Partea 66 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Fariseu
Cateheza 66
Unul singur este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi
Text de bază: Mt 23,1-12
Dragi prieteni,
Continuăm această întâlnire a Comunităţii Familiale căutând să pătrundem în mod direct Cuvântul lui Isus. Aţi trăit deja prezenţa lui Isus prin rugăciunea de laudă, prin comunicarea experienţelor: „Ce a făcut Isus pentru voi, ce aţi făcut voi pentru Isus”! Acum vrem să-l auzim vorbindu-ne. Dacă ne-am pregătit inima preamărindu-l şi recunoscându-l, îl vom auzi vorbind şi glasul nu va mai fi cel al unui preot care predică, ci va fi Isus cel care vrea să se comunice în mod hotărâtor fiecăruia dintre noi.
Ne lăsăm însoţiţi chiar de cuvintele lui Isus pe care le găsim în Evanghelia lui Matei, cap. 23, vers. 1-12. Ascultaţi!
1 Atunci Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor Săi 2 spunând: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac. 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacteriile şi îşi lungesc ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi». 8 Dar voi să nu lăsaţi să vi se spună «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9 Şi nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc. 10 Nici să nu lăsaţi să vi se spună «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos. 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru, 12 căci oricine se va înălţa, va fi umilit şi oricine se va umili, va fi înălţat.
Sunt exprimări foarte puternice, foarte dure. Pare aproape că simţim vibrând gelozia lui Dumnezeu, care are cuvintele vieţii veşnice, care are iubire de viaţă veşnică şi care ne vede aplecându-ne spre atâtea mii de adevăruri mici. Cuvinte de gelozie care vor să suscite răspunsul nostru, şi prin urmare acele cuvinte pronunţate de Isus sunt precise: „Unul singur este Învăţătorul vostru, unul singur”. Eu de la cine sunt dispus în această seară să învăţ? Doar de la Domnul! Iată de ce nu voi înceta niciodată să vă amintesc că El singur, Domnul, se află în centrul Comunităţii Familiale. El e cel care vorbeşte, El e cel care ascultă situaţiile noastre, este El cel care ne hrăneşte prin mărturia experienţelor povestite, este El cel care vrea să ne vorbească prin rugăciunea de laudă exclamată de confraţii noştri de comunitate, este El cel care vrea să continue Cuvântul Său prin ecoul în care fiecare dintre voi spune: „Ce mi-a spus mie Domnul”!
Dragi prieteni, nu e o chestiune de metodă; e vorba de a-l pune pe Isus în centru, în centrul Comunităţii. Aş vrea să strig aceasta cu toate puterile mele şi dacă ar fi posibil să-mi dau însăşi viaţa pentru ca să-i fie restituit lui Isus „centrul” în comunitatea creştină. Eu sunt primul care trebuie să învăţ aceste lucruri, dar cu la fel de mult entuziasm simt că trebuie să vă amintesc şi vouă. Dacă nu-i permit lui Isus să vorbească prin mărturia mea şi relatez doar povestioare şi nu fac astfel încât Isus să strălucească, eu mă pun în locul lui Isus. Povestind de una ori de alta, eu mă pun în locul lui Isus, pentru că Isus spune: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise”, spun lucruri frumoase, însă lipseşte vestea ultimă! Şi când ne punem în locul lui Isus şi spunem multe lucruri, opinii, relatări, povestiri, credinţa devine o doctrină, o opinie, o discuţie.
Când privim lucrurile care s-au întâmplat să căutăm ce vrea Isus să ne spună. Când suntem nesiguri despre cum să privim săptămâna, un fapt petrecut, să deschidem Biblia. Nu să dăm un telefon pentru a ne sfătui cu un prieten şi a discuta şi mai mult pe marginea unui subiect, ci să căutăm să luăm Cuvântul lui Isus. Eşti sigur că pentru tine Cuvântul lui Isus e mai important decât cuvintele tuturor prietenilor tăi? Eşti sigur că pentru tine Cuvântul lui Isus e mai important decât orice alt discurs pe care l-ai auzit?
Cuvântul lui Isus: „Unul singur este Învăţătorul vostru”; dacă s-ar aprinde ca focul în inima voastră aceste cuvinte! Şi aceasta arată deosebirea într-o Comunitate. Aş vrea ca nimeni să nu fie dezamăgit de Comunitate, n-aş vrea ca în loc să fie întâlnit Isus să găsim discuţii diverse. Cine se opreşte doar asupra discuţiilor, mai devreme sau mai târziu se oboseşte, în schimb pe cel care îl întâlneşte pe Isus, Isus nu îl va obosi niciodată!
De aceea se află aici cuplul responsabil, pentru că există în virtutea unui Sacrament, nu pentru că e cel mai bun. Se află aici pentru ce? Pentru a-i ajuta pe toţi să-l întâlnească pe Isus. Sacramentul Căsătoriei garantează că oaspetele casei e Isus, că gazda e Isus. Iar călăuzirea şi conducerea Comunităţii Familiale de către cuplul responsabil garantează că Isus este cel care vorbeşte, că Isus este cel care trebuie scos în evidenţă. Nu vindeţi vin stricat în loc de vin bun! Nu-l daţi pe Isus pentru bârfe frumoase! Isus este darul cel mai preţios pe care ni-l putem face.
Dragi prieteni, puteţi să vă dăruiţi orice lucru vreţi, dar dacă nu vă dăruiţi ceea ce Isus a făcut, vă dăruiţi lucruri secundare. Iată de ce suntem atenţi tocmai la această forţă pe care o are Comunitatea: să-l arate pe Isus, să arate prezenţa Sa! „Unul singur este Învăţătorul vostru”!
Iată cealaltă expresie foarte puternică a lui Isus: „voi toţi sunteţi fraţi”! E vorba despre un mod diferit de a ne privi, de a ne imagina. Uitaţi-vă împrejur dacă aveţi curajul, dacă Isus este în mijlocul nostru – şi suntem siguri de aceasta – noi toţi suntem fraţi, surori! Priviţi-vă în faţă! Dar gândiţi-vă şi la faptul că în acelaşi timp în care voi ascultaţi această învăţătură şi în alte comunităţi se trăieşte acelaşi lucru. Eşti dispus să crezi că în toate Comunităţile trebuie să gândim în termeni de fraţi şi surori? „Voi toţi sunteţi fraţi…” Să ne gândim atât de tare că în interiorul comunităţilor suntem toţi fraţi încât să fim în stare să credem că toţi cei botezaţi între ei sunt fraţi! Sunt fraţii mei şi cei care nu mai ascultă Cuvântul, care nu mai frecventează Sfânta Liturghie, care nu mai cred, care nu mai sunt practicanţi, care au pierdut entuziasmul credinţei, fraţii mei…! Dacă am lua în serios acest cuvânt: „voi toţi sunteţi fraţii mei”…
Îmi provoacă teamă gândul că, înmulţindu-se comunităţile, aş putea auzi: „Eu în această Comunitate mă simt bine, dar dacă ar fi să fiu în alta nu mă duc!” „E mai bine să nu deschidem altă comunitate pentru că aici ne simţim bine!” Dar tu pe cine cauţi? Cauţi companie? Pe cine cauţi? Îl cauţi cu adevărat pe Isus? Cauţi cu adevărat fraţi şi surori în Cristos? Să-l cauţi pe Isus înseamnă să-ţi purifici conştiinţa!
Ştiu că acest lucru e greu şi prin urmare privesc cu atenţie toate suferinţele, greutăţile care ar putea fi la înmulţirea comunităţilor. Privesc cu durere la toate acele persoane care din timiditate sau din alte motive au dificultăţi să întâlnească persoane noi, dar aici e vorba de tăria Spiritului Sfânt. Nu ne putem baza doar pe: „îmi place, mă simt în stare, mi s-ar părea, dar poate că…”!
Spiritul Sfânt să vă copleşească, fraţilor, şi în această comunitate să vă reînnoiască inimile! Dar dacă noi nu mergem în direcţia aceasta, cine va vesti o lume nouă, o lume în care toţi suntem fraţi şi surori? Ajunge cu lacrimile de crocodil! Vrem ca lumea să meargă într-o direcţie bună, dar nimeni dintre noi nu e dispus să sacrifice un cuvânt, să facă un gest pentru a spune: „Şi acesta e fratele meu…!”?
Invocăm extra binecuvântări de la Dumnezeu, dar nici unul dintre noi nu mişcă nimic! Şi acel frate al meu care se află în afara porţilor, în afara uşii casei mele e fratele meu; e fratele meu şi cel din altă comunitate, e fratele meu şi cel care lucrează alături de mine, e fratele meu şi cel care face cumpărăturile cu mine… Această tărie a Spiritului Sfânt trebuie să ne facă să ne mişcăm; „voi toţi sunteţi fraţi”.
Dragi prieteni, să încercăm să experimentăm cu inima ca să-i binecuvântăm pe toţi! Sunteţi disponibili în acest moment să le îmbrăţişaţi pe toate persoanele care fac parte din toate Comunităţile Familiale? Sunteţi dispuşi să-i îmbrăţişaţi pe toţi cei care vin la Liturghie în fiecare duminică? Sunteţi dispuşi să-i îmbrăţişaţi pe toţi cei care nu mai cred? Sunteţi dispuşi să-i îmbrăţişaţi pe toţi cei care nu mai sunt practicanţi? Sunteţi dispuşi să-i îmbrăţişaţi pe toţi cei care au timp doar să-i bârfească pe preoţii Bisericii, dar au pierdut entuziasmul credinţei?
Aceasta înseamnă să avem inima lui Isus, să mergem şi în căutarea oiţei, a unuia! Să aveţi inima lui Isus! Nu mai puneţi frâne, lărgiţi-vă, nu rămâneţi mici! Să nu rămânem mici! Pentru că şi eu simt că trebuie să mă extind, toţi trebuie să ne extindem spre această sensibilitate.
Observaţi apoi un alt pasaj, care pe mine mereu mă impresionează: „cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”. Slujitorul cui? Slujitori ai singurului Domn, slujitori pentru a-i permite lui Isus să crească, slujitori în a-l dărui altora pe Isus. Cel care face ca Isus să crească în alţii e slujitor. Slujitor care-l oferă pe Isus, slujitor care nu-ţi oferă o mâncare oarecare, o casă, ospitalitate, o canapea comodă… Slujitor pentru că nu-ţi oferă doar cuvinte frumoase, primire călduroasă, ci slujitor pentru că ţi-l oferă pe Isus.
Aceasta ne oferim între noi în Comunitate. Am putea să ne oferim cele mai bune feluri de mâncare. Imaginaţi-vă dacă în această seară, acea masă pe care o aveţi în faţa voastră ar fi plină de prăjituri, sau plină de mâncărurile cele mai delicioase. Nu ar fi doar faptul că, fiind uniţi, ni-l oferim unii altora pe Isus, ne oferim unii altora viaţa veşnică. Să ne oferim! Şi cine-l oferă pe Isus şi în ceea ce priveşte umilinţa este pe ultimul loc. De ce, mă veţi întreba? De ce cineva, care îl oferă pe Isus, rămâne cel din urmă? Sau pentru a folosi o expresie puternică, pe care o foloseşte Isus – „când vom fi făcut tot ceea ce trebuie să facem, să spunem: suntem slujitori inutili”!
Vă ofer un exemplu pentru a înţelege imediat totul: mama, după ce a îngrijit copilul, l-a ajutat să facă primii paşi, l-a însoţit ca o slujitoare, l-a urmărit să umble, vine un moment în care devine inutilă, deoarece copilul umblă singur, e slujitoare inutilă, nu mai foloseşte la nimic. Nu mai e de folos mama, întrucât copilul ştie să mănânce singur, nu mai e de folos mama, pentru că deja copilul ştie să meargă singur. Slujitoare inutilă…?! Ce bucurie însă! Ce bucurie pentru acea mamă! Copilul meu merge singur, copilul meu mănâncă singur…! Ce bucurie să faci pe cineva să meargă singur!
La fel se întâmplă şi cu noi! Să însoţeşti – slujitor – să slujeşti pe cineva pentru a-l dărui pe Isus! Şi-apoi, când cineva l-a întâlnit, apare bucuria de a şti că de-acum „sunt inutil” pentru că ştii să mergi singur, ştii să-l întâlneşti pe Isus singur, ştii să-l îmbrăţişezi, ştii să-i vorbeşti, ştii chiar să devii una cu El în Preasfânta Euharistie! Să devenim slujitori inutili! Să privim din nou în jurul nostru, între noi, între voi: sunteţi dispuşi să deveniţi slujitori inutili care-i ajută pe ceilalţi fraţi să-l întâlnească pe Isus? Suntem dispuşi – în afara comunităţii -, când veţi spune „Tatăl nostru” îndreptaţi spre lume, să priviţi acea lume şi să deveniţi slujitori pentru a-l comunica pe Isus!?
Fraţilor, fie ca focul Spiritului Sfânt să coboare în inimile voastre! Nu vă opriţi! Nu vă opriţi! Lumea moare de foame de Dumnezeu mai mult decât de foame de pâine! Şi nu va fi un răspuns la pâine dacă nu vom da răspuns la această foame de Dumnezeu!
Tu, până săptămâna viitoare, câte persoane eşti dispus să saturi cu pâinea lui Dumnezeu? La câte persoane eşti dispus să oferi această mâncare delicioasă? La câte persoane vrei să le deschizi inima credinţei tale? Acesta, fraţilor, este Cuvântul Domnului! Şi despre aceasta vrem să vorbim între noi! Nu spuneţi doar: „Ce predică frumoasă”! Nu ne e de folos! Nu ne e de folos să spunem: „Isuse, ce discurs frumos ne-ai ţinut!” Isus vrea să răspundem: „Dar pe mine ce Cuvânt m-a atins? Ce mă cheamă Isus să fac?” Acesta e răspunsul pe care să încercaţi să vi-l daţi!
toată seria aici (ca fişiere Word)