Partea 84 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 84
Nu doar să-l preamărim și să-l rugăm, ci și să-l ascultăm pe Domnul – ascultarea cuvântului
Text de bază: Mt 7,21-27
Dragi prieteni,
Bunul Păstor
Domnul vrea să petreacă un timp cu noi în această întâlnire și să-și încrucișeze privirea Sa cu a fiecăruia dintre noi, tânăr sau bătrân, căsătorit ori necăsătorit, văduv ori văduvă, singur ori despărțit. Pe fiecare în diversitatea noastră, Domnul vrea să ne întâlnească și noi vrem de fapt să-l lăsăm să ne vorbească pentru că avem un Dumnezeu care ne vorbește.
Există un psalm de laudă și preamărire adus lui Dumnezeu care ironizează, ia în derâdere idolii falși; spune acest psalm: „au gură și nu vorbesc”. Așa sunt mulți zei, au gură și nu vorbesc. Însă legătura dintre Dumnezeu și poporul Său e istorie vorbită, e istorie de relație, de conversație. Dumnezeu vorbește în mod direct sau indirect prin profeți și poporul e chemat să răspundă. Există o legătură directă de-acum între cuvânt și răspuns, între cerere și răspuns.
Dumnezeu, în Biblie, face o serie de reproșuri, pentru că uneori poporul nu ascultă, și îl numește de-a dreptul „popor încăpățânat”, greu de cap am spune noi. Isus este Cuvântul făcut trup, Cuvântul Domnului care este în mijlocul nostru, de aceea e cuvânt întrupat, cuvânt care vorbește, e prezență care vorbește; în El, în Isus, e Dumnezeu care vorbește. Și în timp ce vă spun aceste lucruri, îmi dau seama, percep deja, ce mare lucru e numai și acest fapt de a putea spune: „E Dumnezeu însuși care vorbește”. Nu mai sunt profeți între Dumnezeu și poporul Său, e Dumnezeu însuși care vorbește. Și Isus cere să fie ascultat.
Să ascultăm cum spune El însuși aceasta într-un fragment evanghelic, pe care-l citim de la Matei, cap. 7, vers. 21-27:
21 Nu oricine îmi zice „Doamne! Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui Meu, care este în ceruri. 22 Mulți vor spune în ziua aceea: „Doamne! Doamne! Nu am profetizat în numele Tău, nu am alungat diavoli în numele Tău și nu am făcut atâtea minuni în numele Tău?” 23 Atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtați-vă de Mine, voi care săvârșiți nelegiuirea!”
24 Așadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale Mele și le împlinește, va fi asemenea cu bărbatul înțelept care și-a construit casa pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese construită pe stâncă. 26 Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale Mele și nu le împlinește, va fi asemenea cu bărbatul necugetat care și-a construit casa pe nisip. 27 A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit. Iar prăbușirea ei a fost mare.
„Nu oricine îmi zice ‘Doamne! Doamne!'” E impresionantă această intensitate a Cuvântului lui Isus, „Nu oricine îmi zice ‘Doamne! Doamne!'” Nu cel care face multe lucruri! Reflectați – „am profețit, am alungat diavoli”, am făcut atâtea lucruri, atâtea fapte bune – dar cine ascultă, „cine ascultă”! E ca și când ne-ar spune: „Voi vreți să faceți o infinitate de lucruri, dar nu mă ascultați, adică nu-mi dați o clipă în care Eu să pot să vorbesc inimii voastre și să spun: Te iubesc! Tu nu mă lași nici măcar să-ți spun!” Iată de ce Isus ne critică dur și ne spune că nu ne ajută să ne umplem de lucruri, de cuvinte: „Lăsați-mă să vă vorbesc!” Faceți loc acestui Cuvânt „și apoi veți vedea ce se poate face pornind de la Cuvântul meu”, faceți loc lui Isus care vorbește!
E logic să ne întrebăm aici împreună: cât timp îi acord eu lui Isus ca El să-mi vorbească, ca Dumnezeu să-mi vorbească peste săptămână? Găsesc cinci minute în care să mă opresc și să spun „Doamne, vorbește-mi!” Și eventual citesc câteva rânduri din Evanghelie, citesc o pagină din Biblie? Permit ca să-mi vorbească? „Vorbește, Doamne, căci sluga Ta ascultă”.
Gândiți-vă la relația soț-soție sau fii-părinți, când celuilalt nu i se permite niciodată să vorbească, nu i se acordă niciodată timpul pentru a vorbi. Voi, soțiilor, dacă soții voștri nu v-ar da niciodată posibilitatea să vorbiți – pentru că doar ei trebuie să facă și să spună – iar voi nu ați avea niciodată această posibilitate, fiul vostru nu ar avea niciodată posibilitatea să se exprime? Ce-ar putea spune acea soție, acel fiu? Și ce poate spune Dumnezeu care ne-a creat, care ne ține deschisă poarta veșniciei, iar eu nu-l las să îmi vorbească atunci când spune: „Ascultă!”
Iată de ce porunca cea mai mare, orice întâlnire a poporului evreu începea cu aceste cuvinte: „Ascultă, Israele! Shema Israel! Ascultă, Israele!” Prin urmare tăria unui creștin, a unui discipol, a unui credincios, depinde de cât de mult ascultă și ca urmare înfăptuiește! Statura mea de creștin depinde de cât de mult îl ascult și cât fac pentru Domnul. Aceasta nu înseamnă că trebuie să-l las pe preot să tot vorbească, ci înseamnă să ascult ceea ce Domnul vrea să-mi spună mie.
Și atunci Isus ne instruiește prin frumoasa imagine a stâncii. „Cine mă ascultă își construiește casa pe stâncă”, pentru că e Cuvântul care dă durabilitate. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. Este Cuvântul ce dă referință credinței noastre. În cine cred în acest moment? Nu e suficient să spun: în Isus! Pentru că dacă Isus îmi vorbește, trebuie să ascult Cuvântul Său! Căci a spune Crezul fără să ascult Cuvântul e ca și când ai răspunde unui soț „Da, te iubesc, dar te rog nu-mi vorbi”, ca și când ai răspunde unei soții „Da, te iubesc, dar nu-mi vorbi, nu vreau să te aud, nu am timp!”
Credința și Cuvântul merg mână în mână, Cuvântul și Iubirea merg împreună, „cine ascultă Cuvântul”! Dar să auzim ce fel de legătură se încheagă între Isus și cel care ascultă cuvântul Său? E un mic fragment din Evanghelia lui Luca: „Într-o zi au venit la El mama și frații Lui și nu puteau să ajungă până la El din cauza mulțimii. 20 I s-a făcut cunoscut: ‘Mama Ta și frații Tăi stau afară și vor să te vadă’. 21 Dar El le-a răspuns: ‘Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl îndeplinesc” (Lc 8,19-21). Aceasta înseamnă că ascultând Cuvântul, permițând Cuvântului să intre în inimă se stabilește mai mult decât o simplă legătură de sânge. Gândiți-vă la legătura de sânge dintre părinți și fii, dacă eu ascult Cuvântul, construiesc o legătură și mai profundă.
Să ne gândim la acel simbol al legăturii celei mai frumoase pe care o avem și pe care putem să-l întâlnim adesea, semnificația sărutului pe gură care reprezintă împărtășire, comunicare, exprimă dăruirea totală, primirea între două persoane care se iubesc. La fel e și Cuvântul lui Isus, a asculta Cuvântul Său e ca și un sărut pe gură dat lui Isus, să simt legătura cu El, tăria Sa, iubirea Sa, dorința Sa de a sta cu noi, dorința de a împărtăși cu noi din viața Sa. Iată de ce Isus ajunge să spună: acest Cuvânt ascultat construiește o legătură mai profundă. Prin urmare, să primesc acest cuvânt al Său, să mă bucur de el, să-i mulțumesc pentru el, să mi-l însușesc.
Cuvântul în Comunitatea Familială de Evanghelizare ocupă un loc aparte, în centrul întâlnirii. Se începe cu rugăciunea de laudă și de mulțumire, apoi are loc împărtășirea credinței, și imediat ascultarea Cuvântului, fiind punctul culminant pentru că e tocmai Cuvântul Său. În rugăciunea de laudă suntem noi cei care căutăm momente și motive pentru a-l preamări și a-i mulțumi Domnului, la împărtășirea credinței spunem: „Ce a făcut pentru mine Isus și ce am făcut eu pentru Isus?”, dar aici ascultăm Cuvântul Său!
Acele rânduri pe care le aveți în mâini, acel text, citiți-l și recitiți-l, pe toate părțile; acele rânduri sunt Cuvântul Său, iar noi suntem chemați să-i permitem să ne vorbească. În comunitate, așadar, cu ascultarea Cuvântului, arătăm în mod deschis cine este protagonistul, cine conduce CFE, cui îi revine ultimul Cuvânt, cine are de spus cu adevărat ceva fiecăruia dintre noi. Totul e semn! Soții, cuplul responsabil, sunt semn al prezenței lui Isus, îl reprezintă pe Isus prezent, au prezența lui Isus, dar prin Cuvânt Isus devine în mod concret întrupat pentru că e Isus care vorbește. Treceți dincolo de ce spune preotul, căci e Isus care vorbește prin gura sa.
Și-atunci frumusețea Comunității Familiale este tocmai faptul că protagonistul este Isus care vorbește! Permiteți-i să vorbească! Lăsați-l pe El să se adreseze inimilor voastre, nu vă opriți la cel care explică cuvântul. Gândiți-vă ce s-ar petrece într-o casă dacă am merge să vizităm un prieten și am continua să vorbim și să ne distrăm, iar pe el să nu-l lăsăm o clipă nici măcar să ne adreseze un cuvânt; acel prieten pe care mergem să-l vizităm să nu ne poate spune nici măcar „Bună ziua, mă bucur că ai venit la mine!”
Să-i permitem lui Isus să ne vorbească și-atunci ne vom da seama cât de mult acest Cuvânt devine un dar extraordinar! Vi se va face dor de la o săptămână la alta să mergeți să căutați Cuvântul! „Vorbește-mi, Doamne! Mai vorbește-mi! Am nevoie de Cuvântul Tău!”
Și așa și semnul pe care-l puneți mereu tot în centrul mesei, lumânarea aprinsă, care-l arată pe Isus viu lângă Biblia deschisă pe masă; arată că e chiar El cel pe care venim să-l ascultăm, e chiar El cel care dorim să continue să ne vorbească. Iar dacă vom deveni un tot unitar cu acest Cuvânt, ne vom da seama că și noi, în mod treptat, vom lăsa loc în inima noastră acestor cuvinte; și noi, în mod treptat, vom cugeta ținând cont de acest Cuvânt, vom asculta ținând cont de acest Cuvânt.
Să-l preamărim pe Domnul care ne vorbește și să înțelegem ce mare dar e a putea spune în această casă neînsemnată, în jurul acestei mese modeste, cu acești câțiva prieteni: „Cel invitat să ne vorbească e Isus, e Fiul lui Dumnezeu, El are un cuvânt precis care ajunge la inima tuturor”.
„Vorbește Doamne, căci sluga ta ascultă”!
toată seria aici (ca fişiere Word)