Partea 34 din 44 din seria Teologia trupului.
Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org
Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria
Secţiunea 8.
Paul vorbeşte despre căsătorie din punct de vedere pastoral
Sf. Paul, ca păstor, se adresa în parte unei neînţelegeri particulare privind căsătoria din partea turmei sale. El a răspuns de asemenea la întrebările puse lui despre căsătorie şi feciorie sau celibat: „Referitor la cele ce mi le-aţi scris” [36]. Nu ştim care au fost întrebările, dar există indicii în pasajul scris de Paul. Probabil unul dintre noii convertiţi ai lui Paul întreba dacă este sau nu imorală căsătoria – în lumina noii Evanghelii a lui Cristos. Poate să fi fost un tânăr care încerca să se hotărască dacă trebuie să se căsătorească sau nu. Este şi mai probabil să fi fost un părinte sau tutore care încerca să decidă dacă să aranjeze sau nu o căsătorie pentru o tânără. În Corintul primului secol, „deciziile aparţineau în general mai mult părinţilor şi tutorilor decât tinerilor înşişi” [37]. Se poate de asemenea să fi fost un soţ nou convertit care se întreba cum trebuie să trăiască în căsătorie acum că este creştin. Se poate să fi întrebat dacă noua Evanghelie îi cerea să nu se bucure de privilegiile căsătoriei. În orice caz, contextul răspunsului lui Paul dezvăluie clar o întrebare legată de relaţia dintre căsătorie şi feciorie şi de cum ar trebui trăită căsătoria. Dar este important să înţelegem că Paul răspunde la una sau mai multe întrebări specifice. Întrebarea determină nu doar răspunsul, ci foarte adesea şi tonul răspunsului. Aşadar, învăţătura lui Paul din prima Scrisoare către Corinteni trebuie să fie citită cu înţelegerea că el răspunde la o întrebare. De fapt, ca în multe cazuri, se poate să fi preferat să trateze întreaga problemă mai sistematic sau într-un alt mod. Dar întrebarea şi limitele unei scrisori se poate să îl fi împiedicat să trateze această temă într-un mod diferit decât a făcut-o.
Înţelegerea greşită a creştinilor corinteni cu privire la căsătorie în lumina Evangheliei şi întrebarea pusă lui Paul dau o anumită „coloratură” răspunsului său. În lumina acestei „coloraturi” pastorale, ar fi o gravă greşeală de interpretare să ignorăm învăţătura definitivă, adică aceea că fiecare are o vocaţie dată lui de Dumnezeu, şi să interpretăm căsătoria într-un sens negativ doar din cauza unei anume fraze cum este: „Aşa încât cel care îşi dă în căsătorie fecioara sa face bine, iar cel care nu o dă în căsătorie va face şi mai bine” [38]. Spunând că nu există vreun păcat sau rău în a te căsători [39], pasajul care spune că cel care să căsătoreşte face bine şi cel care nu se căsătoreşte face şi mai bine trebuie văzut în lumina învăţăturii anterioare privind căsătoria şi fecioria sau celibatul ca o vocaţie de la Dumnezeu. Văzute toate în această lumină, cu „coloratura” pastorală, Paul nu spune nimic diferit de ceea ce a spus Cristos când a învăţat că cei cărora li s-a dat vocaţia la feciorie sau celibat trebuie să o accepte [40].
Mai există o altă notă pastorală foarte importantă în pasajul din capitolul 7 din 1Corinteni. Paul scrie: „Totuşi, dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti. Iar dacă o fecioară se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Dar aceştia vor avea suferinţe în trupul lor. Eu însă vreau să vă cruţ” [41]. Papa a scris despre această frază şi cele similare din textele pauline: „Să fie aceasta o expresie a aversiunii personale a Apostolului cu privire la căsătorie? În această observaţie realistă trebuie să vedem un avertisment just pentru aceia care – aşa cum o fac uneori tinerii – consideră că uniunea conjugală şi traiul împreună trebuie să le aducă doar fericire şi bucurie. Experienţa vieţii arată că soţii sunt nu rareori dezamăgiţi în marile lor aşteptări. Bucuria uniunii aduce cu ea de asemenea acele ‘suferinţe în trupul lor’ despre care scrie Apostolul în Scrisoarea sa către Corinteni. Acestea sunt adesea ‘suferinţe’ de natură morală. Dacă prin aceasta intenţionează să spună că adevărata iubire conjugală – tocmai acea iubire prin intermediul căreia ‘va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup’ (Geneză 2,24) – este de asemenea o iubire dificilă, el rămâne cu siguranţă pe terenul adevărului evanghelic şi nu este nici un motiv aici pentru a vedea simptome ale atitudinii care a caracterizat mai apoi maniheismul” [42].
Sf. Paul vorbeşte ca un păstor realist care a văzut căsnicii cu necazuri şi dificultăţi. El doreşte să îşi „cruţe” turma de aceste dificultăţi, aşa cum ar face-o orice păstor. Cât de mulţi diaconi, preoţi, Episcopi şi chiar şi Papi, precum şi consilieri maritali şi toţi aceia din profesiuni similare nu au avut uneori un gând similar în faţa anumitor dificultăţi prezentate de credincioşii sau clienţii lor căsătoriţi? Doar pentru că cineva doreşte să cruţe oamenii de dificultăţile din căsătorie nu înseamnă că acela este în mod necesar împotriva tuturor căsătoriilor. Şi în mod clar, Paul nu a fost împotriva căsătoriei! El vorbeşte despre o soţie creştină sau un soţ creştin care îl sfinţesc pe partenerul necredincios [43]; vorbeşte în sensul ca soţii şi soţiile să nu se despartă [44]; declară clar că nu este păcătoasă căsătoria şi că este o chemare de la Dumnezeu; şi în final învaţă că cei care se căsătoresc fac bine!
Note:
[36] Vezi 1Corinteni 7,1.
[37] Vezi nr. 82, Teologia trupului, 23 iunie 1982: „Abstinenţa voluntară derivă din sfat, nu din poruncă”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 26.
[38] Vezi 1Corinteni 7,38.
[39] Vezi 1Corinteni 7,28.
[40] Vezi Matei 19,10-12.
[41] Vezi 1Corinteni 7,28.
[42] Vezi nr. 83, Teologia trupului, 30 iunie 1982: „Persoana necăsătorită se îngrijeşte cum să îi placă Domnului”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 27.
[43] Vezi 1Corinteni 7,14.
[44] Vezi 1Corinteni 7,10-11.