Partea 42 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Tânărul bogat
Cateheza 42
Privirea Ta plină de iubire este asupra mea
Text de bază: Mc 10,17-22
Dragi prieteni,
Iată-ne din nou împreună reuniţi în această comunitate pentru a trăi experienţa lui Isus viu în mijlocul nostru, aceasta este caracteristica Comunităţii Familiale de Evanghelizare. Există infinite alte modalităţi de întâlnire, în parohie, în afara acesteia, la bar, în grupuri, în case. Aici am vrea să propunem celor care intră să facă experienţa prezenţei lui Isus, şi cerem tuturor să nu distorsioneze acest lucru. Să nu existe printre voi din aceia care vin în comunitate din curiozitate, să vadă ce mai spun ceilalţi, ori să vadă ce mai spune preotul.
Venim aici pentru a trăi în prezenţa lui Isus şi vrem şi în această seară să-l întâmpinăm pe cel care se află pentru prima dată aici, pe cel care este în mijlocul nostru, să-i facem o singură ofertă. Pe tava umanităţii noastre, adunată în jurul acestei mese, cu o lumânare aprinsă şi în centru Cuvântul lui Isus, oferim un singur lucru: îi oferim să respire împreună cu noi prezenţa lui Isus. El este tăria noastră şi nu motivaţiile noastre, El este sensul regăsirii noastre pentru că între noi nu vrem să căutăm altceva. El, Isus, este persoana care ne umple inima şi dincolo de acestea sau alte persoane pe care le-am putea avea în comunitate e întotdeauna El cel care ne umple inima.
Este o prezenţă a lui Isus care e strâns legată de Cuvântul lui Dumnezeu, iată de ce acea Biblie deschisă pe masă, acea lumânare aprinsă. Este El cel care s-a unit, s-a legat cu mâini şi picioare de relaţia bărbat-femeie prin Sacramentul Căsătoriei. Este El acela care se face prezent drept Cel Înviat acolo unde este iubire reciprocă, El este prezenţa care vorbeşte, El e prezenţa care acţionează. Când vă veţi spune între voi „Ce a făcut Isus pentru mine”, să recunoaşteţi că El face. Nu sunt eu cel bun, eu am spus, eu am făcut, tăiaţi acel eu umflat şi spuneţi: Domnul a făcut, iar eu am încercat să răspund.
Isus face 1000 de lucruri, iar eu dacă fac 0,1 risc să mă nominalizez ca şi cum aş fi regele propriei vieţi. Este El cel care acţionează în viaţa mea iar eu recunosc prezenţa Sa. Când nu recunoaştem niciodată prezenţa lui Isus în propria viaţă ar trebui să ne îndoim asupra propriei credinţe. Este El cel care vindecă, care se interesează de fiecare persoană. Prin urmare să-l punem din nou pe Isus Înviat în centru. V-o spun cu toată credinţa mea săracă, săracă pentru că recunosc că am încă o credinţă săracă, dar v-o cer pe-a voastră şi atunci punând împreună toată credinţa noastră săracă, reuşim să avem acea credinţă care spune: da, Doamne Isuse, recunosc prezenţa Ta şi în această seară, aici în mijlocul nostru.
Aşadar, să citim împreună tocmai cu această credinţă, căci este Isus cel care ne vorbeşte prin Evanghelia lui Marcu, cap. 10, vers. 17-22:
17 Când pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” 18 Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. 19 Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!” 20 Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. 21 Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” 22 Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii.
Este un Cuvânt foarte puternic acesta şi de obicei noi ne oprim doar asupra ultimei părţi, atunci când Isus spune: „mergi, vinde ceea ce ai apoi vino şi urmează-mă”! E de amintit însă acea primă parte: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Este şi cine crede că se mântuieşte pentru că e bun, pentru că face o mulţime de lucruri, dar aceasta nu înseamnă încă a-l fi întâlnit pe Isus, dimpotrivă, există posibilitatea îndepărtării de Isus făcând chiar multe lucruri bune!
Ce este însă atât de deosebit, ce iese în evidenţă în acest fragment? „Isus, privindu-l, l-a îndrăgit”! De ce acel tânăr nu are curajul să facă paşii următori? Pentru că nu a văzut, nu a gustat, nu a simţit acea privire de iubire, „Isus, privindu-l, l-a îndrăgit”! Să încercăm să ne întipărim în inimă aceste cuvinte, pentru că sunt adevărate acum, aici, în această seară. Isus repetă pentru noi, pentru fiecare dintre noi acest gest în această seară. El, Isus, observă privirile voastre şi eu în numele lui Isus sunt chemat să repet acest cuvânt: „privindu-l, l-a îndrăgit”.
Sunt multe alte pagini în Evanghelie în care se scoate în evidenţă acest aspect al privirii lui Isus, al modului special al lui Isus de a vedea. Isus trecând pe drum vede, vede o văduvă care-şi duce la cimitir propriul fiu: „Şi văzând-o, spune Evanghelia, i se făcu milă de ea”. Observând, să încercăm fiecare dintre noi să retrăim acest moment. Sau când Isus trecea pe drum pe lângă oficiul unui vameş, unde se plăteau taxele, impozitele, spune Evanghelia: „a văzut un vameş care colecta taxele şi i-a spus: urmează-mă”. Şi în alt loc, fiind pe drum, nu trece cu vederea faptul că într-un copac este un om care privea de sus: „Zaheu, coboară, pentru că astăzi vrea să cinez la tine”. Isus vede.
Notaţi un aspect particular: nu există nici un fragment evanghelic în care să fie cineva care să-i fi spus lui Isus: Isuse, priveşte-mă! În schimb, însă, de nenumărate ori citim: „Isus l-a atins; Isuse, atinge-mă; Isuse, vindecă-mă; Isuse, însănătoşeşte-mă; Isuse, fă să văd; Isuse, fă să umblu”! Nimeni nu-i spune lui Isus: „Isuse priveşte-mă!” pentru că oricine îl vede pe Isus trecând se simte privit de acesta.
Există un scurt pasaj din Vechiul Testament, în cartea Judecătorilor, unde preotul le spune oamenilor care s-au dus să scruteze pământul: mergeţi în pace, călătoria pe care o înfăptuiţi se află sub privirea lui Dumnezeu! Privirea Ta plină de iubire este asupra mea în acest moment, este 24 de ore pe zi. Observaţi acea lumină aprinsă pe masă, acea lumină ajunge la voi, se reflectă în privirile voastre. Încă ajunge şi mai intens, în acest moment, peste fiecare dintre voi privirea plină de iubire a lui Isus.
Să aprofundăm acest aspect citind împreună un fragment dintr-un psalm, să-l citim împreună; este psalmul 138.
1 Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
2 ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute.
4 Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
Tu, Doamne, îl cunoşti întru-totul.
5 Tu mă învălui din faţă şi din spate
şi mâna Ta stă întinsă asupra mea.
6 Minunată este pentru mine cunoaşterea Ta,
prea înaltă ca să o pot [înţelege].
7 Unde aş putea merge departe de duhul Tău
şi unde aş putea fugi dinaintea feţei Tale?
8 Dacă m-aş urca la cer, Tu eşti acolo;
dacă m-aş coborî în locuinţa morţilor,
Tu eşti [de faţă].
9 Dacă aş lua aripile aurorei
şi m-aş opri dincolo de mare,
10 şi acolo mâna Ta m-ar conduce
şi dreapta Ta m-ar ţine.
11 Dacă aş spune: „Cel puţin întunericul să mă acopere
şi lumina să devină noapte în jurul meu!”,
12 dar nici întunericul nu-i întuneric pentru Tine,
iar noaptea este luminoasă ca ziua
şi întunericul este ca lumina.
13 Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai ţesut în sânul mamei mele.
14 Te laud pentru că m-ai făcut
[o făptură] atât de minunată!
Lucrările Tale sunt admirabile!
Şi sufletul meu cunoaşte bine aceasta!
15 Oasele mele nu erau ascunse pentru Tine
când am fost plămădit în taină,
ţesut în chip minunat în adâncimile pământului.
16 Ochii Tăi m-au văzut înainte de a mă naşte
şi în cartea Ta îmi erau scrise toate;
zilele erau fixate, pe când nu era nici una dintre ele.
17 Cât de adânci sunt, pentru mine,
gândurile Tale, Dumnezeule,
de necuprins, principiile lor!
18 Dacă le-aş număra, ar fi mai multe ca nisipul.
Când mă trezesc, tot lângă Tine sunt.
Ar trebui reluat în mod special acest text, luaţi-l acasă, să vi-l scrieţi în inimă, recitiţi-l, să vi-l însuşiţi ca propriu. Lucrul cel mai frumos este să ne bucurăm pentru că suntem priviţi cu iubire! Voi, soţii, părinţii, ştiţi ce înseamnă a privi propria soţie cu iubire, a privi un logodnic, un soţ, cu iubire, voi ştiţi ce înseamnă să priveşti un fiu cu iubire. Isus mă priveşte cu iubire, privirea Sa plină de iubire este asupra mea. După aceea, dacă ne gândim la tabernacol, această experienţă devine copleşitoare. Dacă ne gândim la acea ostie sfântă, la acea ostie albă, El mă priveşte neîncetat cu o privire care pătrunde până în adâncul inimii mele, El mă priveşte cu gingăşie.
În viaţa parohului de Ars se povesteşte că de ceva vreme, tot vedea o persoană în vârstă că se aşeza în primele bănci în biserică şi se uita fix la tabernacol. Trecând de-acum ceva timp, parohul de Ars, într-o zi, se opreşte alături de el şi îl întreabă: Dar ce îi spuneţi Domnului, ce îi spuneţi lui Isus din Euharistie? Iar el cu o simplitate angelică îi răspunde: Îl privesc şi mă priveşte!
Mă priveşte, chiar şi în acest moment, şi vede starea mea sufletească, vede în acest moment necesităţile mele, pericolele, ispitele, motivul pentru care sunt bine ori sunt la pământ, mă priveşte cu iubire în fiecare clipă. Nu e un Dumnezeu care ne pierde din vedere, mă iubeşte şi nu se descurajează să mă iubească, mă iubeşte şi mă ajută, mă iubeşte şi îmi stă alături, mă iubeşte şi îmi respectă întotdeauna libertatea. Mă iubeşte şi acceptă să fie uitat, mă iubeşte şi acceptă ca eu să-mi fac iluzii că sunt bun cu de la sine putere, când de fapt e El cel care mă ţine de mână. Mă iubeşte şi acceptă iluzia că eu ştiu să fac totul de unul singur; mă iubeşte şi mă acceptă când în mod orgolios gândesc: eu am făcut toate, mă iubeşte şi nu încetează niciodată să mă iubească, privirea de iubire a Domnului este asupra mea!
Şi Maria a făcut această experienţă, o spune ea însăşi în al său Magnificat: „Domnul a privit la umilinţa slujitoarei sale”. Să ne bucurăm de faptul de a ne simţi priviţi în acest moment, chiar dacă această privire ne lasă descoperiţi, chiar dacă înaintea lui remarcăm că nu ne putem ascunde; însă un lucru e cert: ne priveşte cu iubire. Putem fi amuzanţi câteodată dar ne priveşte cu iubire. Iar ceea ce este şi mai copleşitor, încă, este atunci când Isus ne invită să privim împreună cu El fiecare persoană, doreşte ca eu, fiecare dintre noi să fie privire în carne şi braţe faţă de orice persoană. El vrea ca eu să fiu privirea lui Isus pentru cel care-mi stă alături. Gândiţi-vă numai câte persoane vedem în timpul unei zile: eu sunt privirea lui Isus pentru acea persoană.
Veţi observa cum sunt eliminate imediat toate judecăţile tăioase, toată agresivitatea, toate scenariile. Vreau să fiu privirea lui Isus faţă de orice persoană. E certitudine faptul că Isus priveşte cu duioşie, cu iubire pe fiecare persoană. Eu sunt chemat să fiu una cu Isus şi să-i împrumut braţele mele, ochii mei, inima mea pentru ca El să poată iubi cu gingăşie pentru ca să ajungă la fiecare acest mesaj: Isus te priveşte cu duioşie! Dar dacă nu este niciunul care să-i fie alături?!
Eu, chiar fără a deschide gura, vreau să fiu privirea de gingăşie a lui Isus pentru cel care-mi stă alături. Încercaţi pentru o clipă să faceţi acest exerciţiu, aici, în acest moment, încercaţi să parcurgeţi cu privirea pe fiecare, unul câte unul. „Isus privindu-l, l-a îndrăgit”! Şi voi împrumutaţi ochii voştri, Isus prin mine priveşte acea persoană.
Priviţi împrejur şi spuneţi: Isuse îţi dau ochii mei, priveşte acea persoană, cealaltă… şi veţi simţi cum Spiritul lui Dumnezeu va coborî în adâncul inimilor voastre şi voi vă veţi transforma, noi ne vom transforma şi vom fi aici, pentru a-l preamări pe Domnul: „Doamne te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată. Lucrările Tale sunt admirabile, şi sufletul meu cunoaşte bine aceasta!”
toată seria aici (ca fişiere Word)