentru că îmi fac partea mea? De ce sunt prețios? Sunt prețios pentru că în acest moment Dumnezeu mă iubește, sunt prețios în ochii Săi, Dumnezeu mă face mare. Încercați să observați diversitatea mamelor alături de copiii lor; când o mamă își întâlnește propriul copil, iubirea acelei mame face ca acel copil să fie valoros. Se poate pierde printre miile de copii, dar acel copil al meu e mai mare decât acei mii de copii prezenți, pentru că e iubirea mea. Așa e cu fiecare dintre noi, fiecare dintre noi e ales, iubit. Suntem, sunt mare pentru că Dumnezeu mă face valoros.
Desigur, iubirea Sa e foarte diferită de a noastră, care e de reacție, e o iubire de răspuns. Iubim atât cât vedem o persoană simpatică, primitoare, inteligentă, capabilă, adică iubim întotdeauna cu măsură, iubim ca răspuns, iubim pentru ceea ce primim, în timp ce iubirea lui Dumnezeu e creatoare, creează acel ceva pozitiv care nu există. Să ne gândim: Dumnezeu creează, Dumnezeu vede în mine ceea ce am pozitiv, acel lucru pozitiv care ar putea să nu fie. Dumnezeu găsește motivul și izvorul de iubire pentru a mă iubi. Unde află Dumnezeu acest izvor? În sine însuși. Dumnezeu nu are alt motiv ca să iubească decât însăși Persoana Sa. În Sine însuși, în infinita Sa gratuitate află izvorul iubirii pentru fiecare în parte dintre miliardele de persoane prezente pe pământ. Iată de ce este o iubire care poate lua inițiativa, care lansează o provocare independent de comportamentul nostru uman, pentru că iubește privind și pornind de la sine însuși.
Din aceste puține expresii comentate înțelegem care este urmarea acelei remarci a lui Isus: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum Eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul”. Mai mult, face o precizare: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii Mei”. Isus, în Evanghelie, nu dă alt semn distinctiv al trăirii creștinului decât iubirea reciprocă. Noi ne-am inventat atâtea semne distinctive, plecând de la nume până la atitudini, rituri și celebrări. Nu există nimic altceva care deosebește un creștin de un necreștin decât aceasta: creștinul este cel care iubește ca și Isus.
Fără iubire, orice alt cuvânt, orice altă deosebire devine nesemnificativă. Tot ceea ce nu e iubire, pentru Dumnezeu este monedă ieșită din uz. Puteți face toate complimentele posibile unei persoane, dacă nu există iubire, e ca o monedă scoasă din circulație. Puteți vorbi limbi diverse, e ca o monedă ieșită din circulație. Vă puteți zdrobi pentru alții dacă nu există iubire, e ca o monedă ieșită din uz. Veracitatea creștinului e iubirea, să parieze exclusiv pe forța iubirii! Am dreptate în fața lui Dumnezeu doar atunci când iubesc, câștig doar atunci când iubesc, învăț doar atunci când iubesc, ridic o persoană doar atunci când o iubesc.
Observați că această iubire, pe care suntem invitați să ne-o însușim în puterea Spiritului Sfânt, nu e doar un sentiment sau o intenție bună, iubirea trebuie să fie palpabilă. De câte ori nu auzim expresii de genul: simt că-i iubesc pe toți, nu am nimic cu nimeni, eu îi iubesc pe toți! Dar câte persoane au simțit iubirea ta? Câte persoane din anturajul tău au simțit iubirea ta? Persoana cu care sunt în relație trebuie să simtă iubirea! Îmi arăt iubirea față de toți prietenii, dar față de soțul meu nu mi-o arăt… Slujesc și sunt disponibil față de toți, dar față de soția mea, nu… Îmi arăt iubirea față de toți, dar colegului meu nu îi fac nici o favoare din iubire…
Iubirea trebuie să se vadă! Iubirea este un semn! Iubirea nu este o intenție, o dorință a inimii. Există un cântec folosit de tineri care se intitulează astfel: „Fiecare om e fratele meu”. E frumos să faci astfel de declarații, să vestești că orice om e fratele meu, dar dacă el nu știe?! Dacă el nu a știut niciodată că e fratele tău? Dacă tu nu i-ai spus niciodată că e fratele tău? E ușor de spus că fiecare om e fratele meu, e ușor de zis Tatăl nostru, dar ai făcut ca vreunul să simtă că ai în comun cu el pe Dumnezeu Tatăl? Îl împarți cu cineva? Cum spui „al nostru”, dacă nu-l împarți cu nimeni?
De aici reiese momentul prețios pe care încercăm să-l trăim în Comunitățile Familiale de Evanghelizare, dorința de a împărtăși, de a spune celui de lângă mine: te consider fratele meu, sora mea! Să pot arăta – cel puțin aici – să pot arăta iubirea. Să iubesc cu aceeași iubire cu care iubește Dumnezeu, să exprim aceeași iubire. Din momentul primei întâlniri, arătați iubirea, dați-vă mâna ori o îmbrățișare, dar să fie cu căldură, să se simtă că iubiți. Nu e vorba de convenție, aici nu suntem chemați să fim politicoși, „nu fac aceasta și păgânii”?
Suntem chemați să iubim și să se vadă că iubim, să se vadă că ne face plăcere de persoana prezentă, să se vadă că ne pare rău de persoana care lipsește, să-mi fac simțită iubirea! Dacă cineva vine în Comunitate și nu simte iubirea, nu am făcut nimic! Dacă cineva se află în Comunitate și nu simte din partea tuturor iubirea, nu am făcut nimic. De aici intenția de a pune ca îndrumător responsabil al unei comunități un cuplu de soți. De ce? Pentru că soții, în virtutea iubirii lor, ar trebui să genereze iubire, să fie flacără de iubire ce se vede, ce se transmite și se dilată, și fiecare contribuie să creeze această flacără de iubire.
Faptul de a ne ruga împreună cu rugăciunea de laudă, de a împărtăși ce a făcut Isus pentru mine, de a împărtăși ce mi-a spus Isus, de a face rugăciunea asupra unui frate prezent, vrea să spună: „Te iubesc, îți vreau binele, te iubesc așa cum te iubește Dumnezeu, aș vrea să te iubesc așa cum te iubește Dumnezeu și de aceea invoc darul Spiritului Sfânt, invoc prezența și binecuvântarea Domnului peste tine”!
Și de aici și evanghelizarea! A merge… să mergi să faci simțită altora iubirea lui Dumnezeu! Câtor persoane, săptămâna trecută, le-ați făcut simțită iubirea lui Dumnezeu? Și nu pentru că le-ați spus: „Să știi că Dumnezeu te iubește”, nu! Nu acest fel de declarații! Să-i arăt că Dumnezeu îl iubește prin faptul că cineva îi este alături și e atent, amabil, și îl invită, îi împărtășește… Să arăt iubirea lui Dumnezeu prin fapte!
Gândiți-vă la faptul că Dumnezeu vrea să se slujească de mine, sunt prețios în ochii Săi. Dumnezeu vrea să se servească de mine pentru a continua să facă simțită iubirea Sa față de alții. Simțiți oare noblețea, frumusețea, înălțimea, forța acestei alegeri pe care Dumnezeu o are față de fiecare dintre noi? Spune, mergi și iubește în numele Meu! Mergi în numele Meu și arată iubirea Mea! Fă-l să simtă că ți-am umplut inima, că am făcut-o să se reverse de iubire! Mergi și arată iubirea Mea!
Scrieți-vă pe o bucată de hârtie persoanele cărora le-ați arătat iubirea și de câte ori. Bucurați-vă să puteți iubi, chiar și atunci când nu primiți răspuns, aceasta e iubirea lui Dumnezeu! Bucurați-vă să repetați acel gest de iubire, chiar dacă nu vă simțiți iertați! Bucurați-vă să simțiți încă acea privire dulce, chiar dacă de cealaltă parte nu există răspuns! Bucurați-vă să iubiți așa cum iubește Dumnezeu!
Apoi și gestul final de a recita „Tatăl nostru” îndreptați spre lume, e pentru a arăta că aici am aprins flacăra iubirii și vrem să mergem să vestim aceasta tuturor!
toată seria aici (ca fişiere Word)