CFE: Oiţele lui Isus, păstori cu Isus

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 44
„Oiţele lui Isus, păstori cu Isus”
Text de bază: In 21, 1-17

Dragi prieteni,

Suntem aici pentru a-l asculta pe Isus prin Cuvântul Său viu, Cuvânt care nu rămâne nelămurit, e chiar cuvântul Său. Şi aşa cum înaintea Euharistiei spunem: Iată trupul lui Isus, în mijlocul nostru se află Isus viu, la fel, înaintea Cuvântului lui Dumnezeu suntem chemaţi să spunem: e cuvântul lui Isus, e cuvântul Său.

Să ascultăm Cuvântul de astăzi căruia i-am dat un titlu deosebit: „Oiţele lui Isus, păstori cu Isus”. Fragmentul evanghelic în luăm din Sf. Ioan, cap. 21, vers. 1-17. Să-l citim împreună:

1 După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5Aşadar, Isus le-a zis: „Copii, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” 6 Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi”. Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. 8 Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi – trăgând cu ei năvodul cu peşti.

9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşte pus deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine eşti?” căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morţi.

15 După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?” El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc”. El i-a spus: „Paşte mieluşeii Mei!” 16 El i-a zis iarăşi, a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” El i-a spus: „Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc”. I-a zis: „Paşte oile Mele!” 17 I-a zis a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?” şi i-a spus: „Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!”

Este un fragment evanghelic foarte sugestiv şi cred că Domnul vrea să ne spună fiecăruia dintre noi o mulţime de lucruri prin acest fragment evanghelic. Foaia cu textul evanghelic pe care o să o duceţi acasă cu voi să devină o ocazie de a vă întreţine cu Domnul în multe dialoguri pe durata acestei săptămâni. Eu iau doar câte un pasaj pentru a ne bucura împreună de acest cuvânt, să ne bucurăm ca şi Comunitate familială, împreună.

Să observăm expresiile de la început: „Isus s-a arătat din nou„. Scrie în text că sunt un grup mic, sunt doar şapte apostoli, nu mai mult, număraţi-i. Şi poate cineva dintre voi, regăsindu-se în această seară în comunitatea familială într-un grup mic sau foarte mic, se va simţi şi el rătăcit, va gândi că a pierdut ceva. Dacă am fi rămas împreună…, dacă am fi fost cel puţin toţi… Nu, nu acesta e criteriul pentru a şti cum va decurge întâlnirea din această seară, criteriul este: „Isus s-a arătat din nou„. Aceasta e certitudinea, dragi prieteni, a comunităţilor familiale. Aceasta e ceea ce au special comunităţile familiale. Dorim să trăim Cuvântul lui Isus care spune: „Unde doi sau trei se adună în numele Meu, acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor„.

Să privim împrejur, două persoane sunt suficiente, fără a mai spune: dacă ar fi fost acesta, dacă ar fi venit acela, dacă ar fi rămas, dacă nu s-ar fi dus… Fie doi sau mai mulţi, noi îl căutăm pe Isus, aici Isus e prezent. Cere doar o singură garanţie, priviţi-vă în ochi, spuneţi-vă în inimi reciproc: „Îţi vreau binele, te iubesc.” Vă veţi da seama că aici începe prezenţa lui Isus, aici începe frumuseţea faptului de a fi în comunitate, tot restul e haină. Frumuseţea unei comunităţi este prezenţa lui Isus. Şi aceasta vrem să o spunem încă de la început: e Isus, prezenţa Sa, pe El vrem să-l lăsăm să ne vorbească, El vrem să fie gustat, întâlnit de oricine va intra să facă parte din această comunitate.

Să luăm un alt pasaj din acelaşi fragment. Spune Evanghelia că „atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: E Domnul!” Ioan avea o inimă extraordinară, o iubire foarte mare faţă de Isus. Îşi dă seama imediat de semnul prezenţei Sale şi nu rezistă să nu spună şi altora care erau în cealaltă barcă: „E Domnul! Suntem fericiţi, suntem bucuroşi, e El!” Şi aici, fraţi şi surori, e ceea ce ni se întâmplă nouă. Să-l recunoaştem şi imediat să-i aducem laudă Lui, bucuria noastră. Iată momentul rugăciunii de laudă pe care l-aţi făcut şi cu puţin timp în urmă l-aţi încheiat, dar sunteţi chemaţi să-l continuaţi în inimă, până săptămâna viitoare.

I-aducem laudă pentru că l-am recunoscut: „E Domnul, îi recunosc prezenţa, mulţumesc, Doamne, laudă ţie şi binecuvântare! Vrem ca toţi să cânte, să te binecuvânteze îngerii, sfinţii! Să-ţi cânte până şi păsările câmpului, să se unească toate instrumentele muzicale pentru a cânta lauda Ta: eşti Tu, Doamne!” Să reuşim să-l recunoaştem! Chiar şi în inimă, în acest moment să încercăm să spunem cu inima: „Mulţumesc, Doamne, că eşti în mijlocul nostru! Mulţumesc că eşti viu în mijlocul nostru! Mulţumesc că îmi permiţi să te caut pe Tine în acest moment. Printre miile de gânduri pe care le am, te caut pe Tine, Doamne! Te văd, te simt prezent în inimă! Îţi mulţumesc, Doamne!” Rugăciunea noastră de laudă. „E Domnul”.

E frumos să-l recunoşti acţionând, să vezi ce a făcut pentru mine, ce am făcut eu pentru El. „E Domnul!” Iar în acelaşi timp, se vorbeşte de unii discipoli care ezitau, nu-şi dăduseră seama, spune Evanghelia, „nu ştiau că este Isus”. Acesta este riscul şi pentru noi, de la o săptămână la alta, ca Isus să ne vină alături, în multe împrejurări, ca Isus să ne vorbească, ca Isus să ne facă semn, şi noi să nu ne dăm seama. Aici, la mijloc, era această pescuire minunată şi totuşi nu şi-au dat seama că era Isus, se gândeau că ar fi fost o cu totul altă persoană.

De câte ori nu credem că e altcineva, că altcineva ne vorbeşte, că ne vorbeşte preotul, că ne vorbeşte un prieten, că e intuiţia ori o fantezie care ne vorbeşte. Credem că un lucru ori altul s-au produs din întâmplare, n-are nici o legătură… Şi noi riscăm uneori să fim ca discipolii, nu ne dăm seama că era Isus şi atunci rugăciunea noastră de laudă se atenuează, slăbeşte. Şi regăsindu-ne de la o săptămână la alta, rămânem tăcuţi la rugăciunea de laudă pentru că nu ştim. „N-aş şti unde l-am văzut pe Isus în timpul meu de peste săptămână…”

Atunci, cuvântul lui Isus în această seară ne provoacă şi ne spune: „Vezi că Eu sunt cu tine, sunt cu tine toată săptămâna, întotdeauna.” „Eu sunt cu voi în toate zilele!” E promisiunea lui Dumnezeu, promisiunea lui Isus, a nimănui altcuiva. „Încearcă să descoperi prezenţa Mea lângă tine. Gândeşte-te la acel moment de mângâiere, la acel moment de preocupare, cât şi cum ţi-am fost alături…”

Să continuăm tot cu acest fragment evanghelic în care Isus ne vorbeşte. La un moment dat, Isus însuşi le spune celor şapte discipoli: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” Remarcaţi că Isus, aşa cum a făcut minunea înmulţirii peştilor, a pregătit deja acolo peşte prăjit, dar vrea contribuţia tuturor, vrea ca ceea ce s-a pescuit să fie împărţit. Şi aici intrăm într-un alt aspect frumos al comunităţii noastre familiale, împărtăşirea credinţei, împărtăşirea sufletului, atunci când, după rugăciunea de laudă, mărturisim ce a făcut Isus pentru noi, ce am făcut eu pentru Isus, ori după ce am ascultat Cuvântul, împărtăşesc ce mi-a spus mie Domnul.

Dragi fraţi, de ce în comunităţile noastre familiale am exclus împărţirea de prăjituri, de hrană? Pentru că o putem face cu alte ocazii, în alte momente ale săptămânii, cu alte împrejurări. A se regăsi împreună, a mânca împreună e foarte frumos, dar nu aici în comunitatea familială. De ce? Pentru că vrem să împărtăşim lucrul cel mai frumos, credinţa noastră, sufletul nostru. Aduceţi puţin din peştele vostru, daţi ceva din ce aţi pescuit, scoateţi afară ceva din suflet, scoateţi ceva din marea învolburată a vieţii voastre, scoateţi un peştişor şi spuneţi: „Iată partea mea, Domnul mi-a spus, pe Domnul l-am întâlnit.” A împărtăşi câte ceva, acesta este momentul în care comunitatea dobândeşte o puternică unitate pentru că împarte sufletul.

Cineva m-a întrebat: dar cum de cei din comunitate sunt atât de uniţi între ei? Simplu, împărtăşesc sufletul propriu în numele lui Isus, e un lucru prea înalt ca să nu unească. Isus însuşi e cel care uneşte, care îi face una. A împărtăşi credinţa; prin urmare, atenţie, nu împărtăşiţi opinii. Momentul comunităţii familiale nu este acela de a împărtăşi opinii. „Mi se pare…, eu cred că…, ar trebui să se facă aşa…” Nu, în alte împrejurări, la alte întâlniri se face astfel. Sau a discuta despre Cuvânt: „După părerea mea vrea să spună asta… Nu, după părerea mea spune altfel… Eu am auzit pe cineva care a spus aşa…” NU! Se împărtăşeşte credinţa! Să fim atenţi că pe sub masă, diavolul vrea să ne ofere o altă hrană care nu este cea care satură. Noi vrem să ne săturăm cu credinţa, în mod reciproc.

Să luăm un alt cuvânt al lui Isus: „Isus a luat pâinea şi le-a dat-o„; Isus e protagonistul în stare să răspundă la cerinţele inimii fiecăruia dintre noi. Pe Isus îl căutăm, Isus ne dă pâinea. Nimeni dintre noi nu îl poate înlocui, nici preotul. E Isus cel care prin Cuvântul Său ne dă pâinea. Continuă textul: „Şi Isus îi zise lui Simon Petru”… „Îi zise” – după ce am primit darul Cuvântului, primim până în străfundul fiinţei noastre ceea ce Isus vrea să îmi spună mie, personal. Isus a spus… să ne spunem propriul nume în inimă: „Isus îmi spune în această seară mie.” Să nu discutăm aşadar despre Cuvânt, ci să ascultăm acest cuvânt pentru noi.

Isus i-a spus lui Simon Petru: „Petru, mă iubeşti? Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc! Paşte mieluşeii Mei!” Acele întrebări puse de trei ori: mă iubeşti, mă iubeşti… mă iubeşti mai mult decât ceilalţi… Nu este timpul să comentăm această triplă întrebare şi acel răspuns din inimă al lui Petru, până la tristeţe: „Doamne, Tu ştii” – pentru că a înţeles că Domnul insista foarte mult, că Isus îl iubea mai presus de propriile-i trădări. Şi Petru vroia să-i răspundă că mai presus de trădare îl iubea. Şi noi vrem să-i spunem că îl iubim mai presus de trădări. „Mă iubeşti tu?” „Da, te iubesc în ciuda trădărilor mele, te iubesc!”

Vreau să mai scot în evidenţă un ultim pasaj foarte frumos. Observaţi unitatea inseparabilă care există între răspunsul lui Petru şi mandatul lui Isus. Unitatea care există între: „Tu ştii că te iubesc!” şi Isus care spune: „Paşte! Dacă mă iubeşti, paşte!” A-i declara iubire lui Isus înseamnă a se interesa de oiţele Sale. Unei femei nu i se poate declara iubirea, nu i se poate spune: „Vreau să mă căsătoresc cu tine, vreau să trăiesc cu tine toată viaţa”, dacă mai apoi nu se împarte viaţa cu acea femeie. La fel e cu Isus. Nu-i putem spune: „Isuse, te iubesc!” fără a împărtăşi cu El pasiunea pentru ceilalţi, pasiunea pentru oi.

Iată de ce titlul acestei meditaţii, amintiţi-vă titlul. Noi suntem oiţele lui Isus, desigur, dar suntem chemaţi să fim şi păstori cu Isus. „Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc…” „Paşte oile Mele!” Dacă cineva dintre noi îi spune în inimă, în această seară, lui Isus – sper că toţi o spunem – „Da, Isuse, te iubesc!”, să-l lăsăm pe Isus să ne răspundă: „Paşte oile Mele!” Priveşte în jurul tău, acolo unde locuieşti, acolo unde munceşti, priveşte împrejur, „Paşte!”, interesează-te, preocupă-te pentru toţi. „Eu am venit pentru toţi, orice aţi făcut celorlalţi Mie mi-aţi făcut.”

„Mă iubeşti? Paşte!” Ascultaţi această chemare din inimă din partea lui Isus. „Dacă mă iubeşti, ieşi în această seară, ori mâine la serviciul tău şi caută, caută cu Mine oiţele, caută-le cu Mine pe cele pierdute, poartă mieluşeii la piept, condu-i încet, încet la oile mame, poartă pe spate pe unul rănit.” „Dacă mă iubeşti, fii păstor împreună cu Mine!”

toată seria aici (ca fişiere Word)