Partea 64 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Laudă Domnului
Cateheza 64
Să nu împrumutăm limba diavolului, ci lui Isus
Text de bază: Iac 3,5-6.9-18
Dragi prieteni,
Mereu împreună în bucuria de a asculta Cuvântul lui Isus Domnul. E un Cuvânt care ajunge întotdeauna în profunzimea inimii şi ne ajută să înţelegem ce se află înăuntru. În această seară efectiv vom încerca să găsim prin Cuvântul Domnului un element din viaţa noastră, care să ne ajute şi mai mult să facă lumină despre cum şi când acţionează Spiritul lui Isus în noi sau când şi cum acţionează spiritul răului. Tot pentru a sublinia aceasta mai clar, am putea da acest titlu Cuvântului pe care-l ascultăm: „Să nu împrumutăm limba diavolului, ci lui Isus”. Aţi înţeles bine: Să nu împrumutăm limba diavolului, ci lui Isus.
Să ascultăm Cuvântului Domnului pe care-l găsim în scrisoarea Sf. Iacob, cap. 3, vers. 5-6 şi 9-18:
5 Tot aşa şi limba: este un organ mic, dar se poate făli cu lucruri mari. Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare! 6 Şi limba este foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre organele noastre aceea care pângăreşte tot trupul şi aprinde cursul existenţei după ce a fost aprinsă de gheenă.
9 Cu ea îl lăudăm pe Domnul şi pe Tatăl şi tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.10 Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie să fie astfel, fraţii mei. 11 Oare poate izvorul să reverse din aceeaşi vână apă dulce şi amară? 12 Fraţii mei, oare poate smochinul să facă măsline şi viţa de vie smochine? Nici izvorul sărat nu poate produce apă dulce.
13 Cine este înţelept şi învăţat între voi? Să-şi arate faptele printr-o purtare bună în modestia înţelepciunii. 14 Dar dacă aveţi gelozie amară şi rivalitate în inima voastră, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. 15 Nu aceasta este înţelepciunea care vine de sus, ci este pământească, instinctuală şi diabolică, 16 pentru că acolo unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele. 17 Dar înţelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie. 18 Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.
Am auzit foarte clar la ce se referă acest Cuvânt al Domnului. Se referă la acel organ, la acea capacitate extraordinară a omului care este limba, care este vorbirea. Această vorbire, această limbă care are o putere extraordinară. O putere absolut distructivă sau o putere absolut constructivă! Cum ne-a dat de înţeles Biblia, o putere diabolică ori o putere spirituală. Când spune că aprinde cursul existenţei după ce a fost aprinsă de gheenă, poate avea şi o putere diabolică, poate avea putere de război sau de pace. De aceea e foarte important şi indispensabil să ştii, să cunoşti, să descoperi, să discerni: cum mă comport cu limba mea? Pentru că din manifestarea limbii mele îmi înţeleg inima. Din manifestarea limbii mele înţeleg unde locuieşte inima mea, înţeleg dacă în acel moment acţionează în mine Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul Domnului, acţionează Isus, ori dacă în schimb acţionează diavolul. Tocmai aşa cum ne dă de înţeles acest fragment din Scrisoarea lui Iacob, pentru că „acelaşi izvor nu poate produce şi apă dulce şi apă amară, smochinul nu poate rodi măsline şi nici viţa de vie smochine”.
Privind limba mea, ceea ce-mi iese pe limbă, din cuvântul meu, pot să descopăr cum este inima mea. Limba noastră descoperă ceea ce se află în inimă. Cine este Inspiratorul ascuns când vorbim? Inspiratorul impulsiv când vorbim? Este înţelepciunea care ne vine de sus, sau este înţelepciunea diabolică? Când trebuie să vorbesc, mă refer, mă leg de acea înţelepciune care vine de la Domnul, sau mă las dus de instinctele cele mai rele pe care le am în mine şi deci de spiritul răului?
Să observăm ce ne poate ieşi de pe limbă. Ne-o descrie aici Sf. Iacob în scrisoarea sa: „unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele”, acestea nu pot veni decât numai de la cel rău. Când eu spun ceva rău despre o persoană inventând, aceasta înseamnă că eu sunt într-o legătură diabolică, înseamnă că în mine, prin mine se exprimă diavolul pentru a semăna răul, înseamnă că împrumut limba diavolului. Sau atunci când inventez răul despre persoane sau când mă folosesc de păcatele pe care le-ar fi putut face persoanele pentru a le condamna, pentru a le batjocori, pentru a le marginaliza, pentru a le pune în lumină proastă. „Ia uite la acela ce-a făcut!”
Nu se justifică doar prin faptul că „eu spun adevărul”! Inima se află în spatele acelui adevăr. Dacă eu spun adevărul pentru a salva şi pentru a face binele, sau dacă spun adevărul în schimb pentru a denigra, pentru a emite judecăţi. Mai ales atunci când mă folosesc de bârfă pentru a raporta. Localitatea noastră are această boală care vine de la diavol: a relata bârfe malefice despre unele persoane la alte persoane. „Am auzit că… am auzit că…!” Când trebuie să folosiţi această expresie, fiţi atenţi că în spatele ei foarte uşor se poate afla acţiunea diavolului. Gândim că, pentru faptul că „am auzit că…”, am dreptul să vorbesc de rău. „Am auzit că…” nu e niciodată o autorizare pentru a vorbi rău despre alţii.
Şi oraşul nostru are nevoie să fie mântuit de acest rău. Comunitatea noastră parohială, civilă, are nevoie să fie mântuită de acest rău! Câtă muncă înfăptuieşte diavolul în oraşul nostru, ridicând persoane împotriva altor persoane, aprinzând ură, lărgind despărţiri, împrumutând limba diavolului. Şi o fac şi cei buni, şi cei care cu limba lor ating trupul lui Isus în Preasfânta Euharistie. De câte ori nu suntem uimiţi de calomniile, de invenţiile, de răutăţile pe care le auzim. Iar cei care seamănă aceste calomnii trebuie să facă un examen de conştiinţă în interiorul lor. Trebuie să fim tot mai atenţi, mai capabili să vedem dacă în noi acţionează spiritul binelui.
Încercaţi în anumite momente, în timp ce vorbiţi despre o persoană, să vă întrebaţi: „Dar în mine cine acţionează, Spiritul lui Isus sau spiritul diavolului? De ce spun aceste lucruri? De ce spun aceste lucruri aşa? De ce spun aceste lucruri la ureche? De ce spun aceste lucruri pe ascuns?” Şi veţi vedea că lumina nu va întârzia să apară dacă vă întrebaţi! Spiritul Sfânt nu lipseşte pentru a face lumină în conştiinţele noastre!
Isus ne cere să începem să-i împrumutăm Lui limba noastră. Eu cred că dacă limba împrumutată pentru a vorbi de rău persoanele ar fi folosită pentru a-l vesti pe Isus, jumătate din oraşul nostru am fi sfinţi. În loc să vorbim de rău, în loc să calomniem, în loc să transmitem bârfe, suntem chemaţi să transmitem Cuvântul lui Isus, ce a făcut Isus, ce înfăptuieşte El! Şi aceasta trebuie să se petreacă în mod deosebit în viaţa celor care trăiesc în Comunităţile Familiale, pentru că săptămânal au contactul cu Cuvântul lui Isus.
Voi care aţi avut urechi şi ochi pentru a vedea ce a făcut Isus – fraţi şi surori care mă ascultaţi, de câte ori nu aţi fost uimiţi de ceea ce a făcut Isus într-un frate, într-o soră? – voi care aţi văzut şi aţi auzit, cum puteţi să nu-l vestiţi?! Cum mai puteţi încă să împrumutaţi în vreo împrejurare limba voastră diavolului, pentru ca să semene răul, calomnia? Uneori, o spun poate cu voce joasă, chiar şi despre vreun membru al comunităţii, în mod reciproc, uneori, foarte rar, dar s-a întâmplat…!
Nu, fiţi atenţi că diavolul e prea gelos pe ceea ce se întâmplă în Comunităţile Familiale şi trebuie să se folosească de cineva pentru a distruge… pentru a distruge!!! Pentru a semăna câte o suspiciune în ceea ce-l priveşte pe careva, chiar printre cei mai timizi, pentru a semăna, dar e diavolul! Spuneţi-i pe nume, pentru că astfel îl demascaţi! Nu permiteţi ca diavolul să vă vorbească! Când cineva începe să vă vorbească de rău despre alţii spuneţi-i: „Vezi că aceasta nu vine de la Isus, nu vine de la Isus acest discurs, nu vine de la Isus această bârfă, nu vine de la Isus acest „am auzit că…”! Pentru că aceasta înseamnă că în spate se află voinţa de a semăna judecăţi suspecte!
Dacă ascultăm Cuvântul Domnului sau ascultăm de înţelepciunea care vine de sus, aceasta în schimb este „curată, paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie”. E un cuvânt care construieşte, e un cuvânt care conţine în sine adezivul de lipit orice. Cunoaşteţi acel adeziv care lipeşte toate, nu? Acel adeziv special cu care poţi lipi orice tip de lucruri; şi pentru marmură există adezivi. Cine este de partea Domnului are un Cuvânt care devine adeziv pentru orice lucru, care devine un mastic extraordinar, un adeziv care lipeşte împreună chiar şi pietrele cele mai dure… Pentru că e un cuvânt care uneşte, e milostiv, se dăruieşte, e indulgent, e primitor, e bun.
Imaginaţi-vă ce-ar fi dacă zecile, sutele de persoane care se întâlnesc săptămânal într-o comunitate familială ori parohială ar personifica acest adeziv special, masticul cuvântului lor, în stare să concureze, să construiască relaţii, legături bune, relaţii pozitive! Acestea vin de la Isus, acestea vin doar de la Dumnezeu. Cine uneşte vine de la Dumnezeu, cine separă vine de la diavol, nu există alternative.
Cuvântul lui Isus înseamnă „Dumnezeu mântuieşte, Dumnezeu uneşte, Dumnezeu merge în căutare, Dumnezeu mântuieşte”. Cuvântul diavol înseamnă, în greacă, „diabalo – a diviza”. Nu e nevoie de o mare inteligenţă, nu e nevoie de studii speciale pentru a şti când un cuvânt uneşte şi când un cuvânt divide, când un cuvânt face bine şi când un cuvânt face rău cuiva! Isus ne invită în această seară să facem binele! Iată aspectul pozitiv, foarte frumos, lucrul pe care atâţia dintre voi îl faceţi: a împrumuta limba lui Isus, a-i împrumuta limba pentru ca să fie El cel care vorbeşte.
Gândiţi-vă atunci la frumuseţea rugăciunii de laudă, să-l lăudăm şi să-i mulţumim Domnului! Această limbă scoate în relief ceea ce Domnul a făcut! Această limbă care e în stare să scoată în evidenţă lucrurile măreţe pe care Domnul le face în viaţa noastră şi în viaţa altora! Sau gândiţi-vă la momentul împărtăşirii, când povestiţi ce a făcut Isus pentru voi, să foloseşti limba pentru a povesti ce face Isus! Gândiţi-vă şi la momentul ecoului Cuvântului Domnului, împărtăşindu-ne reciproc ceea ce Domnul ne-a spus, ceea ce Domnul mi-a spus. Îţi relatez ceea ce Domnul mi-a zis! Gândiţi-vă şi când limba voastră, şi în comunitatea aceasta, va fi folosită pentru rugăciunea de mijlocire. E o limbă care exprimă o inimă mare, o limbă care începe să se gândească la ceilalţi.
Vă recomand, la rugăciunea de mijlocire nu vă rugaţi numai pentru voi, rugaţi-vă pentru toţi, pentru ţara aceasta, pentru lume, pentru săraci, rugaţi-vă pentru cine suferă, rugaţi-vă pentru cei care nu cred, pentru nepracticanţi, pentru cel care nu are pace, pentru cel care împrumută limba diavolului, rugaţi-vă pentru aceştia! Limba în acest caz arată o inimă mare, arată o inimă care nu se opreşte doar la micile mele nevoi, fie ele şi spirituale, dar tot necesităţile mele sunt. Să ştiu să privesc şi la necesităţile altora, ca şi alţii să aibă cont la banca harului, şi alţii să aibă un depozit mare de merite, ca şi alţii să descopere lumina, limba folosită pentru evanghelizare, limba folosită pentru a construi!
Fraţi şi surori să punem la inimă pe atâţia fraţi şi surori care nu-l cunosc încă pe Isus Domnul, nu-i cunosc încă chipul, cunosc doar măşti despre Isus, cunosc doar măşti de comunitate, credinţe false ori tradiţii goale! Voi care aţi avut posibilitatea să vorbiţi cu Isus la „per tu”, încredinţaţi-l cuiva, spuneţi cuiva: „Vezi că Isus e diferit, l-am cunoscut, stau cu El, vezi că are cuvinte de viaţă veşnică, ţi-l încredinţez şi ţie”! Şi în acest caz, da, voi împrumutaţi limba voastră lui Isus!
Cu binecuvântarea Domnului, aşa să fie pentru fiecare dintre noi!
toată seria aici (ca fişiere Word)