CFE: Sunteţi lumină, sunteţi sare

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 46
Sunteţi lumină, sunteţi sare
Text de bază: Mt 5,13-16

Dragi prieteni,

Ne aflăm aici pentru a asculta un Cuvânt important. Într-adevăr, să ne dispunem inimile pentru a asculta un Cuvânt unic şi extraordinar în lume, e Cuvântul Fiului lui Dumnezeu, al lui Isus din Nazaret. Un Cuvânt care are aceeaşi greutate, aceeaşi căldură, aceeaşi tărie ca şi atunci când a fost rostit pentru prima dată acum mai bine de două mii de ani. Un Cuvânt care a fost rostit aici, pe acest pământ, dar care e rostit din cer, un Cuvânt care aparţine lui Dumnezeu. Iată de ce atitudinea cea mai corectă este atitudinea inimii, a credinţei, pe care noi deja am însufleţit-o prin rugăciunea noastră de laudă şi de mulţumire, credinţă pe care ne-am reînnoit-o deja, comunicându-ne unii altora „Ce a făcut Isus pentru noi?” şi „Ce am făcut noi pentru Isus?”, chiar şi cele mai mici, ba chiar foarte mici lucruri, dar care arată credinţa noastră.

Să-i permitem acestui Isus să ne vorbească în mod direct cu aceleaşi cuvinte rostite de El. Le luăm din Evanghelia lui Matei, cap. 5 vers. 13-16. Să citim împreună:

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

Cuvinte precise, răsunătoare; Isus încheie predica de pe munte, cunoscută ca şi discursul fericirilor. Se adresează mulţimilor, vorbeşte tuturor: „Voi sunteţi sarea, voi sunteţi lumina, să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.” Dar cine sunt aceşti „voi”? Să încercăm să privim cu ochii sufletului, în jurul lui Isus, şi să vedem cine sunt aceşti „voi”. E lumea adunată care-l urmează pe Isus, poate cineva a ajuns chiar în ultima clipă, dar pentru Isus nu contează. Pentru Isus nu contează „vechimea în muncă”, nu contează cine îl urmează de foarte mult timp sau cine a ajuns chiar în ultimul minut şi prin urmare valorează mai puţin, nu! Sunt aici, în jurul lui Isus şi aceasta e ceea ce contează.

În mulţime se află şi cel care tocmai a fost vindecat, se află şi cel care caută să fie cât mai aproape de Isus pentru a-i cere un miracol, pentru a fi vindecat. Se află şi cel care e aproape de El din curiozitate. Îl urma pe Isus şi cel care înşela lumea, gândindu-ne la Matei, se afla şi cel care a avut de suferit de pe urma înşelăciunii. Se află oameni vindecaţi şi oameni care au nevoie de vindecare, orbi, şchiopi, infirmi. Să privim această mulţime diversificată în jurul lui Isus. Cele mai diferite poveşti de viaţă, cele mai diferite situaţii, cineva aproape de inima lui Isus, dar şi cineva departe de inima Sa, prezenţi doar din curiozitate.

Ce au în comun toate aceste persoane, toţi aceşti „voi”? Ce au în comun? Au descoperit că Isus are cuvinte de viaţă nouă, cuvinte care sunt puţin diferite de celelalte, care intră în inimă. Isus nu este unul dintre atâţia alţii, se simte că are ceva diferit şi atunci toţi roiesc în jurul lui Isus. Nu vi se pare că acesta este un frumos instantaneu al oricărei comunităţi a noastre, a comunităţii voastre familiale? Observaţi diversitatea provenienţelor, a poveştilor de viaţă, a aşteptărilor. Uneori nici nu vă cunoaşteţi cu totul în ceea ce faceţi, în ceea ce sunteţi, dar nu are deloc importanţă, sunteţi aici în comunitate pentru că aici se află ceva cu totul deosebit din ceea ce căutaţi, aici se află Domnul.

În acest „voi” rostit de Isus se află toate situaţiile noastre. În această seară Isus repetă acel cuvânt: „voi”. Priviţi împrejur, sunteţi toţi, nu este nici unul în această seară care să poată spune: „Eu nu sunt”, toţi sunt. E ca şi când toţi am fi fost atraşi de ceva, care poate nu e la fel ca al celuilalt, ceva ce ne-a condus aici. Ne uneşte acest glas al lui Isus, această prezenţă plină de mister. E ca şi cum am fi intrat – scuzaţi exemplul – în maşina timpului şi ne-am da seama că Isus e viu, e aici, e viu şi ne uneşte. E ca un secret care ne atrage; acel „voi”, pus în rândurile Evangheliei lui Isus, suntem noi. „Voi sunteţi lumină, voi sunteţi sare!”

De ce spune Isus aceste cuvinte: „lumină”, „sare”, ştiind că în jurul Lui se află oameni din toate categoriile, de toate tipurile, provenind din locurile cele mai diferite? De ce le spune lor, permiteţi-mi să mă exprim, oameni simpli, de ce le spune: „Voi sunteţi lumină, voi sunteţi sare”? Dacă Isus se-nşela, dacă nu ştia? Isus ştia foarte bine, şi totuşi acelor oameni simpli – lăsaţi-mă să spun aşa – Isus le repetă: „Sunteţi lumină, sunteţi sare”! Cel care intră în contact cu Isus e încărcat, e oarecum magnetizat, devine radioactiv, am spune noi „Cristo-activ”. Cine intră în contact cu Isus este implicat din interior şi chiar dacă era doar o bucată de fier, acea bucată, acea parte devine capabilă să transmită curentul, are în interior ceva din El. E ca şi când o forţă specială ar intra în toate persoanele care ascultă acest glas până la punctul în care o atare forţă se poate transforma în lumină, în sare.

Cine intră în legătură cu Isus e ca şi când ar obţine permisul de a conduce pe drumuri necunoscute, pe străzi suspendate în aer, pe străzi care trec dincolo de graniţele palpabilului, ale vizibilului, pe străzi care trec dincolo de moarte. Şi astfel chiar şi cel mai mic, cel mai simplu, ultima dintre persoanele aflate în comunitate îşi dă seama că Cuvântul lui Isus poate intra în căile cele mai profunde ale inimii sale, reuşeşte să primească frumuseţea unei mărturii, a unui surâs, a unei noutăţi. Nu ştie să identifice cum anume şi de ce, dar se simte atras. Cine intră în relaţie cu Isus este încărcat de această forţă, de această noutate. Iată de ce Isus le spune tuturor celor care sunt în jurul Lui, săracilor care sunt în preajma Lui, ultimului sosit: „Eşti lumină, eşti sare!” „Din ziua în care m-ai întâlnit să ştii că ai dobândit o viaţă nouă, o veste luminoasă, un gust nou. Şi în interiorul acestei relaţii vei descoperi şi gusta şi mai mult aroma vieţii tale.”

Iată de ce eşti sare, pentru că relaţia cu Isus îţi dă un nou sens vieţii. Te face să priveşti lucrurile din viaţa de zi cu zi într-un mod diferit, ai mai multă lumină pentru a vedea ceea ce se întâmplă, a vedea consecinţele faptelor care se succed unele după altele, ai mai multă lumină şi mai mult gust. Încearcă să priveşti în interiorul tău, de când te-ai apropiat puţin mai mult de Isus prin stilul de viaţă al comunităţii familiale, ori printr-un seminar de Viaţă Nouă, ori printr-un moment de rugăciune, de adoraţie, de când te-ai apropiat, să observi dacă este mai multă lumină şi mai multă sare în tine, poate doar foarte puţin, dar ceva s-a schimbat.

Iată de ce Isus spune adevărul când spune tuturor, şi fiecăruia în parte, adunaţi acum, aici: „Eşti lumină, eşti sare!” Nu e exaltare, nu e lovitura pe care ai dat-o! E un drum care te ajută să citeşti ceea ce în mod pozitiv s-a maturizat în interiorul tău. Şi chiar dacă nimeni nu ţi-ar oferi încredere şi nu şi-ar da seama de aceasta, Isus care priveşte în inima ta îţi spune în această seară: „Tu eşti lumină, tu eşti sare!”

După ce am observat acest „voi” atât de diversificat, constând dintr-o multitudine de persoane, de poveşti de viaţă, de provenienţe, de pregătire, după ce am înţeles ce înseamnă să fii lumină şi sare, să observăm celelalte cuvinte pe care Isus le spune: „pământului”, „lumii”, „lumina lumii”, „sarea pământului”. E ca şi când ar spune: „dacă în tine a intrat lumina, dacă în tine a intrat această încărcătură, dacă în tine a intrat această noutate – atenţie – nu se poate termina cu tine, nu trebuie să se termine cu tine!” Şi de-ai fi fost încărcat doar cu 1-2-3 procente, această încărcare, această lumină, acest gust nu se poate termina în tine!

Ai învăţat să guşti puţin Cuvântul, nu se poate termina cu tine, ai gustat puţin ce înseamnă prezenţa lui Isus în Euharistie, nu se poate termina cu tine. Ai gustat frumuseţea de a te regăsi împreună cu fraţi şi surori, nu se poate termina cu tine, nu poţi fi „punctul final”, nu poţi fi punct şi gata. E ca şi când ar fi o lampă care primeşte curent, dar prin care lumina nu trece la nimeni. Isus vine să-ţi aducă aminte că lumina ta trebuie să lumineze, trebuie să fii lumină pentru lume. Pentru ca sarea ta să fie bună, trebuie să fie sare pentru cineva. Iată vestirea, iată evanghelizarea!

Dragi prieteni, nu păstraţi doar pentru voi comoara pe care aţi întâlnit-o. L-aţi întâlnit pe Isus în procent de 1%, spuneţi şi celorlalţi! Aveţi un dram de sare, spuneţi! Aveţi un dram de lumină, spuneţi, daţi şi altora, nu ţineţi numai pentru voi! A nu duce şi altora înseamnă a trăda, a şterge, a anihila, a anula. E ca şi cum am spune luminii să nu strălucească, sării să nu săreze. Prin urmare, umpleţi-vă de această voinţă de a spune, de a da. Implicaţi şi alte persoane, invitaţi-le să guste frumuseţea comunităţii pentru că voi aţi înţeles că aici se află Isus şi dacă aici se află Isus de ce să nu invităm şi pe alţii?

Auzeam în timpul pregătirii vizitei papale pe unii spunând: „Vino şi tu la Liturghia cu Papa pe stadion, vino şi tu!” Îmi venea să mă urc în turnul biserici şi să strig: dar câţi au spus altora vino şi tu să-l cunoşti pe Isus în biserică, în Euharistie, într-o comunitate familială! A nu aduce pe alţii la Isus e mai grav decât a-l trăda pe Papa! Dacă tu într-adevăr, aici, îl cunoşti pe Isus, de ce nu spui nimănui? Dacă tu, aici, simţi o lacrimă ştearsă, de ce nu o spui celui care plânge? Dacă tu, aici, simţi frumuseţea unui surâs, de ce nu-l dăruieşti celui trist? Dacă tu, aici, simţi forţa unei prietenii şi a unei fraternităţi – spuneţi-mi dacă nu aţi găsit aici frumuseţea unei fraternităţi şi a unei prietenii – de ce atunci să n-o spunem celui care se simte singur?

Tu, aici, ai experimentat frumuseţea unui cuplu care îşi deschide locuinţa şi face din casa sa biserică, de ce nu inviţi un alt cuplu? De ce nu spui unui alt cuplu, tu ai un har, un dar, am simţit, ochii noştri au văzut! Voi sunteţi lumină, voi sunteţi sare, a pământului, a lumii!

Concluzia acestei Evanghelii e extraordinară: „pentru ca văzând faptele voastre bune, să preamărească!” Să cânte cu rugăciunea de laudă, de mulţumire, pentru că au văzut ceva frumos, au văzut înflorind arbori secătuiţi de ani de zile! Au văzut căpătând culoare chipuri care erau palide, au văzut primind căldură vetre care erau stinse, au văzut primind din nou energie de iubire şi viaţă cupluri care păreau deja îmbălsămate, au văzut redobândind speranţa tineri obosiţi şi plictisiţi. Şi cine a văzut aceasta nu se poate să nu se încarce cu încredere, nu poate să nu aducă preamărire Tatălui care este în ceruri! Fie ca Domnul să vă imprime în inimă bucuria de a cunoaşte această comoară şi de a o putea comunica şi altora!

toată seria aici (ca fişiere Word)