Partea 2 din 7 din seria Anul Credinţei: Cateheze pentru adulţi.
Autor: pr. Mihail Farcaş
Sursa: Editura Presa Bună
Cateheze pentru Anul Credinţei
Special pentru acest An al Credinţei, convocat de Papa Benedict al XVI-lea între octombrie 2012 şi noiembrie 2013, Editura Presa Bună a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi a publicat o mapă cu cateheze pentru copii, tineri şi adulţi, dedicate Crezului. Cele adresate copiilor au fost elaborate de pr. Gheorghe Iordache, SVD, cele adresate adulţilor de pr. Mihail Farcaş, iar cele adresate tinerilor de către pr. Corneliu Berea, SVD. Intenţia autorilor acestor cateheze a fost aceea de a propune o explicaţie adaptată a celor 12 articole ale Crezului. Cu acordul directorului editurii, pr. Cornel Cadar, vom serializa în aceste numere catehezele pentru adulţi.
Art. 2
În Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru
Numele „Isus Cristos” este compus din: Isus şi un titlu care exprimă demnitatea: Cristos. Aşa s-a născut numele în care primii creştini şi-au manifestat credinţa în Isus Cristos ca:
- învăţător şi domn,
- rege şi mântuitor,
- eliberator universal, promis de Dumnezeu poporului lui Israel.
Credinţa în Dumnezeu şi în Isus Cristos
Cine este Dumnezeu? Cum este? Ce intenţii are în raport cu omul? Cine-l face cunoscut? Chiar şi creştinii, în viaţa de zi cu zi, de multe ori au dificultăţi în a răspunde la aceste întrebări. Şi totuşi ei cred într-un Dumnezeu bun. Şi de unde atâta siguranţă? De unde ştiu cu siguranţă ceva cu privire la Dumnezeu, pe care lucrurile create mai mult le ascund decât le revelează? Creştinii la această întrebare fundamentală se încred în Dumnezeu. Ei cred că în el, în Isus, este posibil a vedea cum este Dumnezeu. Prin această credinţă în Isus Cristos care este nucleul central al mărturisirii noastre de credinţă, noi credem că Isus este Cristos:
- Unsul lui Dumnezeu,
- Mântuitorul ales al Tatălui,
- Acela în care speranţele lui Israel s-au împlinit.
Isus din Nazaret este Mesia
În credinţa creştină noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca Domn al nostru, supuşi lui, şi pe care îl recunoaştem ca Domn al vieţii noastre. Pentru noi el este Cristos, Mântuitorul trimis de Dumnezeu. În baza acestei mărturisiri noi ne numim creştini.
Isus Cristos este:
- Conţinutul,
- Centrul,
- Originea credinţei creştine.
În Israel, începând de la Abraham, era vie speranţa în Dumnezeu şi mântuirea adusă de el. În decursul istoriei, mântuirea promisă de Dumnezeu, se orientează tot mai mult spre imaginea unui mântuitor: Mesia, unsul lui Dumnezeu. Este evident din sfintele Evanghelii că apostolii au înţeles foarte bine cine este Isus doar după Paşte, pentru că numai prin cruce şi înviere Isus din Nazaret se revelează ca Mesia.
Isus Cristos şi experienţa Bisericii
Biserica nu s-a născut dintr-o idee, dar din experienţa concretă a prezenţei lui Isus, a Cuvântului făcut trup: o experienţă unică, irepetabilă, inimitabilă. Fiul lui Dumnezeu făcut om a dăruit demnitatea oricărei experienţe umane, prin însuşi faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit să locuiască cu noi şi ca noi. În împlinirea misiunii sale, Isus nu s-a limitat doar la a învăţa, ci a trăit împreună cu apostolii viaţa sa. În timp ce lumea a văzut în Isus doar un om care entuziasma, apostolii fac experienţa divinului, al misterului împărăţiei lui Dumnezeu care se realizează în Isus. Aceasta este experienţa apostolilor care constituie experienţa începutului Bisericii. Pentru noi cei de astăzi este acelaşi lucru. Biserica nu poate să fie doar rezultatul unei experienţe iniţiale, aceea a primilor discipoli, ea este chiar rodul unei experienţe actuale şi personale. Biserica se naşte în fiecare zi, din experienţa de credinţă, adică din întâlnirea fundamentală cu Isus.
Cred în Isus Cristos
Aceasta este afirmaţia centrală a credinţei noastre creştine. De-a lungul vieţii sale, Isus a cerut credinţa în persoana sa. Nu era suficient a crede doar în Dumnezeu, dar a crede în persoana sa. Săvârşind minuni, Isus cerea credinţă, care conduce la mântuire: „Credinţa ta te-a mântuit”. Discipolilor săi Isus le cere o mărturisire de credinţă mai sigură. Mt 16.16: Tu eşti Cristos Fiul Dumnezeului celui viu – Acest răspuns inaugurează profesiunea de credinţă a Bisericii. După înviere, Isus vrea colaboratori care să primească mesajul său. O colaborare activă care să răspândească în lume mesajul său de mântuire. De două mii de ani, răsună întrebarea lui Isus care se face auzită fiecărei generaţii: Voi cine spuneţi că sunt eu.
Noi credem că tu eşti Cristos cel viu care rămâi cu noi până la sfârşitul veacurilor:
- noi credem că te-ai oferit de bunăvoie la moarte pentru noi,
- credem în prezenţa vie în mijlocul nostru,
- credem în dăruirea totală pentru noi,
- credem că tu eşti adevărul,
- credem că tu eşti apa, pâinea, lumina,
- credem că tu eşti învierea şi viaţa,
- credem că vii mereu în ajutorul nostru.
Pentru credinţa noastră:
- ajută-ne să ne mărim credinţa susţinându-ne în slăbiciunile noastre,
- îndepărtează lenea intelectuală,
- îndepărtează tot ceea ce împiedică să ne dăruim cu totul ţie.
Cristos, unsul Tatălui
Cristos este cuvântul grec Christos, care înseamnă uns şi traduce expresia biblică ebraică cu aceeaşi semnificaţie, Mesia.
Isus, Fiul Omului şi slujitorul lui Iahve
Fiul Omului şi slujitorul lui Iahve îl definesc pe Isus ca Mesia, care aduce mântuirea. Cu el a sosit împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. El aduce mântuirea pentru toţi, dar nu o mântuire care se realizează pe calea triumfului politic sau a violenţei, dar pe calea patimii şi a morţii pe cruce. Isus moare ca „slujitor a lui Dumnezeu”, după cum spune Isaia, cu suferinţa şi moartea acceptată de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Din înaltul crucii, dându-şi viaţa pentru răscumpărarea oamenilor, Cristos vorbeşte mai puternic decât cuvintele: el este Cristos.
Cred în Isus Cristos
Încă de la început credinţa creştină îl mărturiseşte pe „Isus că este Domnul”. În Isus, persoana şi misiunea se identifică. El este mântuirea. A-l primi pe Cristos înseamnă a primi mântuirea oferită de Dumnezeu. Credinţa în Isus Cristos este o credinţă personală. Nu este acceptarea unui sistem, a unei doctrine, a unei morale, a unei filozofii, ci acceptarea unei persoane. O credinţă care nu este iubire nu se poate numi credinţă creştină.
* * *
Art. 3
Isus Cristos zămislit de la Duhul Sfânt, născut din Fecioara Maria
Cu naşterea lui Isus se inaugurează o eră nouă, se începe o viaţă nouă, a omului nou şi a unei lumi noi. Umanizarea lui Dumnezeu inaugurează divinizarea omului: Admirabil schimb – spune sfântul Leon cel Mare, între Dumnezeu şi om. El ne dăruieşte divinitatea sa făcându-se om, pentru a diviniza pe oameni. Întruparea lui Cristos este epifania iubirii lui Dumnezeu omului păcătos. Condiţia noastră umană, în naşterea şi în existenţa sa, într-o situaţie de sclavie, a fost în mod liber acceptate de Fiul lui Dumnezeu, care a voit să participe pe deplin la condiţia noastră. S-a făcut om până la acceptarea de bunăvoie a suferinţei, morţii pe cruce.
Isus: Fiul Tatălui
În conceperea feciorelnică a lui Isus este exclusă intervenţia umană. Isus este născut din Tatăl înaintea tuturor veacurilor, s-a făcut om, fiind născut de Fecioara Maria sub acţiunea Duhului Sfânt. Îngerul anunţă Mariei că va concepe un fiu, care se va chema Fiul Celui Preaînalt. Maria ştie că de una singură nu este capabilă de acest lucru, de aceea întreabă îngerul cum se va întâmpla acest lucru. Îngerul îi răspunde foarte clar că ea va deveni mama acestui copil prin puterea Duhului Sfânt. Duhul este puterea creatoare a lui Dumnezeu care intervine în mod direct şi eficace.
Isus: omul care vine de la Dumnezeu
Fiecare om este un mister atât pentru el însuşi cât şi pentru alţii. Isus este pentru noi un mister de nepătruns, cum nu este nimeni pe acest pământ. Mărturisirea de credinţă caută să descrie misterul venirii sale într-o dublă manieră:
- El este conceput prin lucrarea Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că Isus provine total de la Dumnezeu.
- El este născut din Fecioara Maria, ceea ce înseamnă că Isus este în toate cu noi, este fratele nostru.
Isus este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, nu este un semidumnezeu sau un semiom. El a fost trimis de Dumnezeu ca omul nou. El este fratele nostru şi face parte din istoria oamenilor ca „noul Adam” sau „al doilea Adam”. El nu intră doar în istoria oamenilor. În el Dumnezeu dă un nou început istoriei. El vine în această lume prin puterea Duhului Sfânt.
Om adevărat
Acest al doilea articol de credinţă mărturiseşte în mod fundamental realitatea umană şi condiţia istorică a lui Isus. Dumnezeu se manifestă într-un om care a simţit foamea şi setea, care oboseşte şi se odihneşte, un om care se minunează şi se mânie, se întristează şi plânge, care suferă şi moare. Creştinismul nu este un mit, ci istorie, nu e o idee, ci un eveniment. Creştinismul nu este o monotonie ciclică, ci unică şi irepetabilă. Creştinismul este Cristos.
Omul nou şi noi
Dacă Dumnezeu în Isus Cristos pune un nou început, introduce noul Adam în lume, dându-ne nouă posibilitatea, în credinţă, de a deveni fraţi ai acestui nou Adam, atunci noi avem, în Cristos, posibilitatea unui nou început. În Isus Cristos noi suntem oameni noi. Prin omul nou, Isus Cristos, fiecăruia dintre noi ne este dată posibilitatea reînnoirii. Înaintea lui Dumnezeu noi nu dispărem în anonimatul masei şi a istoriei. Dar suntem luaţi în consideraţie chiar de el în unicitatea noastră. Dumnezeu, în persoana lui Isus Cristos, ne cheamă în libertatea noastră, să fim oameni noi.
Născut din Fecioara Maria
Chiar şi acest articol al „Crezului”, care ne vorbeşte despre Maria şi ne învaţă despre adevărurile mariane cele mai mari (maternitatea şi fecioria), are ca subiect pe Isus Cristos. Centrul articolului de credinţă este întruparea Fiului lui Dumnezeu, în şi din Fecioara Maria.
Mamă în credinţă şi în sânul ei
Maria este adevărata mamă a lui Isus, dar nu este doar mama biologică al Domnului. Înainte de a-l primi pe Isus în sânul ei, ea l-a acceptat şi l-a primit în credinţă. Fiul lui Dumnezeu, mai înainte să locuiască în sânul Mariei, fără dubiu locuia prin credinţă în inima ei.
Mamă
Aceia care s-au întâlnit cu Isus din Nazaret de-a lungul vieţii au făcut experienţa a două realităţi: că el este fiul Mariei, este deci om, şi că aparţine lui Dumnezeu ca nici un alt om. Originea lui este învăluită în mister. În NT nu se spune multe despre Maria, dar în momentele cele mai importante din viaţa şi acţiunile lui Isus, ea este prezentă: în puţinele scene ale copilăriei lui Isus, când Isus face prima minune, la nunta din Cana, la moartea lui Isus pe cruce, este prezentă la coborârea Duhului Sfânt, în centrul primei comunităţi, la Ierusalim.
Textul cel mai vechi care ne vorbeşte despre Maria în misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, este din Gal 4,4: La împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, pentru a-i răscumpăra pe aceea care erau sub Lege, ca să primim înfierea. Nu există nicăieri în textele biblice, nici în Simbolul apostolic, expresia explicită cu care o numim pe Maria: Născătoare de Dumnezeu, Mamă a lui Dumnezeu (Theotokos). Acest adevăr este definit de Biserică la Conciliul din Efes (431) şi este strâns legat de misterul Întrupării.
Fecioară
În maternitatea sa, Maria este fecioară: acesta este învăţătura amintită în mod special în „Crez”. Maria este fecioară: înainte, în timpul şi după naştere. Textele din NT ne învaţă că Maria îl concepe pe Fiul lui Dumnezeu fără intervenţia umană (Lc 3,23 şi Mt 1,1-16).
Mamă a lui Dumnezeu
Crezul pune în evidenţă adevărata maternitate a Mariei şi maternitatea ei feciorelnică. Maria este Dei Genitrix, Theotokos: Mamă a lui Dumnezeu. Aşa a mărturisit Biserica la Conciliul din Efes (431), mărturisind în acest fel că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat într-o singură persoană.
Maria fiica Sionului, figura Bisericii
Dumnezeu îi alege pe cei slabi pentru a-i nimici pe cei puternici. Cu Maria ajungem la un punct culminant al istoriei mântuirii. Cu ea începe noul Ierusalim. Maria noul Israel, fiica lui Dumnezeu, este templul şi cortul întâlnirii în care Dumnezeu intră în istorie. Maria este noul cort al alianţei în care Cuvântul lui Dumnezeu şi-a fixat locuinţa între noi.