CFE: Pentru mine a trăi este Cristos

Autor: pr. Paolo Troiani
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 134
Pentru mine a trăi este Cristos
Text de bază: Fil 1,12-21

Dragi frați,

Începem să medităm în această seară scrisoarea Sf. Pavel către Filipeni, o scrisoare oarecum particulară. Tonul său tipic familiar, spontan, este inspirat de o încredere cordială, fiind cea mai personală dintre scrisorile Sf. Pavel. Astfel stând lucrurile, înțelegem imediat cum este lectura scrisorii noastre, foarte interesantă înainte de toate, pentru a cunoaște starea de spirit a lui Pavel, îndatorirea sa apostolică, dar și îndatorirea sa umană.

E o scrisoare în care se exprimă prietenia, afecțiunea, bucuria, însă e mai presus de toate descoperirea stării de spirit a unui apostol pe deplin pătruns de iubirea lui Cristos. Orice altceva, viața sau moartea, închisoarea sau libertatea sunt considerate în legătură cu Cristos pentru răspândirea Evangheliei. Toată această îndatorire afectivă și spirituală o putem înțelege pornind de la contextul în care Pavel o scrie. El se afla în închisoare pentru Cristos, pentru că l-a vestit, și acum ne dă nectarul, ca să spunem așa, testamentul, lucrurile care îi stau cel mai mult la inimă și pe care le consideră importante și necesare.

Să începem așadar să ascultăm un fragment în această seară. Suntem la capitolul I, după salutul inițial și mulțumiri intră ulterior în spiritul scrierii sale, spunând:

12 Vreau să știți, fraților, că cele ce mi se întâmplă au venit mai degrabă în folosul Evangheliei, 13 așa încât este clar pentru tot Pretoriul și pentru toți ceilalți că lanțurile mele sunt datorită lui Cristos, 14 și, întăriți în Domnul de lanțurile mele, cei mai mulți dintre frați au îndrăznit și mai mult să predice cuvântul fără frică.

15 Unii, ce-i drept, îl predică pe Cristos din invidie sau din duh de ceartă, pe când alții din bunăvoință. 16 Aceștia o fac din iubire, știind că eu stau aici pentru apărarea Evangheliei, 17 ceilalți însă îl predică pe Cristos din gelozie, nu cu intenții curate, ci cu intenția de a-mi mări necazul lanțurilor mele. 18 Dar ce importanță are? Numai ca în orice fel, fie din fățărnicie, fie cu sinceritate, Cristos să fie vestit. Și pentru aceasta mă bucur și mă voi bucura… 21 căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. 22 Dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu știu ce să aleg. 23 Sunt constrâns de acestea două: am dorința să mă despart [de viața aceasta] și să fiu cu Cristos, și aceasta ar fi cu mult mai bine. 24 Însă este mai de folos pentru voi să rămân în trup.

Cred că am putut să înțelegem, să cunoaștem, să intuim, cel puțin, că pasiunea Sf. Pavel, libertatea mare interioară este singura iubire a vieții sale, Isus Cristos, și ca El să fie predicat. Înainte de a intra în text, ne este de folos să ne amintim de câteva întâmplări din evenimentul Damascului, asupra căruia am meditat săptămâna trecută. În mod evident, în viziunea de la Damasc, Pavel a ajuns să cunoască cine este acest Isus Cristos. A fost o întâlnire intensă cu Isus Cristos, din care Pavel a ieșit schimbat și care l-a transformat cu totul. Isus i-a apărut în mod evident ca iubirea întrupată a lui Dumnezeu. Când Luca scrie că la porțile Damascului Pavel a fost învăluit de o lumină mare, ne putem imagina cum a trăit el experiența cu Isus – ca lumină care luminează propriul întuneric, care-i încălzește propria inimă rece și pe care i-o umple de iubire.

Lumină – vrea să spună că dintr-o dată totul devine clar. În întâlnirea cu Cristos, Pavel dintr-o dată s-a înțeles chiar și pe sine însuși. În acel moment a putut să arunce o privire în străfundul inimii sale și să recunoască cine era el în realitate, care era însăși esența sa proprie. De asemenea, lumina este expresia iubirii pe care Pavel a experimentat-o în Isus, o iubire care l-a descumpănit de-a dreptul, dar care l-a și fascinat, l-a entuziasmat, l-a transformat într-o atare manieră încât să-l provoace să-și dedice întreaga viață lui Isus.

Cât de intens a trăit experiența lui Isus Cristos ne-o arată cunoscuta expresie: „Pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig”. O astfel de frază nu se scrie pur și simplu la întâmplare, ci e expresia unei experiențe profunde. Pavel trebuie în mod evident să fi trăit experiența lui Isus ca iubire într-o manieră atât de puternică, încât legătura cu Isus Cristos este pentru el adevărata viață, tot restul nu mai are importanță în ochii săi; sau să iasă viu din închisoare nu mai are apoi multă importanță. Lucrul decisiv pentru el este legătura cu Isus Cristos.

Mai curând el aspiră la faptul de a se despărți de trup pentru a fi cu Cristos, „și aceasta ar fi cu mult mai bine”, exclamă el; atunci ar fi cu totul astâmpărată dorința sa de a fi numai cu Cristos, ascuns în iubirea Sa și înconjurat de iubirea Sa. Și când trăiește știe că este acceptat și iubit de Isus Cristos. Întreaga sa existență e deci determinată de Cristos, mintea sa se învârte în jurul lui Cristos, iubirea sa e pentru El, atât de mult l-a schimbat întâlnirea cu Isus. A fost într-adevăr o experiență intimă cea pe care a trăit-o împreună cu Isus. Evenimentul Damascului nu a fost o întâlnire cu Isus, asemănătoare celor pe care le facem când întâlnim pe cineva pe stradă. În viziunea Sa i s-a dezvăluit esența lui Isus. Isus i-a apărut ca lumină și iubire și i-a inundat inima cu iubire.

Dar să medităm din nou asupra acelei expresii, „pentru mine a trăi e Cristos„. Această expresie înseamnă pentru Pavel a fi mărturie luminoasă pentru Isus, în care se dăruiește cu limpezimea și libera disponibilitate a soarelui care luminează cu razele sale, fără să oblige pe nimeni să beneficieze de lumina sa. La fel și pentru noi, să putem trăi experiența lui Cristos pentru a da mărturie despre El, pentru a vesti toată puterea binevoitoare, fără a pretinde ca și ceilalți să creadă, ca și ei să aibă aceeași experiență cu a noastră, să aibă aceeași credință cu a noastră, ci să oferim mărturia noastră luminoasă. Am putea vorbi și face astfel încât să prindă și ei drag de a crede în Cristos.

În închisoare fiind, Pavel s-a exprimat cu aceste cuvinte, pentru a ne spune că și din închisoarea noastră ne putem manifesta credința. Poate că ne aflăm și noi în închisoare, ar trebui să ne întrebăm: e posibil ca și noi să fim în închisoare? Când se poate întâmpla ca și eu să fiu pus în închisoare, închis pentru Cristos? Sunt pus în închisoare pentru fidelitatea față de Cristos, față de El, atunci când sunt trădat în iubire și rămân fidel; când, ca părinte care ți-am dat viața și credința, văd că tu, fiule, nu mă asculți, iar eu sunt pus în închisoare ca amuțit, dar și din închisoarea mea îți vorbesc, în credincioșia mea ca părinte.

Când prietenii mă iau în râs pentru că încă merg la biserică, nu blestem, nici nu vorbesc vulgar, caut să trăiesc în curăția inimii și a trupului acolo unde totul în schimb este comercializat, când mi se spune: „Miroși încă a lapte, fii și tu în pas cu lumea!” În schimb puritatea mea fascinează, e încercarea mea de a rămâne fidel. Sunt pus încă în închisoare când la locul de muncă nu mă las controlat de logica puterii sau a prestigiului, acceptând până și faptul de a fi blocat în carieră. De ce? Pentru că „pentru mine a trăi este Cristos”, și nu logica lumii, logica câștigului. Și atunci mă pun în închisoare pentru că deranjez, pentru că interoghez conștiința lor, pentru că tocmai ca și soarele, căruia nu i se poate nega existența, la fel și mărturia noastră, când e adevărată, nu poate rămâne și lăsa pe cineva indiferent, ci e acolo, dăruită, în libertate.

În plus, în închisoarea mea, e Isus care este vestit. Sf. Pavel a spus: „Este clar pentru toți că lanțurile mele sunt datorită lui Cristos”. Atunci și rudele mele, prietenii mei, colegii mei de muncă știu pentru cine mă comport astfel, pentru Cristos! Prin aceasta nu vreau să ies în evidență, pentru că nu vreau să-mi fac publicitate spunând cât sunt de bun, ca și Pavel nu înainte de convertirea din Damasc, ci Pavel după convertire, după chemarea din Damasc. L-am descoperit pe Cristos, mai mult, El m-a descoperit pe mine, m-a chemat pe mine! Și atunci pentru El pot accepta și să fiu închis, această inconsecvență socială.

„Pentru mine a trăi este Cristos”, o spun și dăruindu-i din timpul meu Lui pentru a-i spune aceasta în rugăciune, în meditarea Cuvântului lui Dumnezeu. E nevoie să-i dăruiești timp, ca oricărei relații afective adevărate. Nu e vorba doar de calitatea timpului, cum uneori tindem să ne justificăm când spunem că nu avem timp, e importantă calitatea timpului… E vorba și de cantitatea timpului, să stau cu El pentru a învăța de la El și a trăi ca El! Cât privește cantitatea timpului, o mamă la prima ei naștere spunea: „Stau atâta timp să-l privesc pe copilul meu încât mi se pare că pierd timpul, că e timp pierdut, dar nu pot să nu-l privesc. E atât de frumos și îl iubesc atât de mult, încât nu pot decât să stau acolo cu el”. Dar iubirea este chiar acel timp pierdut care se va manifesta prin mângâieri, prin alintări, prin modul cum își ia în brațe copilul, cum îl va așeza la pieptul său, și copilul va simți toată această iubire, această iubire a mamei sale, această iubire pe care ea a avut-o în acel timp „pierdut”.

La fel și pentru noi, a sta cu Isus, a-i dedica timp, „a pierde” timp cu El înseamnă că și noi vom putea spune atunci: „Pentru mine a trăi este Cristos”; atunci și eu sunt în stare să spun: „A muri este un câștig”. Da, a muri față de modă e un câștig, a muri față de vacanțele exotice e un câștig, a muri față de căutarea de a apărea în trupuri perfecte, împachetate în culoarea bronzului tot timpul anului e un câștig, a muri față de a nu mai vorbi vulgar e un câștig, pentru că am descoperit cine este adevăratul câștig: Cristos! Și lista ar putea continua, fiecare dintre noi cunoaște care sunt morțile necesare pentru sine.

Dacă vom fi cu El, vom găsi o puternică unitate interioară, vom deveni tari și robuști în fluxul zgomotos al vieții care riscă să ne copleșească. Și la fel cum o piatră mare rezistă valului unui torent montan, la fel și noi vom ști să rezistăm înaintea valurilor vieții de astăzi și prin urmare vom fi în stare să depășim invidii, gelozii, mici certuri, pentru că și alții vorbesc despre Isus în manieră diferită de a mea, de a noastră. Dacă cedez acestora, înfăptuiesc lucrarea diavolului.

Dar Sf. Pavel a spus: „Numai ca în orice fel, fie din fățărnicie, fie cu sinceritate, Cristos să fie vestit. Și pentru aceasta mă bucur și mă voi bucura…”

toată seria aici (ca fişiere Word)