Partea 25 din 44 din seria Teologia trupului.
Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org
Capitolul V.
Învierea trupului
Secţiunea 5.
Participarea deplină la viaţa lui Dumnezeu
A susţine faptul că a compara starea după înviere a persoanelor umane în cer cu căsătoria înseamnă mai mult a induce în eroare decât a lămuri înseamnă doar a afirma ceea ce mulţi autori mistici au spus timp de secole. Ei arată că limbajul şi imaginile umane sunt legate de concepte formate din această lume. Dumnezeu este atât de total „altceva” încât a invoca aceste concepte şi imagini înseamnă a exprima neadevăruri despre Dumnezeu, deoarece Dumnezeu cu mult mai presus de conceptele umane şi de imaginile pământeşti, astfel încât acestea aproape devin minciuni când sunt aplicate la Dumnezeu. Există aşadar în gândirea mistică o îndelungată tradiţie de invocare a tăcerii pure cu privire la Dumnezeu. Orice am spune este atât de departe de realitate încât este mai degrabă fals decât adevărat, aşadar ar trebui să nu spunem nimic.
Evident, trebuie să spunem ceva!!! Totuşi, valoarea tradiţiei mistice a tăcerii este aceea de a sublinia adevărul evident: tot ceea ce spunem este doar o analogie, şi în nici un caz un fapt real. Când comparăm starea de după înviere din cer cu un ospăţ de nuntă, este foarte bine să ne amintim acest punct esenţial.
Diferenţele dintre căsătoria pământească şi uniunea cu Dumnezeu în cer sunt perfect ilustrate de remarcile Papei potrivit cărora „starea virginală a trupului se va arăta total ca fiind împlinirea escatologică a semnificaţiei ‘nupţiale’ a trupului” [18]. În cer, vom fi toţi asemenea virginilor, adică nu ne vom căsători. Cu toate acestea, vom fi cu toţii pătrunşi de divin şi divinizaţi. Vom fi cuceriţi de iubirea lui Dumnezeu văzut „faţă la faţă”. „Semnificaţia nupţială a trupului”, faptul de a înţelege că suntem chemaţi să iubim aşa cum iubeşte Dumnezeu, se va împlini perfect în dăruirea noastră totală de sine lui Dumnezeu şi în dăruirea Lui de Sine nouă. Şi totuşi, nu ne vom căsători. Vom fi virgini. Atât căsătoria cât şi starea virginală, celibatul şi virginitatea, îşi vor găsi împlinirea împreună în aceeaşi uniune: uniunea cu Dumnezeu.
Papa scria că uniunea cu Dumnezeu în cer va fi o „concentrare a cunoaşterii şi a iubirii asupra lui Dumnezeu Însuşi [care] nu poate fi decât o participare deplină la viaţa interioară a lui Dumnezeu” [19]. Cuvântul participare este important în gândirea Papei şi înseamnă modul în care doi sau mai mulţi oameni se unesc pentru a acţiona împreună şi totuşi se păstrează pe ei înşişi şi propria lor demnitate şi valoare în acea uniune. Cu alte cuvinte, înseamnă a ne uni împreună cu alţii în iubire.
Pentru o înţelegere adecvată a gândirii Papei Ioan Paul al II-lea în această privinţă, este necesar să ne amintim că pentru filozoful Karol Wojtyla (mai apoi Papa Ioan Paul al II-lea), persoana umană se dezvăluie prin fapte. Create ca persoane, fiinţele umane au voinţă liberă. Suntem capabili să acţionăm în conformitate cu propriile noastre alegeri. Spre deosebire de animale care sunt „programate” prin instinct, noi avem puterea alegerii libere. Când alegem liber să acţionăm, acele fapte devin parte a noastră şi ne modelează. De exemplu, aceia care aleg să exerseze cântatul la pian, devin pianişti. Prin faptele noastre, ne modelăm pe noi înşine, adică ne determinăm pe noi înşine. Faptele noastre trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu adevărul pe care îl cunoaştem prin intelectul nostru şi trupurile noastre trebuie să fie conduse de alegerile noastre pe care le facem în conformitate cu adevărul. Atunci când alegem liber să acţionăm în conformitate cu adevărul şi trupurile noastre exprimă în exterior acele fapte, ne modelăm şi ne determinăm pe noi înşine. Făcând aceasta, transcendem simplul plan fizic. Transcendenţa orizontală are loc atunci când ne alegem liber propriile noastre fapte şi transcendenţa verticală are loc atunci când acţionăm în conformitate cu adevărul. Prin faptul de a ne determina şi a ne transcende pe noi înşine şi de a acţiona cu integralitate (trupul exprimând ceea ce am ales şi ceea ce ştim că este adevărat), acţionăm ca persoane umane şi dezvăluim lumii cine suntem noi.
Transcendenţa, auto-determinarea şi integralitatea sunt caracteristicile definitorii ale faptelor umane. În acţiunea împreună cu ceilalţi, acestea trebuie să fie prezente. Dar dacă suntem forţaţi să facem ceva împotriva voinţei noastre, atunci demnitatea şi valoarea noastră personală sunt vătămate şi atacate. Cum putem acţiona împreună cu alţii şi să ne păstrăm demnitatea şi valoarea noastră proprie? Aceasta este ceea ce Papa numea participare. Dacă doi sau mai mulţi oameni, fiecare dintre ei acţionând cu caracteristicile transcendenţei, auto-determinării şi integralităţii, se unesc pentru a face ceva împreună, ei participă împreună. După cum spune un autor, „Cuvântul ‘participare’ este folosit de Wojtyla pentru a indica modul în care, prin acţiune comună, persoana îşi protejează valoarea personalistă a propriilor sale acte [adică protejează caracteristicile transcendenţei, auto-determinării şi integralităţii] şi participă împreună la realizarea acţiunii comune şi a rezultatelor ei” [20]. Participarea înseamnă a nu fi tratat ca un obiect sau a nu-i trata pe alţii ca pe obiecte, adică simple lucruri care pot fi folosite. De fapt, în orice activitate de cooperare, fiecare persoană vede valoarea şi demnitatea celuilalt sau a celorlalţi. Fiecare persoană confirmă acea infinită demnitate şi valoare din celălalt sau ceilalţi şi experimentează cum celălalt sau ceilalţi confirmă aceeaşi demnitate în el însuşi sau în ea însăşi. Participarea este astfel o confirmare a propriei demnităţi şi valori şi a demnităţii şi valorii celorlalţi.
Note:
[18] Vezi nr. 68, Teologia trupului, 16 decembrie 1981: „Cuvintele lui Cristos despre înviere completează revelaţia despre trup”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nr. 1.
[19] Vezi nr. 68, Teologia trupului, 16 decembrie 1981: „Cuvintele lui Cristos despre înviere completează revelaţia despre trup”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nr. 1.
[20] Vezi Rocco Buttligione, „Karol Wojtyla: The Thought of the Man Who Became Pope John Paul II” („Karol Wojtyla: Gândirea omului care a devenit Papa Ioan Paul al II-lea”); aici se face referire la traducerea în limba engleză după originalul din limba italiană, făcută de Paolo Guietti şi Francesca Murphy.