Războiul şi Sf. Josemaría Escrivá în viziunea regizorului Roland Joffé

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Jesús Colina
Traducere: pr. Manuel G. Madariaga
Sursa: Zenit, ianuarie 2011

Charlie Cox in rolul Sf. Josemaria

Charlie Cox in rolul Sf. Josemaria

Filmul care este o interpretare liberă a vieţii Sfântului Josemaría Escrivá, singurul personaj istoric din această ecranizare, va avea premiera în 25 martie 2011, în Spania, a anunţat compania producătoare Mount Santa Fe. Cea mai recentă realizare a regizorului britanic premiat cu Oscar, Roland Joffé (The Mission, Killing Fields), „Veţi găsi dragoni” este o dramă epică, ce se axează pe cercetările lui Robert (Dougray Scott), un jurnalist spaniol, asupra unor evoluţii din timpul războiului spaniol din 1936-1939, şi care îi are ca protagonişti pe tatăl său şi pe tânărul preot Josemaría Escrivá de Balaguer (Charlie Cox).

Pornind de la viaţa tatălui său, Robert va descoperi o poveste teribilă cu trădări, gelozie şi moarte, dar şi cu răscumpărare şi iertare, pe fundalul teribil al războiului. În această superproducţie sunt implicaţi actorii Charlie Cox (Pulbere de stele, Casanova), Wes Bentley (American Beauty), Dougray Scott (Hitman, Misiune Imposibilă 2), Olga Kurylenko (Centurion, Quantum of Solace), Rodrigo Santoro (Che, 300) , Ana Torrent (Cealaltă moştenitoare Boleyn, Teza), Ugalde Unax (Bon Appetit, Dragostea în vremea holerei), Jordi Molla (Elizabeth: Epoca de aur). La începutul anului 2011, când s-au împlinit 75 de ani de la izbucnirea războiului civil din Spania, Joffé a dorit să împărtăşească publicului viziunea lui despre acest eveniment sângeros.

– La ce se referă titlul filmului „There Be Dragons”, „Veţi găsi dragoni”?

– În hărţile medievale, teritoriile necunoscute erau marcate cu expresia „Hic sunt dracones”, „Aici există dragoni.” Când am început cercetarea asupra subiectului, întrucât nu ştiam la ce să mă aştept sau cum se va termina totul, „Veţi găsi dragoni” mi s-a părut un titlu adecvat. Era ca şi cum aş ieşi din harta mea şi aş intra într-un teritoriu necunoscut, pentru a atinge subiecte cum ar fi sfinţenia, religia şi politica secolului XX, trecutul unei alte ţări… Am fost marcat de o expresie a lui Josemaría: „Dumnezeu se găseşte în viaţa obişnuită”, iar viaţa obişnuită, în cazul lui, a fost războiul civil spaniol.

M-am întrebat: cum este posibil să se găsească ceva divin într-un război? Dar aceeaşi întrebare poate fi pusă cu privire la toate provocările cheie ale vieţii, la modul în care le facem faţă: cum răspundem la ură şi respingere, sau la dorinţa de răzbunare şi de dreptate. Toate aceste dileme sunt în creştere în timp de război. Aceste dileme sunt, într-un fel, „dragonii” filmului, momente de cotitură în vieţile noastre, când ne confruntăm cu alegeri decisive. Hotărâri care afectează viitorul nostru. „Veţi găsi dragoni” vorbeşte despre diferitele hotărâri pe care oamenii şi le asumă în momentele de cotitură – ispite, dacă doriţi – şi despre cât de greu – şi necesar – este să scăpăm de ciclurile de ură, resentimente şi violenţă.

– Filmul are loc în contextul războiului civil din Spania, care într-un anumit sens este paradigma violenţei care naşte violenţă, violenţă fără sens. În acest scenariu de violenţă fratricidă, mai există loc pentru speranţă?

– Da, dar este extrem de dificil. Între oameni sunt prea multe fapte josnice, oribile, care par imposibil să fie iertate, să fie răscumpărate, uitate. Dar iertarea este posibilă! Ciclurile de violenţa pot fi oprite, după cum a demonstrat preşedintele Nelson Mandela în Africa de Sud. Iertarea a fost posibilă pentru mulţi eroi în Rwanda, şi a fost oferită şi acceptată de către mulţi israelieni şi palestinieni curajoşi. Josemaría a spus că oamenii normali sunt capabili să fie sfinţi, şi cred că el se referea la acest tip de iertare eroică. Posibilitatea inepuizabilă de iertare lasă loc pentru speranţă. Dar preţul este mare: este nevoie de o înţelegere profundă a ceea ce înseamnă a fi pe deplin om, o înţelegere profundă a compasiunii şi o decizie fermă, şi da, eroică, de a nu fi prins de ura predominantă, ci de a lupta împotriva ei cu o iubire nepieritoare.

O mare parte din povestea filmului se desfăşoară în timpul războiului civil spaniol, dar se mai întinde între acest fundal şi 1982. Există mai multe generaţii implicate în această poveste: trecutul aruncă o umbră asupra prezentului. Cel care le uneşte este Robert, un jurnalist care a fost rugat să facă o anchetă asupra lui Josemaría Escrivá în timpul beatificării sale. Treptat, el descoperă că tatăl lui, Manolo, a fost un prieten din copilărie al lui Josemaría, şi că a fost în seminar cu el, chiar dacă apoi vieţile lor au luat căi total diferite. Robert şi Manolo s-au îndepărtat unul de celălalt, dar filmul îi uneşte după ce li se descoperă adevărul teribil despre trecut. Prin urmare, este de asemenea o poveste despre un tată şi un fiu, şi istoria adevărului care trebuie confruntat pentru a depăşi ceea ce îi desparte. Este în primul rând un film despre dragoste, despre puterea pe care o dă prezenţa ei şi despre lumea stearpă şi înfricoşătoare în care trăim în absenţa ei.

Războaiele civile sunt mult mai teribile, deoarece pune frate împotriva fratelui, familie împotriva familiei. La sfârşitul războiului civil din Spania, au fost o jumătate de milion de morţi. Un război civil este o metaforă puternică despre familie. Ca şi în războaiele civile, membrii familiei iau atitudine şi se despart, resentimentele vechi devin surse de ură. Nu iertăm ceea ce a făcut mătuşa noastră, nu vorbim cu tatăl nostru deoarece a părăsit-o pe mama noastră, nu vorbim cu mama noastră pentru că a plecat cu altul, sau nu vorbim cu fiul nostru pentru că a ales o meserie diferită de ceea ce ne aşteptam. Acestea sunt războaiele civile din viaţa noastră obişnuită. „Veţi găsi dragoni” vorbeşte despre aceste două feluri de războaie civile.

În mod fundamental, noi toţi trebuie să alegem între a ne lăsa învinşi de resentimentele noastre, sau a găsi o modalitate de a le învinge. Putem vedea viaţa ca pe o serie de nedreptăţi, de refuzuri şi de răni, sau ca o serie de oportunităţi, şanse de a învinge aceşti dragoni prin dorinţa puternică de a înlocui ura cu iubire şi unitate. Mulţi adăpostesc în lăuntrul lor această dragoste şi pot face această alegere eroică. Ei îşi dau seama că pot face alegerea de a fi liberi. Au tăria de caracter pentru a înţelege că ura este o închisoare. Nimeni dintre cei care urăsc nu poate fi liber. Nu am văzut oare atât de multe exemple despre acest lucru în anii care au trecut de la primul război mondial? Pe de altă parte, atunci când oamenii aleg să iubească, un observator imparţial poate vedea în ei sentimentul de libertate, compasiune, generozitate. În cele din urmă, toţi ne confruntăm cu aceste opţiuni. Chiar lui Robert, agnostic şi materialist, i se cere să aleagă între dragoste şi ură, într-un anumit sens să înfrunte lumea cu dragoste, sau cum spune Aline, „să îl înfrunte pe Dumnezeu cu dragoste”.

Pentru mine, despre aceasta vorbeşte acest film. Iertarea dezgheaţă ceea ce a fost îngheţat. Atinge ceea ce este uman în lăuntrul celui care a fost iertat, aşa cum atinge ceea ce este uman în interiorul celui care iartă. Dragostea nu este întotdeauna uşoară, nu poate să fie. Nu poate proveni dintr-o atitudine de superioritate, poate veni numai dintr-o atitudine de umilinţă şi de umanitate. Cu toate acestea, frumuseţea ei este puternică. Ne spune: „Da, ieşi din tine însuţi. Crezi că nu poţi ierta?” Ei bine, nu vei şti dacă poţi ierta până când nu ierţi. Şi cum poţi ierta? Pentru a ierta este necesar să te identifici cu celălalt. Ierţi punându-te în locul celuilalt. Trebuie să te opreşti din a-l demoniza, nu poţi spune: „Eu sunt mai bun decât el, eu niciodată nu aş putea face aceasta”. Dimpotrivă, trebuie să te uiţi la persoană şi să îţi spui: „Aş putea fi eu”. Deci da, există spaţiu pentru speranţă, chiar şi în cele mai dureroase, tragice şi teribile împrejurări, în care speranţa pare imposibilă.

– Filmul se adresează credincioşilor sau necredincioşilor?

– În „Veţi găsi dragoni” credinţa este luată în serios, este luată în serios sfinţenia. Dar interesul pentru el merge mult dincolo de un public religios. Întrebarea dumneavoastră presupune o separare care în realitate este falsă. Noi toţi trăim într-o lume tulburată, noi toţi trebuie să ne confruntăm cu durerea ca şi cu bucuria din viaţa obişnuită, şi chiar dacă recurgem la interpretări diferite ale realităţii cu privire la această experienţă, în cele din urmă toţi locuim în aceeaşi lume sfâşiată şi tulburată. Este un film despre credincioşi şi necredincioşi. Am fost profund impresionat de convingerea lui Josemaría Escrivá că toţi suntem sfinţi în potenţial, prin convingerea lui că oricine este în cele din urmă în stare să învingă dragonii lui. Sper ca oamenii care văd filmul să descopere aceasta în luptele lor împotriva propriilor dragoni şi să înţeleagă că nici un sfânt nu a devenit astfel fără luptă.

Filmul vorbeşte, de asemenea, despre multe forme de iubire. Dragostea lui Ildiko pentru Oriol este o formă particulară de iubire. Dragostea lui pasională pentru a construi o lume mai bună este o altă formă de iubire. Dragostea lui Manolo pentru Ildiko este, de asemenea, o altă formă de iubire, deşi este legată de gelozie şi resentimente. Dragostea după care tânjeşte Manolo şi pe care până la urmă o primeşte este, de asemenea, altă formă particulară de iubire. Aceste tipuri diferite de iubire se împletesc ca într-o pânză de păianjen, alcătuită din fire individuale: fiecare fir pare să fie separat, dar apoi realizarea pânzei de păianjen arată că ele fac toate parte dintr-un ansamblu mai mare, că sunt unite cu aceeaşi realitate, că sunt orientate spre acelaşi punct, spre acelaşi centru. În final, toate aceste fire de iubire, care pare atât de diferite, converg într-un punct fundamental: „Oare această dragoste este mai mare decât iubirea de sine?”

Aceasta este o întrebare importantă, şi către ea s-a îndreptat o mare parte din politica de la începutul secolului XX. Oricum, ea propune o altă întrebare de mare complexitate. Dacă această iubire pasională se bazează pe un ideal sau pe o idealizare, dacă constă în acceptarea unui singur model de comportament uman, cum poate să evite să cadă în fanatism sau demonizare? Încă din timpul Iluminismului, aceasta a fost o întrebare fundamentală. În numele iubirii faţă de un bine mai mare, cât de multe acte inumane au fost săvârşite. Cred că numai dacă vom înţelege failibilitatea tragică a tuturor fiinţelor umane şi a tuturor comportamentelor umane vom putea găsi calea înţelegerii şi a unei profunde empatii, acel sentiment de identificare cu celălalt, care eliberează din demonizare şi din spiralele de violenţă fără speranţă.

Nu este un film catolic, dar tratează o temă cheie în teologia creştină şi în toate Bisericile creştine, precum şi în multe alte religii. Toate religiile înţeleg că fiinţele umane, în relaţiile lor unele cu altele, iau decizii ce afectează profund vieţile celorlalţi şi lumea din jurul lor. Această interconectare este fundamentul iubirii: ceea ce facem pentru sau împotriva celorlalţi ne afectează pe noi şi pe ei, deoarece noi toţi suntem uniţi unii cu alţii.

– În ce măsură personajul lui Josemaría Escrivá, care este acum un sfânt al Bisericii Catolice, se bazează pe realitate sau este un produs al ficţiunii?

– Dintre toate personajele din film, Josemaría este singurul care a existat istoric, singurul despre care abundă mărturii şi dovezi. Cred că reprezentarea pe care o arătăm despre sensibilitatea lui Josemaría, despre simţul umorului pe care, fără îndoială, l-a avut, rezultă din evenimentele vieţii sale şi este, într-adevăr, foarte aproape de ceea ce a fost el cu adevărat. Am dorit să găsesc un punct de vedere onest în trasarea profilului său , şi să iau în serios credinţa lui, aşa cum el a făcut-o. Cred că în cazul sfinţilor este ceva tipic să vezi în ei, în opoziţie ciudată cu păcătoasa cu inimă de aur, oameni cu o inimă de plumb, dar aceasta este doar o convenţie comodă. De fapt, istoria lui Josemaría este cea a unui om care a obţinut extraordinara performanţă de a-şi simplifica viaţa în jurul unei iubiri faţă de Dumnezeu reale şi puternice. Această iubire faţă de Dumnezeu devine un principiu de organizare care îl modelează, şi un fel de simplitate şi putere.

Acest lucru însă nu îl face să arate plictisitor sau anost, pentru că această iubire s-a petrecut în lumea reală, şi rodul acestei existenţe în lumea reală şi, adesea, crudă, este în orice om onest neliniştea. Nelinişte în faţa lui Dumnezeu şi nelinişte în faţa bunătăţii. Această nelinişte este extrem de rodnică. Dragostea nu este ceva căzut din cer, ceva care se petrece în mod necesar. Trebuie să luptăm pentru ea. Este ceea ce noi, ca fiinţe umane, trebuie să aducem la masă. Trebuie să găsim această dragoste profundă în noi înşine, înţelegând frumuseţea ascunsă a fragilităţii noastre şi a fragilităţii altora. Este un sentiment profund, care mi se pare că ilustrează istoria lui Cristos. Dacă suntem credincioşi, trebuie să căutăm în continuare această dragoste profundă în noi înşine şi să o oferim lui Dumnezeu şi creaţiei Sale. Dacă nu suntem credincioşi, trebuie să o căutăm în continuare şi să o oferim celorlalţi, indiferent de opinia politică, rasa sau religia lor.

– Aveaţi idee cu privire la modul de a prezenta războiul civil spaniol sau cu privire la unele personaje, cum ar fi Sf. Josemaría Escrivá?

– Nu ştiam prea multe despre Josemaría înainte de a mi se propune să fac filmul. Iată ceea ce s-a întâmplat: într-o zi, unul dintre producători a venit în Olanda pentru a mă convinge să fac filmul. El a adus mai multe cărţi şi materiale, inclusiv un DVD despre Josemaría. Am luat un prânz foarte, foarte bun şi, întorcându-mă acasă pe jos, m-am gândit: „Nu vreau deloc să fac acest film, am un alt proiect despre India, şi am lucrat din greu pentru a-l realiza”. Cu alte cuvinte, m-am gândit că a fost o ofertă foarte, foarte bună, şi am apreciat într-adevăr prânzul, dar aveam de gând să o refuz.

Era o noapte de vară, aşa că am ieşit în grădină, cu un pahar de vin în mână, am pus DVD-ul în unitate şi m-am aşezat la calculator pentru a scrie o scurtă scrisoare care spunea: „Dragă X, vă mulţumesc foarte mult. Apreciez că aţi întreprins această călătorie, dar cred că într-adevăr ar trebui să căutaţi în altă parte”. Între timp, DVD-ul continua să meargă. Mi-a atras atenţia un moment al naraţiunii: Josemaría se adresa unei mulţimi în Chile, probabil, sau în Argentina, nu sunt sigur, şi o tânără a ridicat mâna şi a spus: „Am o întrebare, eu sunt evreică”. Josemaría a răspuns: „Da, spune-mi, te rog”. Ea a adăugat: „Dorinţa mea cea mai mare este de a mă converti la catolicism”. Josemaría: „Da?” Ea a continuat: „Dar sunt minoră şi părinţii mei nu mă lasă”.

Josemaría, fără să clipească, a răspuns: „Eu îţi spun să fii foarte bună cu părinţii tăi, să ai răbdare, să te rogi. Nu arăta nici un semn de neascultare. Înţelegi? Iubeşte-i mult pe părinţii tăi […] Şi niciodată să nu ai un cuvânt de critică la adresa părinţilor tăi. Trebuie să îi iubeşti din toată inima ta. Şi să o areţi cu fapte. De acord? Vei fi o fiică bună a lui Cristos dacă vei fi o fiică bună a părinţilor tăi”. După ce am văzut această secvenţă, mi-am spus: „Ce moment minunat! Ce moment minunat, neaşteptat, în special provenind de la o organizaţie de la care toată lumea se aştepta să spună contrariul!” Am privit calculatorul şi mi-am spus: „Stai puţin”. Am oprit DVD-ul. M-am oprit din scrisul scrisorii. Mi-am pus şapca de regizor de film şi am scris o scenă în care Josemaría apare cu un om care este pe punctul de a muri, pe care îl cunoştea de mai înainte, care spune că este evreu şi că visul lui este să se convertească.

Am scris scena de la început până la sfârşit, gândindu-mă tot timpul: „Într-adevăr, aş dori să văd acest lucru într-un film. Dar niciodată nu voi vedea aceasta dacă nu voi face filmul. Nu-i aşa ? Sau să includ această scenă într-un alt film?” În loc de prima scrisoare pe care mă pregăteam să o scriu, am scris: „Dragă X, sunt într-adevăr foarte interesat de acest proiect, dacă voi avea toată libertatea de creaţie pentru a face ceea ce doresc, dacă nu contaţi pe mine să urmăresc o anumită direcţie părtinitoare, şi dacă sunteţi de acord cu faptul că eu nu sunt foarte strălucit dar voi încerca să dau ce este mai bun din mine, şi că trebuie să urmăresc propriul meu adevăr. Dacă sunteţi de acord, mi-ar plăcea foarte mult să fac acest proiect.”

Aceasta este aproximativ ceea ce s-a întâmplat. Nu am avut nici o idee preconcepută despre Josemaría, am auzit câte ceva despre el, dar mai ales această secvenţă de pe DVD a fost aceea care mi-a stârnit interesul pentru a face acest film. M-am aflat în faţa istoriei unui om, şi citind-o mi-am dat seama că îl respectam într-adevăr pe acest om. De fapt, mai mult decât simplu respect, am simţit că ea întruchipa întru-câtva lupta pe care o ducea, că ar interpela toate fiinţele umane într-un mod minunat, şi această istorie pe care doream să o relatez este ceea ce vedeţi în film.

Războiul civil spaniol a fost, de asemenea, foarte dificil de abordat. Ar fi fost uşor să mă pun de o anumită parte, dar astfel aş fi trădat atitudinea principală cu care doream să relatez această poveste. Istoria, cum bine se ştie, este părtinitor scrisă de către învingători şi părtinitor rescrisă de către învinşi. Mulţi vor crede pur şi simplu zvonul sau legenda care li se va părea mai atrăgătoare şi sunt convins că va trebui să ne confruntăm cu anumite opinii cu privire la ceea ce este sau a fost Opus Dei, despre cine a fost Josemaría, şi despre ceea ce a fost într-adevăr războiul civil spaniol.

Am dorit să arăt ceea ce s-a întâmplat în Spania în timpul războiului civil, fără spirit partizan. De fapt, Spania a trăit, într-o perioadă de timp foarte condensată, ceea ce Marea Britanie, de exemplu, a experimentat şi absorbit în peste o sută de ani: revoluţie industrială, ideologii şi lupte de clasă, fără a mai menţiona faptul că Spania şi-a pierdut imperiul şi stabilitatea economică. Pentru societatea spaniolă, era foarte uşor să se fractureze şi, în conformitate cu mentalitatea epocii, era foarte uşor să îmbrăţişeze puncte de vedere total opuse şi radicale despre justiţia socială, rolul Bisericii etc. În final, cum se întâmplă natural în aceste tensiuni sociale, poziţiile extreme au început să le marginalizeze pe celelalte. Cu slăbirea centrului, cei doi poli opuşi au început să crească mai puternici. În războiul civil din Spania, cele două părţi au avut propriile idealuri şi propriul simţ al virtuţii. Ca şi în mişcările politice din restul Europei, oamenii de pe fiecare parte a liniei de demarcaţie politică au început să îi demonizeze pe cei de pe partea opusă.

Însă diviziunile care în Europa au devenit diviziuni naţionale, în Spania au fost fratricide şi au lăsat cicatrici psihologice profunde şi greu de vindecat. Ceea ce s-a întâmplat în Spania a fost o rană care a sfâşiat într-adevăr familii în modul cel mai dureros şi cumplit. Fraţii au luat hotărâri diferite, dar acest lucru însemna oare că nu mai sunt fraţi? Dacă acest lucru înseamnă că nu mai sunt fraţi, dacă dorim să îi ucidem pe fraţii noştri din cauza a ceea ce credem, atunci, oare, nu trebuie să ne punem întrebări cu privire la valoarea opţiunilor noastre?

– Realizarea acestui film a influenţat în vreun fel viaţa dumneavoastră personală?

– Permiteţi-mi să vă explic: eu nu sunt foarte religios, dar am fost rugat să scriu despre un om care într-adevăr a fost. A trebuit să dau un pas înapoi şi să spun: „Când scriu despre Josemaría, trebuie să accept ca atare – într-un mod total, onest şi sincer – tot ceea ce Josemaría îmi spune despre ceea ce a fost important pentru el, pentru care şi-a consacrat viaţa şi experienţa lui religioasă. Trebuie să mă documentez cât mai bine posibil asupra experienţei lui religioase, fără prejudecăţi, onest şi să mă las interpelat”.

Am citit foarte mult despre experienţa religioasă. Am experimentat emoţie şi bucurie descoperind cât de mulţi oameni de ştiinţă (mai ales fizicieni) au trăit o experienţă profundă a lui Dumnezeu, şi m-a surprins să văd că separarea între ştiinţă şi religie, care a devenit gândirea dominantă a timpului nostru, este de fapt falsă. Am ajuns să înţeleg că marea descoperire a fizicii moderne este că percepţia noastră asupra realităţii se bazează pe modele produse de creierul nostru şi, prin urmare, există numeroase modele de realitate. Multe sunt insuficiente pentru a explica totul, dar potrivite pentru a explica unele lucruri; ne propun un nou mod de a înţelege ceea ce ar trebui să fie realitatea sau realităţile, şi această înţelegere nu exclude ideea de Dumnezeu sau o dimensiune spirituală a vastului univers în care trăim, ci mai degrabă ne arată că modul în care ştiinţa ne-a făcut să redefinim şi să reinterpretăm realitatea ne oferă o oportunitate pentru a reinterpreta şi a redefini lucrurile spirituale.

Nu ştiu foarte bine în ce măsură, în aceşti ani, m-a influenţat această experienţă. Cred că un lucru profund necesită ceva timp pentru a se dezvălui ceea ce este cu adevărat. Am avut un sentiment deosebit atunci când am filmat „Veţi găsi dragoni”: spre deosebire de o experienţă solitară, aşa cum am crezut, a fost o experienţă foarte interesantă, nicidecum solitară. Posibilitatea de a gândi, dintr-o dată: „Lasă deoparte răspunsurile tale uşoare şi trăieşte pur şi simplu cu întrebarea” a fost pentru mine minunat de convingătoare şi mi-a permis să mă simt foarte, foarte aproape de acest itinerariu de viaţă, într-un mod care nu credeam că este posibil. Nici acum nu sunt sigur unde mă vor duce toate acestea.

Posted in Interviu, Personalităţi and tagged , .

4 Comments

  1. Mare lucru sa avem la indemana un asemea film care sa ne dea raspunsuri la intrebarile noastre general umane… in opozitie cu „filmele care slavesc ideologia Uratului”. Multumim, mai informati oamenii si in alte numere!

  2. 1. Nu mai ştiu unde am citit – Întrebare: cum să îl iubesc pe omul păcătos, decăzut, etc… Răspuns: ca pe ISUS cel batjocorit şi crucificat…
    2.Să nu reducem la îngustimea egoismului nostru mărunt spaţiile nesfîrşite ale iubirii… Papa Ioan al XXIII-lea – Rugăciune pentru Conciliu, Carte de rugăciuni, 1990, pag. 222.
    ASTEPT FILMUL CU INTERES…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *