Partea 149 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 149
Prezența lui Isus: a face lucrurile ca și cum El nu ar fi
Text de bază: Mt 18, 15-20
Dragi prieteni,
În precedenta întâlnire am reflectat la darul prețios care poate fi ascuns în lucrurile obișnuite. Am văzut cum există riscul să credem că știm totul: „știu deja cum se comportă, știu la ce folosește, cunosc deja acest limbaj, știu deja acest fragment din Evanghelie”. Prin intermediul acestui „a ști deja”, devin asemenea nazarinenilor, care sfârșesc prin a pierde prezența lui Isus. Acum dorim să înaintăm în această aprofundare a prezenței lui Isus, pentru că e prea mare riscul să facem lucrurile ca și cum El nu ar fi. Să ascultăm Evanghelia lui Matei la cap. 18, vers. 15-20:
15 „Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi ‘pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declarația a doi sau trei martori’! 17 Dacă refuză să-i asculte și pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte și de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș! 18 Adevăr vă spun: tot ce veți lega pe pământ va fi legat în cer și tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. 19 Iarăși vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, sunt și Eu acolo, în mijlocul lor.”
Am ales acest fragment din Evanghelie tocmai pentru această ultimă frază: „Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, sunt și Eu acolo, în mijlocul lor„. Acesta este cuvântul precis, am putea să spunem sec, al lui Isus, care garantează prezența Sa drept Cel înviat acolo unde sunt doi sau mai mulți adunați în numele Său. Noi știm că în diferite momente suntem adunați în numele Său iar Isus este prezent în mijlocul nostru. Astfel putem să înțelegem cum totul se explică în Biserică prin această prezență a lui Isus.
Ați observat că în acest fragment Evanghelic se vorbește dându-ni-se sfaturi în ceea ce privește îndreptarea fraternă: cum să facem să ajutăm un frate, se evidențiază de unde și cine dă autoritate păstorilor – Episcopilor și preoților – și ni se spune cum trebuie să ne rugăm. Dar izvorul tuturor acestor aspecte – corecția fraternă, autoritatea păstorilor, rugăciunea de invocare au un unic fundament – este Isus prezent, prezența lui Isus. De ce? Pentru că doar în lumina prezenței lui Isus eu înțeleg sensul îndreptării fraterne.
Isus nu indică o tehnică de dialog pentru a ajuta sau pentru a stabili un mod de a corecta o persoană care greșește. Prima dată o spui în mod personal, apoi în prezența a doi sau trei martori și apoi o spui Bisericii. Și e bine; sunt niște sfaturi foarte frumoase. Dar de ce dă Isus acest sfat? Deoarece prin puterea prezenței Sale, fratele îmi aparține, este legat de mine în același Trup al lui Cristos, formăm un singur Trup. Comunitatea noastră parohială – sau orice alt tip de grup, Comunitatea Familială – e locuită de o Prezență și datorită acestei Prezențe eu am grijă de un alt frate. Nu este tertipul prin care mă spăl pe mâini în mod „corect”! Eu am grijă de fratele meu pentru că Isus este prezent; pentru că ne împărtășim din același Trup al lui Cristos, sunt chemat să am grijă de fiecare frate pe care îl întâlnesc, de acel frate care a primit același Trup al lui Cristos.
A mânca Trupul lui Cristos înseamnă a mânca și Trupul eclezial al lui Isus, înseamnă să te unești cu întreaga comunitate. Prezența lui Isus este cea care dă naștere în mine dorinței de a avea grijă, de a-l ajuta pe frate să crească, de a-l ajuta cu iubire, nu găsind modul just de a-i spune „vreo două”. Trebuie să găsim modul just de a iubi, de a avea grijă, începând cu a fi conștienți de prezența lui Isus, de a avea același Sânge al lui Isus care se scurge în vene și care mă impulsionează să dau o mână de ajutor. De atâtea ori, răspunzându-ne reciproc, pornim de la faptul că avem același Sânge al lui Isus și aparținem aceluiași Trup al lui Isus.
Să trecem la a doua parte: autoritatea păstorilor. De unde vine? Observăm cum sfârșim prin a da autoritate păstorilor în funcție de cât de competenți sunt! Sau în funcție de cât corespund gusturilor noastre, sau în funcție de ce inițiative iau și pe care le consider eu juste. Criteriul de evaluare a păstorilor este faptul că sunt semn al lui Isus. Dacă eu nu am în spate înțelegerea prezenței lui Isus în Biserică, nu pot să presupun că știu ce este un preot, ce este un Episcop, ce este un păstor.
Acest lucru este valabil și pentru mine care vă vorbesc. Trebuie să fiu conștient că sunt Sacrament, semn, stindard, bornă care marchează prezența lui Isus, dar nu sunt Isus, căci doar în măsura în care mă asemăn cu Isus sunt la locul meu. Preotul trebuie să se asemene cu Isus. Cu certitudine că de multe ori îl reprezint într-un mod imperfect sau câteodată greșit. Căci doar prezența ființei lui Isus în mine îndreptățește rolul, slujirea pe care un preot este chemat să o facă – aceea de a fi prezență vie a lui Isus.
Dar prezența lui Isus trebuie să se observe și în rugăciune: „Unde doi sau trei se unesc în numele Meu…” – cereți ceea ce doriți – unitatea ca fundament al rugăciunii. Pot să mă rog și în același timp să urăsc pe cineva? Unde este prezența lui Isus când eu mă rog, dar am rupt legătura cu unul sau cu altul: „Nu suport acea persoană, dacă acela vine în Comunitatea Familială eu nu mai vin, sau când merg la biserică mă așez departe de el, pentru că nu vreau să îl văd”. Măcar în inima mea trebuie să fac loc iertării, căci altfel cum se poate realiza unitatea, prezența lui Isus?
Astfel devine evident că prezența lui Isus, a-l ține prezent, comportându-ne în așa fel încât să știm că este prezent, devine elementul esențial al faptului de a fi Biserică. Cât – în toate grupurile de diferite feluri de întâlniri parohiale – suntem conștienți că fundamentul este prezența lui Isus? Cât suntem conștienți că fundamentul întâlnirii noastre este prezența lui Isus?
Să trecem la cuplul de soți care în comunitățile voastre garantează prezența lui Isus – pentru că El s-a legat de un cuplu de soți, s-a legat de relația lor. Nu e că Isus ar fi prezent în cuplul de soți doar câteodată: când se sărută sau își vor binele. Isus este întotdeauna prezent într-un cuplu de soți. Dar de câte ori soții sunt conștienți că El este prezent? De câte ori acționează știind că există o Prezență. De câte ori i se adresează știind că este prezent? Există riscul de a trăi ca și cum El nu ar fi! El este primul în toate întâlnirile noastre! Trebuie amintit!
Și de aici înțelegeți fundamentul întâlnirii noastre în Comunitate! De ce începem cu rugăciunea de laudă? De ce este frumos ca fiecare să spună o rugăciune de laudă? Deoarece este modul prin care spunem: „Tu ești aici! Bună ziua, bună seara, Isuse! Tu ești aici!” Nu vă scandalizați dacă câteodată, vreunul, începând întâlnirea, spune: „Bună seara, Isuse! Ciao Isuse!” Pentru că acesta este modul prin care noi revitalizăm întâlnirea și este semnul pe care voi îl folosiți pentru a mărturisi prezența lui Isus. Acea lumânare aprinsă, acea Biblie deschisă pe masă, ce semne sunt dacă nu acelea ale prezenței lui Isus!?
Intrând în casă, toți ați salutat. În inimă, L-ați salutat pe Isus? Îi salutați pe toți, de la mic la mare, vă salutați între voi cu entuziasm – și acest lucru este foarte frumos -, dar L-ați salutat pe Isus? Rugăciunea de laudă îi ajută pe toți membri Comunității să-și fixeze, să-și focalizeze atenția pe prezența Lui. Isus este aici! Doar aceasta este imaginea Bisericii, căci în afara prezenței lui Isus, fără o legătură cu Isus este un schelet, un schelet al Bisericii, este structura unei Biserici dar nu e Trupul lui Cristos, dar nu e Trupul Bisericii. Frumusețea, entuziasmul nu pot să vină doar de la cine face parte din Comunitatea mea, ci vine din faptul că eu descopăr, mă bucur și trăiesc prezența lui Isus.
Iertați-mă că insist asupra acestui aspect, dar este esențial! Există o multitudine de adevăruri în Biserică, foarte multe, mai ales morale – dar care este primul adevăr? Desigur, Unicitatea și Treimea lui Dumnezeu, apoi moartea și învierea lui Isus… care ce înseamnă dacă nu faptul că El este întotdeauna în mijlocul nostru? Suntem persoane care pot să fie considerate atât de ingenue, pot să fie considerate naive, pot să fie considerate depășite, dar noi credem că Isus este viu, aici. Cine nu crede că Isus este viu nu face parte din Biserica Catolică! Cu adevărat nu face parte din Biserica Catolică, deoarece e fundamental să crezi în Isus! Dacă Isus nu a înviat, dacă Isus nu e viu – spune Pavel – zadarnică este credința noastră!
Credem în lucrurile frumoase? Desigur că e frumos ca atâta lume să-și vrea binele: se întâlnesc în case, își dau lucruri de făcut – solidaritate – dar dacă eu nu cred în Isus îmi lipsește acel pas, acel „Exiști!” „Fără Mine nu puteți să faceți nimic”. Noi credem că putem să construim noutatea în lume singuri! Credem că putem să dăm un elan puternic Comunității noastre – fie familială, fie parohială – fără a trăi această Prezență. Să facem de toate, să inventăm de toate. Știu că unii dintre voi, în Comunitatea Familială, țin întotdeauna un scaun gol pentru a indica Prezența… Bine! Pe acel scaun puneți o țesătură aurită, o țesătură roșie, faceți ceva care să ne obișnuiască să spunem că El este!
Când vă rugați, rugați-vă Lui care este prezent! Care are urechi, inimă și atenție, nu mai puțin decât cea din timpul vieții Sale publice, în Palestina. A simțit femeia care i-a atins poala mantiei. Crezi că El nu aude suspinul vocii tale?! L-a individualizat pe Zaheu în mijlocul ramurilor verzi. „Vino jos, coboară!” Vă gândiți că nu vă individualizează în mijlocul avalanșelor gândurilor voastre, măcinate de dorințe, de căutări?! Credeți că nu își dă seama că îl căutați, că îl doriți? Dar dacă voi nu îl considerați prezent, cu siguranță nu îl veți asculta când vă va spune: „Coboară, ajunge cât ai stat în copac! Vino, vreau să stau cu tine! Începe să îmi vorbești! Ia în mână un fragment evanghelic în care îți vorbesc!” Inventați-vă cuvinte, acțiuni, gesturi care să arate Prezența. Vom fi judecați, vom fi considerați depășiți, considerați ingenui – dar ceea ce a făcut miracole în primele timpuri apostolice a fost certitudinea Prezenței, Isus confirma cu miracole ceea ce apostolii mergeau să vestească. Isus era deja înviat, era acolo acționând, înfăptuind. Această prezență puternică a lui Isus trebuie să o redescoperim.
Dacă astfel se înțelege iertarea, acceptarea, rugăciunea, ascultarea Cuvântului, atunci se înțelege evanghelizarea. Dacă voi aveți un Tezaur prețios, îl veți vesti, dragi prieteni! Dar dacă vă întâlniți doar pentru a vă simți bine în comunitate și nu ați descoperit Tezaurul, este dificil să îl vestiți! Și chiar dacă îl veți vesti, o veți face cu atâta tristețe sau timiditate că nu se va spune că sunteți entuziasmați de întâlnirea cu Isus. Da, ați văzut, ați mers la zoo, ați mers într-un muzeu, ați văzut atâtea lucruri frumoase pe care le povestiți. Da, ș-am văzut și pe Isus, era multă lume, l-am văzut și pe Isus, dar nu veți povesti cu fascinație: „Fericită este mama care Te-a alăptat! Ești fantastic!” În schimb veți spune ca și nazarinenii: „Aceste lucrurile le-am auzit de multe ori! Să alegem noi pe cine să recunoaștem în mijlocul nostru!”
toată seria aici (ca fişiere Word)