Partea 140 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Paolo Troiani
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 140
Vreau să fii mai bine: medicament din cer
Text de bază: In 3,7-21
Dragi prieteni,
Ne aflăm din nou, aici, pentru a asculta Cuvântul. Când suntem conștienți că e cuvântul lui Isus, desigur nu obosim, avem capacitatea de a fi perseverenți ca să ascultăm acest cuvânt, bine știind că e un cuvânt prețios, un cuvânt care vindecă interiorul, e un medicament care vine din cer. Pentru că dacă există cineva care dorește ca noi să fim mai bine, e Isus Domnul. Dacă am descoperi cât și cum participăm în fiecare comunitate familială la ascultarea lui! Riscăm uneori ca un program la televizor să ne destindă mai mult decât faptul de a fi în ascultarea cuvântului lui Isus, fără să ne dăm seama că, pierzând cuvântul lui Isus, pierdem o ocazie prețioasă, o terapie personalizată care are loc pentru noi de fiecare dată când ascultăm acest cuvânt; pentru că nu e cuvântul unui om, ci e cuvântul lui Dumnezeu, nu e medicamentul unui oarecare medic specialist, ci e medicament din cer.
Și tocmai cu acest spirit să ascultăm Cuvântul care ne este propus de Ioan la cap. 3, vers. 7-21. Să ascultăm:
7 Și nu te mira că ți-am zis: trebuie să vă nașteți din nou. 8 Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Așa este cu tot cel care este născut din Duh”. 9 Nicodim a răspuns și i-a zis: „Cum se pot întâmpla acestea?” 10 Isus a răspuns și i-a zis: „Tu ești învățător al lui Israel și nu știi acestea? 11 Adevăr, adevăr îți spun: noi vorbim ceea ce știm și dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiți. 12 Dacă v-am vorbit despre cele pământești și nu mă credeți, cum mă veți crede dacă vă voi vorbi despre cele cerești? 13 Și nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. 14 Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică.
16 Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Unicul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. 17 Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 18 Cine crede în El nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. 19 Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face [fapte] rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. 21 Însă oricine face adevărul, vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu”.
Am ascultat acest discurs al lui Isus, acest colocviu intim, profund, dintre Isus și Nicodim. E vorba de un colocviu pe care Isus l-a avut cu acest conducător al fariseilor, ce a mers noaptea la Isus, căci a vrut să se întâlnească cu El; probabil că primise cu entuziasm cuvintele mărețe pe care Isus le spunea și a vrut să-L întâlnească personal. Și aici se pare că Isus ar vrea să-i dezvăluie secretele Sale. Surprindem foarte bine contrastul din expresiile cer și pământ, lumină și întuneric. Isus vrea să-l facă pe Nicodim să înțeleagă că s-a întâmplat ceva unic, extraordinar pe pământ, cerurile s-au deschis și a apărut între noi cel care s-a coborât din cer.
Gândiți-vă la acest om simplu, dar în același timp cu o cultură vastă, care aude spunându-i-se cu sinceritate și franchețe de către Isus: cerurile s-au deschis și Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său”. L-a trimis pe Fiul Său în mijlocul nostru, L-a trimis aici ca să ne vorbească despre cer, L-a trimis pentru a mântui lumea. Unicul Fiu al lui Dumnezeu care s-a întrupat până la moarte, s-a coborât în iad, a intrat în moarte în totalitate. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât s-a dăruit…
„Și – se spune aici – după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului”, pentru ca privind la cel pe care l-au înălțat, adică la cel care s-a cufundat în misterul morții, să fie vindecați. Isus, care e pătruns de misterul morții și al bolii până în profunzime, a pătruns totul cât privește omenirea. A atins moartea mea, viitorul meu, a considerat necesar ca eu să fiu înălțat. Cerul s-a deschis, Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul Său, un Fiu care a cuprins cu totul omenirea. Și aceasta de ce? „Pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică”, pentru ca lumea să se mântuiască. Dacă am recupera intensitatea, profunzimea acestor cuvinte: „pentru ca lumea să se mântuiască”, pentru ca să avem viață.
Isus a venit pentru ca să ne facă să fim mai bine aici pe acest pământ și să ne facă să îl urmăm pe calea cerului. Să încercăm să cugetăm: dacă voi ați merge mâine dimineață la plafar și ați găsi un flacon cu medicamente pe care scrie: „Cine bea din acest medicament nu va muri, cine se hrănește cu această pastilă nu va muri”, și un alt flacon pe care scrie: „Cine ia din aceste pastile are plinătatea vieții”, adică va reuși să guste viața cu toate luminile și umbrele ei, va reuși să trăiască pe parcursul drumului vieții sale pe acest pământ știind să dețină și să guste modul de a trăi în toate împrejurările, atât în suferință cât și în bucurie. Care dintre noi nu ar merge imediat să cumpere aceste medicamente? Isus ni se propune drept cel care într-adevăr e în stare să ne facă să fim mai bine. Folosesc acest cuvânt pentru că e limbajul imediat, cel mai aproape de noi. Când Isus spune: „cel care crede are viață” – spuneți, ce ecou au aceste cuvinte în mintea noastră? Ne gândim imediat la odihna veșnică, de după moarte?
Cine crede are viață, înseamnă că aici, pe acest pământ, are o calitate a vieții diferită. Dar vedem oare ce calitate a vieții diferită are cel care nu crede în nimic? Cum sunt relațiile dintre soț și soție, dintre părinți și copii, ale celor care nu cred în nimic? Am constatat suficient, la nivel mondial, ce se întâmplă când regula principală de viață e doar câștigul, fără Dumnezeu? Ne dăm seama cât de adevărate sunt cuvintele pe care Isus le spune „cine nu crede a fost deja judecat”? „A fost deja condamnat” nu înseamnă că va avea parte de iad, ci înseamnă că va avea chinuri, dureri de ficat, de stomac, gastrită, otite și toate celelalte… Adică toate acele boli care vin tocmai din faptul de a se simți rău din punct de vedere psihic, înainte încă de a te simți rău din punct de vedere fizic. Câte boli nu se nasc dintr-o stare de disconfort interior, câte depresii, câte suferințe! Câte nedreptăți, câte suflete rănite, câtă răutate există! Însă faptul că ni se spune că Isus ne dă viață e pentru noi ca apa rece, proaspătă.
Isus ne dă viață, și aici știm ce vrea să spună – că Isus vrea să ne facă să fim mai bine. A ne face să fim mai bine nu înseamnă că nu vom mai avea suferințe, încercări, însă vindecând inima și dând o perspectivă nouă sensului vieții noastre, capătă sens orice suferință, pentru că suntem orientați spre cer. Aceasta e noutatea pe care Domnul Isus ne-o oferă și nouă, creștinilor, însă efectiv ne vine greu să acceptăm ideea unui Isus care mântuiește, Dumnezeu mântuiește. Nimeni nu poate fi mântuit decât în numele lui Isus! Adică e vorba de o calitate a vieții care izvorăște doar din faptul de a cunoaște numele lui Isus.
Și aici înțelegem cum putem fi și noi medicament ca și Isus, medicament cu Isus. Înainte de toate când eu, personal, mărturisesc că a-L cunoaște pe Isus, a asculta Cuvântul Său mă face mai bun în umanitatea mea, în capacitatea mea de a ierta, în capacitatea mea de a reînnoda firul rupt, în capacitatea mea de a relua dialogul cu soțul, cu soția, cu fiii. Îmi dă tărie de a-mi purta crucea, îmi dă capacitatea de a privi spre orizonturile vieții mele, asemenea celui care știe că are porțile deschise și nu un mormânt închis, porți deschise larg pentru cel care știe că poarta e continuarea unui drum. Nu pentru cel care știe că e nevoie cu orice preț să fii bine până în ziua când mori, pentru că despre ce va fi după nu se mai știe nimic. Să arăți, mai precis, că te simți mai bine…
Dorim dovada faptului că îl urmăm pe Isus? Verificați voi, soții, dacă, de când îl cunoașteți pe Isus, vă simțiți mai bine între voi! Dacă nu sunteți mai bine, în mod simplu, trageți concluzia că nu ați ascultat Cuvântul, trăiți o altă religie! Cugetați la relațiile dintre voi, căutați ca aceste relații să fie mai bune? Aceasta înseamnă să aveți contact, legătură cu Cuvântul. Cuvântul care schimbă inima în interior, pentru că are ingrediente de cer, conține ierburile aromate ale paradisului pământesc, în stare să vindece acele fluctuații negative pe care le suferim de la cel rău și de mii de alte componente pe care le întâlnim pe parcursul vieții noastre.
Prin urmare, primul medicament e să ne arătăm vindecați de către Isus sau în curs de vindecare sau pe calea acceptării, căci întâlnirea cu Isus ne dă pace. Câtă bucurie îmi aduce mie, de exemplu, să aud din partea unuia dintre voi, care frecventați comunitățile familiale, că „uneori, seara, îmi vine greu să merg pentru că sunt obosit, dar după aceea mă întorc acasă mulțumit, mă întorc liniștit, simt că-mi face bine” – acesta este sensul întâlnirii. Aceasta înseamnă că în acea comunitate L-am întâlnit pe Isus care mă face să mă simt bine.
Dar Isus care este în mijlocul vostru, acum, în această seară, credeți că e aici ca să se uite la bolile voastre și să spună: ia uite ce mai boală, să se scarpine și îi trece, să se trateze… Isus în mijlocul nostru, cum credeți că privește starea voastră de suferință, în inimă sau în suflet sau în conștiință? Ne privește cu atenție, cu dorința de a ne vindeca, cu dorința de a ne vorbi, cu dorința de a vărsa untdelemn pe răni, să ne ia pe grumazul său și să ne ducă la han pentru a fi îngrijiți, așa cum a făcut samariteanul milostiv… E Isus cel care ne poartă mereu de grijă, e Isus cel care strânge la piept mielușeii și conduce încet, încet oile, acesta e Isus al nostru, e Isus care vrea să ne facă să ne simțim mai bine. Eu nu știu în care Isus credeți voi, dar Isus pe care îl întâlnim în Euharistie, pe care îl întâlnim în Cuvânt, știu că vrea să ne facă să ne simțim mai bine, acesta e Isus.
Acesta e Isus care caută să se destăinuie lui Nicodim când spune: în aceasta stă mântuirea, pentru aceasta a venit Isus, pentru a ne face să fim mai bine, pentru a vindeca, pentru a mântui lumea. Primul mod de a ni se prezenta al lui Isus este deci „Cel în stare să ne facă să fim mai bine”, da, a ne îndrepta spre vindecare, spre seninătate. E cineva perfect între noi? Niciunul dintre noi nu e perfect, dar să arătăm cel puțin că acest medicament are un oarecare efect.
Și apoi a venit ca să ne facă să devenim noi medicament împreună cu El, cu Isus. Adică să fim noi în stare, împreună cu Isus, să facem ca persoanele din jurul nostru să fie mai bine… Prin prezența noastră, prin cuvintele pe care le spunem, prin slujirea pe care o facem, prin rugăciune, să facem pe cineva să se simtă mai bine. Întrebați-vă fiecare: eu pe câte persoane le fac să fie mai bine atunci când le întâlnesc? Câte persoane, venind în casa noastră, sunt puțin mai bine? Câte persoane care, întâlnindu-le pe stradă și oprindu-mă să le vorbesc, ori venind și făcând cu mine câțiva pași, se simt mai bine?
Aceasta înseamnă că eu să încep să devin medicament cu Isus și aceasta înseamnă să te naști din nou, să te naști din Spirit, așa cum îi indică Isus lui Nicodim: „Dacă cineva nu se naște din nou” nu poate înțelege aceste lucruri. Doar cel care are mintea și la cer înțelege că poate exista un medicament din cer, care ne poate face să fim mai bine.
toată seria aici (ca fişiere Word)