CFE: „Spune-mi că sunt cea mai mare iubire a ta”

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 62
„Spune-mi că sunt cea mai mare iubire a ta”
Text de bază: Mc 8,34-38

Dragi prieteni,

Suntem iarăşi împreună pentru a continua acea foarte frumoasă aventură pe care Domnul ne permite să o trăim, să căutăm să umblăm alături de El, să stăm cu El, să trăim din prezenţa Lui în mijlocul nostru, aceasta e aventura CFE. Comunităţile nu au alt scop decât să realizeze la scară mică ceea ce face Biserica la scară mare: să trăiască în prezenţa lui Isus, să simtă prezenţa Lui din tăria de a fi uniţi pentru a asculta Cuvântul Său, prin puterea harului care este oferit soţilor şi ca atare, prin harul Sacramentului se realizează prezenţa lui Isus. Un Isus pe care vrem să-l auzim vorbind, nu doar să fim adunaţi în numele Său, să ne rugăm, ci şi să-l auzim vorbindu-ne. Şi să-l auzim astfel încât să ajungă până în adâncul sufletelor.

Şi nu vrem să ne dăm răspunsuri unii altora, nimeni dintre noi nu are cuvintele vieţii veşnice, putem da doar răspunsuri private la problemele altora. Noi îl vrem pe Cel care ne dă răspunsuri profunde, totale, de aceea nu discutăm, nu ne dăm răspunsuri unii altora. Nici unul dintre noi nu are dreptul şi nici datoria de a fi învăţătorul celuilalt în CFE, pentru că vrem să-l experimentăm pe acel singur Învăţător. Şi nimeni dintre noi să nu aibă prezumţia că ar avea răspuns la toate, pentru că vrem să ascultăm acel răspuns special, care ne vine din ascultarea Domnului, ascultând în tăcere, fără a răspunde la mărturia fratelui nostru. Şi atunci acest Cuvânt va fi întotdeauna un cuvânt dulce, un cuvânt de la o persoană prietenă. Profetul spune că Cuvântul Domnului este ca un fagure plin cu miere, un fagure supraîncărcat cu miere, şi ne este dat tocmai pentru ca să ne hrănim din acest fagure de miere.

Însufleţiţi de acest spirit, să ascultăm deci Cuvântul lui Isus. Îl luăm din Evanghelia lui Marcu, cap. 8, vers. 34-38:

34 Chemând la Sine mulţimea şi pe discipolii Săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. 35 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va salva. 36 Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? 37 Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? 38 Dacă cineva se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele înaintea acestei generaţii adultere şi păcătoase, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui Său cu îngerii cei sfinţi”.

La prima vedere, acest pasaj evanghelic ar putea părea dur, exigent, tăios, în realitate însă e apelul unui îndrăgostit, aşa mi se pare că aş putea sintetiza acest text. Într-adevăr, cred că aş putea da următorul titlu acestei pagini evanghelice, ca şi când Isus ar spune: „Spune-mi că sunt cea mai mare iubire a ta„. Prin această expresie ascunsă între rândurile acestui pasaj, „Spune-mi că sunt cea mai mare iubire a ta”, îl simţim pe Isus care ne iubeşte până la punctul de a spune: „Tu mă iubeşti cu adevărat? Eu te iubesc cu o iubire extraordinar de mare, dar tu eşti dispus să-mi răspunzi cu adevărat?”

Să reflectăm puţin… De ce ne cere Isus să pierdem toate pentru a-l urma? Este oare doar o manifestare a puterii Lui? Are ideea unui anumite întâietăţi şi prin urmare poate spune: „Eu valorez mai mult decât oricine, deci trebuie să vă decideţi; Eu valorez mai mult decât oricare altul; cuvintele pe care le spun Eu sunt cele mai importante; trebuie să încercaţi să înţelegeţi, nu se poate sluji la doi stăpâni…”? Aceasta e interpretarea faptului de a pierde toate pentru a-L urma? Sau este apelul celui care spune: „Sunt dispus să pierd totul pentru tine! Eu am pierdut totul pentru tine, împăcat, cu bucurie, în mod liber, tu eşti dispus să-mi răspunzi?”

Încercăm să luăm un exemplu din ceea ce reprezintă natura vieţii umane şi vom înţelege imediat această interpretare. E ca şi când un îndrăgostit i-ar spune iubitei: „Eşti dispusă, acum că m-ai ales pe mine, te-ai ataşat de mine, eşti dispusă să renunţi la toţi ceilalţi bărbaţi? Dacă eşti îndrăgostită de mine, mai este oare cumva vreun bărbat care să te intereseze, care să te atragă, care m-ar putea înlocui? Într-adevăr, eşti dispusă să pierzi toţi bărbaţii ca să stai numai cu mine? Tu, îndrăgostită fiind de mine, eşti dispusă să spui că mă iubeşti mai mult decât pe oricare alt bărbat? Sau poate este vreun bărbat pe care-l iubeşti mai mult decât pe mine? Mă iubeşti cu-adevărat mai mult decât pe toţi ceilalţi? Eşti dispusă să-i pierzi pe toţi ceilalţi pentru a sta cu mine?”

Acelaşi lucru îl face Isus cu noi, ne iubeşte peste măsură, se teme să nu ne piardă şi ne spune, ne întreabă în această seară: „Chiar e adevărat că mă iubeşti mai presus de orice? Eşti dispus să pierzi totul pentru Mine? Priveşte în inima ta şi spune-mi ce ai fi dispus să pierzi pentru Mine? Priveşte în inima ta… Mă iubeşti într-adevăr mai mult decât pe ceilalţi? Eşti dispus să renunţi la toate, să pierzi toate celelalte persoane, lucruri, pentru a-mi spune că mă iubeşti?” Observaţi că aceasta este interpretarea cea mai simplă din câte ar putea fi a primei porunci: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”. Sau aşa cum a transpus-o Isus: „Să-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea”. Iată de ce mai spune Isus: „Nu puteţi sluji la doi stăpâni”. „Eşti dispus să mă iubeşti mai mult decât pe toţi ceilalţi?” Aceasta înseamnă a fi îndrăgostiţi.

Să luăm însă şi cealaltă expresie. De ce spune Isus: „să renunţe la sine”, „să-şi piardă viaţa pentru Mine”, „cine îşi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va salva”? E acelaşi tip de întrebare cu cel de la început. Mai întâi am fost întrebaţi dacă suntem dispuşi să-i pierdem pe toţi oamenii chiar dacă i-am iubi. Acum ne spune: „Eşti dispus să mă iubeşti mai mult decât pe tine însuţi?” Suntem dispuşi să-l iubim pe Isus mai presus de noi înşine? „Să renunţe la sine” nu înseamnă că Isus e un neîncrezător lipsit de dragoste, care ne cere să ne distrugem personalitatea, care priveşte cu invidie la personalitatea noastră şi vrea să o umilească pentru a domina mai mult, nu e nimic din toate acestea. „A renunţa la sine” înseamnă acelaşi lucru de mai înainte. „Eşti dispus să mă iubeşti mai mult decât pe tine însuţi? Eşti dispus să-mi spui aceasta şi să o şi faci?”

Vă amintiţi şi de altă expresie a lui Isus: „nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care îşi dă viaţa”, pentru că iubirea când este adevărată este mai mare decât noi înşine. Suntem deci dispuşi să iubim până la dăruirea vieţii? Gândiţi-vă aceia dintre voi care sunteţi părinţi, tată şi mamă, dacă nu sunteţi dispuşi să vă daţi viaţa pentru propriul fiu? Cel puţin instinctul îl aveţi înăuntru, îi iubiţi pe fiii voştri mai presus de voi înşivă, vă luaţi pâinea de la gură. Faceţi renunţări acolo unde fiii voştri nu ştiu să facă şi sunteţi în stare să mergeţi să căutaţi fiii în cel mai ferit ungher în care s-ar putea ascunde, numai să-i readuceţi aproape de voi, numai să le simţiţi afecţiunea, numai să le puteţi dărui afecţiune.

„Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care îşi dă viaţa”. Cu această expresie, Isus ne aminteşte că El ne-a iubit şi ne iubeşte până la dăruirea propriei vieţi. Sf. Pavel, într-un moment de mare inspiraţie spirituală, de mare intensitate afectivă faţă de Isus Domnul pe care el l-a cunoscut doar pe când era Înviat, scrie: „Isus m-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru mine”. E ceea ce acest pasaj evanghelic ne repetă în mod indirect: Isus te iubeşte şi e dispus să piardă totul, să se dea cu totul pe sine! Nu ne confirmă oare aceasta în fiecare Sfântă Împărtăşanie? Când te apropii de preot şi auzi spunând: „Ia, mănâncă, acesta este Trupul Meu, îţi dau totul, viaţa Mea, Trupul Meu, Sângele Meu! Sunt dispus să-ţi dau totul pentru a-ţi spune că te iubesc, sunt dispus să fiu defăimat!” Iată de ce Isus poate cere: „Eşti dispus să mă iubeşti mai mult decât propria ta viaţă, să renunţi la tine însuţi? Mă iubeşti mai mult decât propria ta viaţă?” Înţelegeţi de ce e o iubire atât de exigentă? Pentru că e o iubire atât de extraordinară aceea care ni se propune!

Dragi prieteni, mă adresez celor care ar fi sosit în comunităţile familiale în aceste ultime săptămâni, dar şi celor care se află în comunităţile familiale încă de la început: nu voi putea spune niciodată, nu vom cânta niciodată îndeajuns bunătatea pe care Isus o are faţă de fiecare dintre noi! Când viaţa noastră se va îndrepta spre sfârşit, cine ne va primi în braţele Sale? Când oamenii din jurul nostru vor spune: „Nu mai este nimic de făcut”, cine ne va spune: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis”? Cine îmi va spune: „Viaţa ta va continua”? „Ţi-am dat viaţă pentru că am vrut să fii cu Mine pentru totdeauna!”

Nici o soţie, nici un soţ, nici un fiu nu va putea spune: „Ţi-am dat viaţă pentru ca să fii cu mine pentru totdeauna!” Dar Isus poate spune şi ne spune: „Te-am născut, ţi-am dat viaţă pentru ca să fii cu Mine pentru toată veşnicia!” Şi atunci arcul vieţii se prelungeşte, atunci sensul vieţii se lărgeşte, atunci da, merită logodna cu iubirea infinită, cu Isus care nu doar ne naşte aici, pentru această viaţă, care ne face să recunoaştem aici un Tată, ci şi ne însoţeşte dincolo de graniţele morţii şi stă cu noi dincolo de ultimele minute alte vieţii şi ne deschide la viaţa fără de sfârşit.

Iată de ce acest Isus vine şi ne întreabă: „Eşti dispus să pierzi totul pentru a mă urma? Eşti dispus să pierzi totul? Sau vrei să ajungi la ultimul act al vieţii tale şi să spui: ‘Da, acum, Isuse, sunt dispus să pierd totul’, când deja ai pierdut totul?! Când deja ai pierdut totul, atunci vei putea spune: ‘Isuse, acum sunt dispus să pierd totul pentru a te îmbrăţişa? Da, Isuse, acum sunt gata să renunţ la mine însumi!’, când cu chin îţi vei da ultima suflare?!”

Isus este cel care ne spune: „Descoperă-mă acum ca singura iubire a vieţii tale!” Nu aştepta până când inima ta abia va mai bate pentru a-mi spune că mă iubeşti! Isus traduce în cuvinte şi fapte că fiecare dintre noi e preţios în ochii Săi! Din păcate noi nu avem în aparatul nostru ocular capacitatea de a citi preţiozitatea fiecărei vieţi! Priviţi împrejur şi în comunitate în această seară, priviţi împrejur: fiecare persoană pe care o vedeţi e preţioasă în ochii lui Dumnezeu! Cât de mult fiecare dintre noi dispreţuieşte, depreciază, diminuează, rătăceşte chipul celuilalt, al celorlalţi, fie că mi-e aproape, fie că e departe. Dar există o persoană în ochii căreia persoana mea nu e diminuată niciodată: e Isus. Şi pentru că ne iubeşte cu iubire infinită ne spune: „Eşti dispus să pierzi totul pentru Mine? Eşti dispus să renunţi la tine pentru Mine?”

În cineva se poate naşte însă o întrebare: acest mod de a-l iubi pe Isus mai presus de toţi şi toate elimină oare ceva din relaţia cu soţia, cu soţul, cu fiii? Nu! E o înşelăciune! Diavolul este cel care strecoară în suflet această presupunere! Nu! Pentru că în Isus iubirea pentru soţ e multiplicată, în Isus iubirea pentru soţie e multiplicată! Înseamnă a merge la izvorul de apă vie pentru a aduce mai multă apă vie soţiei tale, soţului tău! E o înşelăciune, e o falsitate aceea a celor care spun: iubind pe Isus cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea, punând pe Isus pe primul loc, iubim mai puţin soţul şi soţia! E o înşelăciune diabolică! Pentru că adevărul este exact contrariul: nu avem iubire adevărată faţă de Isus dacă iubirea nu este apoi multiplicată spre soţie, spre soţ, spre fii, spre aproapele, până la iubirea duşmanilor. Prin urmare, Cel care îmi spune să iubesc până şi duşmanii, cum îmi va spune oare să nu-mi iubesc soţia, soţul?! Atenţie la înşelăciunea diavolului!

Acel Isus, care îţi cere să pierzi toate pentru El, este Isus care-ţi cere să iubeşti până la renunţarea de sine, e acelaşi Isus care îţi dă însutit în viaţa aceasta dispoziţie de iubire faţă de soţia ta, faţă de soţul tău. Eşti un iubitor sărac al lui Isus, îl iubeşti puţin pe Isus dacă nu există o reîntoarcere a afecţiunii iubitoare faţă de Isus mai mare decât faţă de soţie, faţă de soţ, faţă de aproapele.

Dacă pierdem totul e pentru a multiplica. Iată de ce Isus spune: „cine-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va salva”. Iată de ce spune: „Cine lasă pentru Mine mamă, tată, casă, frate, soră, soţ, soţie, copii, pentru Mine şi pentru Evanghelie, va primi însutit”. Înseamnă că va primi însutit capacitatea de a iubi soţia, soţul, fraţii şi surorile. Şi Isus e aproape atât de gelos încât ajunge să spună: „cine se va ruşina de Mine… şi Eu mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu…”

Vă daţi seama că a se ruşina de o persoană înseamnă a nu o iubi. A se ruşina de soţie, a se ruşina de soţ înseamnă a nu mai iubi. A se ruşina de Isus înseamnă că inima noastră a devenit săracă. Curaj, tărie! Spiritul Sfânt este cu noi şi va face astfel încât să reînsufleţească impulsul de iubire pe care-l avem în noi, conducându-ne să-l iubim pe Isus cu intensitatea întregii noastre fiinţe!

toată seria aici (ca fişiere Word)