Autor: Vincent Weaver
Traducere: Radu Capan
Sursa: National Catholic Register, 11 aprilie 2023
În urmă cu aproximativ 25 de ani, am început să descopăr credința primită în copilărie. Am citit zeci și zeci de cărți de apologetică, de istorie și de învățătură a Bisericii pe o mare varietate de subiecte provocatoare. În mod firesc, am presupus că acum eram pregătit să ies și să schimb inimile și mințile tuturor celor cărora le transmiteam aceste informații minunate! Ciudat lucru, totuși – evanghelizarea nu funcționează așa. Cine ar fi crezut? Se pare că majoritatea creștinilor din Biserica primară știau acest lucru și au avut un succes extraordinar în a-i conduce pe alții la Cristos, chiar și în cele mai brutale circumstanțe.
Fritz von Uhde, Christus und Nikodemus, Wikimedia, Public Domain
Am participat recent la o reculegere, într-un sfârșit de săptămână, unde specialistul în istorie eclezială Mike Aquilina a ținut o serie de conferințe. Toate discuțiile au fost fantastice, dar una dintre ele s-a axat pe prietenie – vehiculul prin care au avut loc cele mai multe convertiri în timpul acelor prime trei secole și prin care mai au loc încă și astăzi. În timpul acelei prezentări, Aquilina a făcut referire la studiile sociologului Rodney Stark (în special la lucrarea „The Rise of Christianity”), care a folosit o metodă rațională, bazată pe date, de a calcula creșterea creștinismului până în anul 350. În mod incredibil, numărul creștinilor au crescut cu 40% pe deceniu în acei primi 300 de ani! (Și, contrar credinței populare, rata nu a explodat după ce împăratul Constantin a dat creștinismului aprobarea oficială, ci a continuat tot așa în următoarele câteva decenii, înainte de a se stabiliza pe la mijlocul secolului al IV-lea).
În timp ce această rată de creștere ar părea că se datorează exclusiv miracolelor sau convertirilor în masă, explicația este probabil mult mai banală – și convingătoare. Lucrarea lui Stark (și altele pe care le citează) arată că, de-a lungul istoriei, oamenii s-au convertit la un sistem de convingeri dacă aveau o relație semnificativă cu cineva care era deja adept al acelui sistem. În timp ce unii se pot simți chemați să iasă pe străzi și să predice Evanghelia sau să bată la ușile străinilor pentru a le vorbi despre Isus, convertirile se întâmplă rareori așa. În schimb, primii creștini s-au împrietenit cu alții – indiferent de clasa socială – și apoi, prin aceste prietenii, prietenii lor au devenit creștini.
Relațiile familiale puternice au avut un efect similar. Același principiu este valabil și astăzi. Acesta este modul în care se răspândește mormonismul – prin intermediul rețelelor de familie și de prieteni. Toți acei misionari care merg pe bicicletă și bat la ușile străinilor conduc la o rată de convertire de doar aproximativ 1 la 1.000 de persoane. Dar atunci când un membru al familiei sau un prieten apropiat este și el mormon, rata se apropie de 50%. Aceeași dinamică este valabilă și pentru alții, de la scientologi la wicani, și, oricât de diferite ar fi aceste ideologii de catolicism, există o lecție minunată aici de care ne putem folosi cu toții: prieteniile semnificative îi aduc pe alții la Cristos.
Așadar, în timp ce deplângem recenta creștere a numărului de persoane care pretind că nu sunt afiliați nici unei religii, sau că sunt atei ori agnostici, este logic că, în contextul în care majoritatea se orientează mai mult către tehnologii și către „prieteniile” superficiale de pe rețelele de socializare, impactul pe care îl avem ca și creștini se prăbușește (împreună cu sănătatea noastră mintală). Dacă sunteți un introvertit ca mine, tentația este să îmbrățișezi această izolare socială. Este mai confortabilă, până la urmă! Dar în ultima vreme îmi dau seama că nu așa ceva ar trebui să facem – cu toții trebuie să predicăm Evanghelia. Deși poate părea o sarcină descurajantă, adevărul este că totul constă în a investi timp – timp față în față – în dezvoltarea unor prietenii și relații profunde și semnificative cu membrii familiei noastre. Nu numai că ne facem o favoare nouă înșine atunci când ne dedicăm timpul unor astfel de eforturi, dar le oferim și altora șansa de a vedea și de a experimenta motivul bucuriei noastre.
Nu depindeți de explicațiile precise și magnifice ale Catehismului. Nu depindeți de o eventuală carismă puternică. Tot ce aveți nevoie este să le arăți celorlalți că ei contează pentru dumneavoastră. Și faceți aceasta făcându-vă timp pentru ei în mod regulat și iubindu-i. Fie că sunteți introvertit sau extrovertit, angajați-vă să petreceți timp în mod regulat pentru a construi aceste prietenii. (Dar nu uitați de propria familie!) Cereți-le să vă împărtășească istoria vieților lor. Întrebați-i ce îi interesează și de ce. Întrebați-i ce este important pentru ei. Apoi ascultați și fiți pur și simplu un prieten. Accentul nu trebuie să fie pus pe un număr mare de persoane. O mână de oameni va crea un efect de undă dincolo de ceea ce ne-am putea imagina. Așa că haideți să primim sfatul acelor primii creștini. Să redescoperim prietenia. Dacă suficient de mulți dintre noi își fac un obicei din aceasta, s-ar putea să vedem că acea vagă re-creștinare a lumii va avea loc până la urmă!
Articol tradus cu permisiunea publicației. Articolul original: aici.
Weaver, Vincent: (c) 2023 EWTN News, Inc. Reprinted with permission from the National Catholic Register – http://www.ncregister.com.
Numai când se va trăi cum trăiau frații în credință, așa cum trăiau primii creștini în Faptele Apostolilor, atunci va fi o frăție adevărată.