CFE: Vin să te caut

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 43
Vin să te caut
Text de bază: Lc 19,1-10

Dragi prieteni,

Ascultăm Cuvântul Domnului, acum după ce am admirat ceea ce înfăptuieşte în vieţile noastre, povestind între noi ceea ce a făcut pentru noi, ce a făcut El pentru mine, şi trebuie să fim mereu atenţi asupra acestui aspect, ce a făcut Isus pentru mine, ce am făcut eu pentru Isus. Mărturia personală, împărtăşirea, nu e momentul când îi învăţăm pe alţii, ci e momentul în care îi aducem laudă lui Isus prin faptele noastre. După rugăciunea de laudă, după ce ne-am spus în nenumărate moduri că vrem să-L lăudăm pe Domnul, prin momentul împărtăşirii credinţei, îi aducem laudă lui Isus cu faptele. Ce a făcut Isus pentru mine, ce am făcut eu pentru Isus!

Iar după ce am trăit aceste două momente intense de rugăciune de laudă cu buzele şi cu inima, de laudă cu faptele, să ascultăm Cuvântul Său. E un Cuvânt care vrea să ajungă la inimile noastre. Vrem să îl lăsăm să ne vorbească prin Evanghelia lui Luca, unde relatează episodul cu Zaheu. Îl găsim la cap. 19, vers. 1-10. Să-l citim împreună:

1 Apoi a intrat şi a traversat Ierihonul. 2 Şi iată, un bărbat numit Zaheu, care era şeful vameşilor şi era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii, întrucât era mic de statură. 4 Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus şi-a ridicat ochii şi i-a spus: „Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 El a coborât îndată şi l-a primit cu bucurie.7 Toţi cei care au văzut murmurau spunând: „A intrat să fie găzduit la un om păcătos”. 8 Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”. 9 Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât şi el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”.

Întâi de toate, cred că lucrul cel mai frumos este să ne regăsim şi noi în acel Zaheu, mic de statură, pentru că la urma urmei şi noi întâmpinăm dificultăţi în a-l vedea pe Isus. Înseamnă că suntem mici de statură, suntem cufundaţi în lucruri, în evenimentele de fiecare zi, în lucrurile practice, materiale – persoanele, angajamentele, televiziunea, programele – sunt atâtea lucruri în jurul nostru care ne împiedică să-l vedem pe Isus. Şi noi suntem mici de statură când ne raportăm la lucruri. Tot ce se află împrejurul nostru riscă să devină mai mare, mai mare decât noi, mai mare decât căutarea lui Isus a noastră, şi de aceea ne vine greu să-l căutăm pe Isus.

Chiar dacă în noi există, din mii de motive, o chemare spre altceva, o chemare de a-l întâlni pe Isus dincolo de masa de lucruri, de relaţii, de persoane, simţim în interior nemulţumire. Da, avem de toate, tot ceea ce ne trebuie, ca şi Zaheu. La urma urmei, puţină putere avem şi noi. Ni se aminteşte aici că Zaheu era şeful vameşilor şi era bogat. Şeful vameşilor, aceasta înseamnă că avea putere, era recunoscut, era respectat, şi apoi era bogat, nu-i lipsea nimic. Însă apare ceva, în Zaheu se declanşează curiozitatea pentru că începe să caute.

Evanghelia ne relatează că acesta s-a urcat într-un copac. Prin urmare s-a urcat puţin mai sus pentru a încerca să-l vadă pe Isus, cum se mişca, ce spunea, pentru a reuşi să-l vadă la urma urmei. Şi cred că putem gândi cât se poate de corect că pentru fiecare dintre noi, copacul pentru a ne urca şi a-l vedea pe Isus este Comunitatea Familială. Cred că puteţi să-i daţi dreptate lui Isus, că tocmai ieşind din casă, de la treburile noastre, regăsindu-ne între noi ca prieteni, poate în mici comunităţi, aici, prin rugăciunea de laudă, prin mărturia altora, ne ridicăm deasupra tuturor discuţiilor de fiecare zi, ne ridicăm deasupra stilului de a împărtăşi totul, mâncarea, coafeza, alegerile pe care le facem, drumurile pe care le parcurgem, şi aici reuşim să împărtăşim ceva mai mult. Ne urcăm într-un copac, ne suim puţin mai sus; de acolo îl vedem pe Isus, reuşim să-l vedem. De fapt, în multe situaţii ne vibrează de-a dreptul inima, realizăm că ne vorbeşte, ne priveşte.

Într-adevăr, acest Isus pe care îl experimentăm, suindu-ne în acest copac care este Comunitatea Familială din fiecare săptămână, ne dăm seama că ne adresează un cuvânt personal. Fiecăruia dintre voi cred că i s-a întâmplat de mai multe ori să audă în Comunitatea Familială Cuvântul lui Isus care mi se adresează mie personal, acel cuvânt e pentru mine. Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem, apoi poate vrem să-l înlăturăm, dar acel cuvânt e pentru mine. Am auzit adresându-ni-se cuvântul din partea lui Isus, şi remarcaţi ce ne spune Isus în această seară. Acel Isus, pe care l-am ascultat şi cu alte ocazii, ne spune: „Coboară! Coboară din copac, vin la tine acasă, vreau să vin la tine acasă, coboară din copac!”

Să fim atenţi că există riscul să rămânem cu mintea şi cu inima în Comunitate. Rămânem aici, mă aflu bine aici, odată pe săptămână, bucurie mare să revăd prietenii, să ne regăsim în Comunitate, să trăim astfel! Vin şi săptămâna viitoare, ce frumos e să mă urc în acest copac ca să-l văd pe Isus, dar Isus ne spune: „Coboară, vin la tine acasă, vreau să locuiesc cu tine, vreau să locuiesc cu tine în timpul săptămânii, vreau să fiu cu tine în alegerile tale, vreau să stau în camera ta, vreau să iau masa cu tine, când eşti cu soţul, cu soţia, vreau să stau cu tine, cu tine care locuieşti singură, care eşti persoană singură, tu care eşti tânăr, vreau să stau cu tine, tu care eşti în vârstă, vreau să fiu cu tine.”

„Vreau să stau în cărţile tale, vreau să fac slalom şi eu printre fricile tale, preocupările tale, vreau să locuiesc în casa ta, coboară din copac! Acum, când ieşi de la această comunitate, vreau să vin acasă la tine, acolo, unde trebuie să discuţi cu soţia ta, cu soţul tău, când mergi cu teama că fiul tău încă nu s-a întors acasă, vreau să fiu în casa ta, vreau să stau la braţ cu tine, vreau să stau cu tine, vin să iau masa la tine!” Acesta este cuvântul pe care Isus ni-l spune astăzi şi ni-l repetă de fiecare dată: „Vreau să fiu acasă cu tine!”

Atunci ne dăm seama că nu mai suntem proprietarii exclusivi ai lucrurilor noastre. Se poate să nu avem mulţi bani, dar suntem uneori atât de împroprietăriţi, atât de închişi în grădina noastră, în chilioara noastră, în problemele noastre, închişi în închisoarea ce am făcut-o din sufletul nostru, încât această invitaţie a lui Isus rupe lanţurile, deschide toate porţile încuiate. „Isuse intră, vino în casa mea, deschide-mi inima ca şi lui Zaheu! Astăzi restitui, ajunge, de astăzi nu mai vreau să cred că sunt singur, nu mai vreau să fiu singur la masă, astăzi vreau să distrug lanţurile.”

Isus, intrând în casa mea, între cărţile mele, în camerele mele, îmi deschide inima. Vreau să dau, şi când spun Tatăl nostru vreau să fie ceva de împărtăşit cu ceilalţi, nu un „al nostru” care înseamnă „doar al meu”, vreau să mă deschid, Isus îmi schimbă inima. Nu mai sunt ataşat de lucrurile mele puţine ori multe, de problemele puţine ori multe ca şi până acum, ci mă deschid, mă deschid pe deplin faţă de ceilalţi. În momentul împărtăşirii, ceilalţi devin importanţi, devin chiar mai importanţi decât mine. Simt că trebuie să dau ceva din mine, poate a încredinţa din nou o problemă, a împărtăşi credinţa, ceilalţi devin importanţi.

Zaheu spune: „Jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”. Câtă afecţiune este posibil să fi furat altora pe care nu i-am învrednicit niciodată măcar cu o privire. Gândiţi-vă la toate persoanele pe care nu le-aţi privit niciodată, le-aţi nedreptăţit prin lipsa afecţiune. La persoanele cărora nu le-aţi dat niciodată importanţă, le-aţi nedreptăţit în demnitatea lor, le-am nedreptăţit. De câte ori am avut din ceva mai mult şi nu am împărţit cu nimeni?! Isus, dacă vine în casa mea, dacă îl las să intre, îmi schimbă inima.

Să fim atenţi însă la ceea ce vom mai descoperi în acest pasaj evanghelic! Realizez că nu sunt eu cel care îl căutam, ci El este cel care mă căuta, ca şi pe Zaheu. Îmi dau seama că eu credeam că îl caut, că merg, că mă urc în copac, că merg în comunitate, că merg la biserică, că merg să fac adoraţie. Gândesc că eu sunt cel care fac adoraţie, fac una ori alta, când însă realitatea e contrară: Fiul Omului a venit să caute. El era cel care mă căuta, cel care mă aştepta în acea Ostie Sfântă, cel care vroia să-mi vorbească atunci când am început să mă rog, El era cel care mi-a deschis inima când eu am început să vorbesc, cel care vroia să-mi deschidă buzele când am început să rostesc rugăciunea de laudă, cel care vroia să intre în împărtăşirea cu mine când eu am început să împărtăşesc ceva din ceea ce Isus a făcut pentru mine!

Câtă frumuseţe! Cât de mult trebuie să ne bucurăm! El mă anticipează, e înainte de mine, mă aşteaptă. Îmi închipui că eu sunt cel care îl duc cu mine acasă, dar de fapt El este cel care mă aşteaptă la mine acasă, El este cel care mă caută. Iată de ce am dat acestei reflecţii titlul: „Vin să te caut”, Eu te caut pe tine! Am lăsat jos laţurile, capcanele iubirii, pentru a vedea dacă reuşesc să te prind. Te caut pe tine, vin să te caut pe tine, Fiul Omului a venit ca să caute! Prin urmare, să se înalţe către Isus din partea noastră această mulţumire: „Îţi mulţumesc, Isuse, că m-ai căutat! Îţi mulţumesc pentru că mă cauţi acum. Nu aştepţi ziua de mâine când voi merge să fac adoraţie, ci acum mă cauţi, acum vrei să-mi vorbeşti, acum vrei să mă însoţeşti acasă, acum mă aştepţi la mine acasă.”

Astfel, din clipă în clipă, luăm contact cu Cel Înviat, cu Cel care este! Nu se află în trecut, nici în viitor, ci este acum. Pentru Dumnezeu nu există trecut şi viitor, ci este. Şi în clipa ce trece pot stabili această punte de relaţie afectivă cu Domnul. A intra tocmai în sufletul cel mai profund prin care Domnul Isus mă caută, ne caută pe toţi, iată ce înseamnă a fi Comunitate, mă caută, ne caută pe toţi.

Descoperim de asemenea că Isus ne cere să-l ajutăm să-i caute şi pe ceilalţi. E ca şi când în această seară ne-ar ruga pe fiecare dintre noi: „Ajută-mă să caut, mai am şi alte oi, ajută-mă să le caut! Nu te sătura doar cu faptul de a sta cu Mine. Dacă eşti fericit să fii cu Mine, să mă cunoşti, ajută-mă să-i caut şi pe alţii. Doamne, fă ca această a mea Comunitate să se poată multiplica în acest an, să se multiplice încă o dată, pentru că, Doamne, eu vreau să-ţi aduc pe cineva, vreau să mai aduc pe cineva în acest copac ca să te privească, să te contemple, să se bucure! Doamne, vreau să aduc şi pe alţii să se te laude!”

Umpleţi-vă de acest entuziasm! Vreau să caut cu Isus! Şi dacă faceţi aceasta, Isus intră în voi. Eu sunt cu voi! Anunţaţi, vestiţi, evanghelizaţi, botezaţi! Să-l ajutăm pe Isus să-i caute pe ceilalţi şi vom gusta zi de zi certitudinea de a fi căutaţi şi aflaţi de Domnul Isus!

toată seria aici (ca fişiere Word)