Partea 164 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 164
Nu face din frumoasa ta inimă un mormânt pentru Mine
Text de bază: Mc 4,21-25
Dragi prieteni,
Suntem din nou aici pentru a-L asculta pe Domnul. Dorim să consolidăm acest adevăr profund pentru noi creștinii. Când se proclamă Cuvântul, El este Cuvântul, El este prezent în mijlocul nostru, prin intermediul Cuvântului Său scris ne atinge inimile. Acest Cuvânt caută, dorește un răspuns, iar acum ne vorbește prin Evanghelia lui Marcu 4,21-25:
„21 Și le-a spus: „Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? 22 Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic nu este secret care să nu vină la lumină. 23 Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte!” 24 Apoi le-a spus: „Fiți atenți ce auziți: cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vi se va da în plus. 25 Căci celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are”.
Ceea ce ți se descoperă în taină, în ascuns, strigă de pe acoperișuri, fă cunoscut tuturor. Pare o contradicție ceea ce Isus ne pune să ascultăm în acest moment. Cum este posibil să strigi de pe acoperișuri ceea ce ajungi să cunoști în intimitatea, în taina inimii sau în taina prieteniei? Ceea ce ni se spune că ar trebui să facem pare a fi în contradicție cu discreția, caracteristică esențială a intimității și a prieteniei. În realitate, Isus dorește tocmai să ne facă să intrăm în această relație de prietenie, de intimitate. Iar acest lucru se întâmplă strigând de pe acoperișuri. Isus dorește să ne facă să intrăm într-o relație de iubire, în relația Treimii.
Primind Cuvântul, primim puterea iubirii, ni se dăruiește bogăția iubirii lui Isus. În măsura în care o dăruim, învățăm să iubim și ne bucurăm de harul de a trăi în acea relație de iubire a Treimii. Ni se dăruiește o iubire asemenea unui râu care se revarsă. Cu am putea să ne mulțumim cu o iubire pe care am putea să o comparăm cu apa din cada de baie? Trebuie doar să ne gândim la Euharistie. Prin Euharistie ni se dăruiește o iubire asemenea unui fluviu care se revarsă: însuși Dumnezeu, însuși Isus – Iubire. Cum am putea să îi spunem lui Dumnezeu: „Oprește-te aici, doar în inima mea, doar pentru mine”?!
Rodul Cuvântului ascultat este întotdeauna iubire, comuniune! Se concretizează în a intra în dinamica existențială a Treimii și în a trăi asemenea Treimii, o viață marcată de împărtășire. Nu există un Cuvânt de iubire care să se poată limita, să se poată opri la noi. Fiecare Cuvânt de iubire ascultat poate să fie reflectat, înfrumusețat, însă este întotdeauna un dar de oferit. De aceea aceste întâlniri ale CFE se fundamentează pe împărtășire. Rugăciunea de laudă: aș putea să am multe motive pentru a înălța o rugăciune de laudă în inima mea, dar aș putea să le păstrez doar pentru mine. Aceasta înseamnă că nu înmulțesc lauda lui Dumnezeu, iar acel dar primit se oprește la mine. Lăudându-l pe Dumnezeu în Comunitate, ceilalți îi mulțumesc lui Dumnezeu, lui Isus care este alături de mine.
Să ne gândim la împărtășirea credinței. Poate L-am întâlnit pe Isus în lucrurile cele mai simple care mi s-au întâmplat în această săptămână. Nu trebuie să fie lucruri mari, extraordinare, nu trebuie să fie lungi asemenea unor povești, ci trebuie doar să întrevăd prezența lui Isus. Și sunt sigur că am întrevăzut-o fiecare dintre noi. Aș putea să păstrez totul doar pentru mine. Dar numai în măsura în care împărtășesc cu alții acea viața de credință, întâlnirea de credință cu Isus se multiplică într-un dar mai mare. Acel Isus întâlnit de mine devine, prin intermediul meu, acel Isus care îi întâlnește și pe ceilalți.
Același lucru poate fi spus despre împărtășirea Cuvântului și despre rugăciunea de mijlocire. Intrând în iubire, înseamnă că am pășit într-o relație circulară. Isus intră în intimitatea mea. Și aici trebuie să înțelegem cu adevărat ce înseamnă aceste cuvinte. Isus intră în intimitatea mea, în originalitatea mea, intră în ADN-ul meu. Alte dăți am amintit că nu există în lume un bărbat sau o femeie care să fie identici cu alții. Nu există un ADN identic unul cu altul tocmai pentru a indica faptul că fiecare persoană este iubită individual de Dumnezeu. Isus intră în povestea vieții mele, în intimitatea mea. Intră în originalitatea mea de bărbat sau femeie, de persoană separată, singură, căsătorită, tânără, în vârstă sau văduvă, intră în originalitatea mea. Isus include intimitatea mea originală pentru a se oferi altora în dar, îmbrăcat cu sensibilitatea și originalitatea mea.
În acest moment Isus vine la mine cu Cuvântul Său, cu Cuvântul Său personal. Atinge intimitatea inimii mele într-un anumit punct. Venind la mine, vrea apoi să iasă de la mine – prin intermediul ecoului Cuvântului pe care îl veți împărtăși nu peste mult timp – îmbrăcat cu sensibilitatea mea, cu originalitatea mea și cu însușirile mele. Cineva ar putea să spună că a crezut că Cuvântul lui Dumnezeu este adresat tuturor. Dar în cele din urmă și-a dat seama că îi este adresat lui într-un mod special deoarece Cuvântul păstrează o doză de originalitate pentru fiecare dintre noi. Domnul Isus se adresează originalității mele, pentru a se îmbrăca cu ea. Pentru a se îmbrăca cu frumusețea mea, cu tinerețea mea, cu bătrânețea mea, cu faptul că acum sunt pe cruce, cu bucuria mea, pentru a se înveșmânta cu starea mea de fapt, pentru a deveni dar pentru alții.
Fiecare dintre noi este Cuvânt distinct, original, este Cuvânt al Treimii, Cuvânt izvorât de la Dumnezeu exprimat în lume și pentru lume. Fiecare dintre noi este un cuvânt irepetabil. Isus-Dumnezeu intră în intimitatea mea pentru a face în așa fel încât acel Cuvânt să se exprime. Dumnezeu nu face fotocopii. Întipăriți-vă în inimă! Dumnezeu nu face fotocopii. Dumnezeu îi face pe toți originali, pentru că fiecare este într-un fel original. Această originalitate se manifestă, strălucește doar în comuniune, în împărtășire. Poate vom reuși să înțelegem că fiecare dintre noi are originalitatea sa.
Dar când strălucește originalitatea mea, când strălucește cu lumina cea mai intimă? Strălucesc atunci când spun o glumă, sau când fac un lucru stupid, sau când fac toate în felul meu? Da, și acela este un tip de originalitate. Dar când scot la iveală frumusețea mea originală, intimă? Doar când fac să se vadă că ceva dumnezeiesc izvorăște din ființa mea! Observați că toate beculețele au originalitatea lor. Dar un beculeț spune cine este el cel mai bine doar în interiorul unui circuit electric de fire care transportă curentul electric. Eu trebuie să fiu asemenea unui far care se aprinde. Nu pot să mă mulțumesc doar cu faptul de a fi un beculeț. Nu pot să mă mulțumesc doar cu faptul de a fi un corp de iluminat fără a mă aprinde.
Când mă aprind? Mă aprind când pun tot ceea ce am în circuitul comuniunii. În măsura în care dăruiesc iese afară originalitatea mea care se multiplică prin ascultarea și prin darul făcut celui care este alături de mine. Celălalt aspect este că intimitatea mea, originalitatea mea este necesară pentru a construi comuniunea. Este necesară pentru a oferi iubire în jurul meu, în ambientul meu de viață, în rețeaua mea relațională, acolo unde sunt eu. De multe ori credem că cel mai important lucru este faptul de a fi chemați să fim cateheți, sau a fi chemați să avem o însărcinare, un rol de conducere în comunitate – pentru a ajunge să spunem sau să facem. Oare unde sunt chemat să mă aprind asemenea unei lămpi? Înainte de toate în ambientul meu de viață, în rețeaua mea relațională.
Eu trebuie să fac să se întrezărească frumusețea acelei lumini care vine de la Domnul. Nu vom descoperi niciodată îndeajuns frumusețea pe care Dumnezeu a sădit-o în inima fiecărei persoane. De prea multe ori ne mulțumim cu lucrurile exterioare, cu mici judecăți exterioare, cu veșmântul material al ființei noastre. Dar să știm că în fiecare dintre noi există o frumusețe divină. A sta împreună permite să iasă la iveală frumusețea divină care este în noi. Lăsați-vă purtați către împărtășire! Desigur, nu trebuie să o facem toți, imediat. Trebuie să existe un timp de maturizare. Însă înainte de toate fiți dar: acel dar pe care îl primiți nu îl închideți în inimă.
Isus pe care îl primiți dorește cu ardoare să umble pe străzile lumii îmbrăcat în fiecare dintre voi. Isus-Euharisticul pe care îl primiți dorește să umble vorbind și îmbrăcat în originalitatea voastră. Dorește să vorbească folosindu-se de vocea voastră, de cuvântul vostru și de stilul vostru. Acel Isus pe care voi îl „gustați” într-o comunitate familială dorește să pășească, să meargă în afara acelei Comunități, îmbrăcat în originalitatea voastră. Nu îmbrăcat în cuvintele preotului sau ale călugăriței, ale celui bun la toate sau ale celui simpatic. Nu! Dorește să pășească prin lume îmbrăcat în cuvântul meu.
Iată de ce am dat acestei cateheze titlul: „Nu face din frumoasa ta inimă un frumos mormânt pentru Mine„. Inima ta mă ascultă, guști Cuvântul dăruit ție, care dorește să evidențieze frumusețea pe care o ai în tine. Te-am gândit dintotdeauna având o frumusețe care reflectă divinul. Tu să nu închizi acea frumusețe într-un mormânt pe care nimeni nu poate să îl vadă. Devino un dar! Dăruiește și tu ceea ce simți în intimitatea inimii, strigă de pe acoperișuri! De aici derivă semnificația acelui cuvânt concluziv: „Căci celui care are i se va da„. Cine iubește va primi iubire! Spațiul dăruirii, spațiul dăruitului, golul creat de dar este spațiul adaptat pentru a primi. În măsura în care se dăruiește se și primește. Iată de ce acela care are va mai primi. Cine iubește, va primi iubire.
Așa să fie pentru toți membri Comunității! Strigați de pe acoperișuri ceea ce ați auzit în intimitatea inimii! Aceasta nu înseamnă că trebuie să strigăm cu superficialitate, în cele patru vânturi! Înseamnă să facem în așa fel încât ceea ce am auzit să devină un dar prețios, un dar care ține seama de circumstanțe și care așteaptă să devină un dar dorit. Darurile nu se dau în lături de la nimeni. Darurile trebuie dorite! Dacă tu ai ști cum schimbă inimile… Dacă tu ai ști cât de aproape simt prezența lui Isus! Dacă tu ai ști de câte ori mi se pare că parcă mi-ar vorbi inimii… Sau de câte ori parcă îmi spune că ceea ce eu aș dori să ascult îmi va povesti altă dată… Trebuie să facem în așa fel încât să dorim întâlnirea cu Domnul! Să dorim să comunicăm, să împărtășim și celorlalți frați ceea ce am ascultat cu inima. Domnul Isus se întoarce pentru a ne spune: „Dă-mi haina ta, dăruiește-mi chipul tău pentru a putea să surâd, pentru a putea să vorbesc. Dă-mi cuvântul tău, dă-mi originalitatea ta, dă-mi intimitatea ta, felul tău de a fi pentru a putea să continui să vorbesc, să spun că îl iubesc pe fiecare”.
toată seria aici (ca fişiere Word)