CFE: Te simt unit cu Mine mai mult decât

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 129
Te simt unit cu Mine mai mult decât dacă ai fi
tatăl sau mama Mea, fratele sau sora Mea
Text de bază: Mc 3,31-35

Dragi prieteni,

Să ne așezăm în atitudinea de ascultare a Cuvântului Domnului și pentru aceasta trebuie să facem un salt calitativ. Urechile noastre sunt pline de atâtea cuvinte auzite în aceste zile, până cu puțin înainte. Am vrea să cuprindem deosebirea netă, precisă, care există între aceste cuvinte și Cuvântul lui Isus. Am vrea să-i dăm toată cinstea ce i se cuvine, să-i dăm tot spațiul pe care îl merită în inima noastră.

Acest cuvânt îl luăm din Evanghelia lui Marcu cap. 3, vers. 31-35:

31 Au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis la El ca să-l cheme. 32 Mulțimea era așezată în jurul Lui și i-au spus: „Iată, mama Ta și frații Tăi te caută afară”. 33 Iar El le-a răspuns: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” 34 Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul Lui, a spus: „Iată mama Mea și frații Mei! 35 Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”.

Să observăm înainte de toate un fapt istoric care apare în aceste rânduri evanghelice. Ne este arătat nucleul familial, sau mai mult decât nucleul familial așa cum îl înțelegem noi astăzi, ne este prezentată familia de apartenență a lui Isus; care nu se reduce niciodată doar la tată și la mamă, doar la Iosif și Maria, ci pentru ei, familie înseamnă acea rețea extinsă înțeleasă ca relații de rudenie, în interiorul cărora se amestecă apropierile atât ale uneia cât și ale celeilalte familii înspre noua familie a Mariei și a lui Iosif. Fiecare fiu aparține nu doar tatălui și mamei, aparține neamului, aparține familiei.

Auzim chiar un discurs măreț din partea lui Isus ținut în acel moment, în legătură cu ceea ce face, în legătură cu semnele particulare; cineva ar putea considera aceasta chiar o sminteală prin faptul că ar putea desconsidera însăși familia de apartenență. Iată de ce părinții merg să-l caute și cei din preajma Lui îi spun: „Iată, mama Ta, rudele Tale sunt aici”. Și Isus arată aici clar că dă început unui nou tip de familie, unui tip de familie și mai mare încă, familie care se deosebește net de tipul de relații precedente. Un tip de familie în care există relații speciale și unice cu El.

Să observăm această relație care se bazează pe faptul de a împlini cu Isus voința lui Dumnezeu, ca Isus, cu El, voința Tatălui. A înfăptui cu Isus voința lui Dumnezeu ne face să intrăm în familia Preasfintei Treimi, în această casă nouă. Acesta este pasajul care ne pune în legătură directă cu Isus; și în Isus, ascultând de Cuvântul Său; cu Isus să îl asculți pe Tatăl, voința Sa. Tată, facă-se voia Ta! Asemenea lui Isus, prin acest fapt de a împlini voința Sa, prin această ascultare a Cuvântului, intrăm în interiorul Preasfintei Treimi, intrăm în casă, intrăm în spațiul nostru nou, descoperim relațiile noastre noi, o nouă identitate. Unde curge sângele unui grad de rudenie care nu mai este legat de genealogie, nu mai ține de legăturile naturale, ci e vorba de o apartenență și o temeinicie de relații bazate pe Isus, pe Dumnezeu.

Așadar e vorba de legături concrete care leagă persoanele de Dumnezeu și între ele într-o manieră unică. E ca și când Isus ne-ar spune: „Vezi că sunt unit cu tine mai mult decât ai fi unit tu cu tatăl tău, cu mama ta. Eu te simt unit cu Mine – dacă asculți cuvântul Meu, dacă trăiești împreună cu Mine voința Tatălui – te simt unit cu Mine, mai mult decât o soție se poate simți unită de soțul ei. Mai mult decât un fiu se poate simți unit cu tatăl ori cu mama sa; mai mult decât un tată ori o mamă poate simți fiul unit cu sine.”

Să încercăm din nou să ne bucurăm de acest Cuvânt. E Isus care spune: „Dacă mă asculți, te unești cu Mine mai mult decât ar fi unit tatăl tău, mama ta cu tine”, o unitate pe care cu siguranță o depășește. Și e de înțeles: cine a inventat relația mire-mireasă, tată-mamă, părinte-fiu? Dumnezeu le-a inventat! E logic că acela care se stabilește în Dumnezeu intră într-o rețea relațională infinit superioară celei naturale. A împlini voința Domnului, a avea același spirit, înseamnă să înfăptuiești un alt tip de uniune.

Și aici am putea fi ajutați să vedem în mod diferit însăși experiența Comunității Familiale. Să observăm Comunitatea noastră Familială. Pornește de la relații de familie – soții responsabili; pornește de la relații de apropiere, de prietenie, de legături: mi s-a făcut cunoscut, am fost invitat, îmi face plăcere, mă duc bucuros… Și această relație de prietenie se lărgește către vecini, către cei din cartier, pentru că se percepe o relație de unitate. Comunitatea Familială își pierde chipul când pierde această forță de unire în numele Domnului.

E destul de ușor pentru atâtea realități bisericești să treacă de la faptul de a fi uniți în numele Domnului la un grup legat împreună de prietenie, de vreo anumită idee împărtășită. Mă simt bine… dar nu mai există unitate în Domnul! Cât de tare sunteți uniți între voi în comunitate? Există o formulă sigură: cu cât sunteți mai strâns uniți cu Isus, cu atât mai multă unitate există. Una în El, prezent în mijlocul nostru; dacă devenim una în voința Sa, în acel moment se ivește o uniune care nu mai este dictată de legăturile anterioare, e o uniune superioară. E o unitate pe care voi de atâtea ori ați experimentat-o în comunitate ori în alte împrejurări, la vreun curs de exerciții spirituale ori în vreo altă inițiativă. E o unitate atât de puternică încât se poate spune și altora: Vino și tu!

E o unitate care ne face să anticipăm acea unitate de care ne vom bucura în cer. Ce fel de unitate vom avea între noi în paradis? Cu siguranță nu acea unitate supusă desigur tuturor încercărilor, neplăcerilor existente între legăturile de rudenie, de apropiere… Vom avea parte de o unitate realizată în unirea noastră cu Isus.

Ca să ne întoarcem la comunitate, în măsura în care sunteți uniți într-o comunitate, în acel moment acolo, voi, în deplină unitate, începeți să gustați ceva din unitatea de care ne vom bucura în paradis. E frumos să te gândești la o legătură cu Isus care depășește legăturile de sânge. Legături care s-au întrezărit uneori și în viețile sfinților, legături profunde care depășeau simplele legături de apropiere, de prietenie, de rudenie. Legături cu Isus atât de profunde încât află în Euharistie expresia cea mai înaltă.

Gândiți-vă atunci când două, trei, patru persoane se iubesc, sau când însăși o familie soț-soție, părinți-copii, merg la Împărtășanie la Sfânta Liturghie, ce unitate există între ei? În măsura în care fiecare dintre persoane se cufundă în Isus, se lasă atrasă de Isus, se revarsă o legătură dumnezeiască. Evident că tocmai aceste legături noi, prețioase, sunt în numele Domnului, nu în numele simpatiei, nu în virtutea faptului de a mă simți înțeles, de a mă simți justificat, ci în numele Domnului. Nu vom învăța niciodată să determinăm, să evaluăm relațiile noastre în numele Domnului, să cultivăm aceste relații în numele Domnului.

Atunci să știm și dincolo de întâlnirea săptămânală să facem să crească afecțiunea, respectul, prietenia, să facem să crească o relație și în afara întâlnirii săptămânale, care să fie fundamentată în Domnul. Și aici descoperim darul prețios. Sunteți puși în condiția de a forma familia care se lărgește anticipând paradisul. În măsura în care reușesc să construiesc legături în numele Domnului, lărgesc relațiile mele, încep să construiesc încă de aici paradisul. Adică o inimă lărgită, care compune diversitatea persoanelor și le face să fie într-o relație, într-o familie. Inima mea se mișcă deja în armonie pentru că reușește treptat să primească în interior și pe acesta și pe acela, clădind legături.

Gândiți-vă însă când formăm familii restrânse, familii mici, doar cei care sunt de acord – atâția alții nu sunt de acord cu mine -, cât de mult trebuie să stăm în purgator… Și vom sta în purgator pentru că nu am fost pregătiți să clădim o familie mare, pentru că ne-am obișnuit să clădim familia noastră în numele sângelui, în numele prieteniei. Cum vom face în paradis să fim prieteni cu toți? Purgator… E nevoie de acea lărgire mare a inimii, de acea creștere mare a inimii, de acea creștere multă a capacității de a iubi, care să ne pună în condiția de a fi subiecte vii și iubitoare într-o familie mare.

Înțelegem atunci oportunitatea Comunității Familiale; prezenți în interiorul unei mici familii aici, cu exercițiul constant de lărgire a inimii. Puși într-o situație care ne permite, aici, să facem exercițiul lărgirii inimii. Reflectați la faptul prețios de a primi un nou membru în comunitate, reflectați la faptul prețios al iertării. Dragi prieteni, faptul de a nu ierta reprezintă purgatorul asigurat, atâta timp cât nu sunt în stare să iert o anumită persoană. Faptul de a nu dărui iertarea reprezintă purgator asigurat; pentru că pentru a merge în paradis trebuie să-l iert și pe acel frate. Cum pot să stau lângă el dacă nu învăț să iubesc? Și aceasta prin puterea Spiritului. Darul de a face comunitate, darul de a lărgi, de a lărgi inima. Nu vom iubi niciodată îndeajuns pe acest pământ…! Iată darul de a forma familia care se lărgește ca o anticipare a paradisului, pregătire la paradis, evitând purgatorul și purificarea prelungită din cauză că inima noastră a rămas mică.

Să vestim deci această familie mare, să ne bucurăm că avem o familie și de faptul de a aparține unui grup. Nu ajunge să spun că fac parte din parohie, e nevoie să iubești o parohie făcută din persoane; pentru că ne vom regăsi cu toții în paradis, cu toții, cu excepția celui care decide să nu meargă pentru că se opune lui Dumnezeu – dar aceasta nu suntem noi în stare să judecăm. Și cum vom putea sta în paradis? Să ne pregătim pentru paradis, să răspândim această familie mare și ne vom da seama de frumusețea lui Isus, care vine să ne spună: „Eu te simt unit cu Mine mai mult decât dacă ai fi tatăl Meu, fratele Meu, sora Mea.”

toată seria aici (ca fişiere Word)