Autor: pr. Mike Schmitz
Traducere: Radu Capan
Sursa: TheValleyCatholic.org
Am o problemă cu mândria. Mi se pare că este unul dintre defectele mele mai grave. Ce pot face?
Aceasta este o întrebare fantastică. De fapt, una dintre primele cerințe pentru a combate mândria este recunoașterea existenței ei. Mândria este unul dintre acele vicii ascunse. Este genul de viciu pe care îl vedem la alții, dar pe care rareori îl observăm la noi înșine. Faptul că nu numai că îl observați în propria voastră viață, ci și recunoașteți că este o problemă, este un semn foarte bun.
Pentru a face față mândriei și a o elimina, ar fi util să avem o definiție. Există două definiții ale mândriei pe care le consider convingătoare și utile. Definiția catolică clasică a mândriei este „iubirea excesivă pentru propria excelență”. Sper că, în această definiție, vedeți că nu este nimic rău în iubirea ordonată sau adecvată pentru propria excelență. Amintiți-vă cele două mari porunci (în esență: iubește-l pe Dumnezeu cu toată ființa ta și iubește-ți aproapele ca pe tine însuți). A doua poruncă, aceea de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine, implică faptul că avem de fapt un anumit grad de iubire pentru noi înșine.
Oricât de dificil ar fi, suntem chemați să ne iubim pe noi înșine. Acest tip de iubire ar trebui să fie „ordonată” (ca în opusul la dezordonată) sau „adecvată”. Acest tip de iubire de sine ar fi similar cu iubirea pe care o avem pentru ceilalți. Ceea ce ne reamintește că avem nevoie de o definiție bună a iubirii. Cea mai bună definiție a iubirii pe care am întâlnit-o descrie iubirea ca „a dori celuilalt binele”. Prin urmare, atunci când este aplicată propriilor noastre vieți, iubirea de sine înseamnă a dori binele propriu. Acest tip de iubire de sine este lăudabil și necesar în viața creștinului. Mândria, pe de altă parte, este iubirea excesivă pentru propria excelență. Aceasta depășește simplul „a fi mândru de sine” și duce la a doua definiție a mândriei. Sfântul Toma de Aquino a remarcat că mândria este „acea stare de spirit în care un om, prin iubirea propriei sale valori, urmărește să se retragă din supunerea față de Dumnezeu Atotputernicul”.
Puteți vedea cum partea „excesivă” a definiției nu conduce o persoană doar să își aprecieze pur și simplu propriile daruri, ci și să se considere independentă de Dumnezeu. Din acest motiv, mândria a fost numită „regina tuturor viciilor” și este adesea sursa multor altor păcate. Sper că este clar: dacă nu avem nevoie de Dumnezeu, atunci nici nu trebuie să ne supunem viețile legii sau harului Său. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care Satana, plin de mândrie, s-a răzvrătit împotriva Izvorului tuturor lucrurilor bune din el însuși.
Deci, cum învingem mândria? Răspunsul scurt este: prin creșterea în smerenie. Acest lucru este corect. Problema este că, pentru mulți oameni, nu este foarte util. Ați încercat vreodată să fiți smeriți? Cum arată aceasta? Înseamnă doar „a avea gânduri smerite”? Dacă da, ce este un „gând smerit”? Sau există altceva ce ar putea face o persoană pentru a crește în smerenie? Da, există. Și acel „altceva” este recunoștința.
Un lucru care lipsește din viața unei persoane cu adevărat mândre este recunoștința. Dacă am o iubire excesivă pentru propria mea excelență, nu am cui să îi mulțumesc. Dacă nu mă consider supus lui Dumnezeu, nu sunt recunoscător pentru nici unul dintre darurile Sale. Și nu sunt recunoscător pentru darurile lui Dumnezeu pentru că nu recunosc nici unul dintre darurile Sale. Dimpotrivă, persoana cu adevărat smerită este constant recunoscătoare. Persoana cu adevărat smerită recunoaște constant darurile care îi sunt oferite în fiecare moment al zilei.
Dacă doriți să distrugeți mândria, deveniți smeriți. Dacă doriți să deveniți smeriți, fiți recunoscători. Practicați recunoștința. Vă invit să vă rezervați cinci minute în fiecare dimineață și cinci minute în fiecare seară. Rezervați acest timp pentru a recunoaște darurile care v-au fost oferite în acea zi. Ce lucruri bune sunt în viețile voastre? Ce binecuvântări v-a dat Dumnezeu, pe care, în momentele voastre cele mai sincere, știți că nu le meritați? Și apoi mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru aceste daruri. Nu strică să le mulțumiți și celor din jur pentru generozitatea, răbdarea și iubirea pe care vi le arată în fiecare zi. De fapt, aceasta ar putea avea un efect foarte bun.