Autor: pr. Dwight Longenecker
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Aleteia.org, 30 aprilie 2014
Papa Ioan Paul al II-lea
C.S. Lewis scria cândva: „Cât de asemănători în monotonia lor sunt marii tirani şi cuceritori şi cât de glorioşi în deosebirile lor sunt sfinţii!”
Fiecare sfânt este unic, fiindcă nu este decât o persoană cu totul obişnuită, care a fost dusă la o extraordinară desăvârşire prin puterea lui Dumnezeu. Sfântul este acea persoană care a devenit în totalitate cel care a fost creat să fie şi în felul acesta este cu adevărat glorios şi unic comparativ cu aceia care urmează calea plină de groază şi monotonă a Domnului Întunericului.
Gândindu-mă la canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea şi a Papei Ioan Paul al II-lea, mi-a venit în minte că aceşti doi Papi, despre care se spune că reprezintă „cele două extreme ale Conciliului Vatican II” rezumă în acelaşi timp, în personalitatea lor, cele două cuvinte-cheie ale conciliului: cuvântul italian aggiornamento şi cuvântul francez resourcement.
Aggiornamento (=actualizarea) este cuvântul care exprimă deschiderea şi optimismul. Conciliul Vatican II, convocat de Sf. Papă Ioan al XXIII-lea, a reprezentat pentru Biserică oportunitatea de a se angaja cu lumea modernă într-un dialog pozitiv, în spiritul afirmării şi plin de vitalitate. Celebra alocuţiune a Papei la lumina lunii, plină de bucurie şi afecţiune, simbolizează acest principiu privind Biserica în lumea modernă. Papa cel genial şi bucuros, Ioan al XXIII-lea, a întruchipat de altfel acest principiu în întreaga sa învăţătură şi chiar în aspectul şi în stilul său.
El a fost unchiul jucăuş, glumeţ, adorabil pentru toţi, mereu uluit că un băiat sărac dintr-o familie de ţărani a putut să ajungă Vicarul lui Cristos. Stilul său natural, inima caldă şi pozitivă care îi îmbrăţişa pe toţi au arătat lumii un nou tip de catolicism – un catolicism cu ferestre larg deschise, cu un Papă iubitor care aşteaptă mereu, cu braţele larg deschise, să îi întâmpine acasă pe toţi fiii risipitori din lume.
Dacă Sf. Papă Ioan al XXIII-lea a reprezentat principiul aggioramento, Sf. Papă Ioan Paul al II-lea exprimă foarte bine spiritul de resourcement. În contextul deschiderii inimii şi primirii pline de căldură, acest principiu reaminteşte faptul că Biserica Catolică are structuri, doctrine, dogme şi disciplină. „Întoarcerea la izvoare” înseamnă că religia catolică îşi are rădăcinile în trecut, în primele momente ale creştinismului. Acest principiu aminteşte faptul că viitorul trebuie construit pe temelia trecutului şi că progresul în religia catolică reprezintă continuarea a tot ceea ce a fost mai înainte. Altfel spus, după expresia Papei Benedict al XVI-lea, trebuie să existe o „hermeneutică a continuităţii”.
Papa Ioan Paul al II-lea a arătat cum anume poate fi trăit idealul „întoarcerii la izvoare”. Acesta nu este un ideal de exeget sau de ermit. Şi nici nu exprimă loialitatea faţă de marea tradiţie în litera legii şi închistare. El a păşit pe scena lumii ca un bărbat de 58 ani, plin de vigoare, care a supravieţuit regimului nazist şi comunist. Era filosof, poet, dramaturg, actor şi îi plăceau drumeţiile. Era un om care trăia viaţa din plin, arătând cum poate fi trăită marea tradiţie în lumea modernă. Dacă a fost perceput adeseori drept conservator, conservatorismul lui era instinctul şi insistenţa ca orice schimbare în Biserică să aibă rădăcina în acele lucruri care nu pot fi schimbate.
Aceste două principii sunt esenţiale pentru o viaţă catolică sănătoasă, atât la nivel global, cât şi individual. Trebuie să apărăm ceea ce niciodată nu se schimbă, astfel încă să putem schimba ceea ce trebuie schimbat. Aggiornamento şi resourcement sunt două tendinţe în viaţa Bisericii şi în viaţa spirituală. Prima reprezintă viaţa tumultuoasă, cu inima deschisă şi dinamica a spiritului, în timp ce a doua este viaţa stabilă, structurată şi disciplinată a Bisericii. Ambele sunt necesare pentru ca Biserica şi viaţa spirituală să fie echilibrate şi să se dezvolte.
Aggiornamento fără resourcement este ca un râu fără maluri. Un râu fără maluri nici măcar nu este un râu, ci o viitură – de suprafaţă şi distrugătoare. Resourcement fără aggiornamento, pe de altă parte, este o albie de râu fără apă. Sau, ca să folosim altă analogie, împreună sunt ca viţa de vie şi spalierul. Fără spalier, viţa de vie nu ar fi decât o buruiană crescând pe pământ, neîngrijită şi fără rod. Cu spalier, se înalţă însă spre soare, ca să fie curăţită şi îngrijită şi să dea rod bogat.
Sf. Pap Ioan al XXIII-lea şi Sf. Papă Ioan Paul al II-lea exprimă echilibrul şi complementaritatea sfinţilor. Ambii sunt atât de diferiţi ca mediu din care provin, ca pregătire şi formare, şi totuşi ambii poartă veşmântul alb şi greutatea întregii slujiri papale pe umeri. Ambii l-au urmat pe Sf. Petru, dar pe căi diferite. Sf. Pap Ioan al XXIII-lea îl exprimă pe acel Petru al Rusaliilor, plin de puterea Învierii şi de viaţa Duhului, în timp ce Sf. Papă Ioan Paul al II-lea îl exprimă pe apostolul Petru, predicatorul, misionarul şi martirul. De fapt, cei doi arată nu numai complementaritatea sfinţilor, dar şi puterea adevărată a papalităţii. Papalitatea este puternică atunci când exprimă varietatea sfinţilor şi a darurilor diferite ale poporului universal al lui Dumnezeu. Aceeaşi complementaritate este exprimată de Papa Francisc şi de Papa Benedict al XVI-lea. Tocmai în acest echilibru putem vedea cum intervine providenţa divină pentru binele Bisericii şi proclamarea evangheliei iubirii mântuitoare a lui Cristos.