De luna ta, Măicuţă…

Autor: Anca Mărtinaş
Sursa: Actualitatea creştină, mai 2004

De ce luna mai?

Practica dedicării unei luni din an devoţiunii speciale în cinstea Sfintei Fecioare Maria este răspândită atât în Orient cât şi în Occident. Pentru orientalii de rit bizantin, luna dedicată Maicii Domnului este august, când ţin şi postul „Sfintei Mării” ca pregătire pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Pentru orientalii de rit copt, luna mariană, celebrată cu mare solemnitate, este decembrie – care are în centru sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare. Potrivit tradiţiei populare, catolicii preferă în schimb „luna lui florar” ca lună dedicată cinstirii Mamei lui Isus. Mai este luna când natura se regenerează pe deplin, mărindu-l printr-o simfonie de culori pe dătătorul vieţii şi, poate tocmai de aceea, este timpul din an când în Biserici sau în colţurile de rugăciune din case, creştinii catolici aduc Mariei omagiu, prin rugăciune şi veneraţie, invocând totodată milostivirea Preacuratei.

La mulţi ani, Mamă Cerească!

Felul în care creştinii o cinstesc pe Sfânta Fecioară seamănă foarte mult cu modul în care copiii îşi sărbătoresc mama: îi aduc flori, un gest simplu, dar atât de delicat, de frumos, încât în luna mai statuile Maicii Domnului par îmbrăcate în flori. Copiii au şi obiceiul de a le cânta mamelor, de ziua lor, „La mulţi ani!” Noi îi cântăm Mariei Magnificat, una dintre cele mai frumoase rugăciuni ale Bibliei, un imn de mulţumire adus Fecioarei din Nazaret, care a consimţit voinţei lui Dumnezeu spunând: „Iată slujitoarea lui Dumnezeu; fie mie după cuvântul tău!” Antifonele mariane, ca Salve Regina, răsună încă în bisericile de la noi, pe toată durata lunii mai, ca un salut adus Aceleia care a fost aleasă de Dumnezeu pentru a deveni Mama Fiului Său. Când îşi sărbătoresc mamele, copiii au un fel simplu de a-şi exprima iubirea faţă de cea care le-a dat viaţă, dar pentru o mamă nimic nu egalează acest fel simplu: un surâs sau o îmbrăţişare a copiilor ei.

Mulţumescu-ţi ţie, Mamă!

În luna mai, copiii Mariei îşi îmbrăţişează Mama în rugăciune. Rozariul şi Litania Maicii Domnului, rostite înaintea liturghiilor de seară, sunt moduri de a-i mulţumi pentru protecţia neîncetată şi de a ne încredinţa inimii ei de mamă. În enciclica Evangelium Vitae, papa Ioan Paul al II-lea a scris o rugăciune care ne-ar putea însoţi în acest parcurs marian din luna mai: „O, Marie, auroră a lumii noi, Mamă a celor vii, îţi încredinţăm cauza vieţii: priveşte, Mamă, la numărul nesfârşit de copii care sunt împiedicaţi să se nască, de sărmani cărora li se amărăşte viaţa, de victime omeneşti ale violenţei inumane, de bătrâni şi bolnavi ucişi de indiferenţă sau de o pretinsă milă. Fă ca toţi aceia care cred în Fiul tău să ştie să vestească deschis şi cu iubire oamenilor din vremurile noastre Evanghelia vieţii.”

Rugaţi-vă Rozariul în fiecare zi!

Vă mai amintiţi de când eraţi copii şi doreaţi să intraţi în voia mamei? O întrebaţi: „ce vrei să fac astăzi?” sau „ce treabă îmi dai de făcut?” Dacă aţi întreba-o pe Fecioara Maria, Mama noastră cerească, ce avem de făcut, răspunsul ar fi: „Recitaţi Rozariul în fiecare zi, rugaţi-vă mult şi faceţi sacrificii pentru sărmanii păcătoşi, dintre care mulţi ajung în iad pentru că nu este nimeni care să facă rugăciuni şi sacrificii pentru ei. (…) Îndepărtaţi păcatul din viaţa voastră şi străduiţi-vă să-l îndepărtaţi şi din viaţa celorlalţi, colaborând la opera de mântuire a lui Isus”. Acest mesaj a fost transmis nouă de către Fecioara Maria care a apărut la Fatima (Portugalia), în data de 13 mai 1917, arătându-se la trei copilaşi care păşteau oile: Lucia (10 ani), Francisc (9 ani) şi Iacinta (7 ani). Apariţiile la Fatima ale Sfintei Fecioare au continuat în fiecare zi de 13, timp de 6 luni, ultima fiind pe 13 octombrie, când 60. 000 de persoane au fost prezente la întâlnirea dată de Maica Domnului celor trei copii, fiind astfel martore ale unei minuni: soarele, rotindu-se cu o repeziciune înfricoşătoare printre flăcări multicolore, părea să se desprindă de pe cer.

Daruri făcute românilor de către Maica Domnului

Tot în mai, luna mariană, mai exact pe data de 8, îl sărbătorim pe Fericitul Ieremia Valahul, cel plecat din ţinutul românesc al Moldovei în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi care avea să devină frate capucin la Napoli. Devotat Sfintei Fecioare, faţă de care avea o afecţiune filială, Fericitul Ieremia o numea „Măicuţă”, recomandându-le atât călugărilor cât şi laicilor să cinstească cele nouă luni de locuire a Cuvântului lui Dumnezeu în Sânul Mamei Sale, prin recitarea de nouă ori pe zi a rugăciunii Salve Regina: dimineaţa, de trei ori, pentru întoarcerea păcătoşilor; la amiază, de trei ori, pentru cei aflaţi în agonie şi seara, de trei ori, pentru sufletele din Purgator. Pe Fratele Ieremia, Preasfânta Fecioară l-a răsplătit într-un mod minunat, apărându-i într-o viziune în care era scăldată de lumină, înveşmântată într-o mantie strălucitoare şi ţinându-şi în braţe Fiul. Copleşit de frumuseţea şi de strălucirea Mamei lui Isus, Ieremia nu îndrăznea să-şi ridice privirea, dar, la Îndemnul Preacuratei, o contemplă cu sfială şi cu profund respect, întrebând-o cu inocenţa unui copil: „Stăpâna mea, tu eşti Regină şi nu porţi coroană?”, la care Fecioara Maria i-a răspuns: „Coroana mea este Fiul meu”. Providenţa a făcut ca Ieremia să fie înălţat la cinstea altarelor ca Fericit, iar ziua în care este cinstit, 8 mai, să fie în luna dedicată „Măicuţei sale”, Preasfânta Fecioară Maria, pe care a cinstit-o cu evlavie în timpul vieţii sale pământeşti.

Popas al Papei Ioan Paul al II-lea în Grădina Maicii Domnului

Un alt mare dar făcut de Maica Domnului românilor a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, din perioada 7- 9 mai 1999. „Românie, Grădină a Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria” a spus Sfântul Părinte la sosirea în România. Vă reamintim că splendida sintagmă cu care Ioan Paul al II-lea a numit România, are în spate o frumoasă poveste. Se spune că în secolul al XVI-lea, sub domnia lui Ştefan cel Mare, trăia în ţinuturile noastre, în munţi, un sihastru pe nume Iosif, venit tocmai de la râul Iordan. Într-una din zile, se hotărî să plece împreună cu ceilalţi călugări la Muntele Athos, numit şi „Grădina Maicii Domnului” şi, în timp ce pleca, i s-a arătat Preasfânta Fecioară, care i-a cerut să se întoarcă, pentru că şi acel ţinut, adică România, este tot o grădină a sa.