Partea 88 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Prunc în iesle
Cateheza 88
Text de bază: Lc 2, 8-14
„Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”
Dragi prieteni,
Avem bucuria de a trăi și în acest an Crăciunul și de a continua să-l trăim în următoarele zile, cu certitudinea că Isus prezent în mijlocul nostru este și astăzi același Isus care vrea să fie cunoscut. Dar și astăzi, ca și atunci vrea să se ascundă în semnele cele mai mici și cele mai simple.
Și pornim de la textul pe care ni-l oferă evanghelistul Luca, cap. 2, vers., 8-14:
8 În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. 9 Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. 10 Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: 11 astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. 12 Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. 13 Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cereascăe, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând:14 „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!”
Dar să observăm câteva idei pe care ni le oferă acest text. Să privim înainte de toate la păstori. Spune textul: „păzeau turmele pe timpul nopții”. Tradus în cuvinte și mai simple, „erau la muncă”, își îndeplineau slujba lor, care era aceea de a păzi turmele în special pe timpul nopții când erau mai predispuse pericolului, lupilor răpitori. Și în timpul acestei normalități a muncii lor, iată o veste puțin ciudată, ceva neobișnuit, ceva nou. Cu această arătare de lumină, – „vino și vezi, veniți și vedeți” – se întâmplă un lucru măreț, va fi o mare bucurie, o veste ce răsună în inima lor și care-i face să-și schimbe activitatea, îi împinge să meargă către ceva. Prin urmare ceea ce simt e un sentiment pornit din interior, îndemnați probabil de un semn din exterior.
Și după această veste mare, iată invitația: mergeți! „Acesta e semnul” – să reținem aceste cuvinte, semnul -„acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. Să privim contrastul: se vorbește de mare bucurie, „vă vestesc o mare bucurie, o bucurie care va fi pentru tot poporul: în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”. O veste mai mare ca aceasta nu putea fi dată în acel moment în Palestina. O mare veste și un semn foarte mic: „un copil înfășat”; scutece și iesle, percepeți acest contrast? Se naște fiul lui Dumnezeu, se naște Mesia. Se deranjează îngerii ca să aducă această veste păstorilor. Va fi o bucurie mare pentru tot poporul, și această măreție are un semn. Ar trebui să ne așteptăm să apară soarele în toiul nopții, ar trebui să ne așteptăm la ceva grandios… Dacă obiectul e așa de mare, care va fi semnul? Semnul sunt scutecele și ieslea! De aici începe Evanghelia, modalitatea în care se prezintă Isus. Se prezintă întotdeauna în semnele cele mai mici și cele mai simple.
Dacă astăzi trebuie să-L căutăm pe Isus, ce trebuie să facem? Să studiem, înconjurând lumea pentru a afla minunea cea mai mare? Trebuie să așteptăm convertirea unui personaj foarte faimos ca să ne convingă că poate ar trebui să ne convertim și noi? Trebuie să așteptăm să cadă soarele și stelele ori să pornească un război? Ce trebuie să așteptăm? Ce semne trebuie să așteptăm? Astăzi, aici, cu ce semne mi se prezintă Isus? Care sunt semnele prin care vorbește Isus? Astăzi ca și atunci: scutece și iesle. Atât de simple încât pot crea confuzie, atât de simple încât ne pot sminti, atât de simple încât n-am putea ține cont de ele. Un păstor care ar fi mers la peștera din Betleem și ar fi văzut pur și simplu un copil așezat în iesle ar fi fost îndreptățit să nu creadă absolut deloc că acolo se născuse Mântuitorul; era ceva prea banal, prea simplu, un copil sărac, așezat într-o iesle. Semne așa de mici, care ne lasă liberi, dar inima ce caută știe să citească și semnele mici.
Prin urmare să descoperim aceste semne mici, aceste scutece am spune astăzi, această iesle unde este pus Isus. Gândiți-vă la semnul mic al Cuvântului, acest Cuvânt care a fost vestit, care este vestit în acest moment, sunt scutece mici, lucruri simple, limbaj care nu are nimic nou, e o simplă exprimare în română, ce conține un text, însă Isus e ascuns în aceste scutece. În spatele acestor cuvinte e Isus care vrea să vorbească inimii mele. Sau să ne gândim la Isus ascuns în orice frate, în orice soră: „tot ceea ce ați făcut unuia din aceștia mici ai mei, mie mi-ați făcut”. Isus e în chipul celor mai simple și mai sărace persoane așteptând o privire, un gest de atenție. Isus e prezent, trebuie să o spunem, în persoana preotului, „cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă”, și aici e vorba de scutece și iesle, pentru că nici un preot nu-i atât de luminos încât să-i orbească pe cei din jur, poartă în sine toate limitele umane, scutece mici, iesle, dar toate sunt pentru a ne arăta o prezență a lui Isus Păstor.
Mai există o altă prezență a lui Isus înfășat, gândiți-vă la căsătorie: câți dintre voi sunteți permanent convinși că Isus e cu voi, trăiește în casa voastră? Că prezepiul pe care l-ați făcut eventual acasă este doar un mic semn, care spune că Isus e viu în mijlocul vostru, al celor doi? Ați făcut prezepiul cu Isus între voi, soț și soție? Din scutece, desigur, de cele mai multe ori de nerecunoscut, când vă certați, când sunteți tensionați, scutece, iesle, și ce iesle?! Putem refuza să credem! „Dar e imposibil ca Isus să fie cu noi, e imposibil! Dar știi cum e să trăiești într-o asfel de familie? Dar ce, îmi spune mie preotul că Isus e cu noi?! Nici măcar în visele noastre!” Isus e acolo! „Dar cine-mi spune că Dumnezeu se află în iesle?” Dar cum, ai credință în copilul din iesle, și nu ai credință în Isus care se află între tine și soția ta, între tine și soțul tău? Acesta e Isus în scutece, Isus în iesle.
Și apoi cealaltă prezență a lui Isus, care strălucește în inimile noastre, este Isus din iesle, e Isus din Euharistie. E mai ușor să-L recunoști pe Isus în coliba din Betleem decât să-i recunoști prezența în acea bucățică de pâine. „Betleem – casa pâinii”. Isus care se naște este așezat în iesle, e la fel cu a spune: „luați și mâncați, mâncați-mă”! Dar observați din nou semnul, scutece și iesle! Scutece, un văl din pâine; ieslea, un loc din care mănâncă toți, scutece și iesle.
Sau, nu pot să trec cu vederea, faptul că aflându-vă împreună, într-o casă, cu un cuplu de soți care crede în prezența lui Isus, adunați împreună în numele Domnului, aici, acum, Isus e viu în mijlocul vostru! Priviți în jur, priviți-vă chipul, Isus se află în mijlocul vostru în acest moment! Dar, atenție, scutece și iesle, scutece și iesle! „Dar cum îți poți imagina pe Isus în mijlocul nostru? Dar uite la acela, la aceea; apoi aici, în această casă, în fine… Eu o cunosc pe aceea, îl cunosc pe acela, poate glumim că aici e Isus!” Isus e aici! Scutece și iesle!
Și astăzi, spune Isus, mă ascund în semnele cele mai mici și mai simple, și te invit să le descoperi, în acest joc de iubire, unde cel iubit se ascunde pentru a descoperi că, într-adevăr, cea pe care o iubește îl urmează, îl caută. Isus și astăzi se ascunde sub semnul scutecelor și al ieslei pentru a vedea dacă eu într-adevăr îl caut. Îl caut eu într-adevăr pe Isus? Vreau să-L întâlnesc cu-adevărat? Sunt dispus să merg în această peșteră, să las munca mea, lucrurile mele de zi cu zi, obișnuite, – păzeau turmele – sunt dispus să las lucrurile mele obișnuite, ca să merg către el, acum, nu mâine, acum, și mai apoi când mă întorc acasă? Și numai în măsura în care merg, trebuie să accept semnul: „Vi se va da un semn, al acestei vestiri foarte mari, al acestei vestiri extraordinare; lucruri uimitoare!” Scutece și iesle.
Și având tocmai ochi în stare să cerceteze în spatele aparențelor, în spatele micilor semne, semnele simple reprezentate de scutece și iesle, ce se petrece? „Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!” „Mărire lui Dumnezeu! Mărire lui Dumnezeu!” Adică atunci când reușești să-l descoperi pe cel iubit, care s-a ascuns în semnele mici pentru a ne verifica iubirea, când descoperi persoana iubită, când îl descoperim pe Isus în spatele acestor mici semne, atunci inima tresaltă de bucurie și un singur cuvânt răsună, cel dintâi: „Mulțumesc, mulțumesc, Doamne, laudă ție, te binecuvântez, Doamne, ești extraordinar, ești mare! Aș vrea ca păsările cerului să-ți cânte ție, aș vrea ca toți îngerii să te preamărească!”
Dar să notăm un aspect deosebit în această evanghelie: „mulțimea din oastea cerească”, îngerii care, lăudându-l pe Dumnezeu, spuneau: „Mărire în cer lui Dumnezeu, mărire!” Înseamnă că glasul meu slab, timid, glasurile voastre timide care în primul moment al întâlnirii comunității familiale s-au oprit în rugăciune de laudă și mulțumire, se unesc cu cele ale îngerilor. Dacă eu, în acest moment, îi aduc preamărire Domnului, devin ecoul a ceea ce se întâmplă în paradis, al îngerilor care îi aduc laudă lui Dumnezeu. Dacă eu îl preamăresc pe Dumnezeu în acest moment, mă unesc cu îngerii și sfinții care cântă în jurul ieslei și în acest an. Când îi aduc laudă Domnului prin cântări, nu sunt niciodată un solitar, și nu doar pentru că e cineva care-mi răspunde mulțumesc, te laud Doamne și te preamăresc! Nu sunt niciodată solitar atunci când îl laud pe Domnul, de ce? Pentru că glasul meu e însoțit de cel al îngerilor și al sfinților.
Cânt împreună cu îngerii și sfinții în timp ce-i aduc laudă lui Dumnezeu și cu aceștia îmi unesc glasul meu: „Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul oștirilor cerești, cerurile și pământul sunt pline de mărirea ta, osana în înaltul cerului!”
toată seria aici (ca fişiere Word)