CFE: Samariteanul milostiv: a purta de grijă

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 48
Samariteanul milostiv: a purta de grijă
Text de bază: Lc 10, 29-37

Dragi prieteni,

Continuăm să gustăm cuvântul lui Dumnezeu prezent în mijlocul nostru, mai precis Isus vrea să continue discursul început la ultima noastră întâlnire. Şi vrea să continue prin aceeaşi parabolă, cea a Samariteanului milostiv. După ce am reflectat asupra faptului de „a se lăsa îngrijit”, ceea ce s-a întâmplat cu „victima” din parabolă, să fim capabili să recunoaştem că a avea nevoie e un act de mărinimie, e o alegere puternică să recunosc că am nevoie. Biserică a lui Dumnezeu am nevoie de Domnul, am nevoie să fiu ajutat, am nevoie să fiu însoţit – şi de aici importanţa faptului de a cere rugăciunea pentru sine. După aceasta, facem un pas succesiv, care iese foarte bine în evidenţă în parabola Samariteanului milostiv, e faptul de a purta de grijă, de a avea grijă.

Să citim iarăşi textul (Lc 10, 29-37):

29 Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” 30 Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. 32 La fel şi un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. 34 Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. 35 În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce». 36 Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” 37 El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”

„A purta de grijă” – să încercăm şi noi să purtăm de grijă, să facem asemenea samariteanului milostiv, asemenea acestui excepţional Samaritean milostiv, care este însuşi Isus, ce se apleacă asupra necesităţilor noastre. Să încercăm să-i împrumutăm lui Isus privirea, braţele, inima şi mâinile. Şi noi formăm un tot unitar cu acest Samaritean milostiv, pentru a avea grijă de „victime”. E mutarea câştigătoare, cea a Samariteanului milostiv, ceilalţi au greşit mutarea: preotul, levitul. Mutarea câştigătoare e tocmai a purta de grijă. Dar să privim diversele aspecte ale gestului Său de „a purta de grijă”.

Primul gest: „a venit lângă el”

Înseamnă a privi cu ochii lui Isus, a vedea stările de suferinţă; să văd dacă cineva care trece pe lângă mine se simte rău şi are o înfăţişare deosebită, să văd după cum păşeşte, după cum vorbeşte, după cum se mişcă, să văd dacă e fără speranţă, să văd dacă e trist, adică să-mi dau seama cum se simte cel care trece pe lângă mine. Aceasta înseamnă să fiu bun samaritean, aceasta înseamnă să fiu lângă cel care se află în necesitate, înseamnă să-mi dau seama, să-l văd de aproape, să-l observ. Şi aici am putea spune îşi are început lista inimii.

Pentru cine nu ar şti ce este lista inimii – este alegerea câtorva persoane, două sau trei, dintre toate cele pe care noi le întâlnim în fiecare săptămână. Despre acestea două sau trei să ştim dacă se află în necesitate, în suferinţă ori dificultate şi, când le întâlnim, să observăm dacă poartă semnele suferinţei, ale crucii. Iar noi, în acest gest de a vedea situaţia lor, începem de fapt să le privim îndeaproape. Pot de exemplu să văd şi să spun că nu mă interesează, pot însă să văd şi să mă las atins sufleteşte. Ai văzut în ce stare se află acela?! Pot să văd şi să spun că nu-mi pasă, pot să văd şi să trec mai departe precum preotul ori levitul. Pot şi să văd şi să-l observ îndeaproape, iar aceasta înseamnă că mi-l însemnez în suflet! Acela, aceea este în lista inimii mele, pentru acea persoană încep să mă rog, încep să-i port de grijă, încerc s-o urc pe spinarea mea.

Nu ajunge să fim buni cu toţi, dragi prieteni, nu mai este suficient să fim buni cu toţi, e necesar să ne decidem să ne oprim lângă cineva! Să te opreşti lângă cineva şi să-l vezi îndeaproape! Aceasta ne face creştini. E întrebarea pe care Isus i-o pune interlocutorului Său: „Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” „Cel care a avut milă de el”, cel care s-a oprit, cel care a privit îndeaproape. A începe să te rogi pentru el, aceasta înseamnă să vezi îndeaproape. Mă rog pentru el o dată, de două ori, de trei ori pe zi, îl invoc pentru el pe Spiritul Sfânt, invoc binecuvântarea Domnului, fac puţină adoraţie.

Al doilea gest: „i-a legat rănile”

După ce s-a apropiat de el, după ce i-a văzut rănile, i le-a legat. Adică încep să-i stau mai aproape, să-l pansez, eventual prin vreun gest de atenţie, de slujire. Iată al doilea moment: după ce m-am apropiat, încep să fac gesturi de slujire, de apropiere, de amabilitate, de îngrijire. A privi. Să mă uit în ochii lui şi să încep să-i leg rănile. Nu vă apucaţi să întrebaţi: dar de ce eşti aşa, de ce te comporţi aşa?! Nu se face aşa, nu se invadează conştiinţa persoanelor! Ci încep să-i arăt solicitudine, atenţie, slujire, apropiere, să-l invit în propria casă, să servesc cu el o cafea, să-l invit să facă doi paşi cu mine, să mă opresc să-l salut, să schimb două vorbe cu el, să-i arăt atenţia mea, iată ce înseamnă să-i bandajez rănile. Nu e vorba să mă apuc să ţin predici, mă apropii şi încep să pansez rănile, îi dau atenţie. E tocmai ceea ce Isus numeşte slujire, să devin slujitorul tuturor.

Al treilea gest făcut de samaritean este: „a turnat untdelemn şi vin”

Să vărs, să pun pe răni ceea ce am mai bun în mine, ceea ce-mi aduce alinare – undelemnul, ceea ce-mi dă bucurie – vinul, să-l ofer, să-l transmit pe Isus, să comunic adică credinţa, aceasta este evanghelizarea. Notaţi că aceste trei aspecte, gesturi nu se fac toate deodată. Între un gest şi celălalt poate trece o săptămână, o lună, şase luni. Ceea ce contează este faptul că am fost în stare să privesc îndeaproape, am fost în stare să încep să bandajez rănile prin slujire.

Şi apoi, după aceste gesturi de apropiere, de amabilitate, de caritate, de slujire, apare un moment în care pot spune: „Ştii, şi eu am avut multe răni, şi eu am suferit, şi eu sufăr, dar ştii care e tăria mea, ştii care e mângâierea mea, ştii ce îmi oferă pacea?” Aceasta înseamnă a vărsa untdelemnul, vinul meu, nu să-l trimit să se trateze la alţii, ci încep eu să mă îngrijesc de el şi să vărs eu pe rănile lui – chiar dacă nu le cunosc pe nume – untdelemnul care alină, undelemnul care face ca durerea să dispară, vinul care vindecă, vinul bucuriei, vinul speranţei.

Al patrulea gest înfăptuit de samariteanul milostiv: „l-a dus la un han”

Vedeţi cum, până aici, toate sunt etapele şcolii de evanghelizare. A fi aproape de ceilalţi presupune lista inimii; a începe să te rogi pentru aceste persoane, aceasta înseamnă deja să porţi de grijă. Apoi, a te apropia şi a lega rănile e dimensiunea slujirii, a carităţii, a apropierii. În continuare, al treilea aspect: a împărtăşi lucrurile cele mai frumoase şi cele mai intime pe care le avem fiecare dintre noi; untdelemnul alinării, al mângâierii oferite de prezenţa lui Isus, bucuria, ceea ce am în interior, credinţa mea.

Prin urmare, care este al patrulea aspect? „A-l conduce la han”, adică să-l duc într-un loc unde se respiră ospitalitate, căldură, iubire, protecţie, îngrijire, apropiere, împărtăşire, unde toţi îşi pun pe masă propriul suflet; e Comunitatea Familială! Să am curajul să spun: „Este un loc unde se stă bine, unde eu mă regăsesc, unde rănile mele sunt îngrijite de toţi, unde mă simt parte vie dintr-un trup viu, unde trăiesc întâlnirea cu Isus”. Acesta e hanul, Comunitatea Familială, comunitatea noastră familială, capacitatea de a conduce prin urmare la Comunitatea Familială, la han.

Aţi observat apoi al cincilea gest: „a plătit pentru el”

Acest al cincilea aspect le rezumă pe toate celelalte, vrea să spună să îmi iau responsabilitatea faţă de cineva. Îmi iau responsabilitatea pentru cineva, încep să-l pun în lista inimii, să mă rog pentru el, să-i fiu aproape, să-l slujesc, să vărs asupra lui untdelemnul, vinul, să-l duc la han, să încep să port de grijă.

Dragi prieteni, pentru a creşte, acest aspect e fundamental: să port de grijă cuiva. Şi reiau, nu e suficient să fim buni cu toţi, trebuie să încep să am grijă de cineva, aceasta înseamnă că am înţeles logica samariteanului milostiv!
Îmi vine să trec şi rând pe rând pe fiecare să-l întreb: „Încearcă să-mi spui, tu de cine porţi de grijă? Spune-mi una, două, trei persoane, încearcă să-mi spui! Dacă tu nu porţi de grijă nimănui, cum pătrunzi în inima lui Isus? Ce loc ocupi? Te ghemuieşti lângă Isus? Nu vrei să ai aceeaşi inimă ca a Sa pentru a iubi? Cât timp ne gândim doar la noi, cât timp credem că suntem bine şi aşa, riscăm să ne torturăm în propriile gânduri. Când voi începe să mă gândesc şi la altcineva? Altfel riscăm să devenim ca preotul şi levitul din parabolă.

Dragi prieteni, nu există religia lui „a te simţi bine”! Eu mă simt bine oricum! Spuneţi-mi dacă există pe pământ un tată ori o mamă care afirmă: „Eu mă simt bine oricum”! Îl mai numiţi tată, o mai numiţi mamă? Şi câţi creştini din Biserică spun: „Eu mă simt bine şi aşa”! Este religia falsităţii, a fariseismului. „Sunt în regulă!” Cine poate afirma aceasta când în spatele porţii propriei case se află cineva care cerşeşte alinare, apropiere? Când în trecerea ta zilnică, pe străzi, afli o infinitate de răni? Să încep să port de grijă!

Dragi fraţi, nu e un reproş ceea ce vă spun, ci o rugăminte de a intra voi, noi, toţi, în inima lui Isus care ne spune: „Iubeşte în locul Meu, vindecă în locul Meu, ia tu locul Meu! Eu nu mai pot să mă întorc pe pământ cu picioarele, cu mâinile Mele. Nu mai pot reveni pe pământ cu privirea Mea, am nevoie de privirea ta, de mâinile tale! Priveşte-ţi mâinile! Tu pentru cine le foloseşti? Inima pentru cine ţi-o foloseşti?” Ochii îi foloseşti cu Isus pentru a privi pe cineva, sau ochii, mâinile sunt aplecate doar asupra ta? Privirea e îndreptată doar spre vârful propriilor picioare, inima bate doar pentru a enumera lista lungă a problemelor personale pe care le porţi în suflet? Iar Isus te invită, ţi-a dat să guşti bucuria de a fi vindecat, de a fi însănătoşit, frumuseţea prezenţei!

Acesta este saltul pe care fiecare comunitate este chemată să îl facă – mai corect (e greşit a spune că fiecare comunitate) fiecare persoană, pentru că Isus ne vede şi se interesează de fiecare dintre noi ca persoană. Ne vede uniţi în comunitate, dar nu neglijează niciodată pe niciunul. Isus nu greşeşte niciodată numărătoarea, nu greşeşte niciodată să numere ochii. Şi când în interior purtăm tocmai această capacitate de a fi aproape de cineva, devenim mari! Desigur, suferinţa e mai mare când purtăm asupra noastră poverile altora, dar devenim mari în inimă. Să ştim să privim aceste suferinţe, să legăm rănile, să vărsăm untdelemn şi vin, să conducem la han, să plătim pentru el, şi astfel devenim mari.

Isus ne spune din nou: „Mergi, umblă, priveşte în jurul tău! În timp ce umbli, observă câte victime! Începe să priveşti! Întrerupe pentru o clipă lista suferinţelor tale şi începe să faci lista persoanelor pe care le întâlneşti. Nu mai fi indiferent, urcă pe cineva pe spatele tău, încearcă să porţi de grijă unei persoane şi îţi vei da seama cât de frumos e să experimentezi învierea!” E o provocare la care puteţi medita foarte bine. O lansez cu inima deplină. Încearcă să porţi de grijă unei persoane, la două persoane, şi vei realiza ce revoluţie are loc în tine! Vei deveni mare cu inima şi vei simţi revărsată asupra ta – în timp ce te apleci asupra altora vei simţi revărsată asupra ta – gingăşia lui Isus, prezenţa Sa călduroasă, îmbrăţişarea Sa extraordinară, care, odată ce te primeşte, te umple de bucurie, îţi redă toată frumuseţea şi toată puterea iubirii pe care o porţi în tine!

toată seria aici (ca fişiere Word)