De ce să postim înaintea Sfintei Împărtăşanii?

Autor: pr. William Saunders
Traducere: Cristina Paradovschi
Sursa: ProFamilia.ro

De curând, cineva mi-a spus că înainte cu o oră de a primi Sfânta Împărtăşanie trebuie să postesc. Recunosc că nu am ştiut acest lucru până în acel moment. Puteţi să-mi daţi mai multe explicaţii referitoare la această problemă? – un cititor din Dale City

Canonul 919 din Codul de Drept Canonic precizează: „cel ce urmează a primi Preasfânta Euharistie trebuie să se abţină să mănânce sau să bea cel puţin o oră înainte de Împărtăşanie, cu excepţia apei şi a medicamentelor”. De fapt această regulă reflectă o tradiţie foarte veche a Bisericii, care îşi are rădăcinile chiar în iudaism. În Faptele Apostolilor (13,2) găsim dovada legăturii dintre abţinerea de la mâncare şi Liturghie.

După intrarea în legalitate a creştinismului în anul 313, apare în întreaga Biserică o practică normativă a abţinerii de la mâncare şi băutură înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii. Sfântul Augustin atestă această practică în scrierile sale.

Cerinţele specifice acestui post s-au schimbat de-a lungul timpului. Până în anul 1964, postul euharistic începea de la miezul nopţii. La 21 noiembrie 1964, Papa Paul al VI-lea a redus perioada postului euharistic la o oră.

La această regulă există două excepţii. Prima este aceea că dacă un preot celebrează mai mult de o Sfântă Liturghie în aceeaşi zi, aşa după cum se întâmplă în special duminica, el trebuie să postească doar o oră înainte de prima Sfântă Liturghie. Preotul poate mânca şi bea ceva între cele două Liturghii, pentru a-şi putea păstra puterile, chiar dacă nu va trece o oră până în momentul Sfintei Împărtăşanii din cadrul celei de-a doua Sfinte Liturghii.

Cea de-a doua excepţie se aplică persoanelor în etate, cu vârsta peste 60 de ani, sau bolnavilor, precum şi persoanelor ce au grijă de aceştia. Ei pot primi Sfânta Împărtăşanie chiar dacă nu a trecut o oră întreagă post euharistic. De exemplu, persoanele ce se află în spital nu-şi pot stabili singure orarul şi poate că mănâncă sau tocmai au terminat de mâncat în momentul când sunt vizitate de preot cu Sfânta Împărtăşanie. Aşadar, perioada de post ce precede primirea Sfintei Euharistii se reduce la „aproximativ un sfert de oră” pentru bolnavii care sunt acasă sau în centre medicale, pentru bătrânii care nu pot ieşi din casă sau din centre de îngrijire, şi pentru cei care le îngrijesc pe aceste persoane şi care nu au posibilitatea de a respecta postul („Immensae Caritatis”, 1973).

Aspectul cel mai important legat de întrebarea pusă de cititor se referă la motivul pentru care trebuie să postim. Sf. Paul ne reaminteşte: „Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru” (2Cor 4,10). Noi, deasemenea, avem datoria de a ne converti întreaga noastă viaţă – trup şi suflet – la Domnul. Acest proces de convertire implică penitenţă – incluzând mortificarea trupească cum este postul – pentru păcatele şi slăbiciunile noastre, care în schimb ne va întări şi vindeca. Papa Paul al VI-lea, în Constituţia sa Apostolică „Paenitemini” (1966), i-a îndemnat pe credincioşi: „Scopul mortificării este de a ‘elibera’ omul, care adesea se găseşte, din cauza concupiscenţei, aproape încătuşat de simţurile sale proprii. Prin „post trupesc” omul recâştigă putere, şi rana produsă de necumpătare asupra demnităţii naturii noastre este vindecată prin medicamentul unei abţineri binefăcătoare”.

Mai mult, postul ţinut înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii creează o foame şi o sete trupească de Dumnezeu, care în schimb sporeşte foamea şi setea spirituală pe care se cuvine să le avem. În Vechiul Testament, postul îi pregătea pe indivizi pentru a primi acţiunea lui Dumnezeu şi pentru a se pune în prezenţa Lui. De exemplu, Moise (Ex 34,28) a postit 40 de zile pe vârful Muntelui Sinai şi a primit cele Zece Porunci, iar Ilie (1Regi 19,8) a postit 40 de zile când a mers la Muntele Horeb pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. În mod asemănător, însuşi Isus a postit 40 de zile când se pregătea să-şi înceapă misiunea Sa publică (Mt 4,2) şi a încurajat postul (Mt 6,16-18). De asemenea, această acţiune trupească sporeşte dispoziţia spirituală de care avem nevoie pentru a-l primi pe Cristos în Preasfântul Sacrament. Într-un anumit sens, noi postim pentru a nu ne strica apetitul, ci pentru a-l spori pentru a participa la banchetul pascal. Isus a spus în Fericiri: „Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei vor fi săturaţi!” (Mt 5,6). În final, postul este un exerciţiu de umilinţă, speranţă şi dragoste – virtuţi esenţiale pentru pregătirea noastră pentru a primi Sfânta Euharistie.

Aceste reguli nu înseamnă totuşi că trebuie să fim scrupuloşi şi să numărăm secundele. Îmi amintesc că am concelebrat o dată Sfânta Liturghie cu un preot care mâncase cu o jumătate de oră înainte de slujbă, şi era îngrijorat că nu va trece o oră întreagă de post înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii. Pur şi simplu şi-a fixat ceasul la o oră, şi-a prelungit rugăciunile şi a stat la altar, în timp ce eu îi împărtăşeam pe ceilalţi oameni, până când a sunat ceasul că a trecut o oră. Nu trebuie să ajungem scrupuloşi. Binefacerea de a primi Sfânta Împărtăşanie elimină meticulozitatea unei „ore de post”, dacă există o îndoială.

Totuşi, nu trebuie să fim nici lacşi. Papa Ioan Paul al II-lea, în „Dominicae Cenae” (1980), a semnalat problema existenţei unor oameni care nu sunt pregătiţi adecvat pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, aflându-se chiar în starea păcatului de moarte. Sfântul Părinte a spus: „De fapt, ceea ce se întâlneşte cel mai des nu este atâta sentimentul de nevrednicie, cât mai ales o lipsă a disponibilităţii interioare, dacă poate fi folosită această expresie, o lipsă a ‘foamei’ şi a ‘setei’ euharistice, care este de asemenea un semn al lipsei unei sensibilităţii adecvate faţă de marele sacrament al Iubirii şi o lipsă a înţelegerii naturii sale”. Trebuie să facem un bun efort de credinţă pentru a ne pregăti în mod adecvat în vederea primirii lui Dumnezeu.

Aşadar, postul ne ajută să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii, în întregime – trup şi suflet. Această mortificare fizică ne ajută să ne concentrăm spiritual asupra lui Dumnezeu, astfel încât să Îl putem întâlni umili pe Mântuitorul Divin, care ni se oferă El însuşi.