Nu omorâți timpii morți!

Știm că astăzi din păcate multe specii de animale sunt pe cale de dispariție. La fel diverse tradiții, precum și elemente banale ale existenței noastre cotidiene. Poate nu ne-am aștepta, dar și timpii morți sunt în pericol. Pierdem ceva? Se pare că da. Și încă mult! Dar ce omoară timpii morți? Tehnologia, gadgeturile moderne în special. Sigur recunoașteți scenariile de genul: așteptăm în stație autobuzul, sau să intrăm la medic, sau să înceapă ședința, sau avem o pauză de câteva minute provocată din diferite motive. Ce facem? Cei mai mulți dintre noi băgăm mâna în buzunar și scoatem smartphone-ul. Ceea ce se anunța a fi un timp mort devine deodată timp de informare… sau de socializare… sau de joacă… oricum, în aparență timp util.

Desigur, nu este nimic greșit să „umpli” astfel de momente cu consultarea emailurilor, a Facebook-ului, cu citirea unor articole sau chiar și cu un mic joc. Problema este când facem așa (mai) tot timpul, când acești timpi morți ajung (aproape) să dispară din viața noastră. De ce? Am discutat subiectul zilele trecute cu adolescenții, la o întâlnire de cateheză, după ce am audiat o conferință audio a unui preot american, care a ridicat mingea la fileu pentru dezbateri. Astfel au reieșit câteva observații pe care le voi structura puțin în continuare.

Așadar… lipsa timpilor morți în viețile noastre:

1. Sporește dependența de tehnologie

Am spus deja că timpii morți – care nu sunt puțini de-a lungul unei zile, desigur, după programul fiecăruia – sunt cel mai adesea umpluți de dispozitive precum smartphone-uri, tablete sau calculatoare. Ori se știe, la nivel științific, că folosirea acestor dispozitive produce o stimulare deosebită a creierului, care este plăcută, evident, dar în timp creează dependență. Așa cum nimeni nu ajunge un împătimit al băuturii de la un pahar de vin pe zi, nici împătimit al Facebook-ului nu devii de la o consultare pe zi. Dar atunci când îl consulți în fiecare pauză de la școală sau te întrerupi din activitatea ta cu o anumită frecvență pentru acest scop, atunci… nu, nu se ajunge la un obicei, ci la dependență. Ce argumente sunt pentru această afirmație? Starea de neliniște puternică pe care o avem atunci când, din diverse motive, nu ne mai putem conecta la Facebook. Studiile arată că atunci când un împătimit de astfel de gadgeturi este forțat să ia o pauză mai mare, creierul său trece prin ceva asemănător unui drogat lipsit de droguri.

Nu este de glumă! Iar verificarea este simplă: renunțați o zi, mai multe, o săptămână poate, la ceea ce vă întrebați sincer în conștiință dacă nu a devenit adicție. Dacă veți simți nervozitate, agitație, o dorință greu de controlat de a reveni la acel gadget sau aplicație de pe el, atunci aveți răspunsul. Cel mai simplu pentru a nu spori dependența de tehnologie este să nu săriți pe ea ori de câte ori sunt câteva minute libere. Nu v-am convins până aici? Mergem mai departe atunci!

2. Dăunează socializării (reale!)

Devine un „peisaj” cunoscut: un grup de prieteni, în proximitate fizică, cu ochii pe un ecran de câțiva centimetri pătrați, și astfel la distanță de kilometri unii de alții. Tineri care stau la aceeași masă, într-o pizzerie, dar în loc să vorbească între ei trimit SMS-uri sau scriu tweet-uri sau își dau check-in pe FB. Dacă îi întrebi: „De ce nu socializați și voi?”, îți vor arăta ecranele și vor răspunde: „Păi tocmai asta facem!” Doar că această socializare, prin intermediul tehnologiei, este superficială. Facilă, nimic de zis, dar superficială. Dacă și timpii care ar fi în sine de interacțiune umană ajung consumați de tehnologie, ce să mai spunem de timpii morți. Cu ochii în tehnologie nu mai vedem omul. Și treptat a vorbi unii cu alții devine… straniu. În grupul nostru de cateheză au apărut mărturisiri de genul: „Da, prefer să discut cu o fată pe Facebook decât față în față! E ciudat să vorbești direct.” Sigur mai mulți gândesc așa. Am râs – dar nu e tocmai de râs – când în conferința audiată se vorbea despre un profesor ce a promis puncte în plus unor studenți dacă stabileau întâlniri cu cineva de sex opus vorbind direct, nu prin rețele sociale sau SMS-uri. Unii au venit mirați la profesor: „Dar cum se face așa ceva? Și… dacă va zice nu? Cum reacționezi în cazul acesta?”

Într-o societate a comunicării instant poate părea greu de crezut așa ceva. „Ah, nu! Eu știu vorbi!” Testul se dă în lumea reală. Dacă, înconjurat de prieteni, vă treziți cel mai des că sunteți pe telefon, sau dacă în loc să sunați pe cineva recurgeți cu insistență la SMS-uri sau mesaje pe FB, atunci aveți răspunsul. Cum se evită această capcană? Profitând de ocaziile de dialog față la față, că este vorba de un stat la coadă, de o călătorie cu mijloacele de transport în comun, de o excursie sau altele. Socializarea de suprafață (cu „prietenii” de pe Facebook care îți dau doar Like-uri) este altceva din punct de vedere calitativ decât socializarea reală (cu prietenii care te ajută efectiv când ai nevoie).

3. Înăbușă creativitatea

Părinții nu suportă plictiseala, dar atenție, plictiseala copiilor prin excelență. Pentru unii, dacă se plictisește copilul este semn că nu se descurcă bine ca părinte! Drept urmare, plictiseala a ajuns să fie declarată în multe familii ca dușman al copiilor și se luptă împotriva ei aglomerând programul cu cât mai multe activități extra-școlare. Iar dacă acasă cineva îndrăznește să rostească fatidica expresie: „Mă plictisesc”, deodată părintele scoate în mod magic tableta sau pornește televizorul: „Uite, să nu te mai plictisești!” Se știe că Steve Jobs nu le-a dat iPad-uri propriilor săi copii. Și la fel ca el și alți părinți, care au înțeles că tehnologia folosită ca suzetă când plânge copilul că nu știe ce să facă omoară imaginația, creativitatea, capacitatea de uimire, dorința de descoperire. Bunicii povestesc cum pe vremea lor un băț era și cal, și pușcă, și sabie, și telescop… Lăsați un copil să treacă de pragul critic al plictiselii și… nu, nu va fi traumatizat. Va descoperi și el cum se poate juca cu obiecte din casă în moduri ce nu le-a mai experimentat până atunci. Lăsați tânărul să se plictisească și foarte subtil puneți-i sub nas posibile hobby-uri. Adultul, oh, adultul, într-un post de tehnologie poate va descoperi din plictiseală chestia aceea numită carte și pe care cam de mult nu a mai pus mâna.

Cum ne putem măsura aici eventuala problemă (pentru noi sau poate pentru copiii noștri)? Destul de simplu. Practicând seara sau week-end-ul fără tehnologie. Ne vom urca pe pereți de plictiseală? Sau vom descoperi plăcerea discuțiilor, a glumelor, a plimbărilor, a sportului, a jocurilor de societate ș.a.m.d.? Vă doresc să ajungeți la scenariul al doilea.

4. Încurajează superficialitate în dauna profunzimii

Deja am vorbit despre superficialitate la capitolul relații, dar adevărul este că la mai multe capitole riscăm să devenim superficiali dacă alungăm complet timpii morți. Este o boală în special a tineretului de a sta mereu cu căștile în urechi, mereu în zgomot, un fenomen aparent nevinovat dacă în spate nu ar fi fuga de propriile gânduri, fuga de a fi doar tu cu tine. Adulții cunosc de asemenea acest fenomen. Problema este că dacă nu dăm timp propriilor gânduri, cum se pot naște vise, planuri? Iar fără planuri viața se desfășoară reactiv, curgând după albia fixată de factori externi nouă, și nu proactiv, după cum am dori noi. Sau, cu alte cuvinte, ne lăsăm duși de val, asemenea celorlalți, nu după un plan propriu. Iar pentru un creștin, care trăiește într-un context atât de secularizat, aceasta este o problemă gravă.

În loc să alungăm timpii morți ca pe o muscă ce ne supără, să profităm să reflectăm la ce vom face astăzi, peste o lună, pentru un an… Să ne fixăm obiective mari, înalte… Un drum lung cu mașina, la oră de vârf, poate fi un timp de reflecție la binecuvântările primite de la Dumnezeu, sau un moment de rugăciune pentru colegii de trafic sau aflați cu noi în autobuz.

E ironic, dar timpii morți sunt atât de importanți pentru viață! Ne pot da relații adevărate, profunzime, creativitate, libertate… Trebuie doar să nu îi omorâm și să îi folosim ca pe niște ocazii valoroase.