Partea 121 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 121
Cum, nu m-ai văzut? Spune că m-ai întâlnit!
Text de bază: In 1,35-42
Dragi prieteni,
Trăim bucuria de a-L auzi pe Domnul vorbindu-ne. Inima noastră ar trebui să fie atât de plină încât ascultând un fragment evanghelic să trebuiască să ne oprim acolo, să ne uimim, să ne bucurăm, să-l gustăm, ca pe o esență cu un gust special, ca pe esența unui parfum în fața căruia rămânem extaziați. Așa ar trebui să fie cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Isus.
La fel ne apropiem și astăzi de cuvântul lui Isus, pe care-l luăm din Evanghelia lui Ioan, cap. 1, vers. 35-47:
35 În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. 36 Și, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” 37 Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind și l-au urmat pe Isus. 38 Isus s-a întors și, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutați?” Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învățătorule» – unde locuiești?” 39 El le-a zis: „Veniți și vedeți”. Așadar, au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40 Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan și-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos” – 42 și l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»” – care înseamnă «Petru».
Să privim cu intensitate acest fragment evanghelic pentru a încerca să primim și mai puternic cuvântul pe care Isus vrea să ni-l adreseze. Să observăm atitudinea lui Ioan Botezătorul. Acesta L-a întâlnit deja pe Isus și recunoscându-L în acea zi, văzându-L venind, spune: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” O spune celor care erau împrejurul său, comunică ceea ce el percepe: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu” și – continuă Evanghelia – cei doi discipoli L-au urmat. Să observăm apoi comportamentul lui Andrei, care L-a întâlnit pe Isus și a rămas atât de impresionat încât nu-L poate uita. E un aspect particular pe care toți exegeții îl observă, este subliniată ora exactă, ceasul al 10-lea, cam ora 4 după-amiază. Andrei și Ioan au mers acasă la Isus și au văzut unde locuiește și au rămas la El toată ziua aceea. Și acest fapt a fost o experiență extraordinară, care le-a marcat profund inima. Și ce face Andrei după ce abia l-a întâlnit pe fratele său, Simon, care mai apoi va deveni Petru; abia ce-l vede ce face, ce-i spune? „L-am găsit pe Mesia!”, L-am întâlnit pe Domnul, pe Isus, și l-a adus la Isus – spune Evanghelia.
Sunt două atitudini concrete prin care Ioan Botezătorul și Andrei împărtășesc credința, nici mai mult, nici mai puțin. Și de aceea ne oprim tocmai asupra acestei atitudini, a faptului de a împărtăși credința. Ioan Botezătorul îl identifică cine este și împărtășește credința sa cu discipolii: „Iată-l, este Mielul lui Dumnezeu!” Andrei a trăit acea experiență puternică de a sta o zi întreagă cu Isus și, când îl vede pe fratele său, îi spune: „Iată, L-am întâlnit pe Isus, e chiar El!”
Să spui celorlalți ca L-ai întâlnit pe Isus, să spui celorlalți că ai simțit ce a făcut Isus pentru tine, care a fost experiența, trăirea ta cu Isus. Vă amintiți că al doilea moment al întâlnirii comunităților familiale, după rugăciunea de laudă, este tocmai această împărtășire a credinței. Să spui altora: „Am fost cu Isus, L-am recunoscut, L-am văzut, era în mijlocul mulțimii – cum s-a întâmplat în cazul lui Ioan Botezătorul – L-am recunoscut!”
Să observăm ce înseamnă să scoatem în evidență această întâlnire a noastră cu Isus. Întâi de toate înseamnă că Isus există, este, e viu, că ne urmează, că ne iubește, că face ceva pentru noi. Vedeți că, de fiecare dată când în comunitate împărtășiți ceva legat de cine e Isus, înseamnă tocmai că e prezent, că face ceva pentru voi, că vă iubește. Deci întrebarea este foarte precisă; încearcă să spui: Ce a făcut Isus pentru tine în această săptămână, ce ai făcut tu pentru Isus? Încearcă să scoți în evidență sensibilitatea pe care a avut-o Isus față de tine în această săptămână, duioșia pe care a avut-o față de tine.
Prin urmare, nu vă risipiți povestind multe lucruri, destăinuindu-vă eventual problemele sufletești ce pot, desigur, să apară, suferințele, poverile ce pot fi destul de semnificative… Încercați însă să-L puneți în evidență pe El; în ce situație a fost Isus iubitor cu voi? Încercați să spuneți că L-ați descoperit în spatele propriei suferințe, al propriei cruci, în urma unei dificultăți, în urma unui reproș, a unei mângâieri, a unui cuvânt dulce, în spatele unei experiențe, al unei întâlniri cu soțul, cu soția, cu fiii, cu vecinii, dar să spui că Isus e prezent.
Vă dați seama de valoarea unei comunități formate din 5, 6, 10, 12 persoane, care își spun una alteia: „Da, există, eu L-am întâlnit, da, există, eu L-am văzut, da, există, a făcut așa, da există!” Inima se îmbogățește, experiența devine și mai puternică. Ce mare dar este a-și împărtăși unul altuia acest aspect al prezenței lui Isus! Devine încurajator, înseamnă că în acest caz Îl pot întâlni și eu! Și un frate care eventual vine pentru prima dată în comunitatea voastră să poată rămâne uimit și să spună: „Isus chiar există și eu nu știam…!” Este darul prețios al întâlnirii cu Isus! Nu pierdeți caracteristica specifică a împărtășirii credinței, a faptului de-a spune că Isus e prezent.
Al doilea pasaj care iese în evidență legat de împărtășirea credinței: Isus e prezent și între El și mine există o legătură puternică. Dacă Isus e prezent, dacă Isus se manifestă, dacă Isus se face cunoscut, înseamnă că deja există o legătură, înseamnă că eu Îl consider important. Îl așteptam de-a lungul acestei săptămâni, doream să se facă cunoscut, am așteptat să-mi dăruiască un cuvânt, am așteptat să-mi ofere alinare, L-am căutat ca să-mi stea alături și să mă ajute să-mi port crucea, am dorit să fie El de această dată pentru mine Simon din Cirene, am sperat că o să aprindă o lumină în aceste zile întunecoase ale mele. Am sperat, L-am dorit și El s-a arătat, pentru că El mă caută și eu Îl caut. „Unde ai fost, Isuse? Te așteptam!” „Eu te căutam și tu te-ai ascuns, credeai că poți să faci toate singur, cum poți purta această greutate de unul singur? Cum poți muta o mobilă de unul singur, cum poți suporta anumite schimbări în viața ta de unul singur? Eu eram aici să te ajut, dar tu nu mi-ai făcut semn să te ajut, vrei să faci lucrurile singur!” Împărtășirea înseamnă a arăta că există o legătură între mine și El, că El mă caută, iar eu mă las căutat (Cântarea Cântărilor). Împărtășirea credinței înseamnă a revela tocmai această legătură, această relație.
O a treia etapă foarte frumoasă care are loc prin împărtășirea credinței este că, împărtășind credința, îi ajut și pe ceilalți frați să se întărească în credință. Nu e același lucru a aduce laudă sau a nu aduce laudă în comunitate, nu e același lucru a împărtăși credința sau a nu o împărtăși. Desigur, e drept să lași tuturor libertatea și timpul necesar. Pot să nu împărtășesc astăzi și să împărtășesc într-o altă zi, peste două, trei întâlniri; nimeni nu e legitimat să judece pe cel care vorbește sau pe cel care nu vorbește, dar în momentul în care aduc laudă, împărtășesc credința, eu îi ajut pe ceilalți frați să-și întărească credința; aceasta, da, se întâmplă. Da, trebuie să știu că atunci când fac aceasta îi ajut pe ceilalți frați să crească în credință.
Revin și vă spun că nu putem judeca un frate pentru că nu face rugăciunea de laudă, pentru că nu împărtășește credința, dar trebuie spus că dacă cineva deschide gura și îi aduce laudă Domnului ori împărtășește credința, în acel moment contribuie la întărirea credinței celorlalți frați și fiecare dintre noi e responsabil și de credința celorlalți frați. Înțelegeți cât este de important să împărtășiți această credință? Și mai mult, tocmai prin aceste etape cineva este ajutat să se apropie și mai mult de credință, tocmai prin împărtășire. Poate că cineva se află chiar la limită, stă pe prispa casei și întinde mâna spre Isus: „Experiența ta mă ajută, eu am înțeles prin experiența ta că Isus mă ascultă, că Isus e prezent!” Să ajuți un frate de-al nostru să-și întărească credința!
Apoi, tocmai vestind și dând mărturie despre credință, suntem ajutați să vestim credința, la fel ca și clopotele care sună. Clopotele ajută tocmai ca sunetul lor să se răspândească în comunitate; e Cuvântul Său, e prezența Sa care se răspândește, iar acolo unde este o inimă deschisă îi amintește că există o biserică deschisă, că este o prezență. Acolo lângă clopote e Isus care vrea să-și facă simțită prezența și în acest fel glasul Său ajunge la toți. Și în cazul nostru poate să fie ca și în sunetul clopotelor, glasul nostru poate ajunge la cel care locuiește lângă noi, la cel care trăiește împreună cu noi, la cel care lucrează lângă noi, la rudele noastre. Să avem capacitatea să spunem că Isus există, că Isus a schimbat ceva în mine.
Observați cum Isus schimbă numele; după acea întâlnire îi spune lui Simon: „Tu nu te vei mai numi Simon, ci te vei numi Petru” – vei fi piatră vie. Isus îmi schimbă numele, dintr-unul nesemnificativ pentru parohie, pentru comunitate, pentru că nume ca al meu mai sunt și altele, cu un nume care devine piatră vie, un nume care aparține acestei comunități, un nume care construiește comunitatea, pentru că tu, piatră vie, vei fi semn pentru alte pietre vii și împreună cu ele vei vesti că există o prezență.
Domnul îmi schimbă numele, mă va numi „cel înviat”, mă va numi „piatră vie”, mă va numi „arhanghel”, „înger” care vestește, mă va numi „evanghelie vestită”, mă va numi „mort care învie”, mă va numi „mut care vorbește” și voi începe să vorbesc. De ce? Pentru că am împărtășit credința și împărtășind credința am învățat nu doar în comunitate să spun că L-am întâlnit pe Isus, ci și în afara comunității mele voi putea să spun: „L-am vestit pe Isus!”
Vă amintesc că chiar aici e în joc credința noastră. Noi nu avem o lumină de ținut în ascuns, noi nu avem apă vie pe care să o ținem sigilată, ca pe-un izvor sigilat. Noi avem de dăruit lumină, apă vie, pietre vii pentru construirea unei biserici care se vede. Și totul se naște din acest fapt: a-ți da seama că Isus e în mijlocul nostru și acest aspect vrem să îl împărtășim la cât mai mulți frați.
toată seria aici (ca fişiere Word)