„Fecioara Victoriei, roagă-te pentru noi!”

Autor: pr. William P. Saunders
Traducere: Oana Capan
Sursa: Catholic Herald

„Fecioara Victoriei, roagă-te pentru noi!” a fost rugăciunea ferventă a tuturor credincioşilor în toamna anului 1571. De ce? Mai întâi, să schiţăm cadrul istoric. În acele timpuri, turcii musulmani făceau ravagii în Europa de Est. În 1453, Constantinopolul căzuse în mâna musulmanilor, lăsând Balcanii şi Ungaria vulnerabile. În 1521, Belgradul şi cea mai mare parte a Ungariei căzuseră de asemenea. Cu atacuri musulmane de-a lungul coastei Italiei, controlul asupra Mării Mediteraneene era în pericol.

În februarie 1570, ambasadorul turc dăduse un ultimatum Republicii Veneţia: cedaţi paşnic insula Cipru sau vom porni război. Veneţia a refuzat, şi după 11 luni de război, Ciprul a ajuns sub dominaţie musulmană, la 1 august 1571. Termenii capitulării asigurau protecţia armatei creştine înfrânte. Cu toate acestea, odată ce comandantul musulman a preluat controlul asupra oraşului, a ordonat ca Marcantonio Bragadin, comandantul creştin, să fie jupuit de viu. Pielea lui a fost umplută cu paie, îmbrăcată în uniforma lui şi târâtă prin tot oraşul. Creştinii au înţeles cu ce fel de duşman aveau de-a face. Să ne amintim: în toate teritoriile ocupate de musulmani, creştinii erau trataţi ca sclavi, fiind forţaţi să plătească o taxă punitivă pentru că erau creştini, li se interzicea să părăsească localitatea fără permisiune, erau lipsiţi de progresele economice, de un cal sau o armă – toate acestea cu scopul de a-i constrânge să se convertească la islamism.

‘Maica Rozariului, fă-ne victorioşi’

Pentru a salva creştinătatea, Sfântul Papă Pius al V-lea a organizat o flotă sub comanda lui Don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui Filip al II-lea al Spaniei. Armatele Spaniei, Veneţiei şi ale altor cetăţi italiene, şi Ordinul Suveran de Malta, au format o alianţă împotriva Turciei. Notă: Franţa „catolică” a refuzat să intre în alianţă, şi trădătorul rege Francisc I i-a finanţat pe turcii musulmani pentru a le slăbi pe rivalele sale de timp îndelungat, Germania şi Austria.

În timp ce se desfăşurau pregătirile, Sfântul Părinte le-a cerut tuturor credincioşilor să recite Rozariul şi să implore rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria, numind-o „Fecioara Victoriei”, pentru ca Domnul să dea creştinilor victoria. Deşi flota musulmană era mai mare decât cea a creştinilor, atât din punctul de vedere al vaselor cât şi al marinarilor, forţele erau gata să se întâlnească în bătălie. Vasele creştine au arborat steaguri albastre, în cinstea Fecioarei Maria, şi l-au reprezentat pe Cristos răstignit, în timp ce steagurile musulmane aveau citate din Coran chemând la războiul sfânt şi la moartea necredincioşilor.

Duminică, 7 octombrie 1571, la ora 11 a.m., a început bătălia de la Lepanto. După cinci ore, musulmanii erau înfrânţi. Ceva mai târziu, în timp ce Sf. Pius al V-lea se afla într-o întâlnire de după-amiază, s-a ridicat deodată în picioare, a mers la fereastră, a privit afară în direcţia în care se desfăşura bătălia la mulţi kilometri distanţă, şi a spus: „Să nu ne mai ocupăm cu afacerile, ci să mergem să îi mulţumim Domnului. Flota creştină a obţinut victoria”.

În anul următor, Papa Pius al V-lea a stabilit Sărbătoarea Rozariului la 7 octombrie, pentru ca credincioşii să îşi amintească nu doar această victorie, ci şi de mijlocirea puternică a Maicii Preasfinte. Sanctitatea Sa i-a acordat de asemenea acesteia în mod oficial titlul de „Auxilium Christianorum” sau „Ajutorul creştinilor”. Senatul veneţian a pus să se picteze pe un panou în sala lor de întâlniri: „Non virtus, non arma, non duces, sed Maria Rosari, victores nos fecit” – „Nu curajul, nu armele, nu conducătorii, ci Fecioara Rozariului ne-a făcut victorioşi”.

Celebrând această sărbătoare, nici un credincios catolic nu ar trebui să se îndoiască sau să denigreze rolul rozariului în spiritualitatea noastră. Rozariul s-a dezvoltat de-a lungul timpului începând Biserica timpurie. Tradiţia spune că Maria i-a apărut Sf. Dominic (d. 1221) şi i-a prezentat Rozariul. El l-a promovat apoi în munca sa misionară, în special înaintea albigenilor, un grup de fanatici eretici. Până în secolul al XVI-lea, structura Rozariului fusese stabilită, precum şi trei seturi de mistere – de bucurie, de durere şi de slavă. În anul 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a a adăugat misterele de lumină – Botezul lui Isus în Iordan, nunta din Cana Galileei, vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu, Schimbarea la Faţă şi instituirea Preasfintei Euharistii.

Puterea Rozariului

Prima mare putere este aşadar aceea că Rozariul ajută la întărirea credinţei noastre. Să îi ascultăm pe câţiva mari lideri ai Bisericii. Arhiepiscopul Fulton Sheen a spus: „Rozariul este cartea celor orbi, unde sufletele văd şi trăiesc cea mai mare poveste de iubire pe care lumea a cunoscut-o vreodată; este cartea celor simpli, care îi iniţiază în misterele şi în cunoaşterea mai satisfăcătoare decât educaţia celorlalţi oameni; este cartea celor în vârstă, ai căror ochi se închid asupra umbrelor acestei lumi, şi se deschid asupra substanţei lumii viitoare. Puterea Rozariului este de nedescris”.

Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea sa apostolică din 2002 „Rosarium Virginis Mariae„, i-a îndemnat pe credincioşi să folosească Rozariul „pentru a contempla cu Maria chipul lui Cristos”, şi l-a numit „un mijloc foarte valid pentru a favoriza printre credincioşi acea îndatorire de a contempla misterul creştin” („Rosarium Virginis Mariae„, nr. 5). Papa Benedict al XVI-lea, pe când era Cardinal, comenta: „Repetarea (rugăciunilor) permite sufletului să se aşeze în linişte… Este vorba de a mă lăsa purtat de calmul repetiţiei şi de ritmul constant. Cu atât mai mult cu cât acestui text nu îi lipseşte conţinutul. Aduce înaintea ochilor mei mari imagini şi viziuni, şi mai presus de toate figura Mariei – şi prin ea figura lui Isus”.

A doua putere a Rozariului este aceea de a proteja individul de rău, întărindu-l împotriva ispitei motivându-l pentru o convertire continuă. Rozariul ajută de asemenea la repararea păcatelor. Se acordă indulgenţă plenară „dacă Rozariul este recitat într-o biserică sau un oratoriu public, sau într-un grup familial, o comunitate sau o asociaţie religioasă” (Enchiridionul Indulgenţelor, nr. 48). O altă putere a Rozariului este aceea de a-l învinge pe satana şi toate puterile răului care caută să ruineze sufletele, să distrugă Biserica şi să înrobească omul. Papii Pius al V-lea, Inocenţiu al XI-lea (în 1683, când musulmanii atacau Viena), Clement al XI-lea (când prinţul Eugen i-a învins pe musulmani în 1716 în Ungaria) şi Ioan Paul al II-lea (în special la începutul anilor 1980, în timpul apariţiei mişcării Solidaritatea şi al luptei împotriva comunismului) au implorat credincioşii să se roage Rozariul.

Fără îndoială, în momentul actual al istoriei, fiecare catolic trebuie să se roage Rozariul pentru a înfrânge atacurile asupra vieţii umane, în special prin oribilul act al avortului; pentru convertirea politicienilor care se bat cu pumnul în piept că sunt creştini, dar care acţionează împotriva convingerilor noastre; pentru unitatea tuturor creştinilor; pentru apărarea lor în faţa persecuţiilor, în special în ţările comuniste şi islamice; şi pentru convertirea celor ce nu cred în Cristos, pentru ca şi ei să accepte Evanghelia iubirii. Ajutaţi de rugăciunile Fecioarei Victoriei, şi noi vom fi victorioşi. Amintiţi-vă de inscripţia din camera senatului veneţian: „Nu curajul, nu armele, nu conducătorii, ci Fecioara Rozariului ne-a făcut victorioşi”.