CFE: Comunităţi familiale de evanghelizare

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv

Cateheza 1
Comunităţi familiale de evanghelizare
Text de bază: Lc 4,16-22

Dragi prieteni, bine aţi venit!

Suntem conştienţi că Domnul este mereu cu noi, prin prezenţa Sa constantă, şi în mod continuu ne dăruieşte Spiritul Său. Ne bucurăm că Domnul ne susţine prin lucrarea Sa, este alături de noi şi ne vorbeşte prin Comunităţile Familiale de Evanghelizare pe care ne-am propus să le frecventăm, ca şi prin momentele de adoraţie, de rugăciune personală şi comunitară.

Domnul ne ajută să creştem în diferite moduri: prin persoanele diverse pe care le întâlnim, printr-o conversaţie cu un cunoscut, cu un prieten. În orice caz, cred că mulţi dintre voi au ceva de spus, de dăruit, o mărturie de credinţă.

Să încercăm să fim toţi împreună pe aceeaşi lungime de undă, în care să ne regăsim desigur în sintonie, în armonie, asemenea corzilor unei harpe, toate în diversitate, dar într-o unică armonie, care poate fi dată doar celor care se întâlnesc în numele Domnului. Vrem ca între noi, toţi cei prezenţi în aceste comunităţi, să reînsufleţim chemarea pe care ne-o adresează Domnul, de a fi uniţi în numele Lui.

Sunt aici nu pentru că se află alte persoane pe care le-am cunoscut în împrejurări foarte frumoase, sau pentru că am fost invitat; motivaţia cea mai profundă pentru care sunt aici este pentru că Domnul m-a chemat. Cel care trimite, cel ascuns şi secretul oricărei construcţii pozitive este Domnul! Sunt aici eu cel care vorbesc, sunteţi aici voi cei care ascultaţi pentru că Domnul ne-a chemat, pentru că Domnul vrea să ne vorbească, pentru că Domnul ne dă bucuria de a construi o fraternitate şi o prietenie între aceste persoane. Pe unele le-am cunoscut mai bine, pe altele mai puţin, dar e sigur un lucru, sunt aici pentru a construi cu ei o prietenie profundă, o fraternitate; sunt aici pentru a experimenta împreună cu ei ce înseamnă a fi un singur trup şi un singur suflet în Domnul, să simt că ceea ce e al meu e şi al tău, a simţi apropierea, dar acea apropiere pe care doar Spiritul Sfânt o poate înfăptui.

Iată această atitudine, de a fi reuniţi în numele Domnului; vă rog să vă eliberaţi în interior de orice alt criteriu de evaluare, eliberaţi-vă de orice prejudecăţi faţă de ceilalţi: acesta este de treabă, aceştia sunt mai înainte sau au rămas în urmă, aceştia de-abia au venit, aceştia s-au afirmat deja; alungaţi toate aceste prejudecăţi, deoarece fiecare dintre noi este aici cu siguranţă o persoană iubită de Domnul, doar aceasta justifică prezenţa noastră aici, doar aceasta justifică primirea deplină a fiecăruia dintre noi.

Aşadar, încrezători a fi reuniţi în numele Domnului, suntem siguri de prezenţa Sa, pentru că unde doi sau trei se adună în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor, iar acest lucru pentru noi creştinii e matematică, este matematica religiei, unde doi sau mai mulţi se adună în numele Domnului, acolo este Isus Înviat. Ceea ce ne rămâne de verificat este unitatea dintre noi. Priviţi-vă în ochi: vă iubiţi, sunteţi dispuşi să vă acceptaţi toţi reciproc în această seară? Veţi trăi experienţa lui Isus care vorbeşte, sunt sigur, pot să bag mâinile în foc, pentru că El nu are limite în a se comunica, dar atenţie, noi suntem factorii conductori prin care Isus Înviat se poate face prezent. Pentru a aprinde lumina prezenţei Sale e important să existe unitate.

Şi acum să-l auzim vorbind pe Isus aşa cum ni-l prezintă Luca în cap. 4, vers. 16-22:

16 A venit Isus la Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul Lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris:
18 Spiritul Domnului este asupra Mea:
pentru aceasta m-a uns
să duc săracilor vestea cea bună;
m-a trimis să proclam
celor închişi eliberarea
şi celor orbi recăpătarea vederii,
să redau libertatea celor asupriţi;
19 să vestesc un an de îndurare al Domnului.
20 A închis apoi cartea, a dat-o slujitorului şi s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau îndreptaţi spre El. 21 A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”. 22 Toţi dădeau mărturie în favoarea Lui şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?”

Vrem ca Dumnezeu să ne vorbească prin acest text. Să luăm câte o mică expresie pentru a o gusta şi pentru a ne bucura de ea ca şi de cuvântul Domnului viu, Înviat şi prezent în mijlocul nostru ca şi Cuvânt vestit nouă.

A venit la Nazaret

Observaţi, una din caracteristicile evanghelizării pe care ne-am propus-o este aceea de a vesti în ambientul de viaţă, de a evangheliza în propriul ambient de viaţă. Nu este vorba de a ieşi pe drumuri, de a dedica alt timp, nu, pe drumul meu, în timp ce mergeau predicau Evanghelia. S-a dus la Nazaret, la ai Săi, unde erau rudele, prietenii, vecinii şi cunoscuţii, la sinagoga pe care El ani de zile a frecventat-o pentru a se ruga, acolo vrea să întâlnească propriii vecini. La fel şi pentru noi, avem atâtea mici locuri de întâlnire, sinagogile noastre unde vom merge şi noi să vestim evanghelia: de la coafor la supermarket, la locul de muncă, la locul de distracţie, în casa noastră, în casa prietenilor, într-un local, aici, în ambientul nostru de viaţă. Şi observaţi mai apoi ce spune cuvântul Domnului:

Spiritul Domnului este asupra Mea

Isus prin puterea Spiritului îşi începe misiunea de a duce vestea cea bună. Isus prin puterea Spiritului. Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, dar şi El prin Spiritul Sfânt. Pentru că nu există un creştin care acţionează de unul singur, ci există un creştin care acţionează doar în puterea Spiritului, în puterea comuniunii, pentru că noi toţi, născuţi din Preasfânta Treime, acţionăm doar ca familie, acţionăm mereu în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt. La fel şi Isus face referinţă mereu la acel Spirit Sfânt pe care îl primeşte de la Tatăl. „Tatăl Meu care este în ceruri; lucrurile pe care Eu le aud de la Tatăl Meu, pe acestea le vestesc; lucrurile pe care le văd la Tatăl Meu pe acestea le fac şi Eu; Tată, îţi mulţumesc…” Isus acţionează mereu în numele Tatălui şi al Spiritului Sfânt. La fel şi noi, simţim puterea Sfântului Spirit în noi.

Doar prin puterea Spiritului Sfânt există o misiune specific creştină. Noi nu suntem chemaţi să vorbim în nume propriu, nimeni dintre noi nu are un patrimoniu divin în spate. Putem avea bani în bancă, putem avea casa noastră, putem avea tot ce vreţi al nostru, maşina noastră, dar nimeni nu se vesteşte pe sine, pentru că vestirea divinului o putem face doar în numele Spiritului Sfânt, în numele Tatălui, deveniţi una cu Isus, deci în puterea Spiritului. „Spiritul Domnului este asupra Mea.” Şi amintindu-ne mereu aceasta, reuşim să înţelegem care este casa noastră în cer, în Tatăl, în Fiul şi în Spiritul Sfânt. Ne aminteşte de originea noastră de la Tatăl, de la Fiul şi de la Sfântul Spirit. Ne aminteşte locul definitiv la Tatăl, la Fiul şi la Spiritul Sfânt. Această forţă a Spiritului ne ajută să spunem: În numele cui vestim, ce vestim, pentru cine vestim? Aici se află noutatea. Noi putem să repetăm lucrurile vechi, lucruri pe care le pot spune şi alţii, ce mai faci, cum merge? Însă în aceleaşi situaţii putem vesti noutatea când suntem împinşi de puterea Spiritului. Aceasta înseamnă a ţine firele curentului propriu conectate la generator, conectate la Electrica, conectate la acel izvor. E suficient a conştientiza doar acest lucru pentru ca al nostru cuvânt sărac, rostit de un sărac în mijlocul săracilor, să-şi asume repede un alt calificativ. Dar să reţin cum continuă textul evanghelic:

Toţi dădeau mărturie în favoarea Lui

Aşadar, lumea care îl asculta spunea: „dar auzi cum vorbeşte acesta, nu ţi se pare că îţi face bine, are cuvinte de har”, cuvinte de har ieşeau din gura Lui. De ce? Pentru că veneau de la Dumnezeu, veneau de la Spirit şi se pot traduce imediat în limbajul inimii, se pot traduce în limbajul personal, pentru că inimile sunt făcute de Dumnezeu, cine vorbeşte în numele lui Dumnezeu ajunge la inimi. Toţi dădeau mărturie în favoarea Lui, fiindcă este cuvântul care face bine, dar reţineţi, acest cuvânt îmi face bine înainte de toate mie.

A ne regăsi aici în Comunităţile Familiale de Evanghelizare, săptămânal, a asculta Cuvântul şi a ne comunica reciproc mărturia noastră de credinţă, atenţie, această reciprocă mărturie a credinţei, acest a spune ce a făcut Isus pentru mine, ce fac eu pentru Isus, e foarte important, este cuvântul nostru tradus în trupul nostru, dar care vine de la Dumnezeu. Acest cuvânt îmi face bine mie. Mă regăsesc în Comunităţile Familiale pentru că eu am sete de acest cuvânt, am sete de o întâlnire cu Domnul. Eu mai întâi trebuie să fiu atins de iubirea Sa, eu trebuie să fiu irigat, eu sunt planta care doreşte apa, eu sunt lemnul care vrea să ardă de această iubire nouă. Să-l simt ca şi Cuvânt dat mie, ca pe Cineva care vrea să mă ducă la înviere, care vrea să facă să-mi vibreze întreaga inimă, vrea ca nimic să nu mai fie mort în mine. Acesta este Cuvântul care vine la mine în fiecare întâlnire săptămânală de evanghelizare, acest Cuvânt mi se vesteşte.

Scopul comunităţilor familiale – să nu-l uităm, e foarte important – e acela de evanghelizare, de vestire. Nu există foc care să nu ardă, apă care să nu ude. Dacă am primit, dacă am gustat această apă care potoleşte setea, e inevitabil ca acela care ne întâlneşte să nu rămână puţin udat, puţin ars, puţin atins, puţin contagiat, puţin iubit de iubirea lui Dumnezeu! Iată de ce e o veste bună, m-a atins pe mine, mi-a făcut sufletul să vibreze şi atunci o dăruiesc şi altora, săracilor.

… să duc săracilor vestea cea bună

Sunt atâţia săraci care aşteaptă. Noi am pus acele categorii, necredincioşii, nepracticanţii, cei ce nu mai au entuziasmul credinţei; dar dincolo de toate aceste categorii, cei cărora trebuie să le vestim evanghelia sunt atâţia: săracii, înfometaţii, însetaţii, cei ce doresc libertate, cei ce au vederea slabă, vor să vadă mai mult, mai intens, mai profund. La aceştia trebuie să ajungă vestirea noastră. Şi dacă eu am primit vestea, m-am bucurat de ea, am interiorizat-o în mine, atunci sunt capabil să o şi dăruiesc, să o traduc, să o fărâmiţez, ca acele firimituri pentru păsări, tocmai pentru ca toţi să reuşească – la fel ca şi cele mai mici păsărele – să reuşească să ia, să guste acel cuvânt, pentru că eu am cuvinte simple, uşor de tradus, fiindcă trec prin experienţa mea.

Aşadar, să ne bucurăm că Domnul ne-a adunat împreună pentru a face aceste Comunităţi Familiale. Să ne bucurăm pentru că în acest schimb reciproc de credinţă fiecare dintre noi creşte dar devenim şi vestitori.

Ascultaţi cum se simţea vestitor al evangheliei Sf. Pavel; este un pasaj din 1Cor 2,1-5:

1 Şi eu, fraţilor, când am venit la voi, am venit să vă vestesc misterul lui Dumnezeu, nu prin măiestria cuvântului sau prin înţelepciune. 2 Într-adevăr, n-am voit să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit. 3 Eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică şi cuprins de nelinişte (nimeni nu vă cere să fiţi puternici, să faceţi lucruri extraordinare, ne prezentăm cu slăbiciune, cu teamă), 4 iar cuvântul meu şi predica mea n-au constat în discursuri convingătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Spiritului şi a puterii, 5 astfel încât credinţa voastră să fie [bazată] nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Reluaţi singuri acasă această expresie a Sf. Pavel şi vă veţi da seama ce bogăţie şi ce forţă are. Să împărtăşim aşadar cu toţi fraţii care ne-au precedat, dar şi cu întreaga comunitate, vestirea evangheliei, comunităţii familiale de evanghelizare. Aceasta vrem să fim, să fim evanghelizaţi şi să evanghelizăm.

Încheiem cu acea expresie care cu siguranţă ne dă tărie şi siguranţă şi scoate în evidenţă puterea lui Dumnezeu: Când evanghelizez Domnul este cu mine, când predic Domnul este cu mine, când comunic experienţa mea de credinţă Domnul este cu mine, când iubesc Domnul e cu mine. Să o sintetizăm într-o singură expresie: CÂND EVANGHELIZEZ DOMNUL E CU MINE!

toată seria aici (ca fişiere Word)