Partea 139 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Autor: pr. Paolo Troiani
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org
Cateheza 139
Isus cel înviat nu se oprește, ia inițiativa
Text de bază: In 21,1-14
Dragi prieteni,
Timpul liturgic pascal și cel care urmează după Rusalii ne permite să ne oprim cu și mai multă atenție la faptul că Isus e viu în mijlocul nostru. Către El se înalță lauda noastră încă de pe acum, să recunoaștem prezența Lui, vrem să recunoaștem că El se află în mijlocul nostru, vrem să recunoaștem că de la El am primit toate, vrem să-L simțim prezent în mijlocul nostru, aceasta este credința noastră.
Și tocmai pornind de la această certitudine, dorim să aprofundăm prin Cuvântul lui Isus o modalitate prin care El este prezent în mijlocul nostru, pentru că Isus după ce a înviat nu se oprește, ci ia întotdeauna inițiativa. Să ascultăm Evanghelia lui Ioan, cap. 21, vers. 1-14:
După Înviere
1 După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei și li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre discipolii Lui. 3 Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem și noi cu tine”. Au ieșit și s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineață, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. 5 Așadar, Isus le-a zis: „Copii, nu aveți ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” 6 Atunci le-a zis: „Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi”. Ei l-au aruncat și nu-l mai puteau trage, din cauza mulțimii peștilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – și s-a aruncat în mare. 8 Ceilalți discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coți – trăgând cu ei năvodul cu pești.
9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pește pus deasupra și pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!” 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: „Veniți și mâncați!” Și nici unul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine ești?” căci știau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o; la fel și peștele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morți.
E un fragment evanghelic foarte frumos care ne ajută să înțelegem dinamicile care intervin între apostoli și Isus. Plecăm tocmai de la această primă modalitate de a privi lucrurile, adică dinamica dintre apostoli. Isus a înviat, dar apostolii încă nu au înțeles, s-au oprit la marea lor dezamăgire, răstignirea. Isus a plecat, erau dezamăgiți în speranțele lor. Da, au auzit vestea extraordinară că Isus e viu, că Isus a apărut, dar în ei domină frica, domină teama. Și atunci remarcăm acea expresie a lui Petru: „Mă duc să pescuiesc”. E ca și când ar spune: „Totul s-a terminat, mă întorc la pescuit, eram pescar și acum ce să fac cu restul vieții mele, mă reîntorc la pescuit, nu am învățat altă muncă în viața mea, fac lucrurile dintotdeauna, mă las condus de munca obișnuită”. Și ceilalți îl urmează: „Mergem și noi cu tine”, au spus ceilalți apostoli.
Tocmai înaintea acestei situații, de reîntoarcere la normal, de reîntoarcere la propriile lucruri, de descurajare, de pierdere a idealului, Isus nu se oprește. Și e mereu așa, Isus nu se oprește, ia inițiativa și le apare: „stătea pe mal”. Ei nu înțeleg ce se petrece, îl confundă cu un altul, dar El li se arată. Iar apoi, când Isus își dă seama că nu pescuiesc, că nu au prins nimic, tot El e cel care le arată unde să arunce năvodul, inițiativa este tot a Lui. Apoi, e același Isus, observați, care pregătește focul cu jar și peștele prăjit. Spune aici Evanghelia: „Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar și pește pus deasupra și pâine”; e Isus care pregătește.
Și având în vedere faptul că sunt așa de uimiți și oarecum nesiguri, neștiind cum să se comporte, Isus îi invită la masă: „Veniți și mâncați”. Isus a fost cel care s-a apropiat de ei. Ei probabil stăteau la distanță de frică, de teamă, întrezăreau că e Isus, dar nu erau siguri. „Isus a venit”, citim în vers. 13, s-a apropiat de ei și „a luat pâinea” . Acest gest, „a luat pâinea”, pentru noi are o semnificație aparte.
Isus merge în căutare, Isus nu stă pe loc, Isus înviat nu e Isus în stare de repaos, Isus în așteptare, Isus în „stand by”… Isus acționează, înfăptuiește, ia inițiativa. Și acest lucru e valabil pentru tot și pentru toate, e valabil și pentru comunitate luată în ansamblul ei, dar e valabil și pentru fiecare membru al ei în parte; Isus ia inițiativa pentru mine, pentru persoana mea, pentru viața mea de cuplu. Isus se arată în anumite împrejurări, lipsește puțin până să-L văd cu ochii, dar e la fel de clar că El se face văzut, se face cunoscut la fel cum s-a făcut cunoscut pe mal apostolilor.
E apoi Isus cel care indică ce e de făcut: „Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii”. De câte ori nu simțim în interior glasul care ne spune: aceasta ai de făcut, aceasta ar trebui să faci, aceasta trebuie să alegi, așa ar trebui să faci, să ierți, așa ar trebui să faci, să îmbrățișezi, așa ar trebui să faci, să iei tu inițiativa. De câte ori Isus ne spune de care parte să aruncăm năvodul și cum să acționăm…! Isus ne arată ce e de făcut.
Ori Isus care ne pregătește mereu ceva, care ne pregătește daruri așa cum le-a pregătit apostolilor pește prăjit și pâine, la fel și nouă, Isus ne pregătește ceva. De câte ori nu avem surpriza lucrurilor deja pregătite pentru noi, pentru soție, pentru soț, pentru fii, pentru casă, câte lucruri nu au fost deja pregătite. Câte daruri primite! Isus pregătește, Isus invită la masă, Isus cheamă, ne invită iarăși să stăm cu El.
Iar apoi Isus oferă: „Isus a venit, a luat pâinea”, este Isus care oferă. A luat pâinea – ce oferă Isus? Să ne gândim ce oferă Isus și în acest moment? Cuvântul Său! Să am certitudinea că acest fragment evanghelic este Cuvântul Său adresat mie. Nu sunt romane, nu sunt biblioteci care să aibă valoarea unei singure pagini evanghelice, pentru că acesta este Cuvântul care mântuiește, Cuvânt în stare să schimbe inimile, Cuvânt în stare să schimbe viața! Isus oferă Cuvântul. Și în acest moment îl oferă fiecăruia dintre voi, poate e un cuvânt de speranță, un cuvânt de încredere, un cuvânt care invită la perseverență, un cuvânt care ne invită să primim, un cuvânt care ne invită să dăruim.
Iar apoi este celălalt dar, darul pâinii: „a luat pâinea și le-a dat-o”. Și acest dar al lui Isus e ușor de recunoscut, noi știm care este pâinea. Pâinea duminicală, pâinea Sfintei Liturghii, pâinea euharistică. Am prezentă înaintea ochilor, în acest moment, pâinea euharistică pe care am consumat-o duminica trecută? Ce a vrut Isus să facă cu mine prin acea pâine? Ce intenție avea, unde dorea să mă ducă? În ce încăpere a iubirii dorea să mă conducă Isus, unindu-mă cu Trupul Său prin pâinea consacrată? Pâinea de duminica viitoare o doresc, o aștept, mă pregătesc? Doresc cu inima această întâlnire, această îmbrățișare, această unitate de iubire cu Isus? Doresc să vină, doresc să mă unesc cu El? Isus ia inițiativa!
Dacă și noi am face așa cum fac muncitorii când își pontează orele de lucru, dacă am semna cu o cruciuliță de fiecare dată când zi de zi Isus se face prezent în viața mea, ori îmi vorbește, ori ia inițiativa, ori mă face să aflu un cadou… Încercați, dacă cineva are puțină răbdare, să faceți semn câte o cruciuliță de câte ori întrezăriți prezența lui Isus. Și observați că am spus de fiecare dată când îl întrezăriți. Dar de câte ori Isus se face prezent în viața mea într-o zi și eu nici măcar nu-mi dau seama? De câte ori îmi vorbește și eu mă fac că nu-l aud? De câte ori mă aflu înaintea unui dar și cred că mi l-am făcut singur? De câte ori îmi adresează cuvântul și eu nu sunt? De câte ori îmi pregătește ceva și nu-mi dau seama? De câte ori îmi arată ce e de făcut și eu nu ascult? Isus ia inițiativa și pot să vă garantez că Isus nu se obosește să ia inițiativa! Mai degrabă obosim noi să ne dăm seama de prezența Sa, dar El va continua până în ultima zi.
Și acum să aruncăm privirea la o persoană, cum a reacționat o persoană în această întâmplare pe care am citit-o în Evanghelia lui Ioan, și anume Petru. Spune Evanghelia: „Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: ‘E Domnul!’ Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – și s-a aruncat în mare.” Nu putea aștepta timpul mișcării lente a bărcii cu vâsle, trebuia să meargă, trebuia să alerge, se aruncă în mare înotând. Desigur, mai erau o sută de metri, dar aceasta arată toată voința sa de a-i merge în întâmpinare. Conștientizarea faptului că e El ne face să alergăm!
Dragi prieteni, încetineala adesea e rodul tocmai al faptului de a nu-L recunoaște pe El pe deplin. El este cel dorit al inimii noastre, El este singurul Mântuitor! Dacă El este singurul Mântuitor, la cine mai alerg? Gândiți-vă numai în câte direcții alergăm de-a lungul unei zile pierzând din vedere cine este singurul Mântuitor, în stare să dăruiască pacea inimii, în stare să ne facă să găsim proporțiile exacte în lucrurile care ni se întâmplă! Câte scântei doar pentru mici neînțelegeri între soț și soție în interiorul unei familii! Cine e cel care ne dă măsura exactă a proporțiilor legat de ceea ce are valoare ori de ceea ce nu are valoare? El, el este adevărata măsură a vieții noastre, El este singurul Mântuitor!
Prin urmare, nici noi să nu-L punem pe Isus în congelator! Să nu-L închidem într-un dulap cu cheia și să-i spunem: „Isuse drag, stai acolo până când te scot eu afară data viitoare!” De la această Comunitate Familială până la următoarea, să nu-L încuiați pe Isus în vreo încăpere, lăsați-L să umble prin casa voastră, lăsați-L să vă pătrundă inima, lăsați-L să străbată sentimentele voastre până la maturizarea voastră, a noastră a tuturor, așa cum a fost pentru Petru entuziasmul de a-L urma, entuziasmul de a-i alerga în întâmpinare, entuziasmul de a-L recunoaște pe deplin, entuziasmul de a lua din pâine și a mânca! Mai degrabă, să fim atât de entuziaști încât să împărțim această pâine, să îl facem cunoscut și altora, să îl dăruim și altora!
toată seria aici (ca fişiere Word)