Taina iubirii divine şi a unităţii creştine (II)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Gheorghe Neamţiu
Sursa: Viaţa Creştină

Sf. Euharistie

Sf. Euharistie

În articolul anterior am încercat să demonstrez că Euharistia este Taina prin excelenţă a iubirii lui Dumnezeu faţă de om, întrucât în Ea ni se dăruieşte Însuşi Autorul vieţii harice, ca nutriment spiritual care ne transformă treptat în El, realizând cea mai intimă unire între om şi Dumnezeu.

Dar aceeaşi iubire care ne uneşte cu El prin împărtăşire ne uneşte şi pe noi, unii cu alţii, în virtutea comuniunii vitale existente între mădularele Corpului tainic al lui Cristos, adică ale Bisericii, care suntem noi, creştinii, care prin harul sfinţitor, primit Botez, ne împărtăşim de viaţa divină. Cristos, Capul acestui Corp ne nutreşte această viaţă şi o desăvârşeşte, precum seva nutreşte, dezvoltă şi face să rodească ramurile unui pom.

Această realitate a Trupului tainic ne-o prezintă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: „Precum într-un trup sunt mai multe mădulare, astfel formăm mulţi un singur trup în Cristos şi fiecare dintre noi suntem unul altuia mădulare” (Rm 12, 4-5). Cristos – spune Sf. Augustin – nu se poate concepe fără membre, adică fără Biserică. El nu se poate separa, precum nu se poate separa capul de corp. Cristos total este El plus membrele, Biserica.

Consecinţa logică a acestei realităţi este că, unindu-ne cu Cristos, ne unim, prin aceeaşi iubire, şi cu semenii noştri şi, respingându-l pe unul dintre aceştia, Îl respingem pe Cristos Însuşi. O confirmare a identificării lui Cristos cu creştinii o găsim în episodul convertirii prigonitorului Saul. Cristos îl apostrofează pe acesta nu cu cuvintele: Saule, de ce îi prigoneşti pe creştini? ci îl întreabă: „Saule de ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9, 43), iar la judecată le va zice celor de-a strânga Sa: „Orice nu aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, Mie nu Mi-aţi făcut” (Mt 25, 45).

Consecvenţi acestui adevăr, sfinţii s-au identificat, şi ei, printr-o iubire dusă la apogeu, cu cei năpăstuiţi.

Cunoaştem gestul Sfântului Martin de Tours, care – fiind soldat şi, încă, nebotezat -, întâlnind un sărac, şi-a tăiat mantaua în două, oferindu-i o jumătate acestuia. Noaptea îi apare Isus îmbrăcat cu aceasta, spunându-i: „Tu m-ai îmbrăcat cu această tunică”.

Sfânta Ecaterina din Siena, intrând în Biserică şi neavând cu ce să-l ajute pe un cerşetor, îi spuse să aştepte până se va întoarce de la mănăstire. Cum acesta îi replică să-i dea orice lucru ce-l avea, pentru că nu putea aştepta, sfânta scoase cruciuliţa de argint şi i-o întinse cu bucurie. Noaptea următoare îi apăru Isus cu o cruce împodobită cu pietre preţioase. „Cunoşti această cruce? – Da, însă nu era atât de frumoasă când era la mine – îi răspunse Ecaterina. – Tu mi-ai dăruit-o din iubire pentru virtutea carităţii; pietrele preţioase înseamnă această iubire. La judecata de apoi, voi arăta această cruce în faţa tuturor oamenilor, pentru ca bucuria ta să fie deplină. În acea zi, când voi proclama solemn milostivirea şi dreptatea Tatălui Meu, nu voi lăsa necunoscută mila pe care ai avut-o faţă de Mine” (Vie, B. Raymond de Capua L. II. c. 3 p. 192).

Dar unirea existentă între membrele Trupului tainic al lui Cristos se realizează într-un mod deosebit prin Sfânta Euharistie. Conciliul Tridentin precizează: „Domnul a vrut să ne lase acest Sacrament ca simbol al unităţii din Corpul mistic al cărui Cap este El” (Ses. XIII, c. 3). Aceasta în baza faptului că „precum este numai o pâine, un trup suntem mulţi, căci toţi dintr-o pâine ne împărtăşim” (Cor 10, 17). Trupul şi sângele euharistic îi uneşte pe toţi care se împărtăşesc cu Cristos.

Unitatea creştinilor realizată prin Euharistie apare şi din simbolismul pe care îl exprimă Sfânta Jertfă a Liturghiei prin materia ei care este pâinea şi vinul ce se vor transforma, transsubstanţia, în Cristos.

Părinţii Bisericii arată că precum boabele de grâu sunt măcinate pentru a deveni o prescură, iar strugurii sunt storşi pentru a deveni vin, tot astfel, prin împărtăşirea cu acestea, după consacrare, noi devenim una în Cristos şi cu Cristos.

Simbolica acestei uniri o găsim exprimată şi în rânduiala proscomidiei – pregătirea pâinii şi vinului înainte de începerea Liturghiei propriu-zise. Preotul ia în mână prescura, o binecuvântează şi face cu lancea semnul crucii peste ea imprimată cu siglele expresiei Isus Cristos Nika (= Isus Cristos învinge). Scoate cu lancea părticica pătrată imprimată cu aceste semne, numită Agneţ, şi o aşază pe disc. Taie apoi, o altă părticică în formă trunghiulară reprezentând-o pe Preacurata şi o aşază de-a dreapta Angeţului. În continuare, taie alte părticele din prescură, mai mici, reprezentând nouă categorii de sfinţi, pe care le aşază de-a stânga Agneţului, apoi alte părticele pe care le pune sub Agneţ, pomenind pe Papa, mitropolitul şi episcopul locului, conducerea de stat şi pe credincioşii vii, iar pe un al doilea rând pune părticele pentru credincioşii răposaţi şi pentru cel pentru care aplică în mod special Liturghia. Între cele două rânduri preotul pune o părticică pentru sine, în calitate de celebrant, ca mijlocitor între cei vii şi cei răposaţi. Această înşiruire, prin felul în care sunt aşezate părticelele de pâine (miride), simbolizează întreg Trupul tainic al lui Cristos, cu cele trei părţi componente: Biserica triunfătoare, adică sfinţii din cer, Biserica luptătoare – cea de pe pământ – şi Biserica suferitoare – cea din purgatoriu, care, toate împreună, precum ştim din catechism, formează comuniunea sfinţilor.

Toate aceste părticele devin prin consacrare Trupul lui Cristos. Aceasta însemană, pe de o parte, că şi noi trebuie să ne consacrăm Tatălui cu Cristos şi în Cristos, toţi, „cu o gură şi cu o inimă”, iar pe de altă parte să fim conştienţi că prin împărtăşire Îl primim nu numai pe Cristos personal, ci pe El întreg, Capul şi membrele, adică pe toţi credincioşii, cu dispoziţiile cu care S-a jertfit Isus pe Cruce Tatălui, cu iubire faţă de Tatăl şi faţă de toţi oamenii.

Desigur, împărtăşirea euharistică este un act pasager, dar roadele ei – despre care am vorbit în numărul precedent al revistei – şi iubirea care trebuie să ne unească cu Cristos şi, în Cristos, cu fraţii noştri trebuie să sporească mereu în inimile noastre şi să devină dominanta vieţii de fiecare zi. Să nu ne scuzăm comoditatea, laşitatea, micimea de suflet cu faptul că suntem slabi. Da, suntem slabi, şi încă mai slabi decât ne recunoaştem, dar în faţa acestui abis, există un alt abis, acela al nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu din Taina de pe altar. Ea este, cum spuneam, medicina divină preventivă şi curativă care vindecă neputinţele – cum ne rugăm zilnic către Preasfânta Treime şi înainte de împărtăşire.

Ce fericită transformare a trebuit să se producă în sufletele acelor nenorociţi care Îl întâlneau pe Isus la răscrucea vreunui drum din Ideea şi cu ce nespusă bucurie îl primeau sufletele privilegiate din Betania, care îşi vărsau lacrimile în inima lui Isus!

Să nu uităm, însă, că şi noi trebuie să ne considerăm ca făcînd parte dintre aceştia. Şi noi putem să-L întîlnim zilnic pe Isus în Nazaretul din Chivot şi chiar să-L primim în Chivotul inimii noastre. De acolo el ne cheamă să-L adorăm şi să ne împărtăşească din comoara harurilot la Sfânta Jertfă a Liturghiei. Ne aşteaptă în mod deosebit în luna consacrată cultului Preasfintei Sale Inimi, cult pe care l-a cerut omenirii prin servitoarea Sa Margareta Maria Alacoque, căreia i-a arătat Inima Sa încinsă de flăcări, încununată cu spini, cu rana deschisă şi plângându-Se de nepăsarea şi recunoaşterea oamenilor. În semn de reparare a vătămărilor îi cere împărtăşirea de prima Vineri din fiecare lună, iar în noaptea de joi spre vineri să facă o oră de adoraţie în care să se unească cu rugăciunea şi agonia lui Isus. În ultima din cele 12 promisiuni pe care Isus le face pentru cei ce se vor împărtăşi în primele vineri din nouă luni consecutive, promite marele har al pocăinţei finale, adică acela de a muri împăcaţi cu Dumnezeu.

Iată cum, prin Taina iubirii Sale, care este totodată şi Taina unităţii creştine, Isus vrea să se înstăpânească Împărăţia Sa, în suflete şi în lume vindecând-o şi salvând-o de la pieire.

Dacă şi numai la atingerea de haina Mântuitorului toate bolile îşi găseau vindecare, câte minuni de har va face Isus Euharisticul celor ce-L adoră şi-L primesc cu vrednicie. Isuse, atrage-ne pe toţi la Inima Ta euharistică cu atotputernicia iubirii Tale. Fă să Te iubim cu iubirea Ta, uneşte-ne pe toţi cu Tine şi în Tine şi fă ca numai Tu să stăpâneşti în inimile şi viaţa tuturor, pentru ca în toată lumea să răsune un singur glas: „Lăudată să fie Inima dumnezeiască a lui Isus care ne-a adus mântuirea! A Ei, şi numai a Ei, să fie mărirea şi cinstirea în vecii vecilor. Amin.

Posted in Teologie and tagged .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *