Partea 142 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 142
Vom fi judecați după rodnicia noastră
Text de bază: In 15,1-8
Dragi prieteni,
Ne aflăm aici, pentru a-L asculta pe Isus Domnul. Nu dorim doar să auzim o altă transmisiune radio sau TV, nu dorim să auzim repetate alte informații despre bune și rele sau să urmărim un talk-show. Am dori cu adevărat ca această întâlnire să ne pună în ascultarea unei Persoane speciale pe care toți o cunoaștem – Isus Domnul. Dorim cu adevărat să îi dăm cuvântul, dar în același timp dorim să conștientizăm distanța care există între Cuvântul Său și multe alte cuvinte pe care le-am auzit în această zi. Cuvântul Său îl luăm din Evanghelia după Ioan cap. 15, vers. 1-8:
1 Eu sunt Vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiță care este în Mine și nu aduce rod, El o înlătură, și oricare aduce rod, o curăță ca să aducă și mai mult rod. 3 Voi sunteți deja curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneți în Mine și Eu în voi! După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. 5 Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără Mine nu puteți face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă; se adună, se aruncă în foc și arde.7 Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl Meu, ca să aduceți rod și să fiți discipolii Mei.
„Aceasta este mărirea Tatălui Meu să aduceți mult rod…„. Am putea să spunem cu multă simplitate și naturalețe că judecata de pe urmă, judecata ultimă de la sfârșitul vieții noastre sau de la sfârșitul zilelor noastre, nu va privi câte păcate, câte slăbiciuni sau ce am făcut greșit. Vom fi judecați în funcție de roadele noastre, după cât și cum am fost rodnici, deoarece riscăm să trăim o viață inutilă, să trăim o viață care nu dă roade. M-a impresionat – colindând casele – să observ un cuplu marcat de vinovăție pentru că nu avea copii, lucru care îi ducea pe cei doi până în punctul de a se justifica. Ce ciudat…! Să gândești că ar trebui să te justifici pentru că nu ai copii. Sau că ar trebui să demonstrezi câți și cum sunt fiii, aproape până la a afirma că sensul vieții unei persoane ar fi dat de câți și cum sunt fiii.
Judecata despre rodnicie, pe care Domnul o face, nu privește numărul fiilor și nici măcar calitățile fiilor, ci roadele, rodnicia. Dar care rodnicie? Aproape că ni se spune că perfecțiunea se identifică cu rodnicia. Vom putea să înțelegem imediat, deoarece în natură perfecțiunea viței de vie constă în a face struguri. O viță de vie care nu face struguri nu este una căreia îi merge bine. Boabele reprezintă perfecțiunea spicului, a grâului semănat în pământ. Știm bine că, în cazul tuturor pomilor fructiferi, perfecțiunea unui pom constă exact în a putea aduce rod. Întorcându-ne la discursul inițial, putem afirma că perfecțiunea nu este lipsa vinei, nu este – pentru a folosi iarăși un exemplu din Evanghelie – absența neghinei, ci perfecțiunea stă în bogăția spicului.
Chiar și sfântul păcătuiește de șapte ori câte șapte – spune Biblia. Noi nu putem să ne gândim că vom deveni atât de buni încât nu vom mai face niciodată un păcat. Ar trebui să spunem: „Încerc să fiu atât de bun încât să aduc roade mari sau mici în fiecare zi”. Este adevărat că și sfântul păcătuiește de șapte ori pe zi, dar sfântul face și binele de șaptezeci de ori câte șapte, și anume găsește nenumărate ocazii pentru a face binele. Încercați să vă gândiți: de șase ori în această Evanghelie Isus ne invită să aducem roade; mai mult, precizează că rodnicia nu constă în a face sacrificii ci în a aduce roade.
Mărirea lui Dumnezeu nu se arată în tunderea mlădițelor ci în fructe. Tunderea se face pentru ca numărul fructelor să crească. Să ne lăsăm învățați bine de țărani dacă se pot tăia pomii și cum se pot tăia pomii, ce înseamnă a nu tunde o vie: înseamnă a o priva de posibilitatea de a face roade. Tunderea, sacrificiul – și noi putem să integrăm în acest cuvânt „sacrificiu” tot ceea ce privește viața noastră – sacrificiul este pentru a aduce roade, mărirea lui Dumnezeu este rodul.
Dar care sunt roadele? Care sunt roadele pe care putem să le aducem? Rodul pe care putem să îl aducem este a reuși să facem pe cineva să se simtă bine, să se simtă mai bine lângă noi. Rodul poate să constea în a reuși să oferi un zâmbet, un pahar de apă, dar poate să fie și oferirea Evangheliei care astăzi valorează mult mai mult decât un pahar de apă. Este adevărat că astăzi sunt mulți aceia care mor de foame, dar este adevărat și că răul cel mai mare este faptul că mulți sunt atât de înfometați de bani încât nu reușesc să se oprească. A da un pahar de apă înseamnă să descoperi într-o persoană sensul vieții, sensul profund al vieții; relativismul anumitor lucruri, care sunt bucuriile de gustat, care sunt roadele de adus.
Observați în Evanghelie unul dintre atâtea roade subliniate de Isus – oferta văduvei. Acei puțini bănuți pe care îi avea i-a pus la dispoziție, i-a dat. Acesta este unul dintre multele roade: a putea să dai puținul pe care îl ai. Cât pot, ofer… Sau acele cinci minute pe care pot să le ofer pentru a vorbi cu o persoană, pentru a face să zâmbească o persoană, pentru a da un telefon. Acel timp liber pot să îl pun la dispoziție pentru a face o vizită unui bolnav, unei persoane singure. A vorbi în loc de doar o pălăvrăgeală poate să fie o posibilitate de a comunica un Cuvânt important pe care l-am cunoscut. Între atâtea cuvinte am cunoscut Unul de o mare importanță, Unul în stare să îmi schimbe viața pentru ceilalți și acest Cuvânt îl dau persoanelor pe care le întâlnesc.
A aduce rod înseamnă și a fi în stare să trăiesc până la capăt cu iubire lucrurile pe care le fac. Pentru Dumnezeu, a aduce roade nu înseamnă a produce, a face multe, ci înseamnă a oferi darul pe care îl am în mine și care izvorăște din iubire, din puterea Botezului și a Euharistiei eu fac să crească iubirea. Unii afirmă, de exemplu: „Sunt obișnuită să fac de mâncare în fiecare zi pentru fiii mei, pentru soțul meu… A crescut iubirea cu care fac aceasta, de trei ani acolo…, de doi ani dincolo…? Sunt obișnuit să alerg toată ziua pentru că trebuie să lucrez, trebuie să duc acasă salariul pentru soție, pentru copii…” Dar oare fac să crească iubirea cu care realizez acele lucruri? Sunt o mașină care muncește sau sunt un om care iubește și muncește? Este o mică-mare diferență.
În primul caz îmi pierd demnitatea… sunt o mașină care muncește; iar în al doilea caz îmi regăsesc identitatea cea mai profundă, de om care muncește, pentru că iubesc munca și aduc acasă un salariu, pentru că iubesc să fac anumite lucruri. Astfel, observăm imediat că iubirea face diferența între lucrurile de fiecare zi: a face curățenie în casă, în toaletă, a face cumpărături, a face împreună anumite lucruri. Face diferența: se vede din care izvor se naște rodul. Nu sunt chemat să produc ci să dăruiesc roade de viață, care izvorăsc din viața interioară, din Vița care este Cristos.
Iubirea este ceea ce mă face asemănător cu Dumnezeu, mă face să spun că sunt chipul și asemănarea lui Dumnezeu… iubirea. Aici se vede dacă sunt asemănarea unui animal de povară – cum mulți sunt – sau sunt asemănarea lui Dumnezeu. Eu, când lucrez, sunt chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Iată unde găsim adevăratele roade – în lucrurile cele mai simple. Când vă împărtășiți experiențele de credință, nu căutați să spuneți lucrurile mari pe care le-ați făcut. Încercați să arătați cum ați făcut mari lucrurile mici, cum aceste lucruri mici devin mari datorită iubirii mari cu care însuflețiți micile acțiuni: de exemplu, un gest de tandrețe pe care îl faceți soților sau soțiilor voastre… aici se vede măreția.
Dar pentru a întrezări rădăcina acestor numeroase roade mărețe, a acestei rodnicii în funcție de care suntem judecați, trebuie să evidențiem celelalte șase repetiții pe care le regăsim în aceste opt versete ale Evangheliei. Isus spune de șase ori „rămâneți în Mine… cine rămâne în Mine aduce rod…” Observați expresia exactă: „a rămâne în„. Nu scrie: stați alături de Mine, ascultați-mă, să stăm legați, să ne ținem de mână, nu… El spune „rămâneți în„. Înseamnă să stăm în Viață, în Viță, mlădițe în viță, aceeași sevă, același sânge care curge prin aceleași vene. Înseamnă să căutăm comuniunea cu El, înseamnă să aducem roade care vin de la Dumnezeu, nu dintr-o super-productivitate izvorâtă din capacitățile noastre de muncă.
Fără această sevă există riscul de a nu da viață, ci de a suferi eu însumi consum și moarte. Această sevă intimă, vitală, profundă, mă împinge să dau, să ofer întotdeauna într-un mod nou, să fac și să trăiesc cu iubire micile si marile lucruri pe care suntem chemați să le facem. Să îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să fim cu adevărat pomi care aduc roade; nu pomi care își consumă propriile fructe.
Acesta este absurdul multor creștini: produc o spiritualitate pentru ei înșiși, sunt pomi care-și mănâncă propriile fructe. Este foarte trist să ne gândim la un creștinism total centrat „pe mine însumi”. Mă duc la biserică pentru mine, mă rog pentru mine… pentru mine; mă interesează propria-mi viață, nu mă interesează deloc ceilalți, mă interesez, în cel mai bun caz, de vecinii mei, dar totul se rezumă la mine, la mine de o sută de ori. Nu este aceasta rodnicia lui Dumnezeu: un pom care-și mănâncă propriile fructe, un pom care consumă ceea ce produce!
Să fie cu adevărat roadele noastre roade ale iubirii, acest a fi în jurul unei mese pentru a asculta Cuvântul să fie deja ecoul Cuvântului pe care îl veți face în scurt timp; să fie un prim rod al iubirii pe care îl dați celui care stă lângă voi, acesta este primul rod al iubirii: să îți încredințez ceea ce Dumnezeu a dorit să îmi spună prin acest Cuvânt.
toată seria aici (ca fişiere Word)