De vorbă cu preoţii despre Liturghie

Autor: Familia creştină
Sursa: Familia creştină, nr. 6/2004

Din luna octombrie (2004 – articolul este din 2004) am intrat în Anul Euharistic, perioadă specială în care suntem invitaţi la o mai profundă apropiere de Euharistie, de Cristos Euharisticul, implicit de Sfânta Liturghie. „Familia creştină” a reunit în cele ce urmează unele dintre întrebările cele mai frecvente pe care ni le punem despre Liturghie, şi pe care unii poate le-au considerat prea incomode pentru a le pune direct unui preot. Ne-am permis atunci noi să stăm de vorbă pentru Dvs, cu preoţii, închipuind un interviu.

– Cristos a murit acum aproape două mii de ani, şi totuşi se spune despre Liturghie că este o întâlnire cu El… Părinte Anton Crişan (Cluj-Napoca), este oare această expresie o figură de stil?

– În nici un caz. Întâlnirea cu Isus în cadrul Sfintei Liturghii este o realitate de netăgăduit. Este o întâlnire tainică, ce se exprimă prin gesturi, semne şi cuvinte, o întâlnire care ne face participanţi la viaţa veşnică. Sf. Ioan ne spune că „viaţa veşnică” este cunoaşterea lui Dumnezeu şi a celui pe care El l-a trimis, Isus Cristos. Or, cum am putea să cunoaştem pe cineva fără să îl întâlnim sau fără cel puţin să-i ascultăm, să-i citim cuvintele? Isus ne oferă posibilitatea de a-l întâlni pentru a-l cunoaşte în mai multe moduri. Mai întâi spiritual, în intimitatea noastră. Apoi ascultându-i cuvântul revelat în Sfânta Scriptură şi, în sfârşit, intrând în comuniune cu El prezent în Euharistie, prin împărtăşanie şi prin adoraţie. Aceste ultime două moduri de a-l întâlni se împlinesc în special în cadrul Sfintei Liturghii. El ne-a promis că va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Scopul acestei rămâneri este pentru a-l întâlni şi a-l cunoaşte, iar „locul” prin excelenţă unde îl putem întâlni este Sfânta Liturghie, unde ni se oferă prin Cuvânt şi Euharistie.

– Dar dacă este o întâlnire cu Cristos, spuneţi-mi, vă rog, părinte Cristian Văcaru (Tel Aviv), ce sens au toate cântările, rugăciunile, lecturile, în loc să fie doar consacrarea şi împărtăşirea?

– Liturghia, fiind o întâlnire cu Cristos, nu o putem reduce doar la o simplă „semnare de condică”. A-l întâlni pe Cel care dă sens existenţei noastre înseamnă cea mai mare bucurie. Or această bucurie tinde să se manifeste, şi cântarea este un mod foarte potrivit de exprimare a bucuriei. Şi apoi cum ar putea lipsi rugăciunea, când suntem conştienţi că este printre noi Cel care poate şi vrea să răspundă tuturor problemelor noastre, să dea sens existenţei noastre? Cum să lipsească lecturile, când ele sunt tocmai cuvântul lui Dumnezeu, viu şi actual peste veacuri? Un ospăţ omenesc, lumesc, nu se reduce niciodată doar la servirea bunătăţilor pe masă şi la consumarea lor, ci este deopotrivă o participare, o comuniune alături de ceilalţi invitaţi, nelipsind nici cuvintele, nici mulţumirile, nici aprecierile, nici schimbul de păreri menit la a facilita cunoaşterea cu cei de alături. Cu cât mai mult nu se poate reduce participarea la ospăţul euharistic doar la prefacere şi la împărtăşanie! Căci este însuşi Domnul cel care invită, cel care serveşte şi cel care se oferă! Poate lipsi dimensiunea recunoştinţei, a laudei, a mijlocirii, a ascultării, a adorării? Dacă ar fi redusă doar la consacrare şi împărtăşanie, Liturghia ar apărea prea săracă şi schematizată. În Liturghie totul este armonios integrat pentru a ne pregăti pentru momentul în care îl primim pe Isus din Sfânta Împărtăşanie.

– Da, recunosc că nu m-am gândit la acestea. Dar daţi-mi voie să vă întreb ceva, părinte Iosif Pál (Reşiţa): contează la ce Liturghie mă duc? Eu sincer prefer în alt cartier, unde e mai puţină lume, preotul predică şi cântă frumos…

– Poţi merge la orice biserică, dar undeva trebuie să fii acasă. Aşa cum este şi în viaţa civilă, ai voie să vizitezi şi alte familii, poţi să le şi admiri viaţa, dar vai de tine dacă nu ştii care este familia ta, unde eşti de fapt acasă. Poate că familia ta nu este aşa de bogată ca a lor, nu aveţi o casă atât de frumoasă, dar este a voastră şi depinde şi de tine, cum va fi mai departe. Tot aşa şi în biserică. Cei care participă împreună la Liturghie, formează împreună o comunitate. Caută să fii membru activ al comunităţii tale! Şi nu uita că la biserică mergem pentru Dumnezeu şi nu pentru clădire, pentru credincioşi sau pentru preot.

– Adică să nu mă intereseze cum este preotul? Dar dacă de exemplu am dubii legate de moralitatea lui? Poate că pe altar, prin mâinile lui, Cristos nici nu vine în pâinea şi vinul consacrate! Nu-i aşa, părinte Alois Moraru (Iaşi)?

– Orice preot celebrează Sfânta Liturghie ca un „alt Cristos”, ca un apostol trimis de Mântuitor să „facă aceasta în amintirea Lui”. De aceea, toate Liturghiile celebrate de preoţi sunt valide. Starea lor spirituală nu-l împiedică pe Cristos să se coboare pe altar şi să devină hrană pentru mântuirea celor care participă în mod demn la celebrarea euharistică. Dacă un preot celebrează Sfânta Liturghie în stare de păcat de moarte, el săvârşeşte un sacrilegiu, dar Liturghia este valabilă întrucât Isus este acela care celebrează sacramentul şi care se jertfeşte pe altar şi pentru mântuirea acelor slujitori nedemni. În plus, lăsând impresiilor şi dubiilor personale facultatea de a aprecia „calitatea” unui preot şi, ca atare, a Liturghiei, nu voi putea evita cuvintele Mântuitorului: „cu măsura cu care veţi măsura veţi fi măsuraţi” şi „nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”.

– Ce să mă fac însă că la unele Liturghii, părinte William Bleiziffer (Blaj), mă deranjează credincioşii. Fie sunt unii care au voce bună, dar parcă se cred la operă, fie alţii nu au voce deloc, şi îmi zgârie urechea!

– În primul rând, aş dori să subliniez faptul că Sfânta Euharistie este sacramentul prin excelenţă al comuniunii depline dintre cei care se împărtăşesc din acelaşi Trup şi Sânge al Unicului Fiu al lui Dumnezeu. Aş recurge la imaginea pe care un scriitor bisericesc din primele secole o folosea pentru a sublinia comuniunea dintre aceia care participă la acelaşi sacrificiu liturgic, anume analogia cu boabele de grâu ale aceluiaşi spic sau lan, şi boabele de struguri ale aceluiaşi ciorchine sau butuc, pentru a sublinia că indiferent de calitatea boabelor de struguri sau de grâu acestea devin în cele din urmă o singură pâine şi un singur vin din care noi toţi ne împărtăşim. Sublinia desigur unitatea dintre membrii aceleiaşi comunităţi care aveau calităţi şi poate chiar defecte: dar comunitatea era văzută ca un întreg, ca o singură voce ce se înalţă în rugăciune la Domnul. Avem daruri diferite, şi ne diferenţiem calitativ de cel de lângă noi; şi oricât de mult ne-am ruga, poate rugăciunea celui de lângă noi, chiar dacă „zgârie urechea”, este mai sinceră. Oricum, rămânând la ideea comuniunii euharistice, sunt convins că o participare la celebrare trebuie să fie participare şi nu simplă asistare, o participare la care tânăr sau bătrân, tenor sau afon, bărbat sau femeie, să-L laude pe Domnul într-un glas.

– Cum adică? Ce diferenţă este că participăm sau că asistăm la Liturghie? Nu înţeleg. Părinte Tiberiu Sârbu (Alba Iulia), mă puteţi lămuri?

– Sf. Liturghie trebuie să fie celebrată de preot împreună cu credincioşii prezenţi. A asista pasiv la Sf. Liturghie înseamnă a confunda Liturghia cu o reprezentaţie de teatru sau cu un film unde privim la actori fără a face sau a spune nimic, fără a ne implica în nici un fel. Rămânem simpli spectatori la ceva ce am mai văzut şi auzit de atâtea ori, şi atunci normal că poate apărea plictiseala. A participa activ la Liturghie înseamnă însă a ne transpune în acel climat de comuniune cu Isus, a participa spiritual la acea „Cină de Taină” a lui Isus cu apostolii. Trebuie să ne comportăm ca nişte contemporani cu Cristos, ca nişte prieteni intimi ai Lui, invitaţi să participe la un eveniment de iubire maximă, să ascultăm ceea ce El are să ne comunice ca apoi să putem fi ucenici mărturisitori ai lui Cristos şi în viaţa de toate zilele.

– Şi, la modul concret, cum aş putea participa activ la Sfânta Liturghie, părinte Nicolae Pura?

– Sunt mai multe feluri de a participa la Sfânta Liturghie: fiecare să participe în felul în care poate mai bine şi cu mai mult folos. Cel mai uşor fel de a lua parte la Sfânta Liturghie este de a cânta cu toţii şi de a răspunde toţi la rugăciunile preotului. Ce e drept, cantorul sau corul răspund pentru toţi şi în numele tuturor. Dar iarăşi e adevărat că mai bine ar fi să spunem noi înşine aceste cuvinte, decât să le spună altul în locul nostru. În vechime toţi creştinii cântau în biserică. Şi astăzi, de altfel, sunt unele biserici în care toţi creştinii cântă. Al doilea fel de a lua parte la Sfânta Liturghie e de a merge la biserică cu cartea de rugăciuni, în care se găsesc rugăciuni anumite pentru a se rosti la Liturghie, mai ales la părţile de frunte ale acesteia: la început, la Evanghelie, la prefacere, la cuminecare…

Al treilea fel de a lua parte la Sfânta Liturghie e a te gândi şi a urmări ceea ce se petrece pe altar şi anume: fiindcă Sfânta Liturghie este înnoirea jertfei lui Isus de pe cruce, ne ducem cu gândul la picioarele crucii lui Isus, de pe Golgota. Ne gândim cât de mult ne-a iubit şi cât a suferit pentru noi, ne gândim că acelaşi Cristos se coboară pe altar. Alt mod de a asculta Sfânta Liturghie e de a ne gândi la viaţa la Isus Cristos care este închipuită şi reprezentată prin Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie e o reproducere a vieţii lui Isus. Iar viaţa lui Isus se poate numi o Liturghie solemnă. Viaţa lui Isus Cristos, spune Dionisie Cartusianul, a fost o Liturghie solemnă pentru care biserica, altarul, preotul şi jertfa a fost tot El. De aceea, când ascultăm Sfânta Liturghie, să ne gândim la viaţa lui Isus Cristos: să-l urmăm cu gândul şi să-i ascultăm cuvintele sale din Evanghelie şi să intrăm cu gândul împreună cu El în Ierusalim, să luăm parte la patimile Lui, la jertfa pe care a adus-o pentru mântuirea sufletelor noastre.

– Mai am întrebări, de ce încheiaţi aici articolul?!

– Sperăm ca rândurile de mai sus să îţi fi dat curaj să stai de vorbă cu preotul paroh, cu preotul care îţi este îndrumător spiritual, sau cu orice alt preot, pentru a afla răspuns la întrebările tale. Pune-le cu curaj! Iar dacă tot rămân întrebări fără răspuns, scrie-ne pe adresa redacţiei.

* * *

La final: Mulţumim preoţilor care s-au implicat în acest interviu neconvenţional. Am notat în paranteză localitatea de unde ne-au răspuns preoţii, mai puţin într-un caz. La ultima întrebare ne-a „răspuns”, printr-o carte de-a sa, un minunat preot care nu mai este de mult într-un oraş pământesc, ci sus, în Ceruri.