Despre Crezul Apostolic (I)

Autor: pr. John Hardon
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Pocket Catholic Catechism

„Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului”

Articolul care deschide Crezul Apostolic este în acelaşi timp cel mai important, fiindcă reprezintă baza a tot ceea ce credem ca şi creştini. Este uluitor cât de multe adevăruri de credinţă implică această afirmaţie: „Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului”. Fiecare dintre aceste adevăruri a fost pus sub semnul întrebării în decursul istoriei Bisericii şi chiar şi astăzi sunt subiect de dezbatere. Iată de ce, ca şi catolici în lumea modernă, nu avem de ales: trebuie să cunoaştem exact ceea ce afirmă primul articol Crezului nostru.

Ne vom referi în continuare la o serie de adevăruri care stau la baza fiecăreia dintre reflecţiile noastre, urmărind deopotrivă să înţelegem ce anume înseamnă ceea ce credem şi cum anume această credinţă trebuie să fie trăită şi practicată în prezent.

Credinţa

A crede înseamnă să acceptăm cu mintea ca fiind adevărat ceea ce ne spune altcineva. Credem fiindcă avem încredere în cunoaşterea pe care o are cineva, care ştie ceea ce spune şi ne comunică onest ceea ce ştie. Când persoana pe care o credem este un om, vorbim despre credinţă umană. Când Cel pe care îl credem este Dumnezeu, vorbim despre credinţă divină. Astfel, expresia „Cred în Dumnezeu” are două semnificaţii. Mai înainte de toate îl credem pe Dumnezeu fiindcă ştim cu ajutorul raţiunii că Dumnezeu există şi că El, mai mult decât oricine altcineva, trebuie crezut. El nu poate nici să înşele, fiindcă este infinit de bun, şi nici nu se poate înşela, fiindcă este atotştiutor. În acelaşi timp, însă, credem în Dumnezeu fiindcă acceptăm pe baza cuvântului Său tot ce ne-a revelat despre Sine şi despre voinţa Sa privind omul.

Este important de subliniat faptul că ceea ce ştim despre Dumnezeu nu provine numai din credinţa în ceea ce ne-a revelat despre Sine. Pe Dumnezeu îl putem cunoaşte şi prin raţiune, reflectând asupra minunilor Creaţiei Sale. Sf. Paul, vorbind păgânilor din vremea sa, a vorbit foarte clar despre datoria pe care o are fiecare de a-l cunoaşte pe Dumnezeu prin observarea lumii pe care El a creat-o. „Ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu, este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii, în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza. Căci, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat” (Romani 1,19-21).

Credinţa este, într-adevăr, o formă de cunoaştere. Credinţa este cunoaştere raţională, fiindcă ştim cu ajutorul raţiunii că Dumnezeu există. Putem dovedi, de asemenea, cu ajutorul raţiunii, că El ni S-a revelat, datorită miracolelor pe care le-a înfăptuit pentru ca să facă revelaţiile Sale credibile pentru mintea noastră. Credinţa ne oferă însă o cunoaştere superioară, cu mult deasupra a ceea ce am putea cunoaşte vreodată numai prin raţiune. Iată de ce un copil de şase ani care crede este mai înţelept decât un geniu de şaizeci de ani care nu crede. Aşa cum îi descria Sf. Paul pe necredincioşii din orice timp şi orice generaţie, „Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit” (Romani 1,22). Pentru a accepta revelaţia divină este necesară desigur umilinţa minţii, dar recompensa credinţei este luciditatea minţii, pentru care nu există echivalent în erudiţia omenească.

Atributele lui Dumnezeu

Când vorbim despre perfecţiunile lui Dumnezeu le numim „atribute”, fiindcă noi îi atribuim acele calităţi care aparţin naturii Sale divine. În acelaşi timp, suntem conştienţi de faptul că acestor perfecţiuni le găsim doar în mică măsură corespondenţa, în limbaj omenesc, în trăsăturile făpturilor create. În realitate, atributele divine sunt identice între ele însele şi cu natura divină. În modul în care este structurată însă gândirea umană, există diferite atribute, fiindcă ele sunt asemenea diferenţelor pe care le observăm în creaţie, care este ea însăşi o manifestare a măreţiei indescriptibile a lui Dumnezeu.

Crezul Apostolic menţionează un singur atribut al lui Dumnezeu: acela că El este atotputernic. Încă din timpurile apostolice, totuşi, Biserica a identificat nu mai puţin de cincisprezece atribute divine, şi până acum s-a scris o literatură imensă care să le explice.

• Dumnezeu este în mod absolut unul, fiindcă El este singura Fiinţă care trebuie să existe şi fiindcă nu există mai mulţi dumnezei (politeism). El nu este dumnezeul şef (henoteism) şi nici dumnezeul bun existând alături de cel rău (maniheism).
• El este adevăratul Dumnezeu, fiindcă El există cu adevărat şi nu este o născocire a imaginaţiei care proiectează propriile noastre temeri şi dorinţe.
• El este Dumnezeul cel viu, a cărui viaţă este însăşi esenţa Sa. El este fiinţa a cărui activitate interioară este identică cu natura Sa.
• El este etern, fiindcă în Dumnezeu nimic nu este trecut, ca şi când nu ar mai fi; şi nimic nu este viitor, ca şi când nu ar fi încă. În El nu există decât „este”, adică prezentul. De aceea, când Yahweh i-a apărut prima dată lui Moise în tufişul arzând şi Moise l-a întrebat care este numele Lui, Dumnezeu i-a spus: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3,14).
• Dumnezeu este imens, fiindcă este dincolo de orice măsură. El cuprinde totul, dar El nu poate fi cuprins de nimic.
• El este incomprehensibil – nu poate fi cuprins cu mintea fiindcă El nu este limitat în nici o privinţă. Dumnezeu nu este delimitat aşa cum este un trup sau un spirit creat.
• Dumnezeu este infinit nu numai fiindcă nu are limitări, ci fiindcă El are în Sine Însuşi plenitudinea tuturor perfecţiunilor. El este atotştiutor, atotputernic şi are plinătatea absolută a existenţei.
• Dumnezeu este unic fiindcă nici nu există şi nici nu poate exista un alt Dumnezeu. El nu poate avea egal.
• Dumnezeu este spirit pur. El nu are trup sau dimensiune spaţială. În limbajul nostru, El este o fiinţă spirituală care gândeşte şi voieşte. El cunoaşte şi iubeşte. El este în cel mai profund sens al cuvântului un Dumnezeu personal, nu o forţă impersonală sau o energie cosmică.
• Dumnezeu este în totalitate simplu, fiindcă nu există în El diferite componente sau părţi, cum ar fi trup şi suflet sau substanţă şi proprietăţi accidentale. Astfel, Cristos spune despre Sine „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6).
• Dumnezeu este neschimbător, fiindcă El posedă din eternitate plinătatea existenţei. Nu există nimic ce să poată dobândi şi El nu ar avea deja şi nici nu poate să piardă ceea ce are deja.
• Dumnezeu este transcendent nu numai fiindcă El depăşeşte orice alte fiinţe, ci fiindcă El este complet distinct faţă de lume. El este Cel cu Totul Altul.
• El este perfect fericit în Sine şi cu privire la Sine, fără ca beatitudinea Sa să depindă de vreo altă fiinţă.
• În fine, Dumnezeu este cel mai sublim, fiindcă El este frumos în cel mai înalt grad. Frumuseţea este lucrul care ne face plăcere atunci când îl vedem. Iată de ce Scriptura îi condamnă pe cei care sunt seduşi de creaturi: „Ei, care, desfătaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însuşi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor” (Înţelepciune 13,3).

Biserica Catolică vorbeşte despre atributele lui Dumnezeu menţionate mai sus ca fiind interne, fiindcă se referă la Dumnezeu aşa cum este El în Sine Însuşi. În lumea de astăzi, în care ateismul este prevalent, trebuie să înţelegem clar cine este cu adevărat Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem însă în acelaşi timp ceea ce numim atributele relative ale lui Dumnezeu. Acestea sunt perfecţiunile divine în relaţie cu lumea pe care El a făcut-o. Dintre acestea, Crezul Apostolic menţionează numai omnipotenţa sau atotputernicia Sa. Prin aceasta înţelegem că El nu poate să facă ceva ce i-ar nega natura divină, ca de exemplu să spună o minciună; şi nici nu poate să acţioneze în mod contradictoriu, ca de exemplu să îşi schimbe părerea. Ştim, desigur, că Dumnezeu este atotştiutor fiindcă El cunoaşte toate lucrurile trecute, prezente şi viitoare. El este infinit de bun fiindcă doreşte numai binele creaturilor pe care El le-a făcut. Şi El este infinit de milostiv, iertându-i pe oameni, cu condiţia ca ei să se căiască de ofensele pe care le-au comis împotriva Domnului lor iubitor.

Preasfânta Treime

Credinţa noastră creştină ne spune că Dumnezeu nu este o fiinţă solitară. El este eterna comuniune a trei Persoane Divine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Orice uniune în afară de Dumnezeu, indiferent dacă este ierarhie îngerească sau societate umană, există numai datorită Preasfintei Treimi. Revelaţia ne spune că în Dumnezeu se găseşte paternitatea adevărată, care aparţine numai Primei Persoane a Preasfintei Treimi. Din eternitate, Prima Persoană L-a generat pe Fiul, care nu este un simplu atribut al lui Dumnezeu, ci o Persoană distinctă. Acest lucru este clar chiar din primele cuvinte ale celei de a patra Evanghelii: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1,1). Sfântul Duh purcede de la Tatăl şi de la Fiul.

În limbajul Crezului Poporului lui Dumnezeu, „Legăturile naturale care constituie din eternitate cele trei Persoane, care sunt fiecare una şi aceeaşi Fiinţă Divină, sunt viaţa lăuntrică slăvită a lui Dumnezeu, întreit sfânt, infinit dincolo de orice putem concepe în măsură umană. Aducem însă mulţumiri Bunătăţii Divine pentru că foarte mulţi credincioşi pot mărturisi împreună cu noi în faţa oamenilor unitatea lui Dumnezeu, deşi nu cunosc misterul Preasfintei Treimi”. Noi, creştinii, suntem în mod special binecuvântaţi prin credinţa că există un singur Dumnezeu, dar şi că El este o pluralitate treimică. Destinul nostru este să împărtăşim fericirea acestei uniuni cereşti. În această perioadă critică a omenirii, lumea prezintă o conştiinţă socială mai dezvoltată decât în oricare altă perioadă a istoriei. Creştinismul oferă astăzi credincioşilor înţelegerea deopotrivă în timp şi dincolo de timp a Treimii ca model perfect de trăire într-o comunitate plină de iubire.