Un Crăciun „foarte franciscan”

Autor: John L. Allen jr.
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: NCRonline.org, 27 dec 2013

În calitate de vaticanist cu oarecare vechime, e greu să mai fii surprins de întrebările care îţi sunt adresate. Şi totuşi, în noaptea de Ajun, chiar înainte de Liturghie, am fost pus în încurcătura de o întrebare adresată în direct în emisiune: „Cum mă aştept să ‘răstoarne’ Crăciunul Papa Francisc?”

La prima vedere, ideea că un Papă ar putea să schimbe ceva în mod conştient în desfăşurarea uneia dintre cele mai sfinte perioade ale calendarului liturgic pare atât de aiurea, încât cu greu te abţii să nu spui: „Următoarea întrebare, vă rog”. Şi aceasta în special după ce Arhiepiscopul polonez Konrad Krajewski, responsabil cu activitatea caritabilă personală a Papei, a creat o legendă urbană neverosimilă conform căreia Papa Francisc ar merge noaptea incognito pe străzile Romei.

În loc de aceasta, am „mormăit” un răspuns despre faptul că diferenţa nu va fi probabil în substanţa Crăciunului, ci în popularitatea Papei Francisc. Dat fiind faptul că Papa Francisc este perceput ca un nonconformist, probabil se aştepta cu totul un alt răspuns, dar acesta a fost singurul şi cel mai bun pe care îl puteam oferi atunci. După ce am reflectat mai mult, acest răspuns mi se pare acum inadecvat.

Papa Francisc, evident, nu a refăcut mesajul fundamental al Crăciunului, nici nu s-a îndepărtat semnificativ de scenariul urmat de Papii care l-au precedat. Şi totuşi, Crăciunul 2013 poartă amprenta clară a Papei Francisc, exprimată prin reflectarea celor trei „stâlpi” ai pontificatului său: conducerea ca slujire; Evanghelia socială; milostivirea.

Conducerea ca Slujire

În scurta sa alocuţiune către Curia Romană din 21 decembrie a.c., Papa Francisc a subliniat importanţa spiritului de slujire în Vatican, spunând că fără acesta, Vaticanul nu este nimic altceva decât un „punct vamal greoi şi birocratic”. A trasat ca sarcină oficialilor Vaticanului să se străduiască să dovedească pasiune pentru slujire, în special pentru Bisericile locale din întreaga lume, mai degrabă decât „să îi inspecteze şi să îi chestioneze” pe ceilalţi. Mai târziu, în aceeaşi după-amiază, Papa Francisc a arătat ce înseamnă în concepţia lui spiritul de slujire, vizitând timp de aproape trei ore copiii bolnavi şi familiile lor la spitalul „Bambino Gesù” din Roma.

Important de menţionat, de asemenea, că Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun a durat numai puţin peste o oră şi jumătate, iar mesajul Urbi et Orbi din ziua de Crăciun, aproximativ o oră. Papa Francisc a acordat mai mult timp copiilor de la spital decât oricărei alte activităţi din agenda sa de Crăciun. Fotoreporterilor si cameramanilor TV li s-a permis accesul numai la sosirea şi la plecarea Sfântului Părinte, restul timpului de emisie fiind acoperit de declaraţiile pacienţilor şi familiilor lor despre ce a însemnat prezenţa Papei pentru fiecare. Tocmai aceasta a făcut ca evenimentul să fie mult mai impresionant decât un fotoreportaj obişnuit.

Şi încă o dovadă a iubirii cu totul deosebite pe care Sfântul Părinte o are pentru copii: la sfârşitul Sfintei Liturghii din noaptea de Crăciun, i-a fost prezentat un grup de copii reprezentând cele cinci continente, care i-l oferiseră pe Pruncul Isus pentru ieslea Naşterii. Papa Francisc a întârziat procesiunea de încheiere, ca să îi îmbrăţişeze şi să le vorbească. În esenţă, Papa Francisc ar dori să „recalibreze” impresia generală despre conducătorul Bisericii Catolice, pentru ca atunci când oamenii văd însemnele angajării ecleziale, cum este colarul şi crucea pectorală, să le asocieze nu atât cu puterea, cât cu slujirea. În timpul primelor nouă luni de pontificat, el a construit cadrul pe care îl consolidează şi în care evoluează acum prin această abordare deosebită a Crăciunului.

Evanghelia socială

În cursul alocuţiunii sale de la Angelus-ul de duminică, 22 decembrie, Papa Francisc a reperat un grup de protestatari italieni, disperaţi din cauza şomajului şi lipsiţi de servicii sociale, care purtau un banner pe care se putea citi: „Săracii nu pot să aştepte!” Papa Francisc a arătat spre banner şi a exclamat: „Frumos!”, lansându-se imediat într-un apel în favoarea oamenilor străzii, arătând în ce mod sărăcia atacă viaţa de familie şi îndemnându-i în acelaşi timp pe protestatari să nu se manifeste violent.

În predica de la Sfânta Liturghie de Crăciun, Papa Francisc a arătat bazele spirituale ale evangheliei sociale. A subliniat în special „vulnerabilitatea” pe care a implicat-o voinţa Domnului de a se naşte într-o familie săracă şi a remarcat că primii cărora le-a fost dat să afle că Isus s-a născut au fost păstorii, „fiindcă ei erau printre cei de pe urmă oameni, paria, proscrişii.” Aşa cum procedează în general Papii, Sfântul Părinte s-a referit în alocuţiunea sa Urbi et Orbi la o serie de „puncte fierbinţi” mondiale, începând cu Siria, trecând apoi la Republica Centrafricană, Sudul Sudanului, Nigeria, conflictul Israel/Palestina şi Irak. Atenţionările au fost făcute înainte ca acele două maşini-capcană să explodeze în Bagdad, ucigând cel puţin 38 de persoane în ziua de Crăciun şi oferind astfel încă o dovadă cutremurătoare despre ameninţările la care este supusă minoritatea creştină în această zonă.

Pentru italieni în special, momentul în care Papa Francisc s-a referit la tragedia de la Lampedusa a avut o semnificaţie politică specială. Aceasta insulă, aparţinând Italiei, situată în Sudul Mediteranei, serveşte ca punct major de sosire a imigranţilor săraci din Africa şi Orientul Mijlociu în drum spre Europa, dar sunt zeci de mii care mor încercând să treacă; în plus, există mărturii cutremurătoare despre tratamentul degradant şi torturile la care sunt supuşi imigranţii în centrul de detenţie din Lampedusa. Papa Francisc a efectuat prima sa călătorie în afara Romei, la Lampedusa, la 8 iulie 2013. Problema imigranţilor a devenit de atunci o preocupare majoră pentru Papa Francisc. „Să asigurăm migranţilor aflaţi în căutarea unei vieţi demne, acceptare şi ajutor”, a spus Sfântul Părinte. „Fie ca niciodată să nu se mai repete tragedii ca aceea la care am fost martori anul acesta, la Lampedusa!”

Şi iată încă un semn că influenţa Papei Francisc trece cu mult dincolo de cuvinte: un grup de imigranţi marocani şi tunisieni găzduiţi într-un centru de detenţie din Roma, care erau în greva foamei, au încetat protestul în ziua de Crăciun, când un preot le-a promis că va duce Papei scrisoarea lor. Deşi majoritatea nu erau catolici, scriseseră că „sunt siguri că Papa Francisc va face tot ceea ce au aflat ei”. Cel care a împlinit promisiunea, pr. Emanuele Giannone, directorul Caritas local, a spus că Papa Francisc le-a salvat vieţile, fiindcă au renunţat la greva foamei şi la refuzul de a intra în clădire, dormind în frigul nopţii. Alocuţiunea Urbi et Orbi l-a arătat pe Sfântul Părinte vorbind plin de pasiune, singurul moment în care, pe durata evenimentelor de Crăciun, a părut să lase deoparte sobrietatea şi reverenţa pe care le manifestă în general.

Milostivirea

Din multe puncte de vedere, Papa Francisc este un „Papă al Milostivirii”, aşezând milostivirea în inima vieţii şi pontificatului său. Ideea milostivirii se află de altfel şi în motoul său, ca şi în fraza sa preferată: „Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte!” Când, recent, i-a trimis pe Cardinali şi pe alţi înalţi oficiali ai Vaticanului să asculte confesiuni într-o biserică din Roma, Papa Francisc a arătat cât de mare însemnătate are pentru el cel dintâi rit al milostivirii. Atenţia acordată milostivirii este demonstrată şi de felul în care a început, oarecum informal, reflecţiile sale de Crăciun – printr-un lung interviu publicat în La Stampa la mijlocul lunii decembrie, în care cheamă Biserica să nu se teamă niciodată să sublinieze „tandreţea” lui Dumnezeu.

Sfântul Părinte a revenit asupra acestui subiect în Ajunul Crăciunului, când, la sfârşitul textului pregătit, s-a referit la modul în care naşterea lui Cristos revelează imensa milostivire a lui Dumnezeu şi a adăugat, uşor modificată, fraza sa „de semnătură”: „Domnul întotdeauna ne iartă!” În cursul alocuţiunii Urbi et Orbi, Papa Francisc a revenit asupra aceleiaşi idei: „Să ne lăsăm inimile să fie mişcate. Să ne permitem să ne încălzim la tandreţea lui Dumnezeu. Avem nevoie de mângâierea Lui.” Din punct de vedere spiritual, putem citi absolut tot ce face Papa Francisc, începând de la detaliile restructurării băncii Vaticanului, până la subiectele mai mari şi mai delicate, cum ar fi atitudinea faţă de catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi, ca un efort de a convinge că Biserica Catolică este cu adevărat o comunitate a milostivirii.

Papa Francisc, desigur, nu este naiv. El ştie că slujitorii Evangheliei creştine trebuie să manifeste atât judecata Domnului, cât şi milostivirea Sa, într-o lume decăzută – şi că una fără alta ar însemna o simplificare dusă la extrem. El ia în calcul însă că lumea a auzit foarte clar de judecata Bisericii şi că ar fi timpul să audă şi să experimenteze acum şi milostivirea ei. Probabil că aceasta a intenţionat să spună când, în iulie a.c. , a afirmat că timpul prezent este kairos, adică moment privilegiat, pentru milostivire. Pentru cei care au ochi să vadă, la urma-urmei Crăciunul 2013 a fost foarte „franciscan”.