Pacea ca misiune

Pacea

Autor: pr. Raniero Cantalamessa Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: Ercis.ro Pacea Advent 2014: A doua predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa II. „Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu”. Pacea ca misiune După ce am meditat, în prima predică, despre pacea ca dar al lui Dumnezeu, să reflectăm […]

Deschideți articolul

Ezechiel, profetul învierii


Partea 33 din 42 din seria Marile figuri ale Vechiului Testament.Ezechiel

Autor: Paul Maiberger Traducere: pr. Adrian Dancă Sursa: ProFamilia.ro Ezechiel În ebraică Iehezqel, din Iehzaq-el, este un nume propriu compus dintr-o frază care exprimă cererea şi dorinţa unei vieţi reuşite: „Dumnezeu (El) să întărească pe copil”. Unul din cei „patru profeţi majori”, Ezechiel era fiul preotului Buzi, care trebuie să fi fost preot din Ierusalim. […]

Deschideți articolul

Papa Francis: Dumnezeu mi-a dăruit o doză sănătoasă de inconştienţă

Papa Francisc

Autor: Elisabetta Pique Traducere: Lucian T Sursa: La Nacion, 7 decembrie 2014 Papa Francisc În primul său interviu acordat unei publicaţii argentiniene, Papa a vorbit despre provocările Bisericii Catolice: familia, reforma curiei, căsătoria homosexualilor şi divorţul. „Dumnezeu este bun cu mine, El mi-a dăruit o doză sănătoasă de inconştienţă. Fac doar ceea ce trebuie să […]

Deschideți articolul

Cum consideră Biserica Catolică religiile necreştine?


Partea 13 din 24 din seria Catehezele Mons. Martinelli.Alte religii

Autor: Mons. Raffaello Martinelli Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: Ercis.ro Alte religii Înainte de toate, Biserica Catolică are o viziune pozitivă faţă de religiile necreştine. * Pe ce se întemeiază această viziune pozitivă? Această viziune pozitivă este astfel exprimată şi motivată de Conciliul Vatican II: – Având o singură origine: Dumnezeu, şi având şi un […]

Deschideți articolul

CFE: Isus nu îţi cere să înfăptuieşti minuni, ci să le transmiţi


Partea 52 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.Isus face minuni

Autor: pr. Renzo Bonetti Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv. Sursa: MisteroGrande.org Isus face minuni Cateheza 52 Isus nu îţi cere să înfăptuieşti minuni, ci să le transmiţi Text de bază: Mt 15,29-37 Dragi prieteni, Iată-ne din nou aici în ascultarea unui Cuvânt viu, a unui Cuvânt în stare mereu să construiască o relaţie. Nu trebuie […]

Deschideți articolul

Cum a fost definită dogma Neprihănitei Zămisliri

Fecioara Maria

Autor: Stephen Beale Traducere: Ecaterina Hanganu Sursa: CatholicExchange.com, 1 decembrie 2014 Fecioara Maria Adevărurile divin revelate nu se schimbă. Dar uneori durează mai mult până când se înţelege care anume sunt aceste adevăruri. I-a luat sute de ani Bisericii până să stabilească în cele din urmă cine este în esenţă Isus Cristos – Dumnezeu? Om? […]

Deschideți articolul

Istoria unei relicve

Papa Inocenţiu al VIII-lea

Autor: Andrei Goţia Sursa: Familia creştină, 7/2004 Papa Inocenţiu al VIII-lea Pelerinul care are privilegiul de a vizita bazilica patriarhală Sfântul Petru din Roma va fi tulburat, poate, la început, de mulţimea de turişti care ignoră prezenţa lui Cristos Euharisticul în tabernacolul din altar şi se socotesc probabil într-un muzeu de dimensiuni gigantice; după ce […]

Deschideți articolul

Să distrugem barierele din calea rugăciunii

Rugăciunea

Autor: W. Patrick Cunningham Traducere: Ecaterina Hanganu Sursa: Homiletic & Pastoral Review, 26 iulie 2014 Rugăciunea „Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, […]

Deschideți articolul

Pacea ca dar al lui Dumnezeu în Isus Cristos

Pace

Autor: pr. Raniero Cantalamessa Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: Ercis.ro Pace Advent 2014: Prima predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa I. „Pacea mea v-o dau vouă” (In 14,27). Pacea ca dar al lui Dumnezeu în Isus Cristos 1. Suntem în pace cu Dumnezeu! Dacă s-ar putea asculta strigătul cel mai puternic care există în […]

Deschideți articolul

Adevărul despre Moş Crăciun

Moş Crăciun

Autor: Michelle Arnold Traducere: Radu Capan Sursa: Catholic.com, 25 noiembrie 2013 Moş Crăciun Cu mult timp în urmă, o fetiţă a trimis o scrisoare publicaţiei The Sun din New York (se întâmpla în 1897, iar povestea este prezentată aici). Micuţa Virginia O’Hanlon, de opt ani, avea o întrebare foarte importantă de pus: „Unii dintre prietenii […]

Deschideți articolul