CFE: Din păcătoși, pescari

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 150
Din păcătoși, pescari
Text de bază: Lc 5,1-11

Dragi prieteni,

Ascultând Cuvântul lui Dumnezeu am dori, înainte de toate, să avem această certitudine: El este viu, este înviat, în mijlocul nostru. Prin puterea prezenței Sale, actualizată în fiecare Comunitate Familială prin intermediul harului Sacramentului Căsătoriei, dar și de unitatea dintre noi, cei care ascultăm Cuvântul Său. Întăriți de această prezență, dorim ca cuvintele lui Isus să se imprime în inimile noastre. Să ascultăm ceea ce vrea să ne spună prin intermediul fragmentului evanghelic, pe care îl luăm din Lc 5,1-11:

„1 Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar El stătea lângă lacul Genezaret, 2 Isus a văzut două bărci care stăteau lângă țărm, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. 3 Suindu-se în una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă.
4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!” 5 Răspunzând, Simon i-a spus: „Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele”. 6 Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești, încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde.
8 Văzând [aceasta], Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!” 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; 10 la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!” 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.”

Sunt multe ecourile care ar putea să vină din această pagină a Evangheliei. Dar am dori doar să subliniem un aspect, o mică perspectivă pe care am putea să o evidențiem din acest fragment: din păcătoși, pescari. Să încercăm să înțelegem. Când Simon Petru asistă la acel miracol particular, la acea puternică prezență a lui Isus, spune Evanghelia: „a căzut la picioarele lui Isus, spunând: ‘Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!'”

Prezența lui Isus l-a făcut să își dea seama de identitatea sa, de conștiința sa cea mai profundă. A devenit conștient de iubirea, de apropierea, de frumusețea și de măreția lui Isus și de faptul că este păcătos. Cu cât Dumnezeu îmi este mai aproape, cu atât mai mult îmi înțeleg condiția nedemnă în care zac. Iată de ce Petru spune: „Îndepărtează-te de mine…” O adevărată prezență a lui Isus, o puternică prezență a lui Isus ne face să înțelegem cât suntem de nevrednici, de nepregătiți și cât de puțin merităm ceea ce ne-a dat și ceea ce ne este dat de Isus Domnul.

Tocmai această nevrednicie, acest a se simți săraci, păcătoși și incapabili este ceea ce face să izvorască chemarea și capacitatea de a lăsa totul pentru a fi pescari. Nu e că Isus ar fi întrezărit marile aptitudini ale lui Petru; a întrezărit smerenia și autenticitatea lui Petru, a întrezărit recunoașterea sărăciei sale morale și interioare: „Îndepărtează-te de mine…”, dar Isus i-a spus că îl va face pescar. În acel moment el a răspuns lăsând totul. Aș dori să vă fac să observați bine această diferență, această trecere: tocmai conștientizarea faptului de a fi păcătos, de a fi greșit, de a avea limite, puse înaintea lui Isus devin condiția chemării.

Să încercăm imediat să ne aplicăm nouă acest Cuvânt deoarece riscăm, în schimb, să facem contrarul său. Să ne gândim la toți – atât la noi care frecventăm Comunitatea cât și la cei din afara ei – primul risc este acela de a ne simți săraci, păcătoși și de aceea nutrim, într-un fel, disprețul față de noi înșine, sau spunem: nu sunt capabil să fac nimic, nu valorez nimic, nu am făcut nimic în această săptămână, sunt sărac, uită-te la alții ce tari sunt. Dar știți voi că aceasta este cea mai bună condiție pentru a fi chemați?!

Aș dori să iau de mână pe fiecare dintre voi care se simte cu adevărat păcătos – fără ca acea stare să fie doar o născocire – care se simte cu adevărat așa. Aceluia i-aș spune: „Să știi că Domnul te-a ales tocmai pe tine!” Priviți în jur, cine dintre voi se simte cel mai departe, cel mai păcătos, chiar și în timpul ascultării Cuvântului, acela este chemat. În schimb, câteodată, tocmai datorită faptului că ne simțim săraci, păcătoși sau incapabili, găsim o scuză pentru a rămâne nemișcați, imobili. Deoarece nu sunt bun, sunt incapabil… nu sunt afirmații care demonstrează că am devenit conștient de starea mea în fața luminii, în fața lui Isus. E doar o plângere de milă!

Ești păcătos – mărturisește-o în fața lui Isus, recunoaște că ești sărac și astfel vei simți un foc de iubire care te copleșește și care îți va spune: „Pe tine te-am ales, pentru că am venit pentru cei bolnavi și nu pentru cei sănătoși, pentru cei nedrepți și nu pentru cei drepți, pentru cei păcătoși și nu pentru cei sfinți! Cine se simte cel mai păcătos, greșitor sau departe de Dumnezeu, cu atât mai mult în acest moment să se simtă chemat, iubit, protejat, onorat, exaltat: „Vino, urmează-mă, te voi face pescar de oameni.”

În schimb, de câte ori în spatele acestui a ne simți săraci, păcătoși, timizi se ascunde o evlavioasă justificare, o falsă smerenie pentru a sta nemișcați, pentru a nu înainta în credință, pentru a nu fi chemați. Sau este cealaltă stare, celălalt risc, fraților: „Eu sunt îndeajuns de bun, e bine, Isus îmi vorbește, îmi spune totul, sunt bine, Isus îmi face daruri, îmi face miracole”, și indirect spun că îl merit pe Dumnezeu. Mi-l merit pe Dumnezeu și cu El toate binecuvântările și de aceea pot să stau liniștit. Aceste persoane nu vor fi niciodată pescari! Aceste persoane sunt cele care găsesc deja propriul colțișor, dacă nu în biserică, îl găsesc în propria casă, căci sunt îndeajuns de buni.

Dar Pavel, Sfântul Apostol Pavel, spunea în fața credincioșilor săi: „Eu sunt ultimul dintre voi!” Și nu o spunea din falsă umilință, lucru pe care ar trebui să îl repet și eu cu conștiinciozitate în fața voastră, chiar și eu sunt ultimul dintre toți: vă vorbește cel mai rău dintre toți! Datorită conștiinței faptului de a fi păcătoși, a faptului că am primit totul, că nu mi-am dat nimic… eu nu mi-am dat nimic! Nu mi-am dat viața, nu mi-am dat harul, nu mi-am dat vocația, nu mi-am dat puterea de a mărturisi, nu mi-am dat credința. Ce am eu fraților, și să nu fi primit!? Cu ce pot să mă laud în fața voastră, dacă nu cu faptul că am primit totul? Și astfel, dacă fiecare dintre noi intră în această optică, își dă seama că din păcătoși se devine pescari.

Acest lucru nu vrea să spună că trebuie să păcătuim pentru a fi ascultați de Dumnezeu! Nu! Ne ajung cele pe care totuși le facem! Ajunge cu acest al nostru „a face singuri”, care în fond demonstrează că facem din noi înșine un dumnezeu. „A face singuri, a pune la punct, o rezolv eu cu Dumnezeu…” e ca și cum am spune că suntem pe picior de egalitate. În schimb a ne recunoaște umilința, sărăcia… ne face să ne dăm seama că smerenia face din păcătoși vestitori. În schimb, siguranța de sine ne transformă în autosuficienți! Îmi lipsește ceva, mai adaug o rugăciune! Ne transformă în auto-mântuiți.

În fața persoanelor autosuficiente și auto-mântuite ceilalți cine sunt? „Trebuie să se descurce… și eu m-am descurcat! Și eu mi-am făcut singur credința, eu mi-am dat credința!” Și atunci de ce să vestesc, de ce să fiu pescar? Dacă am ceva de spus o spun pentru a deveni din ce în ce mai mare, nu pentru a deveni pescar! Fiți atenți că noi avem un Isus care ne spune: „Vino aici, pentru că Eu te împlinesc din punct de vedere spiritual. De ceilalți să nu îți faci griji”. „Petru, vino, te voi face pescar! Și el a lăsat imediat mrejele”.

Acum înțelegem: calea evanghelică este cea a smereniei, a seminței ascunse, a sărăciei, a acelei sărăcii care se lasă chemată, a păcătosului care se lasă chemat, nu aceea a sărăciei care stă, plângându-și de milă, nu a sărăciei care e doar misoginie, ci a păcătosului care se lasă chemat. Să încercăm să îl ascultăm pe Francisc de Assisi cât de păcătos se simțea și cât de mult a devenit mărturisitor și vestitor al iubirii Tatălui. Mergeți să citiți cât de păcătoasă se simțea Maica Tereza de Calcutta: pe dinafară, greșitoare, și cât de mult a devenit vestitoare. Sfântul Ioan Calabria a considerat necesar să se spovedească în fiecare zi – atât de departe se simțea de a răspunde iubirii lui Dumnezeu.

Dacă eu simt toată iubirea lui Dumnezeu, dacă caut să îl ascult, dacă îl văd pe Isus în lumina Sa atunci și eu voi spune ca și Petru: „Îndepărtează-te de mine, Doamne! Doamne, lumina Ta evidențiază cât praf este în odaia mea. Soarele Tău pune în lumină câte pânze de păianjen, câte unghere mizerabile sunt în camera mea puțin luminată, Doamne”. Dar cu atât mai mult Tu ești aceea lumină care cheamă: „Te voi face pescar…” Doar iubirea primită, bucuria de a se simți iubiți și iertați în mod gratuit, nu prin merite câștigate. Chiar dacă am fi fost sfinți întreaga viață, trebuie să fim conștienți că și în acest caz am primit totul, încă și așa totul este darul lui Dumnezeu.

Când ne vom simți cu adevărat mici și săraci, atunci vom auzi cum răsună Cuvântul lui Dumnezeu: „Stai alături de Mine! Vino! Te voi face pescar de oameni!” Chemarea este pentru cei care se simt mici și săraci, cei care riscă să nu intervină niciodată în comunitate deoarece simt că nu au cuvinte demne, adecvate ca toți ceilalți… Eu aș dori să mă adresez tuturor acestora și să le spun: „Transformă-ți această sărăcie în teren al milostivirii, transformă faptul de a te simți mic și sărac într-un gol care poate să fie umplut de Spiritul Sfânt. Și toți cei care gustă bucuria seninătății și a păcii să simtă că este darul lui Dumnezeu.

Căci oricât am câștiga, nu putem să ne câștigăm viața, nu putem să îl câștigăm pe Dumnezeu și binecuvântările Sale. Și simțim că totul este har, totul este binecuvântare și astfel va izvorî lauda, care nu va fi rostită doar în interiorul zidurilor Comunității Familiale, ci lauda care va ieși afară și va spune: „Eu trebuie să îi mulțumesc doar unei persoane și acest lucru vi-l vestesc, vă spun ceea ce El a făcut pentru mine”. Du-te la ai tăi și spune ceea ce Domnul a făcut pentru Tine. Aceasta este evanghelizarea.

toată seria aici (ca fişiere Word)