Partea 117 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 117
Te gândești la Mine ca la un stăpân,
însă sunt pentru tine mai mult decât un Mire
Text de bază: Lc 5,33-39
Dragi prieteni,
Ne manifestăm bucuria de a sta în ascultarea cuvântului lui Isus. Cuvântul Său e mereu prețios, pentru că și dacă trece prin filamentul vocii umane, de comunicare a unor cuvinte scrise într-o carte, sunt cuvinte care vin din Inima lui Isus, repet, vin din inimă. Să ascultăm ce vrea să ne spună de această dată. Textul îl luăm din Evanghelia lui Luca, cap. 5, vers. 33-39:
33 Însă aceștia i-au spus: „Discipolii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, la fel și cei ai fariseilor, dar ai Tăi mănâncă și beau”. 34 Isus le-a spus: „Puteți oare să-i faceți pe nuntași să postească, atât timp cât mirele este cu ei? 35 Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei. În zilele acelea vor posti”. 36 Apoi le-a zis o parabolă: „Nimeni nu rupe o bucată dintr-o haină nouă ca s-o pună la o haină veche, altfel o va rupe pe cea nouă și bucata din cea nouă nu se va potrivi la cea veche. 37 Tot așa, nimeni nu pune vinul nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile: vinul se varsă, iar burdufurile se strică. 38 Dimpotrivă, vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. 39 Nimeni, după ce a băut vin vechi, nu vrea vin nou, pentru că spune: ‘Cel vechi e mai bun!'”
După cum ați putut remarca, e vorba despre o discuție, mai exact despre o mustrare venită din partea unor farisei în ceea ce-l privește pe Isus. Suntem în plină dezbatere cu Isus, într-o polemică între modul în care se comportă discipolii Săi și fariseii, în ceea ce privește respectarea sâmbetei, a postului și a rugăciunii. E absurd că discipolii lui Isus nu postesc așa cum fac ei, fariseii. Și aici, evident imediat, înaintea acestor modalități de a spune ale fariseilor, apare ideea, conceptul pe care îl au despre Dumnezeu, un Dumnezeu stăpân.
Un Dumnezeu stăpân, căruia îi datorăm unele acțiuni exacte, e un Dumnezeu exigent, un Dumnezeu care controlează, un Dumnezeu care ne chinuie, un Dumnezeu prezent mereu pentru a mă pune în dificultate, e un Dumnezeu distant, un Dumnezeu îndepărtat, un Dumnezeu pe care trebuie să-l acaparez, un Dumnezeu pe care trebuie să-l conving, un Dumnezeu pe care trebuie să-l invoc mereu, să-l îmbunez, care nu înțelege nimic, e un Dumnezeu departe, e un Dumnezeu în afara vieții mele, în afara realității mele, în afara istoriei mele, în afara zilei mele; ziua trebuie să mi-o aranjez eu, Dumnezeu nu are nimic de-a face, e un Dumnezeu pe care trebuie să-l înduplec…
Luând în considerare toate aceste lucruri, rugăciunea nu arată tocmai nevoia de Dumnezeu, rugăciunea este invocarea pentru ceea ce nu posedăm către un Dumnezeu departe. Postul este ca și setea mea de Dumnezeu, pentru că este atât de departe, să văd dacă pot să-l înduplec. Și tocmai pe acest fundal de discuții, de moduri de a gândi ale fariseilor, intervine prezența lui Isus: pot să postească în timp ce mirele este cu ei? Iată noutatea! Voi gândiți un Dumnezeu îndepărtat, așa gândiți voi despre Mine? „Tu mă crezi stăpân și Eu sunt Mire.” Dumnezeu nu e departe, ci aproape, înăuntru. Pe Dumnezeu nu trebuie să-l urmărim, El mă caută. Dumnezeu nu vrea să fie lângă mine, ci în mine. Dumnezeu e pasiune pentru om. Dumnezeu iubește omul și caută cu orice preț să se unească cu el, știind că iubirea Sa îl duce până la identificarea cu cel iubit, să se unească cu el.
Isus nu ne spune doar: „Ia și mănâncă, acesta este Trupul Meu”, Isus vrea efectiv să se unească cu noi în mod total. Și-apoi este același Isus care spune despre fiecare frate: „Ceea ce ai făcut pentru el, Mie mi-ai făcut”, adică El se simte unit. Dacă eu v-aș întreba: „Tu te simți unit cu Isus în acest moment?”, fiecare dintre voi poate să dea răspunsul său oricât de diferit. Dar dacă-l întrebăm pe Isus, care se află în mijlocul nostru: „Dar Tu, Isuse, te simți unit până la sânge cu fiecare dintre noi?”, răspunsul său e fără echivoc: „Da, te-am dorit; da, am venit la tine; da, sunt în Euharistie pentru a-ți fi alături, pentru a-ți fi aproape, pentru a fi în tine”. Este pasiunea pe care Dumnezeu o are pentru om. E aceeași pasiune asemănătoare, și încă și mai mare, cu cea pe care o are mirele pentru mireasă.
Gândiți-vă că Isus, care se află în mijlocul nostru, este plin de pasiune față de fiecare dintre noi și vine și ne spune, aici, în acest moment: „Eu sunt Mirele tău, Mirele e cu tine.” Înțelegeți, așadar, că nu mai e vorba de un Dumnezeu pe care trebuie să-l căutăm în trecut (îți amintești…) sau pe care trebuie să-l căutăm în lucruri ciudate, un Dumnezeu pe care trebuie să-l căutăm în viitor sperând să se întâmple, e un Dumnezeu pe care trebuie să-l căutăm astăzi. La fel cum se întâmplă în casele voastre, pe mire trebuie să-l iubesc astăzi, nu „Cât te iubeam când erai diferit!”, nu „Cât te voi iubi dacă te schimbi!”; pe mire sunt chemat să-l iubesc astăzi, pe mireasă sunt chemat să o iubesc astăzi. „O, cât erai de frumoasă când erai tânără!”. Mireasa trebuie să o iubesc astăzi.
Fără acest Mire este Vinerea Sfântă. Ați observat: vor veni zile în care Mirele se va lua de la ei. În zilele acelea vor posti, vor suferi, vor suferi pentru că nu va mai fi această prezență. Când Mirele nu mai este, când nu mai este această relație vie cu Isus, există cruci fără speranțe, sunt greutăți fără ca să fie cineva care să se așeze alături și să le ridice, sunt zile întunecate fără ca să fie cineva care să aprindă nici măcar o lumânare, este foame în noi fără ca să se găsească pâine, este sete în noi fără să existe apă, e nostalgie în noi știind că nu se va realiza niciodată. Și când pierdem relația cu Mirele, trebuie să ne agățăm de lucrurile cele mai nesemnificative: obiecte, ornamente, întâlniri, felul de mâncare, felul de cină, felul de prieteni, felul de vacanțe, felul de călătorie, felul de a petrece seara, felul de pizza. Când dispare Mirele din noi, trebuie să ne agățăm precum iedera de ceva care ne este dat.
În seara aceasta Mirele este cu noi, nu se poate să nu facem sărbătoare, nu se poate! Și astfel se înțelege cum evanghelistul Luca, transpunând aceste cuvinte ale lui Isus, spune: „Ucenicii tăi mănâncă și beau, mănâncă și beau”, dar ce mănâncă și beau? A mânca și a bea este semnul – vă amintiți – al Euharistiei. A mânca și a bea este semnul Mirelui, care este aici cu mine, vrea să-mi dăruiască Trupul Său din iubire. Iată de ce discipolii fac sărbătoare, pentru că Mirele este cu ei, nu pot să postească în timp ce Mirele este cu ei. A mânca și a bea este Euharistia, e sărbătoare, e nuntă, banchetul în care se celebrează unitatea.
Începeți încă de pe acum să vă pregătiți pentru Liturghia de duminica viitoare. Va fi banchetul nunții mele cu Isus, merg să sărbătoresc unirea mea cu El, și nu e aniversarea a 25 sau a 30 de ani de căsătorie, duminică va fi ziua nunții, ca și cum ar fi prima și ca și cum ar fi ultima, pentru că acolo, în Isus, este ultima, pentru că în Isus aflu nunta definitivă cu Dumnezeu, cu Mirele Isus.
Ce fascinație de iubire! Nu sunt cuvinte care să poată să descrie intensitatea și calitatea iubirii pe care Dumnezeu o are față de fiecare persoană. Aici creierul nostru încetează să mai gândească, trebuie doar să contemple. Fie ca Dumnezeu să aibă o iubire infinită pentru fiecare dintre noi, fie ca Dumnezeu, prin Isus, să stea la întâlnirea de astăzi, pentru că Isus este astăzi, aici, acum, cu mine. Dumnezeu nu e niciodată în întârziere. Și ca o confirmare a faptului că astăzi este aici, cu mine, îmi spune: „Dacă vrei, dacă vrei sunt în acea biserică, sunt acolo, te aștept; dacă vrei, duminică ia și mănâncă, vreau să fac nuntă cu tine”.
Realizați intensitatea acestui fapt, e o nebunie! Nici nu reușim să cuprindem cu inima noastră, cu mintea noastră, o iubire atât de mare! Cunoaștem cu toții distribuitorii de lucruri, știi cât se poate dărui fiecăruia în parte când totul se termină, când nu mai este nimic de distribuit. În Dumnezeu, însă, iubirea nu este distribuită câte puțin fiecăruia dintre toți locuitorii lumii, Dumnezeu e totul pentru fiecare, Dumnezeu e totul pentru toți, pentru că Dumnezeu nu e o mică bucată de pâine, El este Pâinea. Dumnezeu nu este o iubire într-un trup, care nu se poate sfărâma, nu se poate împărți; Dumnezeu e iubire totală pentru fiecare persoană.
Așadar, înaintea acestei întregi uimiri pe care o provoacă și în noi, înțelegem semnificația totală a vinului nou. Înțelegeți că vinul nou este așa, nu-l puteți păstra într-o practică simplă, aprinzând o mică lumânare în biserică – fără să minimalizăm importanța lumânărilor, să fim bine înțeleși. Nu pot păstra această noutate pe o dâră de comportament religios, făcută bine din lucruri mici, fără inimă. Nu pot păstra vin nou în burdufuri vechi, nu pot într-o țesătură de credințe vechi, alcătuită din practici religioase, alcătuită din minte, alcătuită din idei, să pun petecul unei haine noi; aceasta este haina nouă: gândiți-vă la bucuria noutății unui Dumnezeu care nu se află undeva departe, nu e un stăpân, a unui Dumnezeu care îmi poate spune și în acest moment: „Tu te gândești la Mine ca la un stăpân, Eu însă îți sunt Mire”.
Atunci, înaintea acestei propuneri, multe sunt ecourile care pot să aibă loc în inima noastră. Primul care îmi vine minte ca preot este frica de a nu fi în mijlocul vostru ca semn al acestui Isus Mire. Cât de departe sunt de a vă da această imagine de Mire care iubește, iubește până la punctul de a se sfărâma, de a-și da viața cu totul pentru fiecare. Deci rugați-vă pentru sărăcia mea, pentru micimea mea, pentru incapacitatea mea de a fi sacrament al lui Isus Mire în mijlocul vostru. De asemenea simt că trebuie să vă amintesc vouă, soților, că voi, soții, sunteți sacramentul acestei iubiri a lui Isus Mire. Voi sunteți realizatorii, înfăptuitorii acestei iubiri nupțiale, sunteți răspânditorii acestei iubiri nupțiale, comoară ascunsă, mister mare, taină mare. De câte ori nu vă înecați într-o baltă de apă, fără a vă ridica privirea spre cer! Voi soții sunteți răspânditori.
Și să știți că această iubire a Lui, a Domnului Isus Mire pentru mine, a lui Dumnezeu, nu este de ieri, de mâine, ci de astăzi. E o relație vie care vrea să mă facă să simt astăzi milostivirea Sa și vrea să mă facă astăzi purtător al milostivirii Sale. El vrea să mă facă semn al acestui vin nou, vrea să mă facă purtător al acestei raze de iubire de la Dumnezeu.
O, dacă am putea striga celor care, vorbind despre Dumnezeu, fac referire la Vatican, fac referire la un preot care a greșit; care, vorbind despre Dumnezeu, fac referire la o biserică ce nu înțelege; la cei care, vorbind despre Dumnezeu, fac referire la unul sau la altul, la un sanctuar; acestora să le putem spune că Dumnezeu nu e atât de departe, că Dumnezeu e cu tine, în tine. Dumnezeu vrea să se unească cu tine. Ia, mănâncă, acesta este Trupul Meu dăruit din iubire!
toată seria aici (ca fişiere Word)