De la „Micul jurnal” al Sf. Faustina la „Dives in misericordia” a Papei Ioan Paul al II-lea

Autor: pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, prin Academia Teologică „Anton Durcovici”, a organizat, la 30 august 2011, începând cu ora 16.30, conferinţa „Fericitul Ioan Paul al II-lea, apostol al milostivirii divine, şi Enciclica ‘Dives in misericordia'”, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza” din Bucureşti, în aula Auditorium Maximum. Au fost invitaţi: pr. prof. univ. dr. hab. Jan Michniak (Cracovia); pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ (Cracovia); şi conf. univ. dr. Ecaterina Hanganu (Iaşi). De la această conferinţă, vă oferim în continuare materialul prezentat de pr. Tadeusz Rostworowski, SJ. Prima sărbătorire a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea a fost la 22 octombrie a.c.

Introducere

Sfânta soră Faustina (25 august 1905 – 5 octombrie 1938) a scris Micul jurnal la îndemnul Fericitului Michal Sopocko, confesorul şi îndrumătorul său spiritual. A început notarea trăirilor sale spirituale în iulie 1934, în Vilnius. Ultimele pagini au fost în scrise iunie 1938, cu patru luni înaintea morţii sale. Scria în ascuns faţă de surorile din Congregaţia sa şi faţă de toţi ceilalţi. Doar câteva persoane ştiau despre existenţa jurnalului său. Ea însăşi, ferindu-l de accesul altor persoane, scria: „Aceste însemnări şi notiţe, care se află aici, nu are voie să le citească nimeni – mai întâi trebuie să le vadă părintele Andrasz sau preotul Sopocko – deoarece conţin mistere ale conştiinţei”. O asemenea notiţă de-a sa este datată în ziua de 3 aprilie 1938. A scris-o în timpul ultimelor reculegeri spirituale de opt zile din viaţa sa. A fost însă conştientă că acele texte vor reprezenta o mare consolare pentru toţi care le vor citi în viitor.

Prima ediţie critică şi completă a Micului jurnal a apărut abia în 1983, adică 50 de ani mai târziu. Pe primele pagini ale acestei ediţii se află imaginile textului original al Enciclicei, precum şi fotografia semnării oficiale a acesteia de către Papa Ioan Paul al II-lea. Ca un moto al întregului text, sora Faustina a scris cuvintele: „Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu„. Tot ce a scris reprezintă mărturia sa. Istoria vieţii sale întruchipează cântul neîncetat spre cinstirea milostivirii lui Dumnezeu. A devenit pentru noi şi pentru generaţiile următoare „secretara acestui cult” în sensul profund al cuvântului.

Enciclica Dives in misericordia a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea a apărut în prima duminică din Advent, la 30 noiembrie 1980, în cel de-al doilea an al pontificatului său. A fost cel de-al doilea document important după Redemptor hominis, care fusese publicat la 4 martie 1979. Câţiva ani mai târziu, Enciclica dedicată în totalitate Sfântului Duh, intitulată Dominum et vivificantem, a fost anunţată public în Solemnitatea Rusaliilor, la 18 mai 1986. În acest fel, Sfântul Părinte a închis ciclul Enciclicelor trinitare, potrivit cuvintelor salutului liturgic: Dragostea lui Dumnezeu Tatăl, harul Domnului nostru Isus Cristos şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.

Aceste documente indică faptul că anume în chipul Fiului Întrupat al lui Dumnezeu omul descoperă demnitatea sa, poate să se înţeleagă pe sine însuşi, să afle cine este cu adevărat. „Cu cât misiunea Bisericii se axează mai mult asupra omului – adică este, ca să spunem aşa, antropocentrică – cu atât mai mult aceasta trebuie să se confirme şi să se înfăptuiască teocentric, adică să se orienteze în Isus Cristos către Tatăl” (Dives in misericordia, nr. 1). Aşadar, prima Enciclică descrie revelarea omului în misterul Fiului lui Dumnezeu, cea de-a doua indică orientarea spre Tatăl ceresc, care este plin de milostivire, iar cea de-a treia aminteşte celor credincioşi că „Biserica îşi fixează privirea asupra Aceluia care este iubirea Tatălui şi a Fiului, şi în ciuda primejdiilor crescânde, ea nu încetează să aibă încredere, nu încetează să cheme şi să slujească pacea omului pe pământ” (Dominum et vivificantem, nr. 67).

Se poate lansa afirmaţia că rădăcina comună a apariţiei acestor Enciclice, ca urmare a inspiraţiei perpetue a ideilor papale, o reprezintă fraza Conciliului Vatican II din Constituţia pastorală Gaudium et spes: „Cristos, noul Adam (…) dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării proprii”, realizând aceasta, „prin revelarea misterului Tatălui şi al iubirii acestuia” (Dominum et vivificantem), care reprezintă Sfântul Duh.

Status quaestionis

În asumarea acestei sarcini, de a indica o serie de legături deosebite ale textului şi corespondenţele Enciclicei Dives in misericordia cu Micul jurnal al sfintei surori Faustina, merită formulate câteva întrebări iniţiale, ca forţă motrice şi îndemn pentru aceste căutări. În primul rând apare întrebarea: Cum s-a întâmplat că Micul jurnal, a cărui ediţie critică nu fusese publicată încă la acea vreme, iar cultul milostivirii lui Dumnezeu revelat Sfintei Faustina în forma sa publică era interzis oficial de Magisteriul Bisericii, a inspirat Enciclica papală? Care este sarcina şi semnificaţia cultului milostivirii lui Dumnezeu pe care Sfânta soră Faustina a transmis-o persoanei Papei Ioan Paul al II-lea? Ce anume leagă aceste documente? Ar fi apărut Enciclica dacă nu ar fi existat Micul jurnal? Unii consideră că Papa Ioan Paul al II-lea, în primul rând, a identificat şi formulat baza biblică a cultului milostivirii lui Dumnezeu; dar numai aceasta să fie oare?

Istoria Micului jurnal

Cultul milostivirii lui Dumnezeu, conform revelărilor Sfintei surori Faustina, a început să întâmpine dificultăţi serioase după cel de-al doilea război mondial. Aceste dificultăţi au apărut, de asemenea, şi din cauza greşelilor făcute de surorile din Congregaţia Maicii Domnului a Milostivirii. Şi anume, maica stareţă a acelei Congregaţii a poruncit sorei Xaviera Olszamowska să efectueze transcrierea întregului text original. Aceasta a făcut-o însă „inexact şi neştiinţific, întrucât copista considera că este bine să adauge sau să sară unele expresii mici, să schimbe termenii ori din inadvertenţă umană să omită chiar câteva texte. Toate transcrierile, precum şi traducerea neautorizată în limba italiană, au fost efectuate anume după acest text. Întrucât acel text a obţinut imprimatur dat de Curia de la Cracovia, a fost reînnoit de trei ori. Toate acestea au făcut ca în anul 1959, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei să emită o notificare oficială de interzicere a cultului milostivirii lui Dumnezeu revelat surorii Faustina. Această stare de fapt a durat până în aprilie 1978, când Papa Paul al VI-lea, pe baza documentelor noi, a revocat această notificare.

Foarte importantă în această cauză a fost elaborarea teologică a Micului jurnal, efectuată de către pr. prof. Ignaţiu Rozycki. Acesta scrie: „Autorul prezentului studiu teologic se simte nevoit să mărturisească faptul că timp de mai mult de un sfert de secol a nutrit o profundă neîncredere atât faţă de sfinţenia eroică a sorei Elena-Faustina, cât şi, în primul rând, faţă de revelaţiile pe care – după cum singură susţinea – a fost onorată să le aibă. S-a simţit îndreptăţit să gândească astfel din cauza lucrurilor aflate de la cei ‘iniţiaţi’ în cauza sorei Elena-Faustina, printre care se număra, de asemenea, PS Stanislaw Rospond, Episcop auxiliar al Arhiepiscopului de Cracovia de la acea vreme şi unul dintre confesorii sorei Elena-Faustina. Potrivit autorului, sora Elena-Faustina a fost o fată simplă şi smerită, a devenit însă victima halucinaţiilor pe fond isteric şi, prin urmare, aşa-numitele sale revelări au fost lipsite de orice valoare religioasă, iar eroismul vieţii sale părea o cauză pierdută. Această convingere a cauzat un refuz categoric şi ferm al autorului să participe în calitate de teolog-expert în procesul de beatificare a sorei Elena-Faustina, iniţiat de către Cardinalul Karol Wojtyla – Arhiepiscop de Cracovia – în anul 1965. Fermitatea convingerilor negative a început să se clatine din temelii atunci când curiozitatea umană a împins autorul să răsfoiască paginile ‘Micului jurnal’ – aşa, pur şi simplu, pentru a-şi omorî timpul. Opinia sa anterioară a fost zdruncinată de acea lectură ocazională şi înlăturată de repetata lecturare atentă şi metodică, în urma căreia autorul a ajuns la concluzia că în realitate chestiunea sorei Elena-Faustina merită asumarea unui efort atent al studiului ştiinţific. Cea de-a treia lectură consecutivă a convins în mod indubitabil autorul că:
1. Informaţiile celor ‘iniţiaţi’, care îndreptăţeau odinioară atitudinea negativă, au fost incomplete sau inexacte, ori chiar false.
2. Sfinţenia sorei Elena-Faustina este cu adevărat eroică, iar revelaţiile sale poartă semnele distinctive ale originii supranaturale.
3. Autorul – atingând cel mai înalt grad de certitudine ştiinţifică – are datoria strictă să mărturisească despre ea în scris.

Îndeplinind acest angajament, oferă acest rod al muncii sale infinitei şi veşnicei milostiviri întrupate, pentru a-i oferi mulţumiri pentru toate harurile şi a-i cere iertarea păcatelor” (Micul jurnal al roabei lui Dumnezeu S.M. Faustina Kowalska – soră perpetuă a Congregaţiei Maicii Domnului a Milostivirii, Cracovia, 1983).

Primul indiciu asupra acestei interdependenţe

Paradoxal este faptul că Enciclica Dives in misericordia a apărut mai devreme decât Micul jurnal. Acum este greu de răspuns la întrebarea: În ce măsură anume publicarea Enciclicei a stimulat şi facilitat prima ediţie oficială a jurnalului; în ce măsură a contribuit la aceasta autorul enciclicei, inspirând şi cerând anume acest lucru? Un fapt este incontestabil: prefaţa pentru acea primă ediţie critică a fost scrisă de către Cardinalul Andrej-Maria Deskur, pe atunci Arhiepiscop, prietenul Sfântului Părinte. El a ridicat problema interdependenţei acestor două documente, scriind astfel în prefaţă: „Un studiu, chiar puţin aprofundat, al Micului jurnal în lumina acestei Enciclice nu poate decât să arate multiplele puncte de convergenţă între cele două texte, dovadă evidentă că ele îşi au inspiraţia de la aceeaşi sursă, şi anume Revelaţia şi învăţătura lui Cristos. În plus, ele provin din acelaşi mediu spiritual, adică din Cracovia, oraşul în care, după cunoştinţa mea, se află cea mai veche biserică închinată milostivirii lui Dumnezeu. Trebuie adăugat că însuşi Cardinalul Karol Wojtyla a început demersurile şi a iniţiat procesul de beatificare a sorei Faustina Kowalska”.

Cercetările pr. prof. Andrei Witko

Răspunzând oarecum acestui apel al Cardinalul Andrej-Maria Deskur, pr. prof. Andrei Witko îşi asumă această sarcină indicând câteva puncte ale acestei interdependenţe. A reuşit acest lucru scriind comentariul Enciclicei Dives in misericordia în ediţia critică şi completă a tuturor lucrărilor Papei. Iată roadele cercetărilor sale:

Primul punct de interdependenţă rezultă din ceea ce scrie însuşi Papa Ioan Paul al II-lea în cartea sa autobiografică Memorie şi identitate. Citez acel text: „Reflecţiile cuprinse în Dives in misericordia au reprezentat rodul experienţelor mele pastorale dobândite în Polonia, şi în mod special în Cracovia. Fiindcă acolo se află mormântul surorii Faustina Kowalska, căreia Cristos i-a permis să fie deosebita şi inspirata exponentă a adevărului despre milostivirea lui Dumnezeu. Acest adevăr a înzestrat-o pe Faustina cu o viaţă distinctă şi mistică. A fost o persoană simplă, fără educaţie, cu toate acestea oamenii, citind jurnalul revelaţiilor sale, sunt uimiţi de profunzimea experienţei mistice care se află în acesta. Vorbesc despre aceasta deoarece revelaţiile surorii Faustina concentrate asupra misterului milostivirii lui Dumnezeu se referă la timpul dinaintea celui de-al doilea război mondial. Era anume acea vreme în care apăreau şi se dezvoltau ideologiile răului, care au însemnat nazismul şi comunismul. Sora Faustina a devenit purtătorul de cuvânt al mesajului că singurul adevăr în stare să echilibreze răul acelor ideologii este acela că Dumnezeu este milostivire – adevărul despre Cristos cel milostiv. Şi prin urmare, chemat la Scaunul Sfântului Petru, am simţit nevoia deosebită pentru transmiterea acestor experienţe natale, care cu siguranţă aparţin patrimoniului Bisericii Universale„.

Cel de-al doilea motiv al acestei interdependenţe, după cum menţionează pr. A. Witko, este faptul prezenţei frecvente a lui Karol Wojtyla, pe atunci muncitor la uzina Solvay în timpul celui de-al doilea război mondial, în capela Surorilor Maicii Domnului a Milostivirii pentru a se ruga în faţa icoanei milostivirii lui Dumnezeu pictată de Adolf Hyla, care din 1943 a fost prezentă permanent în acea capelă. Al treilea motiv este textul pr. Ignaţiu Rozycki scris în limba franceză, text ce reprezintă o elaborare teologică a Micului jurnal propus pentru Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor în procesul iniţiat pentru beatificarea surorii Faustina. Textul, redactat la maşina de scris, conform pr. A. Witko, a fost utilizat de către Papa în timp ce scria Enciclica, folosindu-se de elaborarea prietenului şi fostului său profesor de teologie.

Indicii proprii de interdependenţă

În Enciclica sa, Sfântul Părinte scrie următoarele cuvinte: „Biserica pare a mărturisi şi venera în mod deosebit milostivirea lui Dumnezeu atunci când se adresează inimii lui Cristos. Într-adevăr, apropierea de Cristos în misterul inimii Lui ne îngăduie să ne oprim asupra acestui punct – central, într-un anume sens, şi totodată, mai accesibil pe plan uman – al revelării iubirii milostive a Tatălui, care a constituit conţinutul central al misiunii mesianice a Fiului Omului„.

Această teză importantă a Fericitului Ioan Paul al II-lea se armonizează perfect cu Micul jurnal. Există mai multe texte ale Sfintei surori Faustina care confirmă pe deplin această viziune. Un exemplu în acest sens sunt cuvintele pe care i le-a adresat Domnul: „Inima Mea revarsă o mare milostivire pentru suflete şi în special pentru sărmanii păcătoşi. Oh, dacă ele ar putea să înţeleagă că Eu sunt pentru ele cel mai bun Tată, că pentru ele a ţâşnit sângele şi apa din inima Mea ca dintr-un izvor năvalnic de milostivire; pentru ele Eu rămân în tabernacol; ca rege al milostivirii Eu doresc să copleşesc sufletele de haruri, dar ele nu vor să le accepte. Măcar tu vino spre Mine cât de des posibil şi ia aceste haruri pe care ele nu le vor, şi astfel vei mângâia inima Mea. Oh, cât de mare este indiferenţa sufletelor faţă de atâta bunătate, faţă de atâtea dovezi de iubire; inima Mea este copleşită numai cu nerecunoştinţă, cu uitare din partea sufletelor care trăiesc în lume; ele au timp pentru toate, dar nu au timp pentru a veni spre Mine, şi nici pentru a căuta haruri„.

Un alt text deosebit sunt cuvintele Domnului trecute în Micul jurnal: „‘Milostivirea Mea a trecut în suflete prin inima dumnezeiască şi totodată omenească a lui Isus, ca o rază de soare printr-un cristal‘. Am simţit în suflet şi am înţeles că orice apropiere de Dumnezeu ne este dată de Isus, în El şi prin El„. Cu toată tăria sora Faustina scrie, mai departe, despre aceasta arătând totodată că o altă cale este imposibilă. Iată textul: „Astăzi Domnul mi-a spus: ‘Am deschis inima Mea, ca izvor viu de milostivire, pentru ca toate sufletele să scoată din el viaţă, pentru ca ele să se apropie de acest ocean de milostivire cu foarte mare încredere. Păcătoşii vor obţine îndreptăţire, iar drepţii vor fi întăriţi în bine. Celui care şi-a pus încrederea în milostivirea Mea, îi voi umple sufletul în ceasul morţii de pacea Mea dumnezeiască’. Domnul mi-a spus: ‘Fiica mea, nu înceta să proclami milostivirea Mea, vei alina astfel inima Mea arsă de flăcările milei faţă de păcătoşi. Spune preoţilor Mei că păcătoşii împietriţi se vor căi la cuvintele lor atunci când vor vorbi despre nepătrunsa Mea milostivire, despre mila pe care o am pentru ei în inima Mea. Preoţilor care vor proclama şi vor proslăvi milostivirea Mea, le voi da o forţă extraordinară, voi binecuvânta cuvintele lor şi voi atinge inimile cărora li se vor adresa„.

Oare nu se armonizează cu acest text cuvintele formidabile ale Sfântul Părinte? „Tocmai pentru că păcatul există în această lume pe care ‘atât de mult a iubit-o Dumnezeu […] încât l-a dat pe Fiul Său Unicul Născut’, Dumnezeu, care ‘este iubire’, nu se poate revela altfel decât ca milostivire. Aceasta corespunde nu numai adevărului celui mai profund al acestei iubiri care este Dumnezeu, ci şi întregului adevăr lăuntric al omului şi al lumii, care este patria lui vremelnică„.

Aceste cercetări ale interdependenţei şi continuării ideilor acestor două persoane persistă şi se dezvoltă pe scară globală. În anul 2008, a avut loc la Roma primul Congres Mondial al Milostivirii lui Dumnezeu. În acelaşi an a avut loc în Cracovia, în cartierul Lagiewniki, Congresul Internaţional al Apostolilor Milostivirii lui Dumnezeu. Tema principală a fost „Şcoala Milostivirii a sfintei Surori Faustina şi a Papei Ioan Paul al II-lea”. În octombrie 2011 se va desfăşura cel de-al doilea Congres Mondial al Milostivirii lui Dumnezeu, care va avea loc în Cracovia – Lagiewniki.

Concluzie

Sfântul Părinte a făcut tot ceea ce a fost cu putinţă pentru dezvoltarea cultului milostivirii lui Dumnezeu. A instituit, pentru întreaga Biserică Universală, sărbătoarea Milostivirii lui Dumnezeu, în cea de-a doua Duminică după Paşte, a beatificat-o şi a canonizat-o pe sora Faustina Kowalska. A încredinţat întreaga lume milostivirii lui Dumnezeu în recent construita Bazilică a Milostivirii lui Dumnezeu din Cracovia.

„Apelul milostivirii lui Dumnezeu mi-a fost întotdeauna aproape şi drag. Istoria parcă l-ar fi înscris în experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial. În acei ani de grea încercare a reprezentat un sprijin considerabil şi un izvor nesecat de speranţă nu numai pentru cracovieni, ci şi pentru întreg poporul. A reprezentat şi experienţa mea personală, pe care am luat-o cu mine pe Scaunul Sfântului Petru şi care într-un fel constituie imaginea acestui pontificat. Mulţumesc Providenţei divine că mi-a oferit posibilitatea să mă alătur personal la înfăptuirea voinţei lui Cristos, prin a consfinţi Sărbătoarea Milostivirii lui Dumnezeu. Aici, alături de moaştele Sfintei Faustina Kowalska, mulţumesc de asemenea pentru darul beatificării sale. Mă rog neîncetat la Domnul pentru ‘milostivire pentru noi şi întreaga omenire’„.

La începutul acestui referat am pus una dintre întrebările incitante: Ar fi apărut oare Enciclica dacă nu ar fi existat Micul jurnal? Este oare aceasta o simplă „dare cu presupusul” la care nu se poate da un răspuns simplu şi ferm? În esenţă este vorba despre altceva. Şi anume, aceasta indică cu tărie continuitatea inspiraţiei divine citite de oamenii Bisericii, a cuvintelor lui Dumnezeu adresate oamenilor contemporani, în esenţă – nouă. Trebuie aşadar ca noi să ne asumăm şi să înţelegem acest plan divin în viaţa de zi cu zi, adeseori plină de nori întunecaţi şi grei. Poate că ne împrejmuiesc „păduri în flăcări” – nouă însă ne este arătată calea plină de încredere şi devotament pentru Acela care ne oferă Inima Sa milostivă fiecăruia dintre noi, Inima la care avem acces întotdeauna.