Cea mai mare provocare cu care se confruntă Biserica astăzi

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mons. Joseph A. Espaillat
Traducere: Radu Capan
Sursa: Catholic New York, 4 mai 2022

Mons. Espaillat a fost numit recent Episcop auxiliar de New York. A fost consacrat Episcop la 1 martie 2022, de Cardinalul Timothy Dolan, Arhiepiscop de New York. Are 45 de ani, fiind cel mai tânăr Episcop din Statele Unite ale Americii și unul dintre cei mai tineri Episcopi din lume.

În timp ce îmi pregăteam discursul pentru tinerii noștri, m-am trezit întrebându-mă: „Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă Biserica astăzi?” Să fie poate lipsa de respect pentru viață în totalitatea ei, de la concepție până la sfârșitul ei natural? Este oare creșterea depresiei sau rata ridicată a sinuciderilor? Este vorba de împușcăturile, înjunghierile și crimele violente care au loc în orașul nostru și în întreaga națiune? Să fie războiul din Ucraina? Confuzia cu privire la identitate și sexualitate? Relativismul? Legalizarea marijuanei în multe state? Subiectivismul? Sexismul? Utilitarismul? Rasismul?

În timp ce începeam să mă simt copleșit de toate aceste probleme, am dat peste cuvintele lui Isus către ucenicii Săi de la sfârșitul Evangheliei Sfântului Marcu: „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la toată făptură” (Mc 16,15). Acolo era răspunsul! Cea mai mare provocare cu care se confruntă Biserica astăzi este lipsa evanghelizării! Am luat la inimă cuvintele Domnului nostru? Am auzit în repetate rânduri că trebuie să trecem „de la întreținere la misiune”. În cele din urmă, mi-am dat seama: unul dintre cei mai mari profeți și sfinți ai vremurilor noastre ne-a avertizat că așa stau lucrurile. În Enciclica sa Veritatis Splendor („Splendoarea adevărului”), Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a spus:

Evanghelizarea reprezintă provocarea cea mai puternică și cea mai înălțătoare la care Biserica este chemată să răspundă, încă de la începuturile ei. În realitate, această provocare este datorată nu atât situaților sociale și culturale pe care le întâlnește în tot cursul istoriei, cât poruncii lui Cristos înviat, care definește însăși rațiunea de a fi a Bisericii: „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). [VS 106]

În timp ce le vorbeam tinerilor noștri, „frângând” Cuvântul pentru ei, mi-a fost clar că ei sunt dornici de mai mult. Mulți dintre noi, asemenea primilor ucenici după Învierea lui Isus, încă „jelesc” și „plâng” din cauza tuturor lucrurilor care se întâmplă în inimile, familiile, comunitățile și lumea noastră. Avem nevoie să ne „reorientăm”, să nu ne mai gândim la tot ce este rău și să începem să trăim din puterea Învierii Sale! Ce s-ar întâmpla dacă am începe să proclamăm Cuvântul Său cu mai multă fervoare și să îl trăim, nu doar în gânduri ci și în fapte? Sfântul Ioan Paul al II-lea a folosit cuvântul „urgent”:

Pentru creștini este deci urgentă redescoperirea noutății credinței lor și a puterii ei de judecată în fața culturii dominante și invadatoare: „Odinioară erați în întuneric – ne avertizează Apostolul Paul – acum, însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea și adevărul. Urmăriți ceea ce este plăcut Domnului și nu luați parte la faptele fără de rod ale întunericului, ci mai degrabă denunțați-le […] Așadar, aveți multă grijă cum vă purtați, nu ca niște oameni fără minte, ci ca niște înțelepți. Folosiți bine timpul favorabil, pentru că zilele sunt rele” (Ef 5,8-11.15-16; cf. 1Tes 5,4-8).

Trebuie regăsit și înfățișat din nou adevăratul chip al credinței creștine, care nu este numai un ansamblu de afirmații ce trebuie acceptate și ratificate de inteligență. Dimpotrivă, este o cunoaștere trăită a lui Cristos, o memorie vie a poruncilor Sale, un adevăr de trăit până la capăt. De altfel, un cuvânt nu este cu adevărat primit decât atunci când este transpus în fapte, atunci când este pus în practică. Credința este o decizie care angajează întreaga existență. Este întâlnire, dialog, comuniune de iubire și de viață a credinciosului cu Isus Cristos, Calea, Adevărul și Viața (cf. In 14,6). Ea implică un act de încredere și de încredințare lui Cristos și ne dă puterea să trăim așa cum a trăit El (cf. Gal 2,20), adică în cea mai mare iubire față de Dumnezeu și față de frații noștri. [VS 88]

Posted in Biserică.

One Comment

  1. Un mare adevăr. Pace și Iubire 🙏 AMIN 💖 Ar trebui să se facă mai abitir o evaghelizare a iubirii dintre soți, căci astăzi femeile cred foarte mult în superstiții și obiceiuri malefice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.