CFE: O iubire mai mare decât păcatul fraților

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 156
O iubire mai mare decât păcatul fraților
Text de bază: In 8,1-11

Dragi prieteni,

Avem, din nou, bucuria să ascultăm Cuvântul Domnului. Dar înainte, să ne permitem puțină fantezie. Cum dorește Isus să ne vadă în acest moment, alături de El, prezent în mijlocul nostru? Cum dorește să ne vadă? Uniți, bucuroși de prezența Sa! Alături de El, bucuroși și uniți de puterea iubirii ce El o emană și pe care noi o primim. În acest moment, toți suntem iubiți, în mod personal și infinit, de Isus prezent în mijlocul nostru. Și acest lucru nu e rodul fanteziei ci e o realitate. De aceea, Isus dorește să vadă un răspuns! În acest moment, suntem cu adevărat mulțumiți de faptul că suntem iubiți infinit de Isus? Acest Isus, care ne iubește pe fiecare în parte, cum dorește să vadă că ne comportăm între noi? Uniți, cu o nouă lumină în ochi, dorește să ne uităm unul la altul cu o privire nouă, vie! O privire liberă, plină de iubire!

O privire, care să stabilească o legătură reciprocă intensă. Să ne privim în ochi, unul pe altul! Legătura reciprocă să nu se reducă doar la a zice: „Și tu ești aici? Bine!” Nu e doar un „Bun venit!” plin de căldură, o constatare a faptului că fratele este prezent! Ci e un „Bun venit!” care se naște din conștientizarea faptului că ne regăsim cuprinși de același foc de iubire. E o perspectivă care ne face să ne privim înnoiți, cu ochi noi în cadrul Comunității. Dacă ne privim cu ochi noi, și astfel reușim să ardem, să fim înflăcărați de această iubire dintre noi, inevitabil vom duce această iubire și în afara Comunității. Atenție! Există un pericol, există un risc, care ne este sugerat de Evanghelia pe care dorim să o ascultăm. Fragmentul îl luăm din Evanghelia lui Ioan 8,1-11:

1 Iar Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. 2 Dar în zori a venit din nou la Templu și tot poporul venea la El, iar El, fiind așezat, îi învăța. 3 Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învățătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar Tu, ce zici?” 6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat și le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9 Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat și i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici Eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!”

Până acum am observat perspectiva frumoasă, pozitivă pe care suntem chemați să o avem unul pentru celălalt. Dar întotdeauna există un risc ascuns, o ispită. E ușor ca în conversațiile dintre noi, vorbind de toți și de toate – să spunem așa – e ușor ca în mintea noastră, trecând în revistă viața unei persoane, din Comunitate sau din afara ei, din parohie sau din afara ei, să sfârșim prin a-i enumera defectele, păcatele. Am putea începe să spunem păcatele uneia sau mai multor persoane. Știți, este o zicală, puțin negativă, care, parafrazând un fragment din Evanghelie, spune: „Unde doi sau trei sunt adunați, în mijlocul lor e unul bârfit”. Adică există riscul ca în jurul unei persoane să se nască comentarii, cuvinte aruncate la întâmplare, înșiruiri de defecte, de păcate.

Astfel, ne concentrăm întreaga noastră atenție pe greșelile, păcatele – prezente sau trecute – ale unei persoane, fie ele chiar reale. Riscăm să emitem judecăți de valoare și multe alte afirmații mai mult sau mai puțin reale. Când se nasc asemenea situații, încetul cu încetul, ajungem să excludem relațiile, raporturile cu acea persoană. Când am vorbit de rău, sau când am auzit vorbindu-se de rău despre o persoană, sau îi vedem noi defectele, sfârșim prin a o marginaliza, prin a o îndepărta, abia dacă o mai salutăm. Este, o văd, sunt amabil cu acea persoană, dar inima mea nu acceptă acea persoană. Sfârșim prin a avea relații reci, sau putem să devenim agresivi fără a ști de ce, aruncând cuvinte grele unul împotriva celuilalt.

Înaintea acestor situații pe care le întâlnim, suntem invitați să aducem acea persoană înaintea lui Isus, așa cum au făcut farisei, pentru a vedea lucrurile cu ochii Săi, pentru a vedea cum ne învață Isus să privim fiecare persoană. Iar Isus, imediat, adresându-se tuturor, ne întreabă: „Cine este fără de păcat?” Acest joc dintre noi – gândiți-vă la câte jocuri murdare există între noi – se sfârșește prin a constata cine are mai mult și cine are mai puțin, cine e mai bun și cine e mai rău. Sfârșim prin a constata că în cele din urmă și eu greșesc, dar celălalt greșește cu mult mai mult. Dar Isus ne întreabă: „Cine este fără de păcat?” Sau, într-un alt fragment din Evanghelie: „Cine ești Tu pentru a-l judeca pe fratele tău?”

Isus ne învață să nu privim astfel! Să observăm cum o privește Isus pe acea femeie „ușoară”. Să-L privim bine, pentru că de la El trebuie să învățăm un comportament extraordinar. Nici nu discutăm: acea femeie a greșit! Având toate motivele să fie condamnată deoarece a greșit, Isus ce face la vederea ei? „Nici Eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” Iubirea este mai mare decât păcatul! Isus are o iubire mai mare decât păcatul comis de acea femeie adulteră. Isus ne învață să avem o iubire mai mare decât păcatul.

Și acum, să analizăm în detaliu. În viața noastră de zi cu zi, noi putem să privim o persoană – din Comunitate sau din afara ei – iar în sinea noastră începem să o judecăm. „Acea persoană a făcut o groază de lucruri rele… Vai, cum se comportă cu soția, cu copiii… Știu eu ce făcea la muncă… acum 20 de ani… Știu eu cum s-a comportat cu frații când s-a făcut succesiunea…” Fiecare dintre noi are o mulțime de amintiri negative despre unul-altul. Sfârșim – în virtutea faptul că afirmăm „Eu am dreptate…”, putând chiar fi vorba despre adevărate greșeli pe care celălalt le-a comis – prin a considera justă atitudinea de a fi rezervat față de acea persoană, de a nu mă expune, de a nu construi raporturi, de a o ține departe.

Astfel pot să ajung să schimb și Comunitatea pe care o frecventez… ajung să fac o mulțime de lucruri pe care noi le știm bine. Aceste lucruri ne fac să înțelegem că inima noastră este la aceeași înălțime cu acea persoană care poartă acele păcate. Înseamnă că inima noastră are aceeași măsură pe care o are acea persoană care a greșit. A greșit și ea, am greșit și eu. În schimb Isus ne învață să avem o măsură mai mare, o măsură mai mare decât păcatul. Eu nu mă pun pe picior de egalitate cu cel care a greșit, mă transpun într-o dimensiune diferită, aceea a unei iubiri mai mari decât greșeala, o iubire mai mare decât păcatul.

Gândiți-vă ce-ar însemna să privim în jur spunând: „Am o iubire mai mare decât defectele pe care le au persoanele pe care le întâlnesc”. Și eu vorbesc despre defecte care ar putea să fie adevărate, nu vorbesc despre defecte presupuse. Să dăm dovadă de o iubire mai mare decât defectele persoanelor pe care le întâlnim! Știu să colaborez cu oamenii care au defecte deoarece dau dovadă de o iubire mai mare decât acele defecte. Continui să îmi iubesc soția, chiar dacă are multe defecte, deoarece iubirea față de ea este mai mare decât defectele pe care ea le are. Continui să îmi iubesc soțul chiar dacă are multe defecte, deoarece iubirea față de el este mai mare decât defectele pe care le are. Continui să clădesc cu entuziasm unitatea în Comunitate chiar dacă eu aș prefera ca aceasta să fie altfel. Este puternic impulsul pe care Dumnezeu ni-l dă spre reînnoire!

Care este consecința faptului că iubirea noastră este mai mare decât păcatele? Iubirea, iertarea, duc la convertire: „Du-te și nu mai păcătui! Experimentează o iubire mai mare decât păcatul tău, o iubire care te conduce, te poartă să spui că trebuie să îți schimbi viața!” Doar prin intermediul acestei libertăți, dragi frați și surori, putem ajunge să ne deschidem inima față de evanghelizare! Evanghelizarea acelora care eu consider că greșesc. Astfel voi privi la ei cu ochii lui Dumnezeu. Isus i-a predicat Evanghelia femeii adultere!

Tu ai ști să te rogi pentru o persoană care în acest moment a greșit față de tine? Ești în stare să îi slujești persoanei care ți-a greșit cu ceva? Ești capabil să inviți în Comunitate o persoană care a greșit față de tine? Sau doar îi dăm lecții lui Isus spunându-i: „Ascultă Isuse, ai făcut o greșeală nerecunoscând că acea femeie era o prostituată! Ai făcut o greșeală nespunându-i vreo două și alungând-o din fața ochilor! Isuse, ai făcut rău cerându-i femeii să se convertească! Ai greșit chemând-o la Tine ca ucenică!”

Cât de departe suntem de Isus…! De acel Isus care în aceste clipe ne acceptă…! De câte ori L-am trădat? Să nu spunem cu voce tare, dar de câte ori eu, personal, L-am trădat pe Isus? De câte ori L-am trădat cu alte interese? Și totuși, în această seară, Isus îmi spune: „Te iubesc ca în prima zi! Ca în ziua în care te-am gândit, mai înainte ca tu să te fi născut! Te iubesc și te îmbrățișez, făcând ca într-o clipă să dispară orice distanță ar fi între noi! Te iubesc și te îmbrățișez făcând să dispară orice păcat, deoarece iubirea pe care ți-o port e sângele meu vărsat, gata să șteargă păcatul până în așa fel încât să nu mai existe nici măcar o umbră care să împiedice să ne unim în Trupul Euharistic.”

Dacă noi experimentăm această putere a iubirii se vor dezlănțui o multitudine de posibilități de a evangheliza. Evanghelizarea nu se va limita la persoanele pe care le întâlnesc ci la persoanele pe care le iubesc și a căror iubire mă va schimba și pe mine. Astfel se vor deschide noi spații de evanghelizare. Se vor deschide spații infinite. Vom fi „importatorii” unei iubiri care nu va mai fi marfă de comercializat, marfă de schimb: „Eu îți dau, tu îmi dai… și dacă eu ți-am dat și tu trebuie să îmi dai…”. Astfel vom ști și noi să oferim acel dar gratuit: „Nu te-a condamnat nimeni? Nici eu nu te condamn…”.

Cadoul cel mai frumos care există în lume este iertarea! În latină, însuși cuvântul iertare exprimă acest adevăr! Per-donum: a restabili un raport prin intermediul căruia există doar dorința de a dărui, nu aceea de a afirma dreptatea. Doar cu dreptatea nu se ajunge în paradis. Doar cu dreptatea nu se ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Câți filosofi au avut dreptate dar nu l-au întâlnit pe Dumnezeu. Iertarea ne duce dincolo de păcatul fraților, dincolo de limită. Maria, Mama milostivirii, să ne însoțească pe acest drum pentru a realiza între noi – să privim bine unul la altul – o familie din ce în ce mai unită în numele Domnului, gata să proclamăm marea iubire tuturor oamenilor.

toată seria aici (ca fişiere Word)