CFE: Eu voi veni și îl voi vindeca

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 172
Eu voi veni și îl voi vindeca
Text de bază: Mt 8,5-11

Dragi frați și surori,

Suntem în plin Post al Crăciunului, ocazie cu care ne întâlnim din nou. În timpul rămas până la Crăciun aș dori să vă prezint anumite meditații care să poată susține viața noastră spirituală, inspirându-mă din liturgia Bisericii. În aceasta putem să recunoaștem un parcurs spiritual pentru că ne oferă semne vizibile ale misterului pe care îl contemplăm. Postul Crăciunului, ca timp de așteptare a venirii Mântuitorului, îl trăim de mulți ani conștient ca tineri sau ca adulți: unii de 20, alții de 30, 40 de ani și am putea să continuăm. Totuși, știm că este un timp întotdeauna nou, plin de speranță deoarece ne pregătește de venirea Mântuitorului, a Domnului nostru pe care îl celebrăm ca Rege. Un Rege care vine să își dea viața pentru noi, un Rege care se integrează în viața noastră, în istoria noastră care nu e întotdeauna sfântă și dreaptă. Vine pentru a o îndrepta și a o sfinți. Textul pe care îl vom asculta poate să ne ofere calea, orientarea spirituală pentru a trăi acest Post. Îl vom lua din Evanghelia lui Matei 8,5-11:

„5 Intrând Isus în Cafarnaum, a venit la El un centurion, rugându-l: 6 ‘Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic’. 7 El i-a spus: ‘Voi veni Eu însumi și-l voi vindeca’. 8 Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: ‘Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, dar spune numai un cuvânt și va fi vindecat servitorul meu! 9 Căci și eu sunt un om supus autorității; având soldați în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, și altuia: «Vino!», iar el vine, și servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face’. 10 Auzind, Isus s-a mirat și le-a spus celor care îl urmau: ‘Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credință. 11 De aceea vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă în împărăția cerurilor împreună cu Abraham, Isaac și Iacob’.”

Să încercăm să analizăm acest fragment evanghelic pentru a putea să recunoaștem în el acel parcurs spiritual care ar putea să ne însoțească în timpul rămas din acest post. Înainte de toate, observăm că ni se prezintă această persoană: un păgân care nu ar fi fost îndreptățit să intre în relație cu Isus, darămite să-I ceară ajutorul. Dar recunoscând bogăția și măreția lui Isus și capacitatea Sa de a vindeca bolnavii, centurionul împlinește un act de credință. Astfel își adresează cererea lui Isus. Îi vorbește lui Isus de ceva ce ocupă un loc important în inima sa. Am ascultat că este vorba de un centurion care are mulți subalterni. Dar mai vorbește și despre slujitorul său care e mai mult decât un soldat, pentru că locuiește în casa sa. E adevărat că e servitorul care îl slujește, îl ajută, dar se simte legat de el: „Isuse, acest servitor este în casa mea, face parte din viața mea. Acum zace paralizat și suferă foarte mult. Este imobilizat și de aceea nu mai reușește să facă nimic. El știe că e chemat să slujească și vede că nu poate să facă nici măcar acest lucru. De aceea și demnitatea sa a sărăcit. Îmi pare rău să îl văd așa, suferind”.

Acest centurion parcă ar vrea să-I împărtășească lui Isus tainele casei sale, intimitatea casei sale, punând în fața lui Isus ceea ce el trăiește cu multă suferință. În acest păgân am putea să întrezărim viața noastră, persoana noastră care, chiar dacă frecventează viața comunității creștine sau CFE, ar putea să nu fie atât de aproape de Isus precum s-ar putea crede. Ar putea să existe ceva în viața noastră care ne ține departe de Isus. Și noi, asemenea acestui centurion, dorim să deschidem ușile casei, ale vieții noastre sau ale durerii noastre lui Isus. În acest serv care zace paralizat în casă am putea să vedem imaginea unei relații în dificultate, a unei relații care e paralizată. Am putea să vedem o prietenie eșuată sau un aspect din viața spirituală sau morală care nu merge, care e paralizat. Aceste imperfecțiuni ale vieții se transformă într-o suferință teribilă pe care o ținem ascunsă în adâncul inimii. Sunt anumite lucruri tainice care țin de propria viață și pe care nu dorim să le aducem în piață. Aceste lucruri ne fac să suferim.

Am dori să dezlegăm aceste noduri pe care le purtăm în adâncul ființei noastre. Am dori să repunem pe picioare relațiile, prieteniile sau însăși viața noastră conjugală care nu funcționează așa cum ar trebui. Pentru toate acestea suferim mult, foarte mult, deoarece ne dăm seama că nu stă în puterea noastră să repunem totul pe picioare. Și noi, ca acest păgân, dorim să apelăm la Domnul, dorim să-i adresăm Lui această cerere. Să continuăm acest post cu o cerere adresată Lui sau poate cu mai multe; cereri pe care fiecare dintre noi le purtăm în noi înșine. Să vedem ce face Isus. El, înainte de toate, ascultă. Nu îi spune: „Tu ești un centurion roman, las-o baltă! Ce vrei de la Mine, care sunt un evreu?” Isus ascultă, îl ascultă chiar și pe acesta care este un păgân! Este un străin, nu doar din punct de vedere politico-social, pentru că aparține unei alte națiuni. El este un străin mai ales din punct de vedere religios, fiind un păgân. Dar Isus îl ascultă!

Îl ascultă pentru că simte în cuvintele sale nu pretenția vindecării ci o elegantă cerere de ajutor. Da, el cere vindecarea! Dar spune: „Isuse, vezi Tu ce poți face!” Isus devine atent și ascultă. Ne dăm seama că El poate să asculte cererile fiecăruia. Chiar dacă acum ne-am găsi departe de El sau într-o stare de păcat în care am putea să ne întrebăm: „Cum aș putea eu să apelez la Isus având în vedere starea în care sunt? Cum aș putea – nu spun să pretind, ci să sper că El m-ar asculta?” Și totuși, Isus ne ascultă, ne ascultă pe toți, ascultă pe oricine apelează la El cu credință! Și după ce ascultă, ce face? Răspunde. Răspunde cu fermitate, aparent sec, scurt, dar extrem de incisiv! „Eu voi veni, nu doar pentru o vizită de curtoazie, din politețe, Eu voi veni și îl voi vindeca! Voi avea grijă de el, voi avea grijă de tine! Am recunoscut în cererea ta nu o pretenție, ci faptul că ți-ai deschis inima înaintea Mea. Mi-ai făcut cunoscut ceea ce ai mai dureros în ființa ta. Ți-am ascultat durerea.”

Isus îi răspunde la această cerere cu o promisiune! Nu cu o promisiune marinărească, de circumstanță, pentru a-l face să tacă, ci cu o promisiune care conține în ea însăși o certitudine aparent firavă dar pe care centurionul o recunoaște. „Isuse, eu am înțeles că Tu vei veni cu adevărat și vei avea grijă de el!” De aceea el spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu… ajunge un cuvânt, nu îți cer chiar atât de mult, nu am avut această pretenție”. Se simte copleșit de răspunsul lui Isus dar în același timp se simte mângâiat. De aceea, încearcă să se scuze: „Eu le dau ordine soldaților mei… dar Tu spune numai un cuvânt și va fi vindecat servitorul meu! Am încredere în Tine, Doamne. Îmi ajunge doar un cuvânt. Am încredere în Tine nu pretind mai mult de la Tine”.

În schimb, Isus vrea să depășească cererea lui, dorește să se ofere în totalitate! Dorește să spună: „Voi merge în întâmpinarea ta cu întreaga-mi viață!” În răspunsul centurionului, Biserica a văzut răspunsul fiecăruia dintre noi. De aceea, credincioșii de rit roman rostesc acest răspuns la fiecare Liturghie înainte de Împărtășanie. „Doamne, nu sunt vrednic, dar încredințez milostivirii Tale păcatele mele, slăbiciunile mele, recăderile mele. Nu sunt vrednic de Tine, Doamne, dar îmi ajunge un singur cuvânt! Mă încred în tine!” În Postul Crăciunului reactualizăm prima venire a Domnului așteptând cea de-a doua. Între cele două veniri trăim și o venire intermediară, pentru care ne pregătim și pe care o vom celebra în mod solemn în liturgia Sărbătorii Nașterii Domnului.

O altă venire intermediară a Domnului o trăim la fiecare Euharistie pe care o celebrăm! În principal Euharistia duminicală, la care suntem chemați toți să participăm. De fiecare dată când celebrăm Euharistia participând, celebrăm venirea Domnului. Astfel, cuvintele centurionului devin ale noastre pentru că recunoaștem că Isus ne răspunde și ne oferă mai mult decât am aștepta. Când spune un lucru El îl face și astfel depășește așteptările noastre! Nu ne rămâne deci altceva de făcut decât să ne punem în genunchi și să spunem: „Doamne, Tu ești întotdeauna mai măreț decât am putea noi să credem. Psalmii repetă că în veac este mila Ta. Am putea să reformulăm această expresie: mila Ta este extrem de mare, chiar exagerată e mila ta! Nu putem decât să ne plecăm genunchii pentru a-Ți recunoaște măreția. Aceasta nu stă atâta în puterea cuvintelor, a armelor, a banilor, a mușchilor, ci în puterea iubirii Tale”.

În aceasta constă a-L recunoaște pe Isus ca Mântuitor, cu o credință smerită, dar adevărată, care ne reînnoiește apartenența la familia lui Isus. Fiecare Post al Crăciunului poate să ne refacă legătura cu Isus. Reluând legătura cu Isus, reluăm legătura cu comunitatea noastră. În fața răspunsului centurionului, Isus rămâne plin de admirație, aproape în adorație. Apoi spune: „Vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă în împărăția cerurilor împreună cu Abraham, Isaac și Iacob”. Și ne mai spune că unul dintre aceștia va fi tocmai acest centurion. „Nu am găsit pe nimeni în Israel cu o credință atât de mare”.

Iată noul mod de a aparține lui Isus! Nu prin credința lui Abraham, așa cum mulți îi spuneau lui Isus: „Noi suntem ai lui Abraham!” Așa spunem și noi de multe ori: „Noi suntem botezați, înregistrați la biserică, am participat la atâtea inițiative: întâlniri, tabere… cunoaștem povestea tuturor preoților care au trecut pe aici. Am putea să scriem istoria parohiei, știrile parohiei”. Isus ne spune că „acest tip de credință nu mântuiește. Nu credința lui Abraham mântuiește, ci credința voastră asemenea celei a lui Abraham. Imitarea lui, care s-a încredințat lui Dumnezeu. Imitarea centurionului, care mi s-a încredințat”.

Și noi, în acest timp care a rămas până la Crăciun, să ne încredem în Isus. Întăriți de cuvintele Lui, de promisiunile Lui: „Voi veni Eu însumi și-l voi vindeca”. Să nu uităm să îi prezentăm Domnului cererile noastre știind că El ne răspunde. Ascultă și mai presus de toate răspunde cu acest cuvânt ferm, care nu e nimic altceva decât o promisiune pe care El o va împlini: „Voi veni Eu însumi și-l voi vindeca”.

toată seria aici (ca fişiere Word)