Autor: Ovidiu Legean
Sursa: revista „Viața Creștină”, nr. 10 din 2022
„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit…”
Creștinismul nu este o ideologie la care putem sau nu adera, ci viață adevărată în comuniune cu Dumnezeu. În acest sens, Sfânta Liturghie face posibilă întâlnirea dintre Dumnezeu și om prin mijlocirea Jertfei mântuitoare a Fiului Său, întâlnire manifestată ca schimb de viață între Creator și creația Sa. Faimoasa pictură Crearea lui Adam a lui Michelangelo, din Capela Sixtină, evidențiază sublim acest schimb: Dumnezeu, inaccesibil omului în perfecțiunea Sa, este degetul care oferă viața Lui, iar noi, prin Adam, suntem degetul care tindem spre perfecțiunea ei. Sfânta Liturghie umple spațiul dintre cele două degete care tind unul spre altul, dar nu se ating.
Împărăția lui Dumnezeu pătrunde în această lume prin Sfânta Liturghie, suspendând istoria, pentru a înălța Biserica la Ospățul lui Hristos. Conciliu Vatican II, în Sacrosanctum Concilium, ne spune că Mântuirea se realizează în Sfânta Liturghie. Acest fapt presupune participarea actuală a Bisericii la întreaga Istorie a Mântuirii și înălțarea ei în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, în Sfânta Liturghie avem de-a face nu cu coborârea lui Dumnezeu la noi, ci cu înălțarea noastră la Dumnezeu, deoarece sensul ei este îndumnezeirea noastră: unirea tuturor în același Spirit și realizarea unității Trupului lui Hristos, Biserica. Acest lucru este evidențiat și în Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare: „Iar pe noi toți… să ne unești întru împărtășirea Aceluiași Spirit Sfânt”.
Dumnezeu, în Isus Hristos, ni se face accesibil pentru ca noi să putem primi apropierea de El și îndumnezeirea prin har. În acest sens, rugăciunile din Sfânta Liturghie vorbesc despre apropierea noastră de Altarul lui Dumnezeu, Isus Hristos, și despre înălțarea noastră prin El la Dumnezeu: „Iară și de multe ori cădem înaintea Ta și Ție ne rugăm… să ne dai nouă… să ne înfățișăm înaintea sfântului Tău Altar…” pentru a putea oferi Jertfa, a ne împărtăși și a fi învredniciți de Împărăție. Noi fiind parte integrantă din Jertfă, o înălțăm și ne înălțăm la Dumnezeu, iar Dumnezeu în Isus Hristos, Altarul cel mai presus de ceruri, o primește spre folosul nostru. Anaforaua sau Rugăciunea Sfintei Jerfte, ca parte centrală a Liturghiei euharistice, evocă prin însăși titlul ei ideea de înălțare a Bisericii la Dumnezeu: Anafora (Αναφορά-Άνά \ana=în sus; φέρω \fero=a purta; Anafero=a purta în sus, a înălța, a ridica, a oferi). În vechime, rugăciunea era numită și „Sfânta Înălțare”.
Etimologic, cuvântul grecesc: λειτουργία–Leitourgia (Λειτον-leiton-popor și ἔργον-ergon-lucrare, operă) înseamnă lucrare comunitară, operă a poporului. De-a lungul timpului, ea a avut diverse titluri: „Sfânta Sinaxă”; „Vedere bisericească și contemplare spirituală”; „Mistagogie Dumnezeiască”. Structura actuală a Sfintei Liturghii nu a fost dintotdeauna așa. Ceea ce avem astăzi s-a format în jurul unor elemente fundamentale care au avut inițial un scop practic (Intratul mic ca intrare a poporului și a clerului în biserică) și care ulterior au căpătat dimensiuni simbolice (Arătarea Domnului în lume sub forma Cuvântului). Tot ceea ce avem astăzi ca structură a Sfintei Liturghii este rezultatul unei evoluții îndelungate. În decursul veacurilor, aceasta a evoluat de la simplitatea originară la bogăția actuală. Dacă inițial a existat o mare diversitate liturgică, treptat s-a tins spre o sistematizare și uniformizare a structurii și a celebrării liturgice. Prima relatare patristică și cea mai veche cu privire la structura Sfintei Liturghii ne-o oferă Sfântul Iustin Martirul în Prima Apologie (sec. II): „Iar în ziua soarelui se face adunarea în același loc… și se citesc memoriile Apostolilor… apoi întâi-stătătorul ține un cuvânt… După care, în comun înălțăm rugăciuni… și … se aduce pâine, vin și apă, iar întâi-stătătorul înalță rugăciuni și mulțumiri… Și are loc împărtășirea fiecăruia…”. Elementele fundamentale ale structurii Sfintei Liturghii evidențiate în acest text s-au păstrat în mare parte în toate riturile creștinătății. Astăzi, avându-le la bază, structura Sfintei Liturghii se prezintă astfel: Binecuvântarea mare, Ectenia mare, Antifoanele, Intratul mic, Trisaghionul, Lecturile și Omelia, Intratul mare, Sărutarea păcii, Anaforaua, Cuminecarea, Rugăciunea Amvonului, Dezlegarea.
În Ritul bizantin, unul dintre cele mai răspândite rituri liturgice răsăritene, sunt trei Sfinte Liturghii, care, se celebrează în funcție de perioada anului liturgic: două cu prefacere (jertfă), Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (în anumite locuri se celebrează ocazional și Liturghia Sfântului Iacob); și una fără prefacere (fără jertfă), Liturghia Darurilor Înaintesfințite. Aceasta din urmă este specifică Postului Mare, perioadă în care zilele de peste săptămână sunt aliturgice. Dacă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se celebrează pe tot parcursul anului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se celebrează doar de zece ori pe an: în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare și Sâmbăta Mare, unită fiind cu Vecernia, la 1 Ianuarie, în ajunul Nașterii Domnului și a Botezului Domnului, unită sau nu cu Vecernia.
Așadar, cunoscând câteva dintre elementele specifice Sfintei Liturghii, putem înțelege de ce aceasta este o celebrare rituală a evenimentului Mântuirii, iar Biserica este parte integrantă din el.