Partea 114 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 114
Fiecare pas este prețios când e făcut în direcția justă
Text de bază: Mt 5,17-19
Dragi prieteni,
Suntem reuniți aici pentru a asculta Cuvântul Său, El ne-a dat garanția prezenței Sale. Ne-a dat-o prin Sacramentul Căsătoriei prin care El s-a legat în mod indisolubil de jurământul de iubire pe care un bărbat l-a făcut unei femei și viceversa. Ne-a asigurat prezența Sa prin unitatea pe care fiecare dintre noi o construiește în acest moment. Cine nu are unitatea inimii în acest moment, chiar dacă face parte din această comunitate, e ca și când ar ședea afară, ca și când ar fi pe o altă planetă, ca și când ar fi într-o altă lume. Pentru că lumea în care Isus se face prezent în mijlocul nostru este lumea unității, e lumea lipsei de judecare, e lumea iubirii reciproce unul față de altul.
Dacă vreau așadar să verific dacă îndeplinesc condițiile de a recunoaște și de a asculta cuvântul lui Isus, trebuie să verific dacă sunt în acest moment în unitate cu frații care sunt lângă mine și dacă inima mea e liberă de judecăți și prejudecăți față de aceștia, ori față de alți frați din afara comunității. Cu această inimă liberă putem asculta secretele lui Dumnezeu, secretele inimii lui Dumnezeu, secretele unui Dumnezeu dăruit omului pentru ca el să poată trăi așa cum trăiește Dumnezeu. Să citim despre Isus ce ne vorbește, din Evanghelia lui Matei, cap. 5, vers. 17-19:
17 Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții. Nu am venit să desființez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nici o iotă și nici o linioară nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini toate. 19 Așadar, dacă cineva va încălca una dintre aceste porunci mai mici și-i va învăța astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini și va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor. 20
Cuvântul central al acestui fragment evanghelic este această forță care vine de la Isus care aduce împlinire. Isus este împlinirea, scopul final. Isus e răspunsul la toate așteptările, Isus este răspunsul la orice foame și la orice sete. Isus este realizarea a toate pentru mine. Isus este împlinirea, mai curând depășirea oricărei dorințe a mele. Dar observați aproape contradicția: Isus care ne spune cât și cum este împlinirea tuturor lucrurilor, la fel ne spune că în El, împlinirea a toate – și a celui mai mic gest, chiar și a celui mai mic lucru – e plină de valoare veșnică. În El și cel mai mic pas este făcut în direcția bună, cel mai mic lucru poate fi umplut de veșnicie, își poate găsi împlinirea. Cel mai mic gest de iubire făcut, precum servirea unei ceșcuțe de cafea, își găsește în El, în Isus, ecou și împlinire veșnică, e ca și jertfirea vieții.
Gestul de a asculta, de a te opri pentru a asculta soțul, soția, un vecin, o rudă, sau a te opri să vorbești – gest foarte mic, care își află împlinirea în El – devine disponibilitatea de a se lăsa umplut de veșnicie. În El, clipa este umplută de veșnicie. Să ne gândim la lucrurile cele mai simple de fiecare zi, cele legate de serviciul nostru, cele legate de treburile casnice; în El și cel mai mic lucru este umplut de eternitate.
Există însă un pasaj care ne surprinde și trebuie să-l primim cu bucurie: „Dacă cineva va încălca una dintre aceste porunci mai mici și-i va învăța astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini și va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor.” Va fi mare – dacă va învăța astfel pe alții, să-i înveți pe alții secretul lucrurilor mici. „Va fi mare” – să-i înveți pe alții direcția bună a pașilor de făcut. Câți pași facem în fiecare zi, câte gesturi înfăptuim în fiecare zi? Să-i înveți pe alții în ce direcție să se orienteze, care este împlinirea acestor pași? Este evanghelizarea! Aceasta înseamnă să devin mare în împărăția cerurilor! Adică să descopăr altora scopul vieții!
Gândiți-vă o clipă, câți pași fac umblând prin casă în timpul zilei, câți kilometri fac cu mașina timp de o zi, timp de o săptămână. Desigur, spun: „Știu unde mă duc”, dacă merg prin casă: „Știu că trebuie să merg aici, trebuie să merg dincolo, trebuie să merg în grădină, trebuie să merg la cumpărături”. Dacă ies afară știu că merg cu mașina pentru că trebuie să ajung încolo, trebuie să mă întorc dincoace. Dar toți acești pași, toți acești kilometri puși la un loc, unde sunt destinați să mă ducă? Care este realizarea acestor pași? Dacă pun împreună toți acești pași ai vieții mele, unde trebuie să mă poarte să ajung? Sunt chemați să mă poarte să ajung la Isus, El este plinătatea vieții mele.
Așadar câți pași pierduți în timpul unei zile, îi fac pentru că trebuie să-i fac, dar nu sunt în direcția justă, pentru că nu sunt încărcați de iubire, nu sunt plini de intenționalitate (nu au caracterul a ceea ce este deliberat), sunt o mașină, un trenuleț, o bicicletă care se mișcă, dar bicicleta nu are inimă, nu are inteligență. Mașina nu are inimă și sunt și eu ca și mașina pe care o conduc, merg pentru că trebuie să merg, dar nu am inimă. Toți acești kilometri, toți acești pași făcuți ar trebui să mă ajute să ajung acolo, la scopul vieții. Care este scopul vieții? „Ca să te cunoască pe tine, Tată!” Scopul vieții este să experimentezi iubirea cea mare, iubirea infinită, iubirea Tatălui. Să experimentezi faptul de a face casă cu iubirea, care este iubirea Tatălui, iubirea lui Isus.
Gândiți-vă la kilometrii parcurși în această ultimă săptămână: am experimentat faptul de a locui în aceeași casă cu iubirea Tatălui? Am experimentat faptul de a sta cu El? Sunt kilometri pierduți în ce privește direcția vieții. Toți pașii mei făcuți în casă sunt pași făcuți pentru a experimenta iubirea Tatălui, singurul scop al vieții? „Aceasta este viața veșnică – spune Isus – ca să te cunoască pe tine, Tată!” Toate cuvintele spuse sau toate cuvintele ascultate au fost făcute în direcția justă, pentru a experimenta iubirea Tatălui? Ori câte cuvinte inutile, ascultate degeaba, spuse fără folos pentru că nu există experiența iubirii Tatălui? Iată de ce fiecare pas e prețios dacă este făcut în direcția justă. Cât de mult atenția față de aceste lucruri mici face ca viața mea să fie prețioasă!
Uneori unul din membrii comunității spune: dar eu nu am nimic de povestit! Dacă ai povesti că ai pus puțină iubire atunci când ai făcut cafeaua ar fi cea mai frumoasă experiență! Dacă ați povesti că ați pus iubirea în timp ce mergeați cu mașina la serviciu este o mare trăire, pentru că e în direcția justă, se încadrează în faptul de a face casă cu iubirea Tatălui. Dacă ați povesti că ați schimbat scutecelul copilașului vostru cu iubire și nu cu nervi pentru că e a treia oară, ați împărtăși o experiență pozitivă. Dacă ați povesti că ați pus mâncarea din nou pe foc cu iubire, pentru că prima dată s-a ars, ați povesti o experiență prețioasă, pentru că e în direcția justă, e în direcția iubirii.
Înțelegeți cât de „mari” suntem și noi, în căutare de mari experiențe, și nu știm că terenul cel mai prețios este cel pe care călcăm în fiecare zi… Căutăm comori de experiențe stranii sau foarte mari. Da, se pot întâmpla, îi mulțumim cerului când se petrec, dar experiența prețioasă este pasul pe care l-ați făcut pentru a ajunge în această casă pentru această comunitate. L-ați făcut din iubire? Sunt pașii pe care îi veți face întorcându-vă acasă, sunt pașii pe care îi veți face pentru a merge la culcare. Îi faceți cu iubire pentru ca trupul vostru să poată mâine dimineață să-l laude pe Domnul cu bucurie? Cât de prețioși sunt pașii mei! Cât de prețios e tot ceea ce înfăptuiesc în fiecare zi! Ce patrimoniu de iubire pot acumula în toate zilele în pașii simplității, în pașii tăcerii, în pașii realizați pentru a apropia pe un frate, a-l asculta și a-l sluji, în pașii făcuți pentru a merge să faci adorație, în pașii făcuți pentru a duce crucea cu cineva sau pentru a o împărtăși cu cineva!
Ce bucurie că Domnul, care ne cere lucruri atât de mari – să-l iubești din toată inima, din tot sufletul, cu toate puterile, acel Isus care ne cere să părăsim toate pentru a-l urma, acel Isus care vrea să ne aștepte la finele vieții noastre -, vine și ne propune lucrurile minime, lucrurile mici, pașii de zi cu zi. Și atunci, această iubire pusă în lucrurile mici trebuie desigur să ne ajute să depășim acțiunile noastre mecanice, repetitive, acționarea din obișnuință. Să îmbraci toate aceste gesturi mici cu iubirea, pentru a putea sta în casă cu iubirea!
Și tocmai pentru că obișnuința ne trage cu ușurință în jos, ce importanță mare are pentru noi toți să ne regăsim în comunitate în fiecare săptămână, povestind acea mică, banală, simplă experiență, care spune că inima mea e vie, astfel conduc toți pașii mei din fiecare zi în direcția justă. Deci, atenție, nu suspendați cu ușurință comunitatea familială în timpul vacanțelor, nu vă încredeți spunând: Suntem destul de buni, fac toate de unul singur, am experiențele mele personale. Vă veți regăsi după săptămânile care trec și în același timp riscă să vă golească și vă va veni greu să reluați pașii în direcția justă.
Prin urmare, întâlniți-vă! Și dacă nu este posibil dintr-un motiv sau altul să fiți cu toții, întâlniți-vă în doi, voi singuri, căci unde doi sau trei se adună, acolo e Isus în mijlocul lor. Dar să nu vă lăsați copleșiți de obișnuință, de odihna goală care, în timp ce adoarme creierul, face ca sufletul să se veștejească. E o provocare să știi că Isus este acolo unde-s doi – știți să numărați până la doi – unu, doi – voi plus o altă persoană. Dar nu renunțați să vă întâlniți, să vă rugați împreună, să-l lăudați pe Domnul și să-i mulțumiți, să faceți adorație!
E un apel pe care vi-l fac pentru că atunci când se reiau întâlnirile după o vacanță, inima trebuie să fie gata mai mult ca oricând. Să nu-i trebuiască unei comunități familiale să-i faceți gimnastică două luni ca să-și revină pentru că în timpul verii viața s-a stins! Frați și surori, care dintre voi nu dă de mâncare canarului în timpul verii, pisicii? Care dintre voi, mergând în vacanță, nu se îngrijește de cățel, cu cine să-l lase? De ce însă să nu aveți grijă reciproc unii de alții? Priviți-vă în față unul pe altul. Îngrijiți-vă reciproc unul de altul. Tu unde ești? Putem să stăm o jumătate de oră împreună, să facem comunitate? Ați putea chiar face comunitate în fiecare săptămână și în timpul vacanțelor, chiar și numai două persoane, pentru ca nimeni să nu se piardă, pentru ca nimeni să nu ajungă în valea adâncă, plină de umbre și întunecată a obișnuinței și a repetitivității.
Fie ca Domnul să ne binecuvânteze! El să ne facă să experimentăm ce înseamnă să stăm în casă cu El chiar și pe perioada vacanțelor.
toată seria aici (ca fişiere Word)