Arta de a trăi: Tirania toleranţei

Autor: Edward P. Sri
Traducere: Oana Capan
Sursa: Lay Witness Magazine, mai/iun 2012

Într-o cultură relativistă ca a noastră, Biserica Catolică este adesea descrisă ca “tipul cel rău”. Fiind una dintre cele mai puternice voci ale moralei tradiţionale rămase în sfera publică, Biserica este un obstacol major în calea celor care cred că nu există nici un adevăr moral. Prin urmare, ori de câte ori vorbeşte pe teme de morală, în special în domeniul sexualităţii şi al vieţii umane, Biserica este rapid etichetată ca fiind acuzatoare şi intolerantă. Perioada recentă a dezvăluit însă faptul că viziunea relativistă despre lume promovează de fapt intoleranţa în direcţia opusă. Atunci când se află în mâinile celor de la putere, relativismul poate fi folosit pentru a marginaliza perspectiva creştină în sfera publică şi chiar a impune Bisericii anumite planuri.

Exemplul grăitor este anunţul administraţiei americane a preşedintelui Obama, din 20 ianuarie 2012, cu privire la dispoziţia care va cere tuturor organizaţiilor catolice de sănătate şi celorlalte instituţii catolice să ofere tuturor angajaţilor lor poliţe de asigurare care să acopere medicamentele de inducere a avortului, sterilizarea şi contracepţia. Dispoziţia (cel puţin în forma ei din momentul scrierii acestui articol) violează exerciţiul liber al religiei protejat de Primul Amendament, şi îi forţează pe credincioşii catolici să acţioneze împotriva conştiinţelor lor în probleme importante privind viaţa umană şi etica sexuală. Calea pentru această mişcare agresiv anti-catolică a fost deschisă însă de discursul susţinut de preşedintele american în primul lui an în funcţie – un discurs ţinut în mod ironic într-o instituţie catolică, Universitatea Notre Dame.

Nu este o valoare neutră

Unul dintre presupusele beneficii ale relativismului moral este acela că promovează toleranţa. Într-o lume pluralistă cu afirmaţii divergente privind adevărul moral, relativiştii se descriu adesea pe ei înşişi ca având o poziţie neutră. Deoarece ei cred că nu există un adevăr moral obiectiv, relativiştii susţin cu modestie că sunt “toleranţi”, “neacuzatori” şi “deschişi” faţă de diversele puncte de vedere. Nimeni nu are valori morale mai bune decât ale altuia. Ar trebui aşadar să ne înţelegem bine cu toţii şi să coexistăm paşnic, lăsându-i pe ceilalţi să trăiască oricum şi-ar dori ei.

La o primă privire, acesta poate părea un mod bun de a promova toleranţa faţă de punctele de vedere diferite. Trebuie să înţelegem însă foarte clar faptul că relativismul nu este o valoare neutră. El constituie în sine un anumit punct de vedere care este impus celorlalţi în societate. Viziunea potrivit căreia nu există nici un adevăr moral este în sine un punct de vedere. Şi cei care nu sunt de acord cu această perspectivă relativistă sunt forţaţi să se supună ei, în timp ce sunt etichetaţi ca moralişti sau fundamentalişti dacă îndrăznesc să susţină viziunea morală tradiţională.

Astfel, apelul relativismului la toleranţă devine adesea o armă folosită pentru a-i alinia pe toţi cei care ies din rândurile culturii relativiste şi respectă adevărul moral. Aşa cum observa Papa Benedict al XVI-lea, “cu cât relativismul devine mai larg acceptat ca un mod de gândire, cu atât el tinde spre intoleranţă, devenind astfel un nou dogmatism… Se recomandă pe sine ca fiind singurul mod de a gândi şi a vorbi – dacă, bineînţeles, doreşti să fii în pas cu timpul. A fi fidel valorilor tradiţionale… este etichetat ca intoleranţă, şi relativismul devine norma obligatorie”.

Un discurs la Universitatea Notre Dame

Discursul de deschidere al preşedintelui Obama de la Universitatea Notre Dame, din 2009, arată de ce Papa Benedict al XVI-lea avea dreptate să fie îngrijorat de ascensiunea tiraniei toleranţei. În acel discurs, preşedintele a folosit subtil apelul relativismului la toleranţă în efortul de a-i marginaliza pe creştinii care au convingeri morale şi religioase şi a-i forţa să joace după regulile unei viziuni seculare, relativiste.

De exemplu, după ce a vorbit despre nevoia de „a trăi împreună ca o familie umană” şi a găsi “un limbaj comun”, Obama a arătat felul în care domenii diferite, cu divergenţe ireconciliabile privind morala, trebuie să încerce să lucreze împreună la proiecte comune: activistul homosexual şi pastorul evanghelic pot amândoi să deplângă ravagiile făcute de SIDA, dar să fie incapabili să construiască între ei o punte culturală pentru a-şi putea uni eforturile. Cei care se exprimă împotriva cercetării pe celule rădăcină pot avea o admirabilă convingere cu privire la sacralitatea vieţii, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre părinţii unui copil cu diabet juvenil care sunt convinşi că suferinţele fiului sau fiicei lor ar putea fi uşurate.

Obama a întrebat apoi: “Cum să rezolvăm aceste conflicte? Este posibil să dăm mâinile într-un efort comun?” Aici, cuvintele preşedintelui american au făcut în mod nobil apel la persoanele cu divergenţe să lucreze la proiecte comune pentru binele societăţii. Să remarcăm însă cum stă ascunsă aici perspectiva relativistă. Nu s-a pus în discuţie care poziţie este corectă sau greşită în aceste dezbateri. Preşedintele a evitat complet să spună dacă actele homosexuale dăunează societăţii sau dacă distrugerea embrionilor umani, chiar dacă este făcută cu intenţia de a-i ajuta pe alţii, este permisibilă din punct de vedere moral. Mesajul lui către grupurile oponente a fost în esenţă acesta: “Am putea să nu ştim niciodată dacă există ceva bine sau rău din punct de vedere moral în aceste probleme, dar lucrul pe care îl putem face este să ne înţelegem bine şi să ne respectăm unii pe alţii – şi dacă reuşiţi să lucraţi împreună la un proiect comun, cu atât mai bine”.

Care parte beneficiază însă de pe urma acestui mesaj relativist, „neutru”? Cu siguranţă nu cei care sunt pro-life şi pro-căsătorie. Ei nu caută un simplu dialog în respect reciproc. Ei urmăresc vindecarea culturii noastre care a fost profund rănită de revoluţia sexuală şi de diferitele crime împotriva vieţii umane. Activistul homosexual şi susţinătorul cercetării pe celule rădăcină ar aplauda mesajul relativist al preşedintelui, de tipul „haideţi să ne înţelegem cu toţii bine”, deoarece ei pot continua să trăiască aşa cum au făcut-o deja, şi poziţiile lor sunt protejate acum de scutul toleranţei lăudate de preşedinte. În acest fel, valorile morale tradiţionale privind sexualitatea şi viaţa umană pierd teren, în timp ce actele homosexuale şi cercetarea pe embrioni umani sunt încurajate să continue.

Avortul

Preşedintele Obama a făcut o mişcare similară atunci când a discutat despre avort. În primul rând, el s-a referit la persoanele pro-life ca fiind “cei care nu sunt de acord cu avortul”. Limbajul este semnificativ. El a spus aceasta ca şi când viziunea conform căreia uciderea copilaşilor în pântece este greşită ar fi doar o opinie subiectivă, personală. Activiştii pro-life nu doar “nu sunt de acord” cu avortul, aşa cum nici cetăţenii în general nu doar “nu sunt de acord” cu abuzul asupra minorilor, violul sau genocidul. Ei sunt convinşi că avortul este greşit din punct de vedere moral, deoarece implică uciderea copilaşilor nenăscuţi, în acelaşi fel în care sunt convinşi că 2+2=4, că atacurile teroriste sunt imorale şi că Adolf Hitler a făcut lucruri foarte rele. Cu toate acestea, Obama a redus aici poziţia pro-life la nivelul unei simple opinii personale.

În al doilea rând, preşedintele nici nu a ridicat problema morală dacă avortul implică uciderea unei vieţi umane inocente şi dacă un astfel de act ar trebui considerat imoral. Se presupune că nu se poate răspunde la astfel de întrebări deoarece, într-o viziune relativistă asupra lumii, nu există un bine sau un rău moral. Probabil de aceea preşedintele a părut a se înfăţişa pe sine ca stând cu smerenie într-o poziţie neutră în dezbaterea privind avortul. El a spus pur şi simplu că fiecare parte va continua să îşi susţină cauza, dar că trebuie să o facă în mod paşnic, cu ceea ce el a numit “Inimi deschise. Minţi deschise. Cuvinte imparţiale”.

Toate acestea sună frumos şi foarte înţelegător, dar, în realitate, mesajul lui a susţinut poziţia pro-avort! Activiştii pro-life doresc mult mai mult decât “cuvinte imparţiale”. Ei caută să pună capăt avortului. Cu toate acestea, mesajul “împăciuitor” “continuaţi dezbaterea dar faceţi-o paşnic” a susţinut status quo-ul pro-avort, în care acesta este protejat din punct de vedere legal şi fiecare femeie poate decide pentru ea însăşi dacă este acceptabil sau nu din punct de vedere moral să facă avort. Mesajul preşedintelui american i-a avertizat de asemenea pe cei pro-life să nu fie atât de acuzatori numind avortul un rău moral.

Impunându-ne relativismul

Cu tot discursul tolerant despre “Inimi deschise. Minţi deschise. Cuvinte imparţiale” din 2009, Dispoziţia administraţiei Obama privind Serviciile de Sănătate şi Umane, anunţată la începutul anului 2012, a arătat mai clar ce se poate întâmpla atunci când toleranţa nu se bazează pe cadrul moral mai larg al adevărului, virtuţii şi demnităţii umane. Atunci când pretenţii şi agende rivale intră în concurenţă într-o societate care nu se mai bazează pe adevărul moral, care puncte de vedere şi care stiluri de viaţă vor fi protejate de toleranţă? Răspunsul la această întrebare va fi lăsat la voinţa arbitrară a celor aflaţi la putere. Unele viziuni vor fi tolerate în timp ce altele vor fi date la o parte. În 2009, discursul despre toleranţă a fost folosit subtil pentru a-i marginaliza pe cei care susţin valorile morale tradiţionale şi pentru a promova climatul relativist care susţine homosexualitatea, cercetarea pe embrioni umani şi avortul. În Dispoziţia din 2012, acea subtilitate a dispărut complet.

Promovarea revoluţiei sexuale sub lozinca drepturilor femeilor sau a dreptului la reglementarea naşterilor sau a dreptului la medicamente care induc avortul trece acum peste conştiinţa religioasă a catolicilor şi nu este arătată nici o toleranţă faţă de poziţia catolică, nici măcar în cadrul propriilor instituţii. Aşa cum a arătat George Weigel, agenda revoluţiei sexuale de a reduce sexul la “o activitate recreaţională fără nici o consecinţă morală” nu poate tolera o Biserică ce se opune libertinajului ei sexual. “Ceea ce a început ca o mişcare pentru a elibera sexualitatea de constrângerile raţiunii, tradiţiei şi legii morale a devenit o mişcare hotărâtă să folosească instrumentele juridice pentru a impune întregii societăţi viziunea ei despre sexualitatea umană şi relativismul ei moral”.

Papa Benedict al XVI-lea le-a lansat creştinilor provocarea de a respinge impunerea relativismului moral la care asistăm în societatea apuseană de astăzi. “Consider că este vital să ne opunem acestei impuneri a unui nou pseudo-iluminism, care ameninţă libertatea de gândire şi libertatea religiei”. El descrie apoi relativismul ca “un fel de nouă ‘sectă’ care pune restricţii asupra convingerilor religioase şi caută să subordoneze toate religiile la o super-dogmă a relativismului”. Având în vedere ce se întâmplă acum în lume, trebuie să ascultăm cuvintele Papei Benedict al XVI-lea mai mult ca niciodată.