CFE: Nu mă opriți

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 151
Nu mă opriți
Text de bază: Luca 4,38-44

Dragi prieteni,

Avem din nou bucuria să ascultăm Cuvântul lui Isus. Vrem ca în acest moment să ne reînnoim credința cu certitudinea că Isus, Cel viu, Cel înviat, este prezent în mijlocul nostru. El se împărtășește, ne împărtășește inima Sa, iubirea Sa, prin intermediul Cuvântului Său pe care îl ascultăm de la evanghelistul Luca 4,38-44:

„38 Ieșind din sinagogă, [Isus] a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de o febră mare și l-au rugat pentru ea. 39 Aplecându-se asupra ei, a poruncit cu asprime febrei și aceasta a lăsat-o. Ridicându-se îndată, ea îi servea.40
La apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la El, iar El, punându-și mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: 41 din mulți ieșeau diavoli care strigau și spuneau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” Dar El, mustrându-i, nu le permitea să vorbească pentru că știau că El este Cristos.42
După ce s-a făcut ziuă, ieșind, a mers într-un loc pustiu, însă mulțimile îl căutau și, ajungând până la El, voiau să-l oprească să plece de la ei. 43 Dar El le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți, pentru că de aceea am fost trimis”. 44 Și predica prin sinagogile din Iudeea.”

Acesta este cuvântul pe care Isus dorește să ni-l ofere în aceste scurte momente. Am dori, înainte de toate, să-L contemplăm pe acest Isus atent la suferințe, la rău, la diferitele situații în care se află persoanele. Este Isus cel care o scapă de febră pe soacra lui Petru, este Isus cel care își punea mâinile pe atâția bolnavi și îi vindeca. Este Isus cel care ajunge să vindece până în adâncul ființei umane, acolo unde se ascunde cel rău, deoarece există riscul ca omul să se mulțumească cu o vindecare superficială, cu o bunăstare superficială, cu un „a fi bine”. În schimb Isus vindecă de cel rău.

Spune Evanghelia: „din mulți ieșeau diavoli„. Isus este cel care ne eliberează dinlăuntru, este capabil să ne vindece acolo unde nu ajunge nimeni, acolo unde, acum, nici nu ne gândim că am putea să fim bolnavi. Ne dăm seama, doar în anumite circumstanțe, când conștientizăm că din noi ies răutăți, suspiciuni, vorbiri de rău; aceasta înseamnă că înlăuntrul nostru există o rădăcină a răului, o rădăcină a răutății, care nu vine de la Dumnezeu ci vine de la altcineva. Domnul Dumnezeu este în stare să ne elibereze din interior. Repet: nu conștientizăm de multe ori, dar am putea să ne dăm seama din mici semne exterioare. Astfel, experimentăm prezența unui Isus care ne eliberează, care ne mântuiește, care ne vindecă.

Aș dori să subliniem pentru câteva clipe, folosul pe care îl obținem din a sta împreună ca și Comunitate familială; din experimentarea prezenței lui Isus, care este capabil să ofere un cuvânt fiecăruia dintre noi: un cuvânt de consolare, de reflecție asupra stării noastre spirituale, un cuvânt care să ne stimuleze, chiar un cuvânt care ne condamnă, în anumite circumstanțe, dar întotdeauna acest cuvânt ne este dat spre a ne mântui. Să evidențiem cât bine ne face… de câte ori nu aud de la voi: „îmi face bine să mă rog, îmi face bine să stau împreună, îmi face bine să particip la întâlnirile Comunității”.

În acest context ar trebui să observăm toți cât și cum am putea să contribuim la acest bine pe care Isus îl face în Comunitate. Să ne oferim fiecare dintre noi aportul, încercând toți să punem în comun partea noastră, pentru ca acea Comunitate să fie cu adevărat locul unde ne exprimăm cu intimitate credința noastră. Să mergem dincolo de micile lucruri, atâtea minuscule lucruri care ne rețin în interiorul nostru, care ne împiedică. Sau să mergem dincolo de acele fraze pe care folosindu-le, exprimăm mai mult obișnuințe decât adevăruri. Să nu ne fie frică să spunem în fața lui Isus cum ne merge, greutățile noastre, bucuriile noastre, suferințele noastre, dorințele noastre, așteptările noastre. A-L simți prezent este tocmai lucrul care ne face bine.

Dar atenție că mai este o pagină pe care trebuie să răsfoim! Alături de acea frumoasă experiență a lui Isus care eliberează, care mântuiește, este Acel Isus care dorește să meargă să predice și altor ținuturi. Spune: „Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți…”. Isus simte acest impuls de a merge. Observați, în schimb, cum se comportă lumea: „însă mulțimile îl căutau și, ajungând până la El, voiau să-l oprească să plece de la ei„. Isus, reacționând, spune că El trebuie să meargă.

Voiau să-L oprească… Este capcana în care am putea să cădem fiecare dintre noi, în măsura în care descoperim frumusețea intimității cu Isus, a faptului de a sta cu Isus, de a ne ruga, de a experimenta bucuria, pacea, de a împărtăși credința… . Astfel, există riscul să-L oprim pe Isus. Oprește-te aici, să ne oprim aici, pentru noi e bine așa, eu mă regăsesc bine aici, Isus este pentru mine, Isus îmi face bine, Isus îmi schimbă inima! Există riscul ca Isus să fie oprit aici: „… voiau să-l oprească…” Făcând așa rămânem înțepeniți și astfel se repetă, se repetă întâlnirea Comunității, se repetă aceleași lucruri, aceleași intervenții. De la o săptămână la alta nu este niciun efort pentru a spune: „îl duc pe Isus, cu Isus vreau să merg și la alte persoane”.

E ca și cum Isus, în acest moment, în timp ce ne face să gustăm bucuria prezenței Sale, ne-ar spune: „Nu mă opriți! Înțelegeți că am și alte persoane care suferă!? Înțelegeți că este lume care moare disperată!? Înțelegeți că sunt persoane care nu au primit o mângâiere!? Știți că sunt oameni care nu au primit un Cuvânt, sau care nu au pe nimeni care să îi viziteze la azil?! Știți că aveți un vecin căruia nimeni nu îi adresează un cuvânt!? Știți câte lume trebuie să iubesc!?” Isus din interiorul nostru ne îndeamnă, ne împinge și dorește să meargă și la alții! „Nu mă opriți!” Isus repetă acest lucru pentru noi.

Nu ne spune acest lucru pentru că nu dorește să stea cu noi! Nu îl spune pentru că nu e mulțumit de faptul că în această seară ne-a adresat acest cuvânt, de faptul că ne-a făcut pe fiecare dintre noi să înțelegem că suntem iubiți de El. Isus ne cere astăzi să iubim împreună cu El: „Iubește împreună cu Mine! Fă-mă să merg! Ajută-mă să merg și la alții, către alții care au nevoie de Mine, care simt nevoia să le fie predicat Cuvântul!” Aici intervine sarcina noastră ca și Comunitate familială de evanghelizare, aceea de a simți urgența cu care Isus trebuie, prin intermediul nostru, să ajungă la alții.

Măcar să dăm mărturie cuiva că este frumos să stai cu Isus. Aceasta în ciuda faptului că ar putea să ne considere naivi, prostuți, superficiali sau că stăm cu brațele încrucișate fără a face ceva. Nu băgați în seamă aceasta! Am putea să îi spunem: „E frumos să stai cu Isus. O, dacă L-ai cunoaște pe Isus!” Încercați să spuneți măcar această expresie. „O, dacă ai ști ce înseamnă să îți faci viața împreună cu Isus!” Deja acest lucru i-ar permite lui Isus să iasă să îi întâlnească și pe alții. Iată strigătul lui Isus adresat nouă: „Nu mă opriți!”

În aceasta constă și Școala de Evanghelizare, la care, participând, îl aud pe Isus care parcă îmi spune: „Vino cu Mine! Eu trebuie să merg să le predic și altora”. E ca și cum Isus te-ar lua de mână și ți-ar spune: „Eu nu pot să ridic glasul, deoarece am un trup înviat, sunt o prezență spirituală, dă-mi vocea ta, dă-mi picioarele tale pentru a putea să merg la cineva; dă-mi privirea ta pentru a putea să întâlnesc privirea cuiva”. Cine ar putea să îi spună nu lui Isus? Isus vă cere toate aceste lucruri!

Școala de evanghelizare constă în a ne lăsa conduși spre a vedea cum trebuie predicată Evanghelia împreună cu Isus fără a face lucruri ieșite din comun, fără a avea timp, deoarece Școala de evanghelizare este făcută pentru cine nu are timp sau pentru cine dorește să pună la dispoziție timpul pe care îl are și pentru a evangheliza. În această Școală ni se explică de unde se începe, micile mutări care se fac, începând cu faptul de a ne ruga, apoi continuând cu slujirea, cu mărturia, până la a face cunoscută această inimă a inimilor noastre care este Isus.

Vă cer, cu insistență, în numele lui Isus Domnul: nu-L lăsați singur! Nu-L lăsați singur în Taina tabernacolului, nu-L lăsați pe Isus mut, fără posibilitatea să ia cuvântul, deoarece nimeni nu îi dă glasul pentru a vorbi. Nu-L lăsați fără brațe, pentru că nu are pe nimeni care să îi împrumute brațele pentru a întâlni pe cineva. Să ne angajăm încă de acum în a ne ruga pentru Școala de evanghelizare, pentru ca toți aceia care fac parte din Comunități să simtă dorința – cei care nu au făcut-o deja – să simtă dorința de a face această Școală. Să simtă dorința de a-și da ființa lui Isus pentru a simți cum El are această nevoie ca eu să merg să predic.

Încercați să înțelegeți ce înseamnă pentru Isus aceste simple cuvinte: „Trebuie ca Eu să predic!” Acest lucru ni-l spune în aceste momente: „Uitați-vă în jur: trebuie ca Eu să predic! Tu ce ești dispus să faci împreună cu Mine?” Iată ce este această Școală de evanghelizare pentru care deja ne dăm strădania prin rugăciunile noastre. De aceea vă rog ca în toate momentele de mijlocire, începând de la această întâlnire, să vă rugați pentru bunul mers al Școlii de evanghelizare, pentru cine va fi evanghelizat, pentru cine va evangheliza, pentru a nu-L lăsa singur pe Isus.

toată seria aici (ca fişiere Word)