Autor: pr. Billy Swan
Traducere: Radu și Oana Capan
Sursa: WordOnFire.org, 9 decembrie 2024
Elementele metalice precum cuprul și aurul sunt excelenți conductori de electricitate. Capacitatea lor de conducție este direct proporțională cu puritatea lor: cu cât aceste metale sunt mai pure, cu atât devin mai bune conductoare. Pe de altă parte, impuritățile încetinesc fluxul de curent și provoacă rezistență. Această analogie simplă din lumea naturală ne invită în misterul Neprihănitei Zămisliri a Mariei, a cărei sărbătoare o celebrăm astăzi. Adesea confundată cu zămislirea lui Isus și, din punct de vedere istoric, un punct de blocaj ecumenic, atunci când dogma este înțeleasă în termenii identității lui Isus și ai rolului Mariei ca arhetip al întregii Biserici, ea devine ca o fereastră prin care vedem frumusețea unei vieți umane care radiază de harul lui Dumnezeu și este unită cu El în iubire.
În primul rând, Neprihănita Zămislire are cu siguranță de-a face cu Maria și cu vocația ei unică de Mamă a Mântuitorului și cu faptul că ea a fost „înzestrată de Dumnezeu cu daruri vrednice de o asemenea menire” (Lumen Gentium 56). În formularea din proclamarea de către Papa Pius al IX-lea din 1854, Maria a fost ferită de păcatul originar „printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 491). În limbajul Părinților Bisericii, la fel cum Eva, mama tuturor celor vii, a fost creată neprihănită de Dumnezeu înainte de cădere, la fel și Maria, Noua Eva și Mama tuturor creștinilor, a fost creată și ea neprihănită și a rămas astfel pe tot parcursul vieții sale. În cuvintele îngerului Gabriel, ea era „plină de har”. Spre deosebire de Eva (și Adam), natura umană a Mariei a rămas fără păcat, deoarece păcatul nu a făcut niciodată parte din natura umană. Păcatul corupe natura umană, în timp ce harul lui Dumnezeu o susține și o face să strălucească de frumusețea dorită de Dumnezeu. Prin urmare, sărbătoarea de astăzi este un moment potrivit pentru a o onora pe Maria ca pe o persoană înzestrată în mod unic cu un har special care a pregătit-o să fie un vas fără păcat din care să se nască Fiul său fără păcat.
Cu toate acestea, ca arhetip, găsim în Maria esența întregii Biserici, deoarece ea ne îndrumă spre o viață de sfințenie și spre ceea ce înseamnă aceasta. Ea este cea care ne încurajează „să fim sfinți și neprihăniți înaintea Lui, întrucât ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1,4; cf. Coloseni 1,22). Cea mai bună explicație pe care am citit-o vreodată cu privire la această semnificație mai largă și eclezială a Neprihănitei Zămisliri a fost dată de regretatul Papă Benedict al XVI-lea pe 8 decembrie 2005. În mod tipic, el și-a întemeiat reflecția pe condiția umană și a observat că noi toți suntem contaminați de „această picătură de otravă numită păcatul originar”. Efectul acestei otrăviri, susține el, este să credem cumva că păcatul este inevitabil „măcar puțin, că avem nevoie de el, pentru a experimenta plinătatea ființei. … Credem că o mică negociere cu răul, păstrarea pentru sine a unei mici libertăți împotriva lui Dumnezeu, este în esență un lucru bun, poate chiar necesar.”
Cu toții ne putem recunoaște în acest tip de negociere și de gândire dublă. Dorim să fim în termeni buni cu Dumnezeu, dar ne ferim să ne apropiem prea mult de El de teama la ce ne-ar putea cere să renunțăm. Prin urmare, ne lăsăm pe tânjeală și trăim o viață mediocră, viața noastră spirituală răcindu-se în cel mai bun caz la nivelul călduț. Un alt mod de a descrie această dinamică este să ne justificăm că „sunt un păcătos” și că voi păcătui inevitabil. Da, suntem într-adevăr păcătoși, dar o astfel de recunoaștere poate fi o mască pentru a ne absolvi de responsabilitatea pentru păcatele pe care le comitem și ne expune angajamentul slab de a trăi o viață de sfințenie. Din nou, Papa Benedict punctează situația cu o claritate de cristal: „Răul este întotdeauna otrăvitor. El nu înalță ființa umană, ci o înjosește și o umilește. Nu o face mai mare, mai pură sau mai bogată, ci o rănește și o face mai mică.”
Papa abordează apoi tema libertății umane, pe care o identifică drept rădăcina temerilor noastre de a ne lăsa să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, agitați că ar trebui să renunțăm la ea. El ne învață: „Iată un lucru pe care ar trebui într-adevăr să îl învățăm în ziua Neprihănitei Zămisliri: persoana care se abandonează total în mâinile lui Dumnezeu nu devine marioneta lui Dumnezeu, una plictisitoare ce nu poate spune decât ‘da’; ea nu își pierde libertatea. Numai persoana care se încredințează total lui Dumnezeu găsește adevărata libertate, imensitatea mare și creatoare a libertății binelui. Persoana care se întoarce la Dumnezeu nu devine mai mică, ci mai mare, pentru că prin Dumnezeu și cu Dumnezeu devine mare, devine divină, devine cu adevărat ea însăși.”
Aici, Sfântul Părinte identifică lupta epocii noastre și un punct de blocaj pentru posibilitatea credinței pentru mulți – dacă cred în Dumnezeul creștin, trebuie să renunț la o parte din libertatea mea. Dar, așa cum sugerează sărbătoarea de astăzi prin exemplul Mariei, „dacă îl lăsăm pe Cristos să intre în viețile noastre, nu pierdem nimic, nimic, absolut nimic din ceea ce face viața liberă, frumoasă și măreață. Nu! Doar în această prietenie se deschid larg porțile vieții. Doar în această prietenie se dezvăluie cu adevărat marele potențial al existenței umane. Numai în această prietenie experimentăm frumusețea și eliberarea” (Papa Benedict al XVI-lea, Omilia la Liturghia de început a ministerului său petrin, 24 aprilie 2005).
După cuvintele Mariei către Gabriel, ne putem însă întreba și noi: „Cum va fi aceasta?” (Luca 1,34). Cum putem să fim mai puțin temători de a pierde ceva și să învățăm să trăim într-o prietenie mai profundă și plină de încredere cu Domnul? Cum pot învăța să fiu mai intolerant față de păcat în viața mea și să descopăr frumusețea sfințeniei? Răspunsul ne duce înapoi la misterul și natura iubirii. Căci dacă credem în iubirea lui Dumnezeu pentru noi, atunci avem încredere că Dumnezeu ne va reînnoi libertatea și bucuria. Și pentru că iubirea Sa este accesibilă, acțiunea ei ne calmează temerile. În frumoasele cuvinte ale Sfântului Ioan Crisostomul: „Așa cum căldura face lucrurile să se extindă, tot așa este darul iubirii – întinde inimile larg deschise. Este o virtute caldă și incandescentă … pentru că acela care este iubit rătăcește în adâncul inimii iubitului fără nici o teamă” (Omilii la 2Corinteni 13,1-2).
Ca persoană a cărei Inimă neprihănită și lăuntrică a fost inundată de iubirea lui Dumnezeu, Maria stă în fața noastră ca un semn de mângâiere, încurajare și speranță. Așa cum curentul electric trece mai bine prin anumite metale care sunt pure, tot așa și noi devenim conductori mai eficienți ai harului și puterii lui Dumnezeu cu cât păcatul face mai puțin parte din viețile noastre. Aici se află aventura de-o viață: aceea de a detesta păcatul, de a iubi sfințenia și de a îmbrățișa frumusețea care izvorăște dintr-un suflet îndrăgostit de Dumnezeu – aceeași frumusețe pe care o vedem în Maria.
Închei cu cuvintele Papei Benedict din acea minunată reflecție pe care a lăsat-o Bisericii în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri din 2005, când își imaginează că Maria ne spune: „Aveți curajul să îndrăzniți cu Dumnezeu! Încercați! Nu vă fie frică de El! Aveți curajul să riscați cu credința! Aveți curajul să riscați cu bunătatea! Aveți curajul să riscați cu o inimă curată! Încredințați-vă lui Dumnezeu, apoi veți vedea că tocmai prin aceasta viața voastră va deveni largă și mai ușoară, nu plictisitoare, ci plină de infinite surprize, căci infinita bunătate a lui Dumnezeu nu se epuizează niciodată!” O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, cei care apelăm la tine!