Autor: pr. Eduard Giurgi
Sursa: Actualitatea creştină, noiembrie 2005
Aceste persoane aparţin Bisericii şi comunităţilor parohiale din care fac parte
Problema divorţului
Una din marile probleme cu care se confruntă Biserica de astăzi este cea privitoare la persoanele divorţate şi recăsătorite şi accesul acestora la sacramente. Biserica are o grijă deosebită pentru aceste persoane, pentru că este conştientă că ele sunt mădulare suferinde în Trupul lui Cristos. Este important să ne oprim pentru moment, să reflectăm şi să vedem ce se poate face pentru a ajuta aceste persoane. În ajutorul nostru vin: învăţătura Papei Ioan Paul al II-lea despre această problemă, canonul 915 din Codul de Drept Canonic şi câteva principii pastorale ce trebuie aplicate în cazul acestor credincioşi.
Înainte de toate, trebuie să ştim că exista două scrisori apostolice postsinodale ale Papei Ioan Paul al II-lea, în care el îşi arată grija deosebită pentru persoanele divorţate şi recăsătorite. Este vorba de Familiaris Consortio şi Reconciliatio et Paenitentia. În Familiaris Consortio Papa îi cheamă pe păstorii sufleteşti, în special pe cei care lucrează în parohii, să înveţe şi să ajute aceste persoane să înţeleagă că ele, în ciuda situaţiei în care se află, (divorţaţi şi recăsătoriţi civil) nu sunt excluse de la harul lui Dumnezeu, care continuă să le lumineze calea. Aceşti credincioşi „ar trebui încurajaţi să asculte cuvântul lui Dumnezeu, să participe la Sf. Liturghie, să persevereze în rugăciune, să contribuie la operele de caritate şi la eforturile comunităţii în favoarea dreptăţii, să educe copiii în credinţa creştină, să cultive spiritul de penitenţă şi astfel să implore zi de zi harul lui Dumnezeu”(FC 84).
Învăţătura şi practica tradiţională a Bisericii înrădăcinată în Sfânta Scriptură se cer respectate
„Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter” (Mc11-12). De asemenea, Sf. Paul spune: „Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia” (1Cor7:10 11). Având la bază Sfânta Scriptură, Papa spune că persoanele divorţate şi recăsătorite nu trebuie admise la Sfânta Împărtăşanie. Aceasta nu este o pedeapsă ci, aşa cum explică Papa, situaţia lor face imposibilă primirea lor la sacramente. „Ele sunt incapabile să fie primite la Sfânta Împărtăşanie pentru că statutul şi viaţa lor contrazic în mod obiectiv unitatea de iubire dintre Cristos şi Biserică, ce este exprimată şi efectivă în Euharistie” (FC84).
Mai mult, „dacă aceste persoane ar fi primite la Sfânta Împărtăşanie, credincioşii ar fi duşi în eroare cu privire la învăţătura Bisericii despre indisolubilitatea Căsătoriei” (FC 84). Numai dacă o persoană divorţată şi recăsătorită vrea să trăiască fără relaţii conjugale poate fi acceptată să primească Sfânta Împărtăşanie. În continuare, Papa interzice oricărui păstor să oficieze ceremonii de orice fel persoanelor care se recăsătoresc (civil). Raţiunea acestei interdicţii este că aceste ceremonii pot da impresia că se celebrează un nou sacrament şi astfel credincioşii ar fi duşi în eroare cu privire la indisolubilitatea căsătoriei care a fost contractată în mod valid.
Compasiune şi adevăr: două principii care trebuie respectate
Pe lângă Familiaris Consortio, Reconciliatio et Paenitentia este alt document în care Papa vorbeşte despre persoanele divorţate şi recăsătorite. De fapt, Papa Ioan Paul al II-lea se referă la „anumite situaţii, frecvente astăzi, care afectează viaţa creştinilor care doresc să continue practica religioasă, dar care sunt împiedicaţi de la aceasta din cauza situaţiei în care se află, care nu este în armonie cu învăţătura lui Dumnezeu şi a Bisericii” (RP34). Papa evidenţiază în acest document două principii care trebuie aplicate în aceste cazuri. Primul este „compasiunea şi milă” din partea Bisericii, în calitate de continuatoare în istorie a prezenţei şi operei lui Cristos, care nu vrea moartea păcătosului ci ca păcătosul să se convertească şi să trăiască” (RP34).
Al doilea principiu este adevăr şi consistenţă”pentru că Biserica nu este de acord să numească „binele rău şi răul bine” (RP34). În fine, Papa conchide: „bazându-se pe aceste două principii, Biserica poate numai să invite pe copiii ei care se află în aceste situaţii, să se apropie de mila divină pe alte căi, oricum, nu prin cele ale Spovezii şi Împărtăşaniei, până când ei nu au dispoziţiile necesare” (RP34). Aici Papa face o referire directă la cazul celor divorţaţi şi recăsătoriţi.
Ce spune canonul 915
„Să nu fie admişi la Sfânta Împărtăşanie excomunicaţii şi interzişii, după aplicarea sau declararea pedepsei, precum şi cei care persistă cu încăpăţânare într-un păcat grav şi public”(can. 915). Acest canon este adresat direct miniştrilor Euharistiei care trebuie să refuze să primească la acest sacrament persoanele care sunt incluse în cazurile menţionate în
canon.
Există trei cazuri certe: persoana care a comis un păcat grav, în mod obiectiv persoana care persistă cu încăpăţânare în acest păcat, şi dacă acest păcat este public. În acest al treilea caz se află persoanele divorţate şi recăsătorite. Consiliul Pontifical pentru Interpretarea Textelor Legislative a dat o interpretare autentică la acest canon, referindu-se în special la cazul celor divorţaţi şi recăsătoriţi. Consiliul a scos în relief trei idei. Prima idee evidenţiază faptul că interdicţia care se găseşte în acest canon este de drept divin: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osânda îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului” (1Cor27-29).
De fapt, primirea Trupului lui Cristos de către cineva care este public nevrednic, constituie o rănire obiectivă a comuniunii ecleziale. Este un comportament care afectează drepturile Bisericii şi ale credincioşilor de a trăi în acord cu exigenţele acestei comuniuni. Pe scurt, în eventuala admitere la Sfânta Împărtăşanie a credincioşilor care au divorţat şi s-au recăsătorit ar constitui un scandal. Acest scandal, înţeles ca acţiune care conduce pe alţii să acţioneze în mod greşit, afectează în acelaşi timp Euharistia dar şi indisolubilitatea căsătoriei.
A doua idee: „orice interpretare a canonului 915 care ar fi împotriva înţelesului substanţial al canonului, care prezintă învăţătura magisteriului şi disciplina Bisericii de-a lungul veacurilor, este greşită”(Consiliul Pontifical Pentru Interpretarea Textelor Legislative). În sfârşit, a treia idee priveşte prudenţa pastorală care sugerează în mod serios îndepărtarea de la sacramentul Euharistiei a acestor persoane. „Păstorii trebuie să se străduiască să explice credincioşilor adevăratul sens al acestui canon, în aşa fel încât ei să-l înţeleagă sau cel puţin să fie capabili să-l respecte”(CPPITL). De aceea, este de datoria păstorilor ca în comunităţile lor să discearnă situaţiile şi să nu admită la Sfânta Împărtăşanie divorţaţii şi recăsătoriţii. Păstorii trebuie să facă asta cu fermitate, pentru binele Bisericii şi al sufletelor.
Divorţaţii şi recăsătoriţii sunt persoane care au nevoie de o grijă pastorală deosebită
Păstorii trebuie să ajute aceste persoane să înţeleagă că ele nu sunt excluse de la harul divin şi de la viaţa Bisericii unde trăiesc. Ele trebuie ajutate să înţeleagă că accesul lor la sacramente poate avea loc numai prin sacramentul Spovezii, care implică renunţarea la păcatele comise şi propunerea fermă de a nu mai păcătui din nou. De aceea, este de datoria păstorilor (parohilor) să ajute pe aceşti credincioşi, prin cateheze speciale despre Căsătorie, Spovadă şi Euharistie, să înţeleagă cât mai bine acest lucru.
Apoi, păstorii sunt chemaţi să se roage în particular, dar şi cu comunităţile încredinţate lor, pentru aceste persoane. De fapt, păstorii trebuie să pună împreună principiile teologice, spirituale şi pastorale pentru a veni în ajutorul acestor credincioşi divorţaţi şi recăsătoriţi. Mai mult, păstorii trebuie să ajute persoanele divorţate şi recăsătorite să-şi înţeleagă obligaţiile care izvorăsc din Botez. De exemplu, aceşti credincioşi sunt responsabili pentru educaţia creştină a copiilor lor. De asemenea, ei trebuie ajutaţi să înţeleagă că sunt înrădăcinaţi şi acasă în parohiile lor. Astfel, ei trebuie să participe la Sf. Liturghie în duminici şi sărbători în comunităţile lor, să se roage împreună cu comunităţile lor, să participe
la operele de caritate din comunităţile lor, şi să se implice în promovarea dreptăţii, aşa cum spune Papa Ioan Paul al II-lea în Familiaris Consortio.
În fine, păstorii au datoria de a cerceta cu mare atenţie fiecare caz în parte, pentru că este „o diferenţă între cei care au încercat, în mod sincer, să-şi salveze primele lor căsătorii şi au fost în mod nedrept abandonaţi, şi cei care, din vina lor, au distrus căsătoriile care din punct de vedere canonic sunt valide”(FC 84). Păstorii trebuie să cunoască fiecare caz în parte şi să analizeze fiecare caz în parte pentru a putea veni în ajutor, în fiecare caz în parte, în mod corespunzător, ţinând cont, bineînţeles, de învăţătura şi practica tradiţională a Bisericii în această privinţă.
În concluzie, aceşti trei piloni – învăţătura Papei, canonul 915 şi principiile pastorale – ne ajută să înţelegem că Biserica e conştientă şi preocupată de soarta credincioşilor divorţaţi şi recăsătoriţi. Aşa cum spune Papa Ioan Paul al II-lea, este datoria Bisericii să se roage pentru ei, „să-i încurajeze şi să le arate mila sa de Mamă, şi astfel să-i susţină în credinţă şi speranţă” (FC84).