Eu nu te-am iubit în glumă

Autor: Nicola Gori
Traducere: Radu şi Oana Capan
Sursa: L'Osservatore romano, 4 ianuarie 2014

La 9 octombrie 2013, Papa Francisc a extins la nivelul Bisericii Universale cultul liturgic al Angelei de Foligno (1248-1309). Cu ocazia pomenirii ei liturgice – pe 4 ianuarie – L’Osservatore Romano a publicat un interviu luat de Nicola Gori prefectului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Amato, pentru a reconstitui drumul care a dus la canonizarea echivalentă a marii mistice din Umbria şi pentru a repropune principalele trăsături ale sfinţeniei ei.

– După mai bine de şapte secole de la moarte, a fost recunoscută la nivel universal sfinţenia Angelei de Foligno. Cum s-a ajuns la această importantă declarare?

– După beatificarea ei – adică după recunoaşterea oficială a cultului liturgic, pronunţată în secolul al XVIII-lea – s-au strâns, de-a lungul anilor, mai multe cereri către Pontifi privitoare la canonizarea ei. Ne amintim doar de cele primite de Papa Pius al XII-lea în anii ’40 din secolul trecut: de la Episcopul de Moulins, de la Episcopul de Arras (care prezenta marea stimă avută faţă de fericită de personalităţi ilustre precum Sf. Francisc de Sales, Sf. Alfons Maria de Liguori, Papa Benedict al XIV-lea, Jacques Bénigne Bossuet), de la Arhiepiscopul de Sens, de la Episcopul de Orleans, de la Arhiepiscopul de Mans, de la Episcopul de Nantes. Acestor cereri nu li s-a răspuns din partea Sfântului Scaun. Cu toate acestea, în ultimele decenii, atât Papa Ioan Paul al II-lea cât şi Papa Benedict al XVI-lea au dat mărturii extraordinare de apreciere a sfinţeniei şi înţelepciunii evanghelice a Angelei.

– În ce sens?

– De exemplu, la Calea Crucii (Via Crucis) de la Colosseum, din 1983, s-au folosit meditaţii din texte ale acestei fericite, în continuarea anilor precedenţi, în care s-au folosit texte luate din regula benedictină, din Sf. Ecaterina de Siena şi respectiv din Sf. Bonaventura. În acelaşi an, Papa Ioan Paul al II-lea, călătorind la Foligno la 20 iunie 1993, o numea pe Angela în predica de la Liturghie ca „maestra teologilor”. În aceeaşi zi s-a rugat în faţa urnei cu rămăşiţele ei pământeşti, numind-o fiică a păcii, fiică a înţelepciunii, care a fost călăuzită de milostivirea divină pe Calea Crucii, până pe culmile eroismului şi ale sfinţeniei. Ca urmare, capitlul general al mănăstirii a reînnoit, la 5 iunie 1995, cererea adresată Papei de a o canoniza. Dar chiar şi această cerere, ca şi cele precedente, nu a avut parte de un răspuns.

– Ce a condus la decizia Papei Francisc?

– Cred că un moment important l-a reprezentat cateheza din Piaţa San Pietro, ţinută de Papa Benedict al XVI-lea în 13 octombrie 2010, în care a celebrat figura, opera, sfinţenia şi actualitatea fericitei, amintind-o chiar cu titlul de sfântă. Încurajaţi fără îndoială de aceste aprecieri şi de canonizarea prin echivalenţă a unei alte mari mistice medievale, Sf. Hildegard de Bingen, din 10 mai 2012, Conferinţa Episcopilor din Umbria şi cei cinci Superiori Majori ai familiei franciscane – aceştia ultimii într-un document comun semnat la 8 decembrie 2012 – au reînnoit cererea către Papa Ratzinger pentru canonizarea Fericitei Angela. Având în vedere aceste cereri, Sfântul Părinte, în audienţa pe care mi-a acordat-o la 20 decembrie 2012, a autorizat pregătirea documentului „Positio” pentru canonizarea prin echivalenţă.

– Cineva întreba dacă, în cazul misticei din Foligno, s-a dorit canonizarea unei femei sau a unei cărţi, a celei despre viziunile ei. Ce aţi putea răspunde?

– Răspundem spunând că în ultimele decenii a avut loc o analiză riguroasă a tradiţiei biografice şi literare a Angelei, ţinând seama chiar de această obiecţie. Concluzia este că există urme istorice numeroase şi incontestabile care ne permit să delimităm cu certitudine şi precizie elemente fundamentale ale vieţii ei. Ne referim, de exemplu, la manuscrisul 342 din Biblioteca Municipală de Assisi, acum păstrată în Sacro Convento, care conţine aproape întreaga operă a Angelei; relicve din rămăşiţele ei pământeşti, de la început monitorizate atent de autorităţile civile şi religioase, după cum arată documente vechi şi noi; descoperirea recentă a unei scrisori a Angelei, dinainte de 1309, adresată unui discipol al ei, a cărei copie manuscrisă nu era încă cunoscută pentru editorii care în 1985 au publicat ediţia critică a lucrării „Liber”. Mai mult decât atât, în lucrarea „Arbor vitae crucifixae Jesu Christi”, din 1305, Ubertino da Casale, care nu este cu siguranţă un inventator de fabule, vorbeşte despre Angela, care era încă în viaţă, şi despre întâlnirea lui cu ea. În concluzie, canonizarea priveşte o femeie concretă, având extraordinare trăsături mistice şi sapienţiale. Orice absurditate sau negare se ciocnesc de faptele istorice. Bogata tradiţie privitoare la Angela nu se bazează pe nisipuri mişcătoare, ci îşi găseşte centrul de greutate, semnificaţia şi valoarea pe terenul solid al istoriei.

– Recent, legat de pr. Petru Favre, canonizat de Papa Francisc la 17 decembrie anul trecut, aţi mai vorbit despre canonizarea prin echivalenţă, care concret înseamnă extinderea cultului unui fericit la nivelul Bisericii Universale. Care sunt trăsăturile de bază ale vieţii şi ale figurii noii sfinte indicată ca model pentru toţi credincioşii?

– Angela s-a născut în Foligno, în 1248, într-o familie bogată. Rămasă orfană de tată, a avut o tinereţe lumească, iubind bucuriile efemere şi având parte şi de neajunsuri serioase. În jurul anului 1270 s-a căsătorit cu un scutier bogat, cu care a avut mai mulţi copii. Convertirea ei a avut loc în jurul anului 1285. După o experienţă de har, ca urmare a unei apariţii a Sf. Francisc de Assisi, Angela face o spovadă generală în faţa franciscanului Arnaldo de Foligno – este numele Fratelui A. din „Liber” – care a făcut-o să renască la o intensă viaţă creştină. În 1288, ca urmare a morţii subite a mamei ei, a soţului şi a copiilor, şi-a vândut toate bunurile şi a împărţit veniturile ei celor săraci. În 1291 a intrat în Ordinul terţiar al Sf. Francisc, sub îndrumarea spirituală a fratelui Arnaldo. În acelaşi an, a făcut un pelerinaj la Assisi, în timpul căruia, în Bazilica Superioară a Sf. Francisc, a avut o extraordinară experienţă mistică, cu un extaz în faţa vitraliului în care Cristos îl strânge la piept pe Francisc: era imaginea modului în care Domnul o va ţine aproape de El. A murit în Foligno, la 4 ianuarie 1309.

– Care a fost originea faimoasei ei lucrări „Liber”?

– În 1292, la biserica Sf. Francisc din Foligno, a început cu fratele Arnaldo dialogul-revelare a experienţei sale mistice. Toate acestea sunt relatate în „Liber”, numită şi „Libro della beata Angela” sau „Liber Lelle o Memoriale”, scrisă după dictarea ei şi pusă într-o latină clară şi limpede de Arnaldo. În această operă este strânsă experienţa spirituală a Angelei, pornind de la momentul convertirii ei până în 1296, când documentul a fost aprobat de opt teologi ai Ordinului franciscan, iar mai apoi de Cardinalul Giacomo Colonna. După scrierea lucrării „Liber”, Angela a dezvoltat o maternitate spirituală deosebită, care se va face în mod deosebit cunoscută în lumea franciscană. A adunat în jurul ei, într-adevăr, mulţi discipoli – printre care şi Ubertino da Casale – din diferite părţi ale Italiei şi chiar din străinătate, gata să îmbrăţişeze învăţăturile şi sfaturile ei spirituale. Merită o atenţie specială activitatea ei de moderatoare pentru a-i îndepărta pe Fraţii Spiritului Liber şi pe călugării numiţi Fraticelli de intransigenţă şi de extremism spiritual.

– Zestrea ei mistică a avut influenţă concretă şi asupra carităţii faţă de cei nevoiaşi?

– Am menţionat deja faptul că Angela a distribuit săracilor toate încasările din vânzarea casei, a terenurilor şi a bijuteriilor, trăind apoi din pomană. Este bine documentată de asemenea caritatea ei faţă de cei bolnavi. Menţionez doar slujirea curajoasă adusă de ea leproşilor din spitalul din oraşul ei, după exemplul Sfântului Francisc de Assisi.

– Care este în cele din urmă astăzi mesajul canonizării prin echivalenţă a Angelei?

– „Luminată de predicarea Cuvântului, purificată prin Sacramentul Penitenţei, tu ai devenit un exemplu strălucitor de virtute evanghelică, maestră înţeleaptă de discernământ creştin, călăuză sigură pe calea perfecţiunii.” Acestea sunt unele dintre expresiile conţinute în rugăciunea Papei Ioan Paul al II-lea în faţa relicvelor Angelei. Mai mult, Papa Benedict al XVI-lea, în cateheza amintită anterior, din 13 octombrie 2010, a pus în evidenţă actualitatea exemplului şi mesajului ei: „Astăzi cu toţii suntem în pericolul de a trăi ca şi cum Dumnezeu nu ar exista: pare aşa de îndepărtat de viaţa de astăzi. Însă Dumnezeu are mii de moduri, pentru fiecare modul său, de a se face prezent în suflet, de a arăta că există şi mă cunoaşte şi mă iubeşte. Şi Fericita Angela vrea să ne facă atenţi la aceste semne cu care Domnul ne atinge sufletul, atenţi la prezenţa lui Dumnezeu, pentru a învăţa astfel calea cu Dumnezeu şi spre Dumnezeu, în comuniunea cu Cristos Răstignit.”

Angela este un exemplu de convertire totală la Cristos şi, asemenea Sf. Francis de Assisi, un martor privilegiat al primatului lui Dumnezeu asupra idolilor umani. Pentru ea, Cristos este stăpânul, cartea şi şcoala pentru a ne întoarce „sfinţi şi fără de prihană” la Tatăl, prin a cărui suflare creatoare am apărut. Ea învaţă de la Isus că via paupertatis in cognitione crucis este expresia cea mai înaltă a via caritatis. Cu sensibilitate feminină, relatează comuniunea ei profundă cu Dumnezeul Treimic prin dragostea şi devoţiunea faţă de Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, sărac, răstignit, euharistic. Sinteza exemplului ei mistic se află în experienţa Miercurii din Săptămâna Sfântă a anului 1301, atunci când, meditând la moartea Fiului lui Dumnezeu întrupat, a simţit în sufletul ei ecoul acestor cuvinte divine: „Eu nu te-am iubit în glumă”.

Lectură suplimentară: Audienţa generală a Papei Benedict al XVI-lea despre Angela de Foligno